2ra-553/20 — repararea prejudiciului material si moral

2ra-553/20 — repararea prejudiciului material si moral (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2ra-553/2020

prima instanță: Judecătoria Drochia, sediul central (jud. R. Chiștruga)

instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud. S. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu)

ÎNCHEIERE

13 mai 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Gheorghe

Tcaci,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Gheorghe Tcaci

împotriva Societății cu răspundere limitată „Moldovatransgaz” cu privire la

repararea prejudiciului material și moral cauzat salariatului,

împotriva deciziei din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel Bălți, prin care a

fost admis apelul declarat de Societatea cu răspundere limitată „Moldovatransgaz”,

a fost casată integral hotărârea din 15 februarie 2019 a Judecătoriei Drochia, sediul

central și a fost emisă o nouă hotărâre cu privire la respingerea acțiunii,

c o n s t a t ă:

La 25 mai 2018 Gheorghe Tcaci a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Societății cu răspundere limitată „Moldovatransgaz” cu privire la

repararea prejudiciului material și moral cauzat salariatului.

În motivarea acțiunii Gheorghe Tcaci a indicat că, a activat în funcția de șofer

la serviciul de transport sector Drochia a SRL „Moldovatransgaz” începând cu 10

noiembrie 1993. Relațiile de muncă au încetat în temeiul art. 86 alin. (1) lit. y1)

Codul muncii, potrivit ordinului nr. 1241 din 15 noiembrie 2017. Despre acest fapt

nu a cunoscut imediat, dar ulterior prin intermediul poștei a primit o notă

informativă însoțită de copii neautentificate a ordinului și a unui proces-verbal prin

care se susține că salariatul ar fi refuzat de a semna ordinul de concediere.

A menționat că, angajatorul nu a încercat să-i acorde nici zilele libere în

schimbul celor lucrate.

A considerat că, prin acțiunile angajatorului i-a fost cauzat prejudiciu moral.

A solicitat încasarea de la SRL „Moldovatransgaz” a plăților salariale legate de

prestarea muncii suplimentare în sumă de 4250 de lei, a ajutorului material pentru

restabilirea sănătății la acordarea ultimul concediu anual folosit în suma salariului

tarifar de 5409 lei, plății ajutorului material pentru încetarea muncii salariului în

legătură cu pensionarea în sumă a cinci salarii tarifare de 27045 de lei, repararea

prejudiciului moral în mărime de 10000 de lei și încasarea cheltuielilor de asistență

juridică.

Reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe prevederile art. 39 alin. (2), (3), 119

alin. (1), 166, 167 Codul de procedură civilă, art. 4, 10, 11, 66, 106, 143, 157, 330

Codul muncii, art. 43 alin. (4), 44 alin. (1) Constituția RM.

Prin hotărârea din 15 februarie 2019 a Judecătoriei Drochia, sediul central a

fost admisă parțial acțiunea depusă de Gheorghe Tcaci, au fost încasate de la SRL

„Moldovatransgaz” în beneficiul lui Gheorghe Tcaci plățile salariale legate de

prestarea muncii suplimentare în sumă de 4 250 de lei, ajutorul material pentru

întremarea sănătății la acordarea ultimul concediu anual folosit în suma salariului

tarifar de 5 409 lei, plata la ajutorului material pentru încetarea muncii salariatului

în legătură cu pensionarea în sumă a cinci salarii tarifare de 27 045 de lei, cu titlu de

prejudiciu moral cauzat salariatului în echivalent patrimonial suma de 5 000 de lei,

cheltuielile de judecată în sumă de 7 600 de lei, a fost încasată de la SRL

„Moldovatransgaz” în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 1 201,12 lei (f.d.

182, 185-188, vol. I).

La 14 martie 2019 și la 11 iulie 2019 SRL „Moldovatransgaz”, reprezentat de

avocatul Gheorghe Nicolaescu, a depus cerere de apel împotriva hotărârii primei

instanțe, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii contestate și emiterea unei

noi decizii de respingere a acțiunii (f.d.190, vol. I).

Prin decizia din 10 decembrie 2019 a Curții de Apel Bălți a fost admis apelul

declarat de SRL „Moldovatransgaz”, reprezentată de avocatul Gheorghe

Nicolaescu, a fost casată hotărârea din 15 februarie 2019 a Judecătoriei Drochia,

sediul central și a fost emisă o nouă hotărâre de respingere a acțiunii.

În susținerea soluției sale, instanța de apel s-a bazat pe prevederile art. 81 alin.

(1) lit. b) și 86 alin. (1) lit. y1) din Codul muncii și a stabilit că Gheorghe Tcaci în

anul 1977 a fost angajat în câmpul muncii și pe parcursul anilor a activat în

numeroase posturi de muncă, iar, la 18 septembrie 2001 a fost transferat în funcția

de șofer pe automobilul de model GAZ 31029 a gospodăriei de transport SRL

„Moldovatransgaz”.

Înanul 2010 în cadrul aceleași întreprinderi a fost transferat în funcția de șofer

pe automobilul „Gaz 39094”, Drochia (f.d. 10-11, 12-14, vol. I).

Colegiului civil al instanței de apel a mai reținut că potrivit ordinului nr. 1241

din 15 noiembrie 2017 „Cu privire la concediere” - se concediază din funcția de

șofer serviciul de transport sectorul Drochia - Tcaci Gheorghe, începând cu data de

15 noiembrie 2017, conform art. 86 alin. (1) lit. y1 Codul muncii. Se mai indică în

ordin că, secția finanțe, evidență contabilă și raportare va achita persoanei demise

toate drepturile salariale, inclusiv compensația pentru concediul anual plătit

nefolosit pentru 34 zile (f.d. 17, vol. I).

Conform procesului-verbal privind refuzul de a semna ordinul de concediere

întocmit în temeiul art. 86 alin. (1) lit. y1 Codul muncii, la data de 15 noiembrie

2017 Serviciul Personal al Întreprinderii a adus la cunoștința cet. Tcaci Gheorghe

ordinul de eliberare conform art. 86 alin. (1) lit. y1 Codul muncii, însă salariatul a

refuzat să semneze acest ordin, motiv din care a fost invitat un reprezentant al

salariaților și un reprezentant al angajatorului pentru a fixa faptul refuzului

semnării, acesta fiind semnat de către A. Postovan și E. Nenescu (f.d. 16, vol. I).

Cu referire la pretenția reclamantului privind încasarea sumei de 4250 de lei

pretinsă a fi pentru orele lucrate suplimentar, instanța de apel s-a bazat pe

prevederile art. 100, 101, 104, 106, 99 alin. (2) Codul muncii și a stabilit că potrivit

2

contractului individual de munca nr. 190/11 din 22 februarie 2011, se indică că

Gheorghe Tcaci este angajat în funcția de șofer, cu stabilirea salariu tarifar per luna,

fără a se ține cont de numărul ieșirilor/intrărilor cu automobilul din/în garaj, motiv

suplimentar pentru care, nu se poate ține cont de numărul foilor de parcurs și a

orelor indicate în ele.

A mai stabilit instanța de apel și faptul că, potrivit Anexei nr. VII al

Contractului Colectiv de Muncă pentru perioada 2014-2017 sunt indicate lista

funcțiilor și/sau profesiilor care urmează a fi achitate suplimentar din cauza

condițiilor grele de muncă, însă funcția de șofer nu se regăsește în lista data (f.d.

144, 126-146, vol. I).

Astfel, a conchis instanța de apel că este neîntemeiată și lipsită de argumentare

juridică concluzia primei instanțe referitoare la încasarea în beneficiul lui Gheorghe

Tcaci a plăților salariale legate de prestarea muncii suplimentare în suma de 4250 de

lei, or înscrisurile și argumentele părții opuse nu au fost apreciate de prima instanță.

Sub un alt aspect al acțiunii formulate de Gheorghe Tcaci privind acordarea

ajutorului material pentru întremarea sănătății la acordarea ultimul concediu anual

folosit în suma salariului tarifar de 5409 lei, Colegiul civil al instanței de apel a

reținut că și această cerință este lipsită de temei și în susținerea soluției de

respingere a acestei pretenții a reținut următoarele.

Astfel, reieșind din clauzele Contractul colectiv de muncă, anexat la

materialele dosarului (f.d. 126-146, vol. I), pentru a beneficia de ajutorul material

pentru întremarea sănătății, la acordarea concediului anual de odihna, este necesar

ca salariatul să plece efectiv în concediu, anticipînd acest eveniment cu depunerea

unei cereri de acordare a ajutorului material în legătură cu acest fapt.

În speță însă, reclamantul/intimat nu a probat faptul ieșirii în concediu înainte

de încetarea relațiilor de muncă în temeiul art. 86 alin. (1) lit. y1) Codul muncii pe

motivul pensionării sale, nefiind prezentată cerere în acest sens și mai mult, nu a

solicitat prin cerere scrisă acordarea ajutorului material, or un asemenea ajutor se

acordă doar la cerere.

Cu referire la cerința reclamantului/intimat de a fi încasat prejudiciul material

pentru încetarea muncii salariatului în legătură cu pensionarea în sumă de 3 salarii

tarifare adică, (inițial fiind solicitată suma de 16227 de lei), ulterior prin cererea de

modificare a cerințelor fiind solicitată încasarea a cinci salarii tarifare în sumă de 27

045 de lei, instanța de apel a conchis că și această cerință este una neîntemeiată

reieșind din următoarele.

Potrivit contractului colectiv de muncă din cadrul SRL „Moldovatransgaz” și

Convenția Colectivă a sindicatelor (nivel ramural) pentru anii 2014-2017 cap. VI

art. 4, alin. (1), referitoare la acordarea ajutorului material salariaților la concediul

anual de odihnă – asemenea se acordă persoanelor ce au muncit în ramura de gaze.

Totodată, potrivit anexelor la Contractul colectiv de muncă, funcția de șofer nu

se regăsește printre cele nocive, nefiind stimulate suplimentar nici prin zile

suplimentare de concediu, nici prin revărsări bănești suplimentare, motiv din care,

reieșind din faptul că reclamantul/intimat a fost angajat în funcția de șofer, și nu a

probat că ar fi lucrat inclusiv în ramurile sau funcțiile indicate în rubrica scutiri sau

lucru nociv, menționat în anexele contractului individual de muncă, adică în ramura

de gaze, instanța de apel a respins și această cerință a reclamantului.

3

Instanța de apel a remarcat și aplicarea incorectă de către instanța de fond a

prevederilor art. 1398 alin. (1) și 1422 Codul civil, sub aspectul cerinței expuse de

reclamant privind repararea prejudiciului moral. Or, norma respectivă nu este

aplicabilă speței date. De altfel, răspunderea delictuală se naște prin încălcarea unor

drepturi absolute ale persoanei vătămate (dreptul de proprietate, la viața, sănătate

etc.). De aceea răspunderea pentru dauna cauzată persoanei umane poate avea

numai caracter delictual, independent de faptul se află sau nu persoana vătămată în

raporturi contractual cu delincventul.

Pentru apariția răspunderii delictuale este necesar un fapt juridic. Acest rol îl

îndeplinește temeiul răspunderii delictuale. Temeiul răspunderii delictuale este

componența delictului civil. Componența delictului civil constituie о totalitate de

elemente esențiale formulate de legiuitor ca necesare și suficiente pentru angajarea

răspunderii delictuale. Componenta delictului civil include următoarele elemente

(condiții): prejudiciul, fapta ilicita, raportul cauzal dintre fapta și prejudiciu și

vinovăția. În acest aspect, Colegiul civil al instanței de apel a reținut în speța dată,

neprobarea vinovăției persoanei pârâte, prin prisma art. 118 CPC.

În final, având în vedere circumstanțele stabilite, precum și faptul că prima

instanță, a dat o apreciere greșită, circumstanțelor importante pentru soluționarea

cauzei aplicând eronat normele de drept material, Colegiul instanței de apel a ajuns

la concluzia de a admite apelul declarat de SRL „Moldovatransgaz”, a casa

hotărârea primei instanțe și de a emite o nouă hotărâre de respingere a acțiunii

depuse de Gheorghe Tcaci.

La 04 februarie 2020, prin intermediul oficiului poștal, Gheorghe Tcaci a

declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel din 10 decembrie 2019 a Curții

de Apel Bălți, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței de

apel cu menținerea hotărârii primei instanțe.

În motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu decizia instanței de

apel, deoarece instanța de apel la emiterea deciziei nu a aplicat legea care trebuia să

fie aplicată, a interpretat eronat legea și a dat o apreciere arbitrară a probelor

administrate la actele cauzei.

A considerat că instanța de apel a încălcat prevederile art. 239 și 241 alin. (5)

din Codul de procedură civilă și a emis o soluție nemotivată și neadecvată situației

de fapt, care a rămas incertă, neavând putere de convingere.

A susținut că acțiunile angajatorului la concedierea sa au fost ilegale, motiv din

care i-a fost cauzat salariatului prejudicii materiale și morale.

Prin notificarea din 24 februarie 2020, Curtea Supremă de Justiție în

conformitate cu art. 439 alin. (2) CPC a expediat intimatului copia recursului și l-a

înștiințat despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la

data primirii acesteia.

La 12 martie 2020 SRL „Moldovatransgaz” a depus referință prin care a

solicitat respingerea recursului declarat de Gheorghe Tcaci și menținerea deciziei

instanței de apel.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Codul de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Materialele dosarului atestă că decizia Curții de Apel Bălți a fost emisă la 10

decembrie 2019.

4

Curtea de Apel Chișinău a expediat părților copia deciziei la 27 ianuarie 2020.

La 31 ianuarie 2020 Gheorghe Tcaci a recepționat copia deciziei instanței de apel,

fapt confirmat prin avizul de recepție (f.d. 23, vol. II).

În circumstanțele date, recursul declarat de Gheorghe Tcaci la 04 februarie

2020, prin intermediul oficiului poștal, este depus în termenul prevăzut de lege.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este

inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră

inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.

432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Gheorghe Tcaci nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.

Astfel, în sensul dat, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultînd din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu

se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza

Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie

1995, nr.26561/1995).

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție ține să menționeze că potrivit jurisprudenței CEDO, recursul

trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în

cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de

5

lucruri (cauza Asito vs Republica Moldova, 10 iulie 2010, Meyer vs Germania, 22

martie 2016), însă motivele recursului, invocare în speță sunt similare celor invocate

în cadrul judecării pricinii, care au fost apreciate corespunzător.

Astfel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de

Gheorghe Tcaci ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a) și 440 alin. (1) Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de Gheorghe Tcaci se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

6