Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 25.03.2020
inadmisibil

2rac-72/20 — declararea nulitatii licitatiei, returnarea acontului, incasarea dobinzii de intirziere

HOTĂRÂRE
25.03.2020
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
declararea nulitatii licitatiei, returnarea acontului, incasarea dobinzii de intirziere
Temei legal
temeiurile inamdisibilitatii recursului
Citează această cauză
2rac-72/20 — declararea nulitatii licitatiei, returnarea acontului, incasarea dobinzii de intirziere (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

dosarul nr. 2rac-72/2020 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul central (T. Avasiloaie) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (N. Budăi, M. Guzun, I. Muruianu) ÎNCHEIERE 25 martie 2020 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componență: Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând admisibilitatea recursului declarat de Combinatul de Panificație din Chișinău „Franzeluța” Societate pe Acțiuni, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu Răspundere Limitată „Central-House” împotriva Combinatului de Panificație din Chișinău „Franzeluța” SA cu privire la declararea nulității licitației, returnarea acontului, încasarea dobânzii de întârziere și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 17 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost respins apelul declarat de Combinatul de Panificație din Chișinău „Franzeluța” Societate pe Acțiuni și a fost admis apelul incident declarat de Societatea cu Răspundere Limitată „Central-House”, a fost casată în parte hotărârea din 17 decembrie 2018 a Judecătoriei, sediul central cu emiterea în această parte a unei noi hotărâri, c o n s t a t ă La data de 08 mai 2018 SRL „Central-House” a depus cerere de chemare în judecată, ulterior concretizată, împotriva Combinatului de Panificație din Chișinău „Franzeluța” SA,

solicitând declararea nulității licitației din 19.12.2016 privind comercializarea activelor neutilizate ale „Franzeluța” SA și anume set de utilaj pentru producerea CO2 CBU-500, linia pentru producerea CO2 CBU-1000 și utilaj adițional cu prețul inițial 5069939 (fără TVA); returnarea acontului în sumă de 608 393 de lei, încasarea dobânzii de întârziere în sumă de 132 721,35 de lei și încasarea tuturor cheltuielilor de judecată.

În susținerea cererii de chemare în judecată a menționat că conform Comunicatului informativ publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.4- 5-414 (5838-5847) din 25 noiembrie 2016, pag.315, s-a anunțat desfășurarea la data de 19.12.2016 a licitației „cu strigare” privind comercializarea activelor neutilizate ale ÎS „Franzeluța” SA și anume: set de utilaj pentru producerea CO2 CBU-500, linia pentru producerea CO2 CBU-1000 și utilaj adițional (în continuare „licitația cu strigare din 19.12 2016”) cu prețul inițial 5 069 939 lei (fără TVA).

A indicat că la licitația cu strigare din 19.12 2016 au participat 2 cumpărători: - „Central House” SRL (RM) - mărimea acontului 608 393 de lei - câștigător al licitației (Anexa nr.3 Ordin de plată nr.285 din 14.12.2016), ceea ce constituie 10% din prețul inițial de vânzare a obiectului în mărime 6 083 927 de lei (cu TVA); - Piraste Changiz (UKR) - mărimea acontului 25 300 de dolaru (la cursul 1 $=20,09 lei MD), ce constituie 508 277 de lei (Anexa nr.4: Lista de înregistrare a participanților la licitația cu strigare din 19.12.2016; Anexa nr.5: Procesul-verbal al ședinței comisiei de licitație cu privire la desfășurarea licitației cu strigare din 19.12.2016).

A relevat că în rezultatul desfășurării licitației „cu strigare” privind comercializarea activelor neutilizate ale ÎS „Franzeluța” SA din 19 decembrie 2016, s-a aprobat procesul-verbal nr. 1 din 19.12.2016 privind rezultatele licitării, în care s-a consemnat drept câștigător al licitației „Central House” SRL, iar suma de 13 083 927 de lei constituie prețul final de vânzare a activelor neutilizate ale ÎS „Franzeluța” SA către „Central House” SRL. A comunicat că la 27 decembrie 2016 „Central House” SRL a intervenit cu solicitarea-scrisoare nr.27/12 față de „Franzeluța” SA de a i se comunica starea funcțională a bunurilor adjudecate la licitația din 19 decembrie 2016. La data de 28 decembrie 2016, „Franzeluța” SA prin răspunsul nr.93-618 a comunicat că la momentul stopării exploatației utilajului adjudecat, acesta era în stare funcțională, fără a comunica detalii.

Afirmă că așa cum răspunsul primit era unul formal, neoferind o informație detaliată și clară, „Central House” SRL, în mod repetat s-a adresat către „Franzeluța” SA cu scrisoare, nr. 29/12-2, prin care a solicitat o informație mai detaliată despre starea bunurilor adjudecate și anume: anul stopării exploatării utilajului și care era starea bunurilor adjudecate la momentul adresării, totodată intervenind și cu rugămintea către „Franzeluța” SA privind verificarea funcționalității bunurilor adjudecate (punerea utilajului în funcțiune), deoarece acest lucru nu s-a realizat până la desfășurarea licitației. Prin răspunsul nr. 93-622 din 29 decembrie 2016 „Franzeluța” SA a comunicat că utilizarea utilajului a fost stopată în luna decembrie a anului 2012 și până la acel moment utilajul respectiv producea dioxid de carbon și că sunt dispuși să asigure efectuarea verificării bunului.

La 16 ianuarie 2017 reprezentanții „Central House” SRL, în prezența reprezentanților „Franzeluța” SA, au efectuat verificarea bunurilor adjudecate în cadrul licitației, unde au depistat un șir de neajunsuri, care au fost reflectate în procesul-verbal nr.1, act înaintat „Franzeluța” SA pentru contrasemnare și expunerea asupra obiecțiilor înaintate. Prin răspunsul nr.93-99 din 19 ianuarie 2016 „Franzeluța” SA a informat că este disponibilă de a găsi posibilități de înlăturare a unor neajunsuri, precum și să compenseze unele cheltuieli care vor fi suportate de către „Central-House” SRL în cazul în care va încerca să repare bunul adjudecat.

Totodată, prin răspunsul nr. 93- 130 din 27 ianuarie 2017 „Franzeluța” SA, pentru remedierea neajunsurilor depistate, în rezultatul verificării stării tehnice a bunurilor adjudecate constatate în baza procesului-verbal din 16 ianuarie 2017, așteaptă răspunsul de la firma 2 producătoare a utilajului adjudecat, în vederea livrării reglatoarelor pentru înlocuirea celor nefuncționale. Prin răspunsul nr. 93-281 din 10 mai 2017, „Franzeluța” SA a comunicat că defecțiunile constatate în baza procesului-verbal din 17 ianuarie 2017, au fost înlăturate.

La data de 24 mai 2017, prezentându-se din nou la sediul „Franzeluța” SA pentru verificarea bunului adjudecat, în mod verbal de către administrația societății, iar ulterior și în scris prin răspunsul nr.93-301 din 25.05.2017 au fost informați că bunul de fapt nu este în stare funcțională și nu corespunde caracteristicelor tehnice de producere, datorită faptului că bunul a fost conservat de mai bine de 3 ani, iar în prezent este dificil de a confirma sau infirma funcționalitatea bunului în conformitate cu parametrii tehnici stabiliți de documentația normativ-tehnică de la uzina producătoare.

La fel, au fost atenționați despre faptul că în anunțul privind desfășurarea licitației, a fost notificat, că utilajul care se expune spre comercializare, constituie active neutilizate, și deci toți doritorii de a participa la licitație au fost destul de bine informați despre vânzarea utilajului neutilizat, care nicidecum nu și presupune în mod obligatoriu ca el să fie și funcțional. Notează că pentru elucidarea momentului privind funcționalitatea utilajului, la data de 19 iunie 2016 s-au prezentat la sediul „Franzeluța” SA în scopul verificării remedierii neajunsurilor depistate la 17 ianuarie 2017 și în procesul verificării au fost depistate neajunsuri identice cu cele depistate la 17 ianuarie 2017, în rezultatul căreia s-a întocmit procesul-verbal.

Din motivul că și în cadrul vizitei din 19 iunie 2017 nu s-a reușit punerea în funcțiune a utilajului, la data de 22 iunie 2017 au mai efectuat o vizită la care li s-a interzis accesul pe teritoriul „Franzeluța” SA. La data de 23.06.2017 a expediat scrisoarea nr. 23/06 în care a reliefat toată situația și a solicitat returnarea sumei achitate, așa cum „Central House” SRL a achitat pe lângă suma acontului (în valoare de 608 392,70) încă suma de 1 675 534, 30 de lei, fapt ce demonstrează intenția de a procura bunurile care au constituit obiectul licitației din 19.12.2016. A afirmat că „Central House” SRL nu a achitat suma integral deoarece mai întâi dorea să constate că obiectul licitației din 19.12.2016 (set de utilaj pentru producerea CO2 CBU-500, linia pentru producerea CO2 CBU-1000, și utilaj adițional) este funcțional și nu este viciat.

A indicat că la 28 iunie 2017 au fost informați că în baza procesului-verbal al ședinței comisiei din 23 iunie 2017 „Franzeluța” SA a emis ordinul nr. 231 din 23 iunie 2017 cu privire la anularea rezultatelor licitației din 19 decembrie 2016, iar suma parțial achitată pentru utilajul adjudecat în mărime de 1 675 534, 30 de lei urmează a fi rambursată către „Central House” SRL, cu excepția acontului în sumă de 608 392,70 de lei, care nu va fi restituită.

A susținut că decizia enunțată în ordinul nr. 231 din 23 iunie 2017 este motivată de neonorarea obligației „Central House” SRL de plată a sumei integrale de 13 083 927 de lei, ceea ce nu corespunde situației de fapt, iar comportamentul „Central House” SRL de neonorare a obligației de plată este unul motivat, și anume din cauza că „Franzeluța” SA a expus spre vânzare un bun nefuncțional, deși a 3 promis în repetate rânduri că va înlătura neajunsurile, nu s-a ținut de cuvânt, dând dovadă de rea-credință la încheierea tranzacției. A reliefat că „Central-House” SRL, în cadrul licitației din 19.12.2016, și-a manifestat intenția pentru achiziționarea utilajului funcțional dar nu o grămadă de fiare/materiale uzate.

Intenția de achiziționare a utilajului în stare funcțională este materializată și prin: 1) identificarea cumpărătorului de peste hotare (Contractul de vânzare- cumpărare nr.2112 din 21.12.2016); 2) efectuarea plății parțială a prețului în valoare de 2 892 319,7 lei, iar suma urma a fi achitată integral imediat ce se înlăturau neajunsurile de funcționare; nu a fost achitat deplin din motivul neexecutării esențiale de către vînzător a obligației de a pune la dispoziția cumpărătorului bunul conform ofertei la licitații; 3) acțiuni de a merge în întimpinarea vânzătorului privind oferirea unui termen rezonabil de înlăturare a defecțiunilor utilajului.

A remarcat că pârâtul - vânzătorul utilajului a acționat cu rea-credință, prin ascunderea viciilor bunului, vicii despre care era în cunoștință de cauză din Raportul de evaluare din 2015 elaborat de „Print Imobil SRL (raport elaborat la solicitarea sa, potrivit căruia coeficientul de uzură este de 40-60%, fiind într-o stare satisfăcătoare, necesitând reparații. Afirmă că despre acest raport „Central-House” SRL nu cunoștea la momentul achiziționării utilajului, mai mult au fost duși în eroare de către „Franzeluța” SA timp de 6 luni și 3 zile că va înlătura neajunsurile bunului și va transmite cumpărătorului bunul funcțional, însă de facto pârâtul a urmărit expirarea termenului intentării acțiunii privind anularea actului juridic de către cumpărător.

Consemnează că prin comportamentul său (ascunderea viciilor materiale a bunului, inducerea în eroare că se intenționează înlăturarea neajunsurilor, modul intenționat de a duce în eroare cumpărătorilor privind mărimea acontului, pârâtul încalcă norma imperativă cu privire la exercitarea drepturilor și executarea obligațiilor cu bună- credință de la art.9, art.572 Codul Civil, iar în consecință acesta este un temei de nulitate a actului juridic potrivit art. 220 și art. 513 Codul Civil. A notat că, au fost comise mai multe încălcări legale care constituie temei de declarare a nulității procedurii licitației cu strigare din 19.12.2017 și anume: activele neutilizate ale „Franzeluta” SA, care constituie obiectul licitației cu strigare din 19.12.2016 sunt afectate de eroare (calitatea/funcționalitatea acestora era viciată), potrivit art.227 Cod Civil, actul juridic încheiat în baza unei erori considerabile poate fi declarat nul de instanța de judecată.

Eroarea este considerabilă dacă la încheiere a existat o falsă reprezentare referitor ...b) calitățile substanțiale ale obiectului actului juridic”. Denotă că eroarea în această situație este considerabilă, deoarece potrivit Raportului de evaluare a activelor nr. 2016/67-010, activele neutilizate scoase la licitația cu strigare din 19.12.2016 sunt în stare funcțională bună, dar de facto sunt nefuncționale. Consideră că pârâtul a avut un comportament dolosiv, tăinuind faptul că bunurile expuse spre vânzare nu sunt funcționale și nici nu puteau fi, întrucît acestora le lipseau multiple piese. 4 Comportamentul dolosiv rezultă și din comunicarea inițială că sunt dispuși să înlăture viciile de funcționare a utilajului ca într-un final să nu se realizeze acest lucru.

Susține că reaua-credință a „Franzeluța” SA și cunoașterea stării de fapt cu privire la funcționarea utilajului „Franzeluța” SA sunt afirmațiile precum că „au expuse spre vânzare bunuri neutilizate, care nu impune neapărat să fie și funcționale”. La fel, consideră că „Franzeluța” SA tratează eronat termenul „neutilizat”, în acest mod ducând în eroare și tăinuind starea bunurilor propuse spre vânzare, or, „Central-House” SRL a avut intenția să cumpere bunuri funcționale, așa după cum a rezultat din anunțul „Franzeluța” SA privind desfășurarea licitației și a Raportului de evaluare a activelor.

Afirmă că, astfel, în pofida prevederilor pct. 2 și pct. 11 lit. b) din Hotărîrea Guvernului nr. 136 din 10.02.2009 cu privire la aprobarea Regulamentului privind licitațiile cu strigare și cu reducere și pct.11 lit. b) din Hotărîrea Guvernului nr. 480 din 28.03.2008 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de determinare și comercializare a activelor neutilizate ale întreprinderilor, „Franzeluța” SA a publicat o informație eronată și incompletă despre bunurile expuse spre vânzare, în acest fel încâlcind prevederile Regulamentului privind licitațiile cu strigare și cu reducere și compromițând buna desfășurare a licitației.

A specificat că drept temei al nulității procedurii licitației din 19.12.2016 este și încălcarea normelor imperative cu privire la procedura de desfășurare a licitației cu strigare, a prevederilor fiscale și anume: - stabilirea incorectă a prețului inițial de comercializare în anunțul din Monitorul Oficial din 25.11.2016, care era un preț fără TVA, însă potrivit art. 95 și 96 Cod fiscal prețul inițial al utilajului trebuia să fie prețul cu TVA, deoarece calitatea vânzătorului la momentul scoaterii la licitație a bunului era plătitor de TVA conform Răspunsului Serviciului Fiscal de stat din 20.09.2018. nr26-08/4-10/2 la scrisoarea nr.1309 din 13.09.2018. Diferența de sumă între cea cu TVA și fără TVA este de 1 013 987,8 lei, iar această încălcare a fost intenționată, și în consecință a afectat și modul de stabilire a participanților a sumei acontului.

- admiterea participantului Changiz Pirase la licitație, deși nu întrunește toate condițiile de participare, așa cum nu a achitat acontul în mărime de 10% din prețul inițial de vânzare a bunului, ci doar mărime de 8,35 % din prețul inițial (a depus doar 25 300 USD (la cursul 1 $=20.09 lei MD), ce constituie 508 277 lei MD; - și ca efect s-au încălcat prevederile legale cu privire la tipul de licitație, deoarece este diferență de tipul licitației cînd participă un singur participant și în cazul în care participă doi participanți. La licitație au depus actele doar doi participanți: Changiz Pirase și „Central House” SRL, iar Changiz Pirase urma a fi respins din cauza că nu a a întrunit toate condițiile și anume nu a depus acontul în mărime deplină.

Consideră că procedura urmează a fi declarată nulă și în temeiul Codului Civil art.228 „Actul juridic a cărui încheiere a fost determinată de comportamentul dolosiv sau viclean al uneia din părți poate fi declarat nul de instanța de judecată”. Comportamentul dolosiv al „Franzeluța” SA s-a manifestat prin ascunderea faptului că bunurile expuse spre vânzare nu sunt funcționale, fapt confirmat prin 5 corespondența dintre „Central House” SRL și „Franzeluța” SA în care pârâtul recunoaște într-un final că bunurile expuse spre vânzare nu sunt funcționale.

Cu privire la pretenția de încasarea a dobânzii de întârziere, reprezentantul reclamantului a menționat că obligația pârâtului de a achita dobânda de întârziere în valoare de 132721,35 de lei, privind returnarea acontului este legală în temeiul art. 5 al Codului civil, art. 1395, 619, 585 Codul civil și Hotărîrei Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova privind aplicarea de către instanțele judecătorești a legislației ce reglementează modalitățile de reparare a prejudiciului cauzat prin întârziere sau executare necorespunzătoare a obligațiilor pecuniare, cu excepția celor izvorâte din contractul de credit bancar sau împrumut nr.9 din 24.12.2010. Consideră că reclamantul a fost pus în întârziere până în prezent privind returnarea sumei acontului.

Referitor la încasarea cheltuielilor de judecată, a specificat că a achitat taxa de stat în valoare de 21 691 lei și cheltuielile de transport și de imprimare a materialelor în valoare de 300 lei, în total fiind de 21 990 lei. Prin hotărârea din 17 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul central, acțiunea a fost admisă parțial; s-a încasat de la „Franzeluța” SA în beneficiul SRL „Central-House” acontul în sumă de 608393 de lei. S-a respins pretenția SRL „Central-House” împotriva „Franzeluța” SA cu privire la declararea nulității licitației din 19.12.2016, pe motiv că prin ordinul „Franzeluța” SA nr.231 din 23.06.2017 rezultatele licitației din 19.12.2016 au fost anulate și s-a respins pretenția cu privire la încasarea dobânzii de întârziere în sumă de 132721,35 lei, ca neîntemeiată.

S-a încasat de la „Franzeluța” SA în beneficiul SRL „Central-House” cu titlul de compensație a cheltuielilor de judecată 18251,79 de lei taxa de stat achitată de reclamant la depunerea cererii de chemare în judecată, proporțional părții admise din acțiune. La data de 02 ianuarie 2019 „Franzeluța” SA a declarat apel împotriva hotărârii din 17 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul central, solicitând admiterea apelului, casarea parțială a hotărârii, în partea admiterii pretențiilor înaintate de SRL „Central-House” cu pronunțarea unei noi hotărâri în acest sens.

La 28 iunie 2019, SRL „Central House” a declarat apel incident, solicitând admiterea apelului incident, casarea parțială a hotărârii Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 17 decembrie 2018, în partea în care s-au respins capetele de cerere ale „Central House” SRL, emiterea unei noi decizii privind admiterea capetelor de cerere a „Central House” SRL privind declararea nulității licitației „cu strigare” din 19.12.

2016 privind comercializarea activelor neutilizate ale „Franzeluța” SA, și anume: set de utilaj pentru producerea CO2 CBU-500, linia pentru producerea CO2 CBU-1000 și utilaj adițional; încasarea din contul pârâtului în beneficiul reclamantului a dobânzii de întârziere pentru nereturnarea acontului în termenul de la solicitare; compensarea cheltuielilor de judecată a „Central House” SRL din contul „Franzeluța” SA ce se constituite din taxa de stat în valoare de 3440,80 de lei pentru solicitarea respinsă în instanța de fond, privind încasarea dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată suportate de „Central House” SRL în instanța de apel Prin decizia din 17 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul declarat de „Franzeluța” SA și a fost admis apelul incident declarat de SRL 6 „Central-House”; a fost casată parțial hotărârea din 17 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central în partea respingerii capetelor de cerere din acțiunea înaintată de SRL „Central-House” și în această parte s-a adoptat o hotărâre nouă de admitere integrală a cererii de chemare în judecată, după cum urmează: s-a declarat nulă licitația „cu strigare” din 19.12.2016 privind comercializarea activelor neutilizate ale „Franzeluța” SA și anume: set de utilaj pentru producerea CO2 CBU- 500, linia pentru producerea CO2 CBU-1000 și utilaj adițional,

cu declararea nulității tuturor actelor emise în cadrul acestei proceduri, inclusiv a actelor procedurale anterioare procesului-verbal privind rezultatele licitației din 19.12.2016 și s-au repus „Central House” SRL și „Franzeluța” SA în situația anterioară desfășurării licitației „cu strigare” din 19.12.2016. S-a încasat din contul „Franzeluța” SA în beneficiul „Central House” SRL dobânda de întârziere în cuantum de 217596, 34 lei pentru nereturnarea în termen a acontului. S-a încasat din contul „Franzeluța” SA în beneficiul „Central House” SRL cheltuielile de judecată constituite din taxa de stat în valoare totală de 8391, 74 de lei. În rest hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Central din 17 decembrie 2018 a fost menținută.

Instanța de a apel a justificat pretențiile reclamantei și a reținut că vânzătorul a indus în eroare și a tăinuit de la cumpărător starea nefuncțională a utilajului scos la licitație. Mai mult, Colegiul a acceptat alegațiile cumpărătorului despre aceia că bunul cumpărat, datorită stării tehnice reale care a fost ascunsă de vânzător, este imposibil de pus în funcțiune. Concomitent, având în vedere că vânzătorul a refuzat remedierea defecțiunilor, se desprinde concluzia că bunul este viciat serios, fapt care împiedică utilizarea lui potrivit destinației.

În contextul situației de fapt constatate, instanța de apel a reținut ca fiind neîntemeiat argumentul primei instanțe din hotărârea contestată referitor la respingerea pretenției SRL „Central-House” cu privire la declararea nulității licitației din 19.12.2016 pentru pretinsul motiv că acestea deja au fost anulate prin ordinul SA „Franzeluța” nr.231 din 23.06.2017 din 19.12.2016, or, prin acest ordin nu s-au anulat toate actele procedurale emise anterior procesului-verbal privind rezultatele licitației din 19.12.2016. Mai mult prin acest ordin, emis unilateral de vânzător, nu s-a dispus repunerea „Central House” SRL și „Franzeluța” SA în situația anterioară desfășurării licitației din 19.12.2016.

Colegiul a relevat că instanța de fond nu a luat în calcul faptul că, prin aplicarea instituției anulării unilaterale a rezultatelor licitației, s-a desființat doar procesul-verbal privind rezultatele licitației din 19.12.2016, dar nu și actele premergătoare întocmite pentru desfășurarea licitației, care au rămas valabile, deși acestea au fost întocmite cu încălcarea normelor imperative și deci fiind lovite de nulitate absolută. În această ordine de idei, instanța de apel a remarcat că la desfășurarea întregii proceduri de licitație au fost încălcate normele imperative instituite prin Hotărârea de Guvern nr.136 din 10.02.2009 și Hotărârea de Guvern nr.480 din 28.03.2008 cu privire la stabilirea și publicarea cuantumului prețului inițial al licitației care, în mod evident, trebuia să includă și taxele aferente, inclusiv TVA.

7 O altă încălcare comisă de către „Franzeluța” SA a fost și admiterea la licitație a unui participant care nu a achitat acontul în cuantum deplin. Astfel, contrar prevederilor pct.15 și 17 din Regulamentului privind licitațiile cu strigare și cu reducere aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 136 din 10.02.2009, participantul nr. 2 al licitației în persoana agentului economic din Ucraina „ Changiz Pirase” a fost admis, necătând la faptul că a achitat acontul doar în mărime de 8,35% din prețul inițial și nu 10% precum prevede legea, iar în consecință procedura de licitație a fost diferită aplicată, care a și a dus la creșterea prețului în rezultatul licitației. Din acest punct de vedere, instanța de apel a învederat că procesele-verbale a licitației sunt lovite de nulitate prin faptul că au fost încălcate normele imperative, care regulează desfășurarea licitației, însă aceste acte nu au fost anulate prin ordinul nr.231 din 23.06.2017.

Colegiul a notat că un temei serios și distinct de declarare a nulității licitației din 19.12 2016, este și reaua-credință a vânzătorului „Franzeluța” SA, manifestată prin tăinuirea informațiilor privind nefuncționalitatea bunului și ascunderea faptului că caracteristicile enunțate în actul de scoatere la licitație nu corespunde realității. Instanța de apel a constatat că „Central House” SRL a acționat în limitele legale, atâta timp cât vânzătorul nu a realizat obligația corelativă de a pune în funcțiune utilajul, astfel încheierea contractului de vânzare-cumpărare a bunului „set de utilaj pentru producerea C02 CBU-500, linia pentru producerea C02 CBU- 1000, și utilaj adițional” a fost afectată de viciile ascunse a bunului scos la licitație și nu de neachitarea prețului integral al bunului.

Prin urmare, având în vedere cele enunțate, Colegiul a considerat că sunt întrunite condițiile legale pentru decalarea nulă a licitației „cu strigare” din 19.12.2016 privind comercializarea activelor neutilizate ale „Franzeluța” S.A” și anume: set de utilaj pentru producerea CO2 CBU-500, linia pentru producerea CO2 CBU-1000, și utilaj adițional și actelor emise în cadrul acestei proceduri, inclusiv a actelor procedurale anterioare procesului-verbal privind rezultatele licitației din 19.12.2016 și cu repunerea „Central House” SRL și „Franzeluța” SA în situația anterioară desfășurării licitației.

Totodată, instanța de apel a apreciat ca fiind întemeiată concluzia primei instanțe cu privire la încasarea de la SA „Franzeluța” în beneficiul SRL „Central- House” a acontului în sumă de 608393 de lei, or, după cum a fost constatat din probele administrate, încheierea contractului de vânzare-cumpărare a bunului „set de utilaj pentru producerea C02 CBU-500, linia pentru producerea C02 CBU-1000, și utilaj adițional” a fost afectată de viciile ascunse a bunului, situație care este reținută exclusiv în sarcina vânzătorului, deci prevederile pct.34 al Hotărârii de Guvern nr.136 din 10.02.2009 cu privire la aprobarea „Regulamentului privind licitațiile cu strigare și cu reducere” nefiind aplicabile.

Cu privire la pretenția apelantei-reclamante „Central House” SRL de încasare a dobânzii de întârziere pentru nerestituirea acontului, instanța de apel a apreciat critic raționamentul primei instanțe cu privire la respingerea acestei pretenții pentru pretinsul motiv că nu ar fi aplicabile prevedere art.619 Cod civil, deoarece între părți nu ar fi existat un raport obligațional, or, acontul a fost obținut de către 8 „Franzeluța” SA în baza unei licitații viciate prin urmare, se atestă obținerea acontului fără justă cauză. La 11 februarie 2020 „Franzeluța” SA a declarat recurs împotriva deciziei din 17 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii primei instanțe și emiterea unei noi hotărâri.

În motivarea recursului a invocat interpretarea eronată a legii, nu au fost constatate și elucidate pe deplin circumstanțele cauze. Astfel, concluzii instanței de apel expuse în decizie sunt în contradicție cu circumstanțele cauzei. A menționat că utilajul expus la licitație face parte din activ neutilizat al întreprinderii, însuși prin natura sa utilajul expus nu poate fi într-o sare nouă, dat fiind faptul că acesta pe parcursul activității întreprinderii a fost folosit ani la rând, ceea ce presupune un grad de uzură. Referitor la faptul că bunul adjudecat nu a fost pus în funcțiune înainte de desfășurarea licitației , menționează recurentul că punerea în funcțiune a utilajului presupune un proces dificil care ar dura în timp și ar implica mijloace financiare suplimentare inutile.

Astfel, nici instanța de fond și nici cea de apel nu au fost în drept să constate că utilajul scos la licitație a fost în stare „nefuncțională”, deoarece pe parcursul judecării cauzei nu a fost efectuată o expertiză care ar demonstra faptul nefuncționalității. În conformitate cu art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit. Completul denotă că Curtea de Apel a expediat în adresa recurentului copia deciziei integrale, însă la materialele dosarului nu se regăsește dovada recepționării acesteia, din care considerente recursul declarat la data de 11 februarie 2020 este în termen.

Prin referință intimatul SRL „Central House” a solicitat respingere recursului și menținerea deciziei instanței de apel Examinând temeiurile recursului declarat de Combinatul de Panificație din Chișinău „Franzeluța” Societate pe Acțiuni, în raport cu materialele pricinii civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil. În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța 9 judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Combinatul de Panificație din Chișinău „Franzeluța” Societate pe Acțiuni, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei, Completul Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995). În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera inadmisibil recursul declarat de Combinatul de Panificație din Chișinău „Franzeluța” Societate pe Acțiuni.

10 În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Recursul declarat de Combinatul de Panificație din Chișinău „Franzeluța” Societate pe Acțiuni se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova Judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 11

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-07-10
0,94
2rac-183/19 — cu privire la incasarea datoriei, a dobinzii de intirziere, declararea nulitatii actului juridic
Dosarul nr. 2rac-183/19 Prima instanță: Judecătoria Centru, mun. Chișinău – A. Catană Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău – V. Buhnaci, L. Pruteanu, M. Guzun DECIZIE 10 iulie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contenci
CSJ 2020-01-29
0,94
2rac-33/20 — cu privire la încasarea penalitătii si actiunea reconventionala a SRL Amager-Com catre Administratia Nationala a Penitenciarelor cu privire la declararea nulitatii clauzelor penale ia
Dosarul nr. 2rac-33/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central, judecător T. Avasiloaie Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători N. Simciuc, I. Secrieru, Iu. Cotruţă ÎNCHEIERE 29 ianuarie 2020 mun. Chişinău Colegiu
CSJ 2020-11-18
0,94
2rac-243/20 — încasarea datoriei
Dosarul nr.2rac-243/20 Prima instanţă - Judecătoria Chişinău, sediul Centru ( jud. : L. Bagrin) Instanţa de Apel - Curtea de Apel Chişinău (jud. : N. Budăi, A. Malîi, A. Minciuna) Î N C H E I E R E 18 noiembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul C
CSJ 2021-02-03
0,93
2rac-25/21 — Încasarea datoriei
Dosarul nr. 2rac–25/21 Prima instanță: Judecătoria Căușeni (sediul Ștefan Vodă), (jud. D. Dubcovețchi) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Anton, A. Malîi, I. Dutca) Î N C H E I E R E 03 februarie 2021 mun. Chişinău Colegiul
CSJ 2021-02-10
0,93
2rac-22/21 — rezolutiunea contractului
Dosarul nr. 2rac-256/2020 2rac- 22/21 prima instanţă: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. L. Ciubotaru) instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. L. Bulgac, V. Sîrbu, V. Buhnaci) DECIZIE 10 februarie 2021 mun. Chişinău Colegiul
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă