2r-170/20 — incasarea datoriei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea datoriei
- Temei legal
- scutirea de taxa de stat; cazurile in care nu se da curs cererii de apel; restituirea apelului.
2r-170/20 — incasarea datoriei (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 2r-170/20 Prima instanță: Judecătoria Hîncești, sediul Central (jud. E. Bulat) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. Iu. Cotruță, V. Mihaila, I. Secrieru) D E C I Z I E 26 iunie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Iurie Bejenaru Mariana Pitic examinând recursul declarat de Eremia Alexei, în cauza civilă, la cererea cu valoare redusă depusă de către Munteanu Tudor împotriva lui Eremia Alexei cu privire la încasarea datoriei și dobânzii de întârziere, împotriva încheierii din 14 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost restituit apelul declarat de Eremia Alexei împotriva hotărârii din 21 mai 2019 a Judecătoriei Hîncești, sediul Central c o n s t a t ă: La data de 25 februarie 2019, Munteanu Tudor a depus cerere cu valoare redusă împotriva lui Eremia Alexei cu privire la încasarea datoriei și dobânzii de întârziere.
Prin hotărârea din 21 mai 2019 a Judecătoriei Hîncești, sediul Central, a fost admisă acțiunea depusă de Munteanu Tudor și a fost încasată din contul lui Eremia Alexei în beneficiul lui Munteanu Tudor suma de 3000 de euro cu titlu de datorie, suma de 25 de euro – dobândă de întârziere, 3000 de lei – cheltuieli de asistență juridică și 756 de lei – taxă de stat. Totodată, a fost încasată din contul lui Eremia Alexei în beneficiul statului suma de 1000 de lei cu titlu de taxă de stat, de care reclamantul a fost scutit la depunerea acțiunii. La data de 21 iunie 2019, Eremia Alexei a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii din 21 mai 2019 a Judecătoriei Hîncești, sediul Central, solicitând repunerea în termenul de prezentare a cererii de apel, scutirea de plata taxei de stat, admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei hotărâri noi, prin care acțiunea să fie respinsă integral ca neîntemeiată.
Prin încheierea din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă cererea depusă de Eremia Alexei privind repunerea în termen a apelului și a fost repus în termen apelul declarat de Eremia Alexei împotriva hotărârii din 21 mai 2019 a Judecătoriei Hîncești, sediul Central, cu ridicarea de la examinare a apelului și remiterea cauzei în instanța de fond pentru redactarea hotărârii integrale din 21 mai 2019. Prin încheierea din 06 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea privind scutirea de la plata taxei de stat și nu s-a dat curs cererii de apel depusă 1 de Eremia Alexei, fiindu-i comunicat că necesită să prezinte, în cancelaria Curții de Apel Chișinău, apelul motivat, cu indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul și dovada de plată a taxei de stat în sumă de 1 317 lei, până la data de 10 ianuarie 2020 inclusiv.
În caz contrar, cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită. Prin încheierea din 14 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituit apelul declarat de Eremia Alexei împotriva hotărârii din 21 mai 2019 a Judecătoriei Hîncești, sediul Central. La 17 februarie 2020, Eremia Alexei a declarat recurs împotriva încheierii din 14 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea integrală a încheierii din 14 ianuarie 2020 și adoptarea unei noi încheieri, prin care să fie admisă cererea privind scutirea de la plata taxei de stat și punerea pe rol a cererii de apel. În motivarea recursului, recurentul a invocat că în temeiul prevederilor art. 85 alin. (4) din Codul de procedură civilă, art. 20 din Constituție și art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, urma să fie scutit de plata taxei de stat la depunerea cererii de apel.
În conformitate cu art. 425 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii. Materialele dosarului atestă că, copia încheierii din 14 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată părților la 20 ianuarie 2020 (f.d. 61), însă lipsesc date cu privire la recepționarea acesteia. În cererea de recurs, Eremia Alexei a indicat că a luat cunoștință de încheierea contestată la data de 03 februarie 2020. Astfel, recursul declarat de Eremia Alexei la 17 februarie 2020, este în termen. La data de 07 martie 2020, în adresa intimatului Munteanu Tudor a fost expediată spre cunoștință copia recursului declarat de Eremia Alexei, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței la recurs (f.d.
70). Intimatul nu și-a valorificat dreptul respectiv și nu a depus referință. În conformitate cu art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, recursul împotriva încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților. Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care urmează a fi respins cu menținerea încheierii contestate, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea.
Prevederile art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă stipulează că instanța de apel restituie, printr-o încheiere, cererea dacă apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1). În conformitate cu art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art. 364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, 2 dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor.
Conform art. 85 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, în funcție de situația materială și de probele prezentate în acest sens, persoana fizică sau juridică este scutită de către judecător (de către instanța judecătorească) de plata taxei de stat sau de plata unei părți a ei. Din materialele cauzei rezultă că la 21 iunie 2019, Eremia Alexei a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii din 21 mai 2019 a Judecătoriei Hîncești, sediul Central, solicitând repunerea în termenul de prezentare a cererii de apel, scutirea de plata taxei de stat, admiterea apelului, casarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei hotărâri noi, prin care acțiunea să fie respinsă integral ca neîntemeiată (f.d.
27-28). În motivarea cererii de scutire de la plata taxei de stat, Eremia Alexei a invocat doar prevederile art. 85 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
Prin încheierea din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă cererea depusă de Eremia Alexei privind repunerea în termen a apelului și a fost repus în termen apelul declarat de Eremia Alexei împotriva hotărârii din 21 mai 2019 a Judecătoriei Hîncești, sediul Central, cu ridicarea de la examinare a apelului și remiterea cauzei în instanța de fond pentru redactarea hotărârii integrale din 21 mai 2019. Prin încheierea din 06 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea privind scutirea de la plata taxei de stat și nu s-a dat curs cererii de apel depusă de Eremia Alexei, fiindu-i comunicat că necesită să prezinte, în cancelaria Curții de Apel Chișinău, apelul motivat, cu indicarea motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul și dovada de plată a taxei de stat în sumă de 1 317 lei, până la data de 10 ianuarie 2020 inclusiv.
În caz contrar, cererea de apel nu va fi considerată depusă și va fi restituită. Copia încheierii din 06 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată în adresa lui Eremia Alexei (f.d. 55) și a fost recepționată de către acesta la data de 18 decembrie 2020, fapt confirmat prin semnătura pe avizul de recepție (f.d. 56). În termenul stabilit de instanța de apel, recurentul nu a prezentat apelul motivat și dovada achitării taxei de stat. Astfel, prin încheierea din 14 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost restituit apelul declarat de Eremia Alexei împotriva hotărârii din 21 mai 2019 a Judecătoriei Hîncești, sediul Central, din motivul că apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă în conformitate cu art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă.
Analizând circumstanțele expuse în raport cu materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că instanța de apel prin încheierea din 14 ianuarie 2020, corect a restituit cererea de apel cu toate înscrisurile anexate la aceasta în temeiul art. 369 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, or, neajunsurile cererii de apel nu au fost înlăturate în termenul stabilit prin încheierea din 06 decembrie 2019 și anume, până la data de 10 ianuarie 2020. Totodată, instanța de recurs remarcă că, deși a solicitat scutirea de plata taxei de stat la depunerea apelului, Eremia Alexei nu a invocat absolut niciun argument în susținerea acestei cereri și nu a prezentat probe care să confirme situația materială precară, pentru a fi scutit de către instanța judecătorească de plata taxei de stat sau de plata unei părți a ei în conformitate cu art. 85 alin. (4) din Codul de procedură civilă.
3 În circumstanțele expuse, instanța de recurs conchide că, Curtea de Apel Chișinău legal și întemeiat a restituit apelul declarat de Eremia Alexei, or, apelantul a omis în termen să înlăture neajunsurile cererii de apel.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție accentuează că o asemenea soluție este compatibilă cu standardele inserate în textul art. 6 paragraf 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului stabilind în jurisprudența degajată că în situația în care legislația procesuală permite declararea apelului împotriva hotărârii instanței de fond, instanța superioară poate restricționa dreptul la apel doar dacă constată că apelul respectiv nu corespunde cerințelor legale aplicabile (speța Tudor-Comerț c. Moldovei, hotărârea din 04 noiembrie 2008, definitivă din 04 februarie 2009). De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că participantul unui litigiu civil este ținut să dea dovadă de un comportament diligent în chestiunile legate de plata taxei de stat (speța Piętka contra Poloniei, hotărârea din 16 octombrie 2012, definitivă din 16 ianuarie 2013). Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea contestată este întemeiată și legală, iar argumentele invocate de recurent sunt neîntemeiate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Eremia Alexei și a menține încheierea din 14 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău.
În conformitate cu art. 427 lit. a) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, d e c i d e: Se respinge recursul declarat de Eremia Alexei. Se menține încheierea din 14 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de către Munteanu Tudor împotriva lui Eremia Alexei cu privire la încasarea datoriei și dobânzii de întârziere. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Dumitru Mardari judecătorii Iurie Bejenaru Mariana Pitic 4
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.