Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 10.06.2020
respins

3r-135/20 — privind accesul la informatie, obligarea furnizarii informatiei si repararea prejudiciului

HOTĂRÂRE
10.06.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
privind accesul la informatie, obligarea furnizarii informatiei si repararea prejudiciului
Temei legal
Examinarea admisibilitatii apelului
Citează această cauză
3r-135/20 — privind accesul la informatie, obligarea furnizarii informatiei si repararea prejudiciului (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosar nr. 3r-135/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (A. Paniș) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău ( M. Guzun, G. Dașchevici, V. Clima) D E C I Z I E 10 iunie 2020 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas Judecători Victor Burduh Nina Vascan examinând recursul declarat de Valeriu Mitrofan, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Valeriu Mitrofan împotriva Instituției Publice „Centrul de Excelență în Construcții” privind accesul la informație, obligarea furnizării informației și repararea prejudiciului, împotriva încheierii din 18 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a declarat inadmisibil apelul depus de Valeriu Mitrofan împotriva hotărârii din 05 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, c o n s t a t ă : La 01 aprilie 2019, Valeriu Mitrofan a depus cerere de chemare în judecată împotriva Instituției Publice „Centrul de Excelență în Construcții”, prin care a solicitat constatarea acțiunilor sau inacțiunilor directorului Centrului de Excelență în Construcții din or.

Chișinău ca ilegale și abuzive, prin refuzul nelegitim de a furniza informații sau prin alte acțiuni ce prejudiciază dreptul de acces la informații, obligarea furnizării informației și anume: copia actelor ce au stat la baza repartizării spațiului locativ în căminul nr. 5 lui Andrei Dragan și repararea prejudiciului în mărime de 1000 de lei. La 22 octombrie 2019 Valeriu Mitrofan a depus cerere de concretizare a pretențiilor, prin care a solicitat constatarea încălcării dreptului de acces la informație de către Instituția Publică „Centrul de Excelență în Construcții”. Prin hotărârea din 05 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de Valeriu Mitrofan împotriva Instituției Publice „Centrul de Excelență în Construcții” privind accesul la informație, obligarea furnizării informației și repararea prejudiciului.

La 18 noiembrie 2019, Valeriu Mitrofan a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii din 05 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, deoarece nu au fost constatate și elucidate pe deplin circumstanțele care au importantă pentru soluționarea cauzei, concluziile primei instanțe expuse în hotărâre sunt în 1 contradicție cu circumstanțele cauzei, iar normele de drept material și procedural au fost aplicate eronat. Prin încheierea din 18 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a declarat inadmisibil apelul depus de Valeriu Mitrofan împotriva hotărârii din 05 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani. La 02 aprilie 2020, Valeriu Mitrofan a depus cerere de recurs împotriva încheierii din 18 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea încheierii contestate și remiterea cauzei la rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.

În motivarea recursului, recurentul a relatat că încheierea din 18 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău este ilegală, deoarece la emiterea acesteia instanța de apel a aplicat eronat normele de drept material și procerdural, iar concluziile expuse sunt în contradicție cu circumstanțele cauzei. Mai mult, încheierea recurată este emisă contrar dispozițiilor art.235 Codul administrativ, iar instanța de apel nu a expediat apelantului încheiere, prin care să fie stabilit termen pentru înlăturarea neajunsurilor. La 18 mai 2020 în adresa Instituției Publice „Centrul de Excelență în Construcții” a fost expediată copia recursului depus de Valeriu Mitrofan, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței.

Deși la 20 mai 2020 Instituția Publică „Centrul de Excelență în Construcții” a recepționat copia recursului, acesta nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv. Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul administrativ al Republicii Moldova. Conform art. 257 alin. (1) din Codul administrativ, prezentul cod intră în vigoare la 01 aprilie 2019. Conform art. 242 din Codul administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de judecată care a emis încheierea contestată transmite neîntârziat recursul împotriva încheierii judecătorești împreună cu dosarul judiciar instanței competente să soluționeze recursul.

Valeriu Mitrofan a recepționat copia încheierii din 18 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău la 14 aprilie 2020 (f.d.94). Prin urmare, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este depus în termen. Conform art. 243 alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces. Studiind materialele dosarului, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul urmează a fi respins din următoarele motive.

Conform art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: respinge recursul. 2 Din materialele cauzei rezultă că, la 18 noiembrie 2019, Valeriu Mitrofan a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii din 05 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, deoarece nu au fost constatate și elucidate pe deplin circumstanțele, care au o importantă pentru soluționarea cauzei, concluziile primei instanțe expuse în hotărâre sunt în contradicție cu circumstanțele cauzei, iar normele de drept material și procedural au fost aplicate eronat. Prin încheierea din 18 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău s-a declarat inadmisibil apelul depus de Valeriu Mitrofan împotriva hotărârii din 05 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

Materialele cauzei atestă că pentru a decide astfel, instanța de apel a conchis că Valeriu Mitrofan nu a prezentat motivarea apelului conform art. 232 alin.(2) Codul administrativ. Instanța de recurs remarcă că conform art. 257 alin. (1) din Codul administrativ, prezentul cod intră în vigoare la 01 aprilie 2019. Conform art. 236 alin. (1) și (2) lit. e) din Codul administrativ, instanța de apel examinează din oficiu admisibilitatea apelului. Dacă este inadmisibil, apelul se declară ca atare printr-o încheiere susceptibilă de recurs. Apelul se declară inadmisibil în special când motivarea apelului nu a fost depusă sau a fost depusă după expirarea termenului prevăzut la art. 232 alin. (2). Conform art. 232 alin. (2) Codul administrativ, motivarea apelului se prezintă la instanța de apel în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate.

Dacă se depune împreună cu apelul, motivarea apelului se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată. Actele cauzei denotă că Valeriu Mitrofan a recepționat copia hotărârii motivate din 05 noiembrie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani la data de 07 februarie 2020, (f.d.84). Astfel, termenul de declarare a apelului a început să curgă de la data de 08 februarie 2020, și a expirat la data de 09 martie 2020. Instanța de recurs reține că Valeriu Mitrofan a cunoscut despre neajunsurile cererii de apel, însă într-un mod nejustificat, având la dispoziție 30 de zile, acesta nu a întreprins acțiuni care ar dovedi intenția de a depune apelul motivat. Așadar, Valeriu Mitrofan, fiind conștient că a depus doar cererea de apel nemotivată, avea obligația de a întreprinde toate măsurile necesare, de a proteja drepturile sale de acces la instanță, fapt, însă ignorat de acesta.

La acest capitol se va remarca că Valeriu Mitrofan din data notificării copiei hotărârii motivate a primei instanțe și până la data declarării inadmisibilității apelului, a avut termen real și suficient pentru a prezenta apelul motivat pentru apărarea drepturilor și intereselor sale legitime. Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că, în condițiile în care Valeriu Mitrofan nu a prezentat cererea de apel motivată în termen de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate, concluzia instanței de apel, privind declararea inadmisibilă a apelului, este întemeiată.

Ținând cont de cele menționate și având în vedere faptul că încheierea din 18 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău este adoptată în conformitate cu normele 3 de drept procedural și cu aprecierea completă a tuturor probelor și a circumstanțelor cauzei, instanța de recurs o consideră legală și întemeiată, or, recurentul-apelantul nu a întreprins vre-o acțiune de a prezenta cererea de apel motivată până la 09 martie 2020, ziua în care a expirat termenul pentru depunerea cererii de apel motivate. Prin urmare, nu pot fi reținute argumentele invocate de Valeriu Mitrofan că încheierea din 18 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău este adoptată contrar dispozițiilor art.235 Codul administrativ.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție respinge ca nefondate și pur declarative și argumentele recurentului precum că concluziile expuse în încheierea contestată sunt în contradicție cu circumstanțele cauzei, iar la emiterea acesteia au fost aplicate eronat normele de drept material și procedural. Or, recurentul în susținerea poziției date a invocat aceste circumstanțe declarativ, fără a aduce un suport probatoriu în acest sens. Instanța de recurs accentuaiază că termenul de declarare a apelului poate fi restabilit dacă persoanele îndreptățite prezintă probe veridice, ce ar confirma imposibilitatea declarării apelului în termen.

Conform art. 237 alin.(1) Codul administrativ, prevederile art.65 alin.(1)–(3) și (5) se aplică corespunzător pentru repunerea în termenul de apel și în termenul de prezentare a motivării apelului. Conform art.65 alin. (1) și (2) Codul administrativ, dacă o persoană, din motive independente de voința ei, nu a putut respecta un termen legal, atunci, la cerere, ea poate fi repusă în termen. Culpa unui reprezentant legal sau împuternicit se atribuie reprezentatului. Cererea de repunere în termen se depune în termen de 15 zile de la înlăturarea impedimentului. La cerere se anexează probele care confirmă faptele pe care aceasta se întemeiază și, suplimentar, se recuperează acțiunile omise. Valeriu Mitrofan până la data emiterii încheierii din 18 martie 2020 a Curții de Apel Chișinău nu a depus cerere privind repunerea în termenul de prezentare a apelului motivat și nu a anexat probele ce dovedesc imposibilitatea îndeplinirii actului.

Prin urmare, ținând cont că Valeriu Mitrofan nu a depus cererea de apel motivată în termenul de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate, adică până la data de 09 martie 2020, Curtea de Apel Chișinău întemeiat a declarat apelul inadmisibil. Or, Valeriu Mitrofan nu a depus diligența necesară în vederea exercitării căii de atac în termen. Conform art. 24 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, participanții la procedura administrativă și procedura de contencios administrativ trebuie să își exercite drepturile și să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință, fără a încălca drepturile procesuale ale altor participanți. Participantul care își exercită drepturile procesuale în mod abuziv și nu își îndeplinește obligațiile procesuale cu bună- credință răspunde potrivit legii pentru prejudiciile materiale și morale cauzate.

Valeriu Mitrofan a cunoscut despre judecarea cauzei și despre adoptarea hotărârii, or, acesta a fost legal citat pentru examinarea cauzei în prima instanță. Astfel, Valeriu Mitrofan urma să depună diligența necesară, să întreprindă măsurile necesare de a-și proteja drepturile sale de acces la instanță, după cum 4 sugerează și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Popov versus Moldova (nr. 2) din 02 decembrie 2005; Melnic versus Moldova din 14 noiembrie 2006, Ponomaryov versus Ucraina din 03 aprilie 2008, Van Harn versus Germany din 11 septembrie 2007, SRL Construct Confort versus Moldova din 28 mai 2019), și să conteste în termenul legal hotărârea primei instanțe, fapt, însă, ignorat de recurent, ce a generat omiterea termenului prescris la depunerea apelului.

În asemenea circumstanțe, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată că, instanța de apel corect a declarat inadmisibil apelul depus de Valeriu Mitrofan. Astfel, din considerentele menționate și având în vedere că încheierea instanței de apel este legală, iar argumentele invocate de Valeriu Mitrofan sunt declarative și neîntemeiate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul. În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b), art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : Se respinge recursul declarat de Valeriu Mitrofan.

Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas Judecători Victor Burduh Nina Vascan 5

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-06-10
0,98
3r-131/20 — privind accesul la informatie, obligarea furnizarii informatiei si repararea prejudiciului
Dosar nr. 3r-131/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (A. Paniș) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău ( M. Guzun, G. Dașchevici, V. Clima) D E C I Z I E 10 iunie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de con
CSJ 2020-06-10
0,98
3r-133/20 — constatarea incalcarii dreptului de acces la informatie, obligarea furnizarii informatiei solicitate si repararea prejudiciului cauzat
Dosarul nr. 3r-133/2020 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Râșcani (A. Paniș) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Minciuna, E. Palanciuc, V. Negru) D E C I Z I E 10 iunie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial și d
CSJ 2020-02-05
0,97
3r-14/20 — obligarea furnizării informației și repararea prejudiciului moral
dosarul nr. 3r-14/20 prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Rîşcani (jud. V. Sîrbu) instanţa de recurs: Curtea de Apel Chişinău (jud. E. Palanciuc, A. Malîi, V. Clima) DECIZIE 05 februarie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2020-06-03
0,97
3r-134/20 — cu privire la constatarea incalcarii dreptului de acces la informatie
Dosarul nr. 3r-134/20 Instanţa de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani – L. Holevițcaia Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău – M. Guzun, G. Dașchevici, V. Clima DECIZIE 03 iunie 2020 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de
CSJ 2019-09-25
0,97
3r-192/19 — restabilirea dreptului de acces la informatie si repararea prejudiciului moral
Dosar nr. 3r-192/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (V. Sîrbu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău ( V. Clima, A. Malîi, E. Palanciuc) D E C I Z I E 25 septembrie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă