2ra-824/20 — Repararea prejudiciului cauzat prin actiunile ilicite ale OUP, procuraturii

Dosarul nr. 2ra-824/20

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, judecător – N. Mazur

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – A. Danilov, O. Cojocaru, A. Pahopol

Î N C H E I E R E

17 iunie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de Inspectoratul Național de

Patrulare al IGP,

în cauza civilă la cererea înaintată de Gheorghe Străisteanu împotriva

Ministerului Justiției al RM, Inspectoratul Național de Patrulare al IGP cu privire la

constatarea faptului încălcării dreptului de a nu fi tras la răspundere contravențională

ilegal, constatarea încălcării dreptului la un proces echitabil, recuperarea

prejudiciului moral,

împotriva deciziei din 28 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respinsă cererea de apel depusă de Inspectoratul Național de Patrulare al IGP,

fiind menținută hotărârea din 05 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

c o n s t a t ă:

La 03 iunie 2019, Gheorghe Străisteanu a depus cerere de chemare în judecată

către Ministerul Justiției al Republicii Moldova, Inspectoratul Național de Patrulare

al IGP, solicitând constatarea faptului încălcării dreptului de a nu fi tras la răspundere

contravențională (penală) ilegală, prezumția nevinovăției, constatarea încălcării

dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6.1 din Convenția Europeană,

încălcare comisă prin întocmirea procesului-verbal cu privire la contravenție nr.

MAI03 637928 din 13 martie 2017 și aplicarea unei sancțiuni vădit ilegale, prin

fabricarea, falsificarea dosarului contravențional (penal), încasarea prejudiciului

moral în mărime de 8500 lei.

În motivarea acțiunii a invocat că, la 13 martie 2017, agentul constatator din

cadrul Inspectoratului Național de Patrulare, Gaitur Iurie, a fabricat în privința sa

procesul-verbal cu privire la contravenție nr. MAI03 637928 și i-a aplicat, vădit

ilegal, sancțiunile prevăzute de art. 240 din Codul Contravențional.

La 14 martie 2017, reclamantul a depus o contestație împotriva actului juridic

fabricat de Gaitur Iurie, iar la 13 noiembrie 2018, peste 1 (un) an si 8 (opt) luni, de

la data înregistrării contestației, Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani, a emis o

hotărâre prin care a dispus admiterea contestației și anularea actelor juridice emise

1

ilegal de agentul constatator din cadrul Inspectoratului Național de Patrulare, Gaitur

Iurie.

La 22 ianuarie 2019, Curtea de Apel Chișinău, prin decizie irevocabilă, a respins

recursul declarat de reprezentantul Inspectoratului Național de Patrulare al IGP și a

decis menținerea în vigoare a hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 13

noiembrie 2018. La 14 mai 2019, reclamantul a primit decizia irevocabilă a Curții

de Apel Chișinău din 22 ianuarie 2019.

Potrivit reclamantului, faptul fabricării, falsificării de către ofițerul de poliție

Gaitur Iurie a dosarului contravențional din 13 martie 2017 a fost constatat prin

hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 13 noiembrie 2018 și prin decizia

irevocabilă a Curții de Apel Chișinău din 22 ianuarie 2019. Consideră că i-a fost

încălcat grav dreptul fundamental prevăzut de Constituția Republicii Moldova și

Convenția Europeană, de a nu fi tras la răspundere contravențională (penală) contrar

prevederilor legislației în vigoare, prezumția nevinovăției, încălcare care cade sub

incidența art. 6.1 din Convenția Europeană, deoarece, CEDO în hotărârea pe cauza

Ziliberberg versus Moldova (cererea nr.61821/00) reiterează că, caracterul general

al Codului Contravențional și scopul pedepsei, care este atît de a pedepsi, cât și a

preveni, sunt suficiente pentru a arăta, în sensul articolului 6 al Convenției, că

reclamantul a fost acuzat de o abatere penală, procedurile administrative

(contravenționale) cad sub incidența caracterului penal al procedurilor și acestora li

se aplică același principiu precum și la examinarea procedurilor penale. Articolul 6

al Convenției, interpretat în ansamblu, garantează dreptul persoanei acuzate de a

participa efectiv la procesul său penal (contravențional). Acesta include inter alia,

nu doar dreptul de a fi prezent, dar și de a asculta și a urmări procesul. Acest drept

face implicit parte din esența conceptului procedurii contradictorii și poate fi, de

asemenea, dedus din garanțiile prevăzute în sub-paragrafele (c), (d) și (e) ale

paragrafului 3 al articolului 6 - „să se apere el însuși”, „să întrebe sau să solicite

audierea martorilor și alte drepturi”.

Astfel, reclamantul a indicat că procesul-verbal cu privire la contravenție din 13

martie 2017 a fost întocmit, cu date eronate, false, lipsindu-1 intenționat de dreptul

de a fi apărat de un avocat, de a prezenta probe, cereri, plângeri, declarații, i s-au

încălcat grav drepturile prevăzute de Constituția Republicii Moldova și Convenției

Europene, nu a avut parte de un proces echitabil în conformitate cu articolul 6 § 1 al

Convenției la întocmirea procesului-verbal menționat, fapt confirmat și prin

hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani din 13 noiembrie 2018 și prin decizia

irevocabilă a Curții de Apel Chișinău din 22 ianuarie 2019. Ca rezultat, a fost tras la

răspundere contravențională (penală) ilegal, a fost frustrat puternic, a avut emoții

negative, a suportat cheltuieli contestând acțiunile ilegale ale agentului constatator

Gaitur Iurie, participând la ședințele de judecată timp de 2 ani.

Prin hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru din 05 iulie 2019, acțiunea a

fost admisă parțial. S-a constatat încălcarea dreptului lui Gheorghe Străisteanu la un

proces echitabil, de a nu fi tras eronat la răspundere contravențională (penală),

prezumția nevinovăției, admise prin întocmirea procesului-verbal cu privire la

contravenție nr. MAI03 637928 din 13 martie 2017 și adoptarea deciziei de

sancționare, anulată ulterior cu încetarea procesului contravențional din lipsa

faptului contravenției. S-a încasat de la Inspectoratul Național de Patrulare al

Inspectoratului General al Poliției în beneficiul lui Gheorghe Străisteanu prejudiciul

2

moral în mărime de 2000 lei. În rest s-a respins cerința lui Gheorghe Străisteanu cu

privire la încasarea prejudiciului moral.

Prin decizia din 28 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă

cererea de apel depusă de Inspectoratul Național de Patrulare al IGP, fiind menținută

hotărârea din 05 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a conchis că Gheorghe Străisteanu este

îndreptățit să solicite repararea prejudiciului, în condițiile în care în cadrul

examinării cauzei au fost constatate circumstanțele expres prevăzute de lege care ar

justifica dreptul acestuia de a o pretinde, iar suma adjudecată de către prima instanță

drept prejudiciu moral, este proporțională suferințelor reclamantului.

La 01 aprilie 2020, Inspectoratul Național de Patrulare al IGP, a expediat prin

poșta electronica cererea de recurs asupra deciziei din 28 ianuarie 2020 a Curții de

Apel Chișinău, ulterior fiind recepționată și prin intermediul oficiului postal o cerere

de recurs cu același conținut, înregistrată la 04 mai 2020.

În motivarea recursului a invocat faptul că instanța de apel a aplicat eronat

normele de drept material, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele

importante pentru soluționarea pricinii, a apreciat arbitrar probele prezentate de către

participanții la proces, iar concluziile instanței sunt în contradicție cu circumstanțele

pricinii. Suplimentar s-a invocat faptul că acțiunile recurentului în coraport cu

Gheorghe Străisteanu au fost legale și întemeiate, iar în prezentul litigiu

Inspectoratul Național de Patrulare al IGP nu este un pârât corespunzător.

Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de

Inspectoratul Național de Patrulare al IGP este neîntemeiat și urmează a fi declarat

inadmisibil, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare

a recursului este de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că termenul de 2 luni este termen de

decădere și nu poate fi restabilit.

Potrivit materialelor cauzei, decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată

la 28 ianuarie 2020 și expediată participanților la proces la 14 februarie 2020 (f.d.

127), însă la materialele cauzei nu există înscrisuri care să probeze momentul

recepționării acesteia de către recurent. Astfel, având în vedere faptul că recursul

declarat împotriva deciziei din 28 ianuarie 2020 a Curții de Apel Chișinău a fost

expediat prin poșta electronică la 01 aprilie 2020, în conformitate cu art. 434 din

Codul de procedură civilă, acesta se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

3

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții

de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din Codul

de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind

din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina

recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării

acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea

eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de recurent nu pot duce la admisibilitatea

recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură

civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii

circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de

apel. În acest context este de menționat faptul că recursul exercitat conform secțiunii

a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Abordarea recurentului, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul

acestuia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit

identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind

admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată

în cererea de recurs declarată de Inspectoratul Național de Patrulare al IGP.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Inspectoratul Național de

Patrulare al IGP.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Svetlana Filincova,

Judecătorii Galina Stratulat,

Iurie Bejenaru

4