3ra-563/20 — cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea furnizării informației
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea furnizării informaţiei
- Temei legal
- Temeiurile inadmisibilităţii recursului
3ra-563/20 — cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea furnizării informației (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr.3ra-563/20 Prima instanță: Judecătoria Orhei, sediul Central – I. Movilă Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – V. Clima, A. Malîi, E. Palanciuc ÎNCHEIERE 27 mai 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Nina Vascan Victor Burduh examinând admisibilitatea recursului declarat de către Cooperativa de Consum orașul Orhei, reprezentată de avocatul Mihail Durnescu, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de către Maria Platon împotriva Cooperativei de Consum orașul Orhei și Vasile Pleșca cu privire la contestarea actului administrativ, obligarea furnizării informației solicitate, repararea prejudiciului moral și restituirea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din data de 09 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-au respins apelurile declarate de către Cooperativa de Consum orașul Orhei, reprezentată de avocatul Mihail Durnescu și de către Vasile Pleșca, constată: La 15 noiembrie 2017 Maria Platon a depus cerere de chemare în judecată împotriva Cooperativei de Consum orașul Orhei și Vasile Pleșca, prin care a solicitat recunoașterea ilegalității refuzului de eliberare a informației solicitate, obligarea eliberării informației, repararea prejudiciului moral în mărime de 10 000 lei și a cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii de chemare în judecată a indicat că mama sa, Alexandra Platon, născută la xxxxx, aflându-se la locul de muncă în magazinul nr.7 a Cooperativei de Consum din s. Dîșcova, r-nul Orhei, la 05 aprilie 2017, a suferit un accident vascularo-cerebral, fiind internată în Spitalul raional Orhei, unde ulterior, aflându-se în comă de gradul II-III, la xxxxx a decedat.
La 28 septembrie 2017 prin email, Maria Platon, în calitate de moștenitor legal a Alexandrei Platon s-a adresat către administrația Cooperativei de Consum orașul Orhei cu cerere prin care a solicitat eliberarea informației, și anume: - copia contractului individual de muncă încheiat între Alexandra Platon și Cooperativa de Consum orașul Orhei; - copia contractului de răspundere materială încheiat între Alexandra Platon și Cooperativa de Consum orașul Orhei; - copia Actului-Revizie prin care s-au constatat neajunsurile depistate în urma inventarierii; - copia procesului-verbal al Biroului Executiv prin care membrii comisiei Biroului executiv au luat decizia de a reține suma în mărime de 2 341 lei, 18 bani din ultimul salariu calculat Alexandrei Platon; 1 - certificat despre muncă și salariu conform cerințelor art.67 din Codul muncii, care se eliberează în termen de 3 (trei) zile, pe numele Alexandrei Platon; - informația despre funcția ocupată de Alexandra Platon și grila (coeficientul) de salarizare conform Rețelei Tarifare Unice de Salarizare; - copia tabelelor de pontaj pentru perioada 01 martie 2014-08 aprilie 2017; - informația despre concediile nefolosite de către Alexandra Platon, pentru toată perioada de activitate; - copia ordinului de încadrare a Alexandrei Platon în cadrul Cooperativei de Consum orașul Orhei; - copia ordinului de concediere, în baza art. 82,
lit. a) din Codul muncii; - copia ordinului privind reținerea din salariul Alexandrei Platon a neajunsului depistat în cadrul inventarierii; - informația cu privire la actul, documentul în temeiul cărora de la angajații Cooperativei de Consum orașul Orhei, inclusiv și de la Alexandra Platon, pe parcursul perioadei de activitate s-au efectuat rețineri din salariu (așa zișii, bani la depuneri); - copia fișei postului (funcției); - certificat despre ultimele rețineri efectuate din veniturile Alexandrei Platon. Prin scrisoarea nr.16 din 06 octombrie 2017, Vasile Pleșca, președintele executiv al Cooperativei de Consum orașul Orhei, a refuzat să-i furnizeze informația solicitată, invocând că aceasta conține date cu caracter personal, dar și alte pricini neîntemeiate.
Maria Platon a relatat că nu este de acord cu răspunsul menționat, considerându-l unul ilegal și neîntemeiat.
Prin hotărârea din data de 18 februarie 2019 a Judecătoriei Orhei, sediul Central s-a admis parțial cererea de chemare în judecată, s-a recunoscut ca ilegale acțiunile administrației Cooperativei de Consum orașul Orhei privind refuzul de a elibera Mariei Platon informația solicitată prin cererea din 28 septembrie 2017. S-a obligat administrația Cooperativei de Consum orașul Orhei de a elibera Mariei Platon informația după cum urmează: - copia contractului individual de muncă, încheiat între Alexandra Platon și Cooperativa de Consum orașul Orhei; - copia contractului de răspundere materială, încheiat între Alexandra Platon și Cooperativa de Consum orașul Orhei; - copia Actului-Reviziei prin care s-au constatat neajunsurile depistate în urma inventarierii; - copia procesului-verbal al Biroului Executiv prin care membrii comisiei Biroului executiv au luat decizia de a reține suma 2 341,18 lei din ultimul salariu calculat Alexandrei Platon; - certificat despre muncă și salariu conform cerințelor art.67 din Codul muncii, care se eliberează în termen de 3 (trei) zile, pe numele Alexandrei Platon; - informația despre funcția în care a activat Alexandra Platon și grila (coeficientul) de salarizare conform Rețelei Tarifare Unice de Salarizare; - copia tabelelor de pontaj pentru perioada 01 martie 2014 - 08 aprilie 2017;
- informația despre concediile nefolosite de către Alexandra Platon, pentru toată perioada de activitate; - copia ordinului de încadrare a Alexandrei Platon în cadrul Cooperativei de Consum orașul Orhei; - copia ordinului de concediere, în baza art. 82 lit. a) din Codul muncii; 2 - copia ordinului privind reținerea din salariul Alexandrei Platon a neajunsului depistat în cadrul inventarierii; - informația cu privire la actul, documentul în temeiul cărora de la Alexandra Platon, pe parcursul perioadei de activitate s-au efectuat rețineri din salariu (așa zișii, bani la depuneri); - copia Fișei postului (funcției); - certificat despre ultimele rețineri efectuate din veniturile Alexandrei Platon.
În rest, pretențiile cu privire la încasarea prejudiciului moral în mărime de 10 000 lei, restituirea cheltuielilor de judecată și obligarea prezentării informației cu privire la actul, documentul în temeiul cărora de la angajații Cooperativei de Consum orașul Orhei pe parcursul perioadei de activitate s-au efectuat rețineri din salariu (așa zișii, bani la depuneri), s-au respins, ca fiind neîntemeiate. Curtea de Apel Chișinău prin decizia din data de 09 octombrie 2019 a respins apelurile declarate de către Cooperativa de Consum orașul Orhei, reprezentată de avocatul Mihail Durnescu și de către Vasile Pleșca împotriva hotărârii din data de 18 februarie 2019 a Judecătorie Orhei, sediul Central.
În susținerea concluziilor sale instanțele de judecată au invocat prevederile art. 5, alin. (1) și (2), art. 7, alin. (1) și (2), art. 1, alin. (1), pct. 2 și 4 din Legea privind accesul la informație nr. 982 din 11 mai 2000, potrivit cărora cererea de chemare în judecată este parțial întemeiată, deoarece a avut loc o încălcare a dreptului Mariei Platon de a obține informația solicitată, cu excepția informației cu privire la actul, documentul în temeiul cărora de la angajații Cooperativei de Consum orașul Orhei pe parcursul perioadei de activitate s-au efectuat rețineri din salariu (așa zișii, bani la depuneri), iar Cooperativa de Consum orașul Orhei, având obligația de a furniza informația, nu a demonstrat că informația solicitată este supusă unor anumite restricții sau ar fi cu acces limitat.
Instanțele de judecată au respins argumentul Cooperativei de Consum orașul Orhei precum că succesorii nu pot pretinde la informația ce-l privește pe defunct or, în speță, Maria Platon întrunește condițiile de solicitant al informației, deținând certificat de calitate de moștenitor, iar Cooperativa de Consum orașul Orhei, este obligată să-i prezinte informația solicitată. Împotriva deciziei instanței de apel a depus recurs Cooperativa de Consum orașul Orhei, reprezentată de avocatul Mihail Durnescu, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii instanței de fond cu emiterea unei noi hotărâri privind respingerea acțiunii ca fiind tardivă, nefondată și declarativă.
În motivarea recursului Cooperativa de Consum orașul Orhei, reprezentată de avocatul Mihail Durnescu, a indicat că din actele prezentate la materialele cauzei rezultă că defuncta Alexandra Platon are doi moștenitori Maria Platon și Radu Platon, totodată nu sunt prezentate acte ce ar demonstra că ultimul a refuzat la moștenire. Mai mult, Legea cu privire la petiționare nr.190 din 19 iulie 1994 nu se extinde asupra modului de examinare a petițiilor prevăzute de legislația muncii. La caz, scopul Mariei Platon este de a obține informația ce ține de domeniul muncii, iar acțiunea nu este îndreptată în interes personal, dar pentru un terț. La 04 mai 2020, prin intermediul poștei electronice, Maria Platon a depus referință, prin care a solicitat declararea recursului inadmisibil, indicând că avocatul nu a prezentat careva contraargumente bazate pe lege, ci a repetat dezacordul său expus în cererea de apel, legalitatea căreia deja a fost examinată de instanța de apel.
3 Efectuând controlul judiciar al hotărârilor contestate prin prisma argumentelor expuse în recursuri, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că prin Legea nr.116 din data de 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul administrativ al Republicii Moldova. În conformitate cu art. 257 alin. (1) al Codului administrativ, prezentul cod a intrat în vigoare la 01 aprilie 2019. În conformitate cu art. 258, alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului cod.
Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești. Astfel, din sensul normei de drept enunțate urmează că legiuitorul a optat pentru principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale. Decizia instanței de apel a fost pronunțată după intrarea în vigoare a Codului administrativ.
Prin urmare, legalitatea procedurilor, care au urmat după punerea în aplicare a Codului administrativ se vor verifica prin prisma Codului administrativ și aici instanța de recurs cu referire la termenul de depunere a recursurilor reține că conform art. 245, alin. (1) din Codul administrativ recursul se depune la instanța de apel în termen de 30 zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar. Potrivit art. 245, alin. (2) din Codul administrativ motivarea recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel.
Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel. Decizia instanței de apel a fost pronunțată la 09 octombrie 2019, notificată reprezentantului Cooperativei de Consum orașul Orhei, avocatului Mihail Durnescu, la 13 ianuarie 2020. ( f.d. 201) Cooperativa de Consum orașul Orhei, reprezentată de avocatul Mihail Durnescu, în conformitate cu prevederile art. 245 din Codul administrativ a expediat în adresa Curții de Apel Chișinău recurs motivat la data de 06 februarie 2020, în termen. Fiindcă fondul cauzei a fost examinat prin prisma Legii contenciosului administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000 și prevederilor din Codul de procedură civilă, instanța la soluționarea recursului se va conduce tot de aceste prevederi.
Astfel, examinând temeiurile recursului depus de către Cooperativa de Consum orașul Orhei, reprezentată de avocatul Mihail Durnescu, în raport cu materialele cauzei de contencios administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil. Verificând motivele de casare, invocate în recurs, completul Colegiului atestă că Cooperativa de Consum orașul Orhei, reprezentată de avocatul Mihail Durnescu, a indicat argumente ce țin de dezacordul cu felul în care instanța de apel a apreciat înscrisurile probatorii și a constatat circumstanțele cauzei.
Nu pot fi reținute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece țin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs. 4 Conform regulilor din Secțiunea a 2-a din Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs. Recursul exercitat conform secțiunii a 2 - a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procesual, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. Astfel, completul Colegiului constată că argumentele invocate în recurs nu poate constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acesta nu se încadrează în cele expres stabilite la art. 432, alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.
În conformitate cu prevederilor art. 432, alin. (1) din Codul de procedură civilă părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declarare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procesual. Aliniatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcare sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433, lit. a) din Codul de procedură civilă cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) și (4). Totodată, potrivit jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, pe când în recursul declarat de către Cooperativa de Consum orașul Orhei, reprezentată de avocatul Mihail Durnescu, asemenea aspecte nu se regăsesc. În speță, completul Colegiului menționează, că recursul în cauză conține obiecții de fapt și de drept, care deja au fost studiate și verificate de către instanța de apel, primind o apreciere corespunzătoare.
În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentei la soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției. Drept urmare, se reține că argumentele invocate de către recurentă nu poate constitui temei de admisibilitate a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normei de drept material sau a normei de drept procesual, așa cum formal invocă Cooperativa de Consum orașul Orhei, reprezentată de avocatul Mihail Durnescu, și, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate. În astfel de circumstanțe, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de către Cooperativa de Consum orașul Orhei, reprezentată de avocatul Mihail Durnescu, inadmisibil.
În conformitate cu art.193, art. 195, art. 230 și art. 258, alin. (3) din Codul administrativ, art. 433, lit. a) din Codul de procedură civilă, completul specializat 5 pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Recursul, declarat de către Cooperativa de Consum orașul Orhei, reprezentată de avocatul Mihail Durnescu, se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Nina Vascan Victor Burduh 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.