2rac-51/20 — rezolvirea contractului
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- rezolvirea contractului
- Temei legal
- temeiurile de scoatere a cererii de chemare în judecată de pe rol
2rac-51/20 — rezolvirea contractului (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 2rac-51/2020
prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud. T. Avasiloaie)
instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Danilov, M. Anton, I. Secrieru)
DECIZIE
25 martie 2020 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al
lărgit al Curții Supreme de Justiție,
în componența:
Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova
judecătorii Galina Stratulat
Dumitru Mardari
Nicolae Craiu
Iurie Bejenaru
examinând recursul declarat de Societatea cu răspundere limitată „Ionex-
Trans”, reprezentată de avocatul Elena Munteanu,
în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu
răspundere limitată „Ionex-Trans” împotriva Societății cu răspundere limitată „BM
Tehnotrade”, intervenientul accesoriu Societatea cu răspundere limitată „ITM
Tehnoservice Centre” cu privire la rezolvirea contractului de vînzare-cumpărare,
încasarea sumei ce reprezintă prețul bunului cumpărat și încasarea dobânzii de
întârziere,
împotriva deciziei din 15 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a
fost admis, din alte motive, apelul declarat de Societatea cu răspundere limitată
„Ionex-Trans”, reprezentată de avocatul Elena Munteanu, a fost casată hotărârea din
14 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și a fost scoasă de pe rol
cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu răspundere limitată „Ionex-
Trans”,
c o n s t a t ă:
La 31 mai 2017 SRL „Ionex-Trans”, reprezentat de avocatul Elena Munteanu,
a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎCS „BM Technotrade” SRL,
intervenient accesoriu SRL „ITM Technoservice Center” cu privire la rezolvirea
contractului de vânzare- cumpărare cu aducerea părților în poziția inițială, încasarea
sumei și a dobânzii de întârziere.
În motivarea acțiunii a indicat că, la 18 februarie 2015 SRL „IonexTrans” a
cumpărat de la ÎCS „BM Technotrade”, televizorul model Samsung Led
UE60H700STXXH, număr de serie H12F35NF500045Z, fapt confirmat prin factura
fiscală seria nr. JV0033030.
A relevat că, pentru acest bun a fost eliberat talonul de garanție nr.
MD402312005618, în care este indicat termenul de garanție „1+1”, adică 2 ani.
A afirmat că, pe parcursul utilizării bunului indicat, în partea dreaptă jos a
ecranului a apărut o pată, astfel la 27 decembrie 2016, în termenul de garanție, s-a
adresat la service-ul autorizat „ITM Technoservice Center” SRL pentru a fi înlăturat
defectul apărut.
A menționat că, la 05 ianuarie 2017 service-ul autorizat „ITM Technoservice
Center” SRL a emis actul privind starea tehnică, dar a refuzat reparația pe gratis a
produsului, invocând că termenul de garanție a expirat.
A relatat că, la 11 ianuarie 2017, a depus în adresa pârâtului o reclamație prin
care a solicitat rezolvarea pe cale amiabilă a situației create, însă prin răspunsul nr.
2-07/3/17, pârâtul a invocat că SRL „Ionex-Trans” nu este persoană fizică și prin
urmare, nu este aplicabilă în privința acesteia legislația cu privire la protecția
consumatorilor și că termenul de garanție de 2 ani se aplică doar consumatorilor.
A susținut că, la 16 februarie 2017 a mai expediat o reclamație prin care a
solicitat remedierea gratuită a viciului apărut în interiorul termenului de garanție,
astfel la 02 martie 2017 a recepționat răspunsul nr. 3-02/2017, prin care pârâtul i-a
comunicat că a solicitat efectuarea unei expertize tehnice independente a produsului
la Camera de Comerț și Industrie.
Ulterior, în aprilie 2017 a expediat în adresa pîrîtului declarația de rezoluțiune
parțială a contractului de vânzare-cumpărare din 18 februarie 2015, în partea
procurării televizorului sus-enunțat, solicitând și restituirea în termen de 3 zile
lucrătoare a sumei de 74 999 de lei, ce reprezintă prețul achitat pentru televizor.
A mai indicat că, respectarea de către pârât a termenului de garanție de 2 ani,
cât și utilizarea unui televizor a cărui ecran să funcționeze corespunzător, reprezintă
elemente esențiale pentru acesta.
La fel, a punctat că, a utilizat televizorul conform destinației până în momentul
constatării neconformității sale, apariția petei negre din partea dreaptă de jos a
ecranului, ulterior după constatarea viciului, s-a adresat la service-ul autorizat
indicat de pârât, prin urmare consideră că este în drept să solicite rezoluțiunea
parțială a contractului de vânzare-cumpărare din 18 februarie 2015.
A mai evidențiat că, la 12 aprilie 2017 a înaintat pârâtului declarația de
rezoluțiune, oferindu-i termen de executare a solicitării 3 zile lucrătoare, termen ce
a expirat la 18 mai 2017, prin urmare a considerat că pe lângă suma de 74 999 de
lei, pârâtul urmează să achite și dobânda de întârziere pentru perioada 19 mai 2017-
31 mai 2017, în sumă de 1 516, 42 lei.
A solicitat SRL „Ionex-Trans” rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare
din 18 februarie 2015, în partea vânzării-cumpărării a televizorului model Samsung
Led UE60H700STXXH, număr de serie H12F35NF500045Z, cu aducerea părților
în poziția inițială, încasarea din contul ÎCS „BM Technotrade” SRL în beneficiul
său a sumei de 74 999 de lei, ce reprezintă prețul achitat pentru televizorul enunțat,
încasarea sumei de 1 516, 42 de lei cu titlu de dobândă de întârziere, cât și a
cheltuielilor de judecată.
Prin hotărârea din 14 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani
acțiunea depusă de SRL „Ionex-Trans” a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.
La 02 aprilie 2019 și la 09 iulie 2019 SRL „Ionex-Trans”, reprezentată de
avocatul Elena Munteanu a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe,
solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii contestate cu emiterea unei noi
hotărâri de admitere integrală a acțiunii.
Prin decizia din 15 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost admis, din
alte motive, apelul declarat de Societatea cu răspundere limitată „Ionex-Trans”,
2
reprezentată de avocatul Elena Munteanu, a fost casată hotărârea din 14 martie 2019
a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și a fost scoasă de pe rol cererea de chemare
în judecată depusă de Societatea cu răspundere limitată „Ionex-Trans”.
La 24 ianuarie 2020 SRL „Ionex-Trans”, reprezentată de avocatul Elena
Munteanu, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând
admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe cu
emiterea unei hotărâri noi de admitere integrală a acțiunii.
În motivarea recursului a indicat că, nu este de acord cu decizia instanței de
apel, deoarece aceasta a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, a interpretat în
mod eronat legea.
A susținut că instanța de apel a aplicat greșit art. 267 lit. c) CPC, deoarece
avocatul Elena Munteanu avea împuterniciri pentru depunerea cererii de chemare în
judecată în numele SRL „Ionex-Trans”. Pe fața mandatului este indicat numele
persoanei juridice SRL „Ionex-Trans” și cauza în care urmează a fi reprezentat, iar
pe verso, mandatul este semnat de Gheorghe Ionaș, administratorul SRL „Ionex-
Trans” și aplicată ștampila întreprinderii.
A mai susținut că în dosar există acte care atestă calitatea de administrator al
lui Gheorghe Ionaș și care au fost examinate în prima instanță, valabilitatea și
autenticitatea actelor nu a fost contestată, și prin urmare, nici calitatea lui Gheorghe
Ionaș de administrator al recurentului.
A indicat că din înregistrarea audio a ședinței de judecată rezultă că a solicitat
amânarea ședinței de judecată pentru a prezenta un extras din Registrul de stat al
persoanelor juridice, însă instanța de apel i-a respins acest demers.
Prin notificarea din 07 februarie 2020, Curtea Supremă de Justiție în
conformitate cu art. 439 alin. (2) CPC a expediat intimaților copia recursului și i-a
înștiințat despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la
data primirii acesteia. La 13 februarie 2020 intimații SRL „BM Tehnotrade”, SRL
„ITM Tehnoservice Centre” au recepționat copia recursului depus de SRL „Ionex-
Trans”, reprezentat de avocatul Elena Munteanu, fapt confirmat prin avizele de
recepție (f.d. 33-34), însă nu și-au exercitat dreptul de a depune referință.
În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul
este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.
Prin încheierea din 11 martie 2020 a Curții Supreme de Justiție completul din 3
judecători a considerat recursul admisibil și a decis examinarea acestuia în fond de
un complet din 5 judecători.
În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând recursul
declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în
recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără
a administra noi dovezi.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite
recursul declarat, de a casa integral decizia instanței de apel cu restituirea cauzei
spre rejudecare instanței de apel din următoarele considerente.
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Cod de procedură civilă, instanța,
după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia
instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o singură dată
dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.
3
Astfel, în virtutea art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți
participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă
încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a
normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost
încălcate sau aplicate eronat în cazurile prevăzute expres la alin. (2) și (3) al
articolului menționat.
Alineatul (4) al art. 432 Cod de procedură civilă, prevede că săvârșirea altor
încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului
doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea
greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea 4
probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile
comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Prin prisma art. 239 Cod de procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie
să fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe circumstanțele
constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședință de judecată.
Analiza pe care judecătorul o face în legătură cu motivele de fapt și de drept, care
iau format convingerea în sensul unei anumite soluții, trebuie să fie clară și simplă,
precisă, conchisă și fermă, să aibă putere de convingere.
Înaintând prezenta cerere de chemare în judecată, SRL „Ionex-Trans”,
reprezentat de avocatul Elena Muntean a solicitat rezoluțiunea contractului de
vînzare-cumpărare din 18 februarie 2015, în partea vânzării cumpărării a
televizorului de model „Samsung” Led UE60H700STXXH, număr de serie
H12F35NF500045Z, cu aducerea părților în situația inițială, încasarea din contul
ÎCS „BM Technotrade” SRL în beneficiul acesteia, a sumei de 74999 de lei, care
reprezintă prețul achitat pentru televizorul enunțat, încasarea sumei de 1516,42 de
lei cu titlu de dobândă de întârziere, cât și cheltuielile de judecată.
Prima instanță, fiind investită cu judecarea prezentei cauze a respins acțiunea
depusă de SRL „Ionex-Trans”, reprezentată de avocatul Elena Munteanu,
concluzionând că nu a fost constatată o neexecutare esențială a contractului din
partea pârâtului ÎCS „BM „Tehnotrade” în sensul art. 753 Codul civil, iar produsul
nu mai poate fi restituit de SRL „Ionex-Trans” către pârât în starea în care l-a primit
în sensul art. 770 Codul civil, respectiv cumpărătorul SRL „Ionex-Trans” a pierdut
dreptul de a declara rezoluțiunea parțială a contractului de vînzare-cumpărare din 18
februarie 2015 cu aducerea părților în poziția inițială.
Prin urmare, prima instanță a ajuns la concluzia respingerii pretențiilor
accesorii cu privire la încasarea costului bunului cumpărat, a dobânzii de întârziere
și a cheltuielilor de judecată.
Ulterior, instanța de apel, fiind investită cu judecarea apelului declarat de către
SRL „Ionex-Trans”, reprezentat de avocatul Elena Munteanu, a ajuns la concluzia
temeiniciei acestuia, casând integral hotărârea primei instanțe și pronunțând o
hotărâre sub formă de încheiere, prin care a scos de pe rol cererea de chemare în
judecată depusă de SRL „Ionex-Trans”, reprezentat de avocatul Elena Munteanu în
temeiul art. 267 lit. c) CPC concluzionând că acțiunea a fost depusă în instanța de
judecată de către o persoană care nu avea împuterniciri în acest sens.
În motivarea concluziei sale, instanța de apel a indicat că avocatul Elena
Munteanu, în temeiul mandatului nr. 1051633 din 19 mai 2017 în numele clientului
Gheorghe Ionaș a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu
4
răspundere limitată „BM Tehnotrade”, intervenientul accesoriu Societatea cu
răspundere limitată „ITM Tehnoservice Centre” cu privire la rezolvirea contractului
de vînzare-cumpărare, încasarea sumei ce reprezintă prețul bunului cumpărat și
încasarea dobânzii de întârziere. Însă, la actele cauzei nu se regăsește nici un act
care ar confirma atribuțiile lui Gheorghe Ionaș de a acționa în numele și în interesul
SRL „Ionex-Trans”. Astfel, a conchis instanța de apel că acțiunea a fost depusă în
instanța de judecată de către o persoană care nu avea împuterniciri în acest sens.
Analizând circumstanțele expuse și materialele pricinii, Colegiul civil,
comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție constată
că este arbitrară concluzia Curții de Apel Chișinău privind scoaterea de pe rol a
cererii de chemare în judecată a SRL „Ionex-Trans”, ca fiind semnată de către o
persoană neîmputernicită, din următoarele considerente.
Din materialele cauzei se reține că cererea de chemare în judecată a fost
depusă de către avocatul Elena Munteanu în temeiul mandatului nr. 1051633 din 19
mai 2017 (vol. I, f.d.11).
Pe fața mandatului este indicat numele persoanei juridice SRL „Ionex-Trans”
și cauza în care urmează a fi reprezentat, iar pe verso, mandatul este semnat de
Gheorghe Ionaș, administratorul SRL „Ionex-Trans” și aplicată ștampila
întreprinderii.
Instanța de apel a reținut că la actele cauzei nu se regăsește nici un act care ar
confirma atribuțiile lui Ionaș Gheorghe de a acționa în numele și în interesele SRL
„Ionex-Trans”.
Astfel, această afirmație a instanței de apel contravine în mod evident stării de
fapt. Or, la cererea de chemare în judecată au fost anexate următoarele acte, în care
este indicat expres că Ionaș Gheorghe este administratorul SRL „Ionex-Trans”:
factura fiscală nr. JV0033030 din 18 februarie 2015; reclamație din 11 ianuarie
2017; Răspunsurile intimatului din 07 februarie 2017, 02 martie 2017 și 13 aprilie
2017, adresate directorului recurentului, Ionaș Gheorghe; declarația de rezoluțiune
din 12 aprilie 2017, semnată de avocatul Elena Munteanu și directorul Ionaș
Gheorghe.
Mai mult, toate aceste acte au fost examinate în prima instanță, în baza lor a
fost emisă hotărârea Judecătoriei Chișinău din 14 martie 2017, valabilitatea și
autenticitatea lor nu a fost contestată, și prin urmare nici calitatea lui Ionaș
Gheorghe de administrator al recurentului.
Instanța de recurs menționează că la cererea de recurs SRL „Ionex-Trans” a
anexat un disc cu înregistrarea audio a ședinței de judecată din 15 octombrie 2019 a
Curții de Apel Chișinău, din care rezultă faptul că la întrebarea instanței referitor la
împuternicirile avocatului de a semna și depune prezenta acțiune în judecată,
avocatul Elena Munteanu a solicitat amânarea ședintei de judecată pentru a prezenta
probe, prin care s-ar confirma calitatea de administrator a lui Ionaș Gheorghe, însă
instanța de apel a respins acest demers.
Mai, mult instanța de recurs ține să menționeze faptul că recurentul la cererea
de recurs a anexat Extrasul din Registrul de Stat al persoanelor juridice nr. 1264 din
23 ianuarie 2017, unde este indicat că administrator este Ionaș Gheorghe.
Afară de aceasta, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit
al Curții Supreme de Justiție reține că la primirea cererii de chemare în judecată,
5
judecătorul urmează să verifice dacă cererea întrunește condițiile prevăzute la art.
166 și art. 167 CPC pentru a fi acceptată spre examinare.
În cazul în care la primirea cererii de chemare în judecată, judecătorul nu a
verificat dacă cererea a fost semnată de către o persoană împuternicită, deși era
obligat să verifice și a acceptat spre examinare o astfel de acțiune, atunci eroarea se
corectează prin scoaterea cererii de pe rol.
Totodată, instanța de judecată trebuie să acționeze prompt, anterior expirării
termenului general de prescripție, în speță, SRL „Ionex-Trans” s-a adresat cu cerere
de chemare în judecată la 31 mai 2017, adică în interiorul termenului de prescripție
de trei ani. Instanța de judecată, la rândul său, a acceptat spre examinare acțiunea
dată, îndeplinind prevederile art. 183-185 CPC.
Instanța de recurs reține că pe parcursul examinării pricinii de către Judecătoria
Chișinău, sediul Rîșcani, intimații-pârâți nu au înaintat demers de scoatere a cererii
de pe rol și nici în cadrul ședinței de judecată a instanței de apel din 15 octombrie
2019 nu au solicitat instanței de apel scoaterea cererii de pe rol din motivul semnării
acesteia de către o persoană neîmputernicită, mai mult, din înregistrarea audio
rezultă că instanța de apel a respins cererea avocatului Elena Munteanu privind
amânarea ședinței de judecată pentru a prezenta probe, prin care să dovedească
calitatea de administrator a lui Gheorghe Ionaș, încălcând astfel instanța de apel
principiul contradictorialității și egalității părților în drepturile procedurale.
Luând în considerare circumstanțele speței și faptul că de la primirea cererii de
chemare în judecată și până la devenirea irevocabilă a deciziei de scoatere a acesteia
de pe rol au trecut mai mult de trei ani, au fost derulate mai multe acțiuni
procedurale și cel mai important, s-a scurs termenul general de prescripție
extinctivă, instanța de recurs ajunge la concluzia că în astfel de circumstanțe
scoaterea cererii de pe rol va avea drept consecință o posibilă îngrădire a accesului
liber la justiție pentru recurentul-reclamant SRL „Ionex-Trans”, care riscă să fie
lipsit de posibilitatea de a-și apăra drepturile și libertățile legitime.
Dat fiind cele relevate supra, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție concluzionează asupra admiterii
recursului și casării deciziei din 15 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău în
condițiile în care, instanța de apel, dispunând scoaterea de pe rol a cererii de
chemare în judecată, nu s-a expus asupra fondului cauzei, bazându-se în
exclusivitate doar pe faptul că cererea de chemare în judecată a fost semnată de
către o persoană neîmputernicită.
Din considerentele menționate, și având în vedere faptul că instanța de apel a
emis o decizie neîntemeiată, incompatibilă cu standardele legalității și temeiniciei
unui act judecătoresc, omisiuni care nu pot fi corectate de către instanța de recurs la
examinarea pricinii în ordine de recurs, și având în vedere lipsa temeiurilor legale
de a restitui cauza spre rejudecare în prima instanță, Colegiul civil, comercial și de
contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a
admite recursul declarat de SRL „Ionex-Trans”, reprezentat de avocatul Elena
Munteanu, a casa integral decizia instanței de apel și a remite pricina spre
rejudecare în instanța de apel, în alt complet de judecată.
La rejudecarea pricinii, instanța de apel urmează să țină cont de cele
menționate și reexaminând pricina, să emită o decizie legală și întemeiată,
respectând dreptul garantat al părților la un proces echitabil.
6
În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) Codul de procedură civilă, Colegiul
civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție
d e c i d e:
Se admite recursul declarat de către Societatea cu răspundere limitată „Ionex-
Trans”, reprezentată de avocatul Elena Munteanu.
Se casează integral decizia din 15 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, în
cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu răspundere
limitată „Ionex-Trans” împotriva Societății cu răspundere limitată „BM
Tehnotrade”, intervenientul accesoriu Societatea cu răspundere limitată „ITM
Tehnoservice Centre” cu privire la rezolvirea contractului de vînzare-cumpărare,
încasarea sumei ce reprezintă prețul bunului cumpărat și încasarea dobânzii de
întârziere, cu restituirea pricinii spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt
complet de judecată.
Decizia nu se supune niciunei căi de atac.
Președintele ședinței,
judecătorul Svetlana Filincova
Judecătorii Galina Stratulat
Dumitru Mardari
Nicolae Craiu
Iurie Bejenaru
7