2r-141/20 — încasarea costului cheltuielilor suportate pentru dezvoltare profesională

Dosarul nr. 2r-141/2020

prima instanță: Judecătoria Soroca, sediul Central (jud: Gh. Purici)

instanța de apel: Curtea de Apel Bălți (jud: Iu. Grosu, A. Garbuz, A. Ciobanu)

D E C I Z I E

18 martie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Iurie Bejenaru

Galina Stratulat

examinând recursul declarat de către Adrian Chițeniuc,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Inspectoratul

General al Poliției împotriva lui Adrian Chițeniuc cu privire la recuperarea

cheltuielilor pentru dezvoltarea profesională,

împotriva încheierii din 30 ianuarie 2019 a Curții de Apel Bălți,

c o n s t a t ă :

La 05 iulie 2019, Inspectoratul General al Poliției a depus cerere de chemare în

judecată împotriva lui Adrian Chițeniuc cu privire la recuperarea cheltuielilor pentru

dezvoltarea profesională.

Prin hotărârea din 30 septembrie 2019 a Judecătoriei Soroca, sediul Central s-

a admis acțiunea Inspectoratului General al Poliției; s-a încasat de la Adrian

Chițeniuc în beneficiul Inspectoratului General al Poliției suma de 33 798,96 de lei

cu titlu de cheltuieli pentru dezvoltare profesională; s-a încasat de la Adrian

Chițeniuc în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 1 013,94 de lei.

Invocând ilegalitatea și netemeinicia hotărârii primei instanțe, la 14 noiembrie

2019, Adrian Chițeniuc a declarat apel, prin care a solicitat casarea hotărârii din 30

septembrie 2019 a Judecătoriei Soroca, sediul Central.

Prin încheierea din 30 ianuarie 2020 a Curții de Apel Bălți s-a restituit ca tardiv

apelul declarat de Adrian Chițeniuc, împotriva hotărârii din 30 septembrie 2019 a

Judecătoriei Soroca, sediul Central, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată

depusă de Inspectoratul General al Poliției împotriva lui Adrian Chițeniuc cu privire

la recuperarea cheltuielilor pentru dezvoltarea profesională.

La 17 februarie 2020, Adrian Chițeniuc a declarat recurs împotriva încheierii

din 30 ianuarie 2020 a Curții de Apel Bălți, prin care a solicitat casarea acesteia cu

trimiterea cauzei instanței de apel pentru judecarea apelului.

În motivarea recursului a indicat că încheierea este neîntemeiată, deoarece a

recepționat copia hotărârii primei instanțe, prin intermediul poștei, la data de 15

octombrie 2019 și a depus cererea de apel în termen de 30 de zile de la recepționare,

și anume la data de 14 noiembrie 2019.

În conformitate cu art. 425 Cod de procedură civilă, termenul de declarare a

recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea încheierii.

1

Curtea de Apel Bălți a pronunțat încheierea contestată la 30 ianuarie 2020.

Materialele cauzei atestă expedierea participanților la proces a copiei încheierii

motivate prin scrisoarea de însoțire din 31 ianuarie 2020 (f.d. 52), care a fost

recepționată de recurent la data de 06 februarie 2020, fapt confirmat prin avizul de

recepție (f.d. 56).

Astfel, recursul declarat la 17 februarie 2020, este în termen.

În conformitate cu art. 426 alin. (3) Cod de procedură civilă, recursul împotriva

încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe baza

dosarului și a materialelor anexate la recurs, fără examinarea admisibilității și fără

participarea părților.

Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul neîntemeiat și care

urmează a fi respins cu menținerea încheierii instanței de apel din următoarele

considerente.

În conformitate cu art. 427, lit. a) Cod de procedură civilă, instanța de recurs,

după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul

și să mențină încheierea.

Instanța de recurs a constatat că la 05 iulie 2019, Inspectoratul General al

Poliției a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Adrian Chițeniuc cu

privire la recuperarea cheltuielilor pentru dezvoltarea profesională.

Prin hotărârea din 30 septembrie 2019 a Judecătoriei Soroca, sediul Central s-

a admis acțiunea Inspectoratului General al Poliției; s-a încasat de la Adrian

Chițeniuc în beneficiul Inspectoratului General al Poliției suma de 33 798,96 de lei

cu titlu de cheltuieli pentru dezvoltare profesională; s-a încasat de la Adrian

Chițeniuc în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 1 013,94 de lei.

Invocând ilegalitatea și netemeinicia hotărârii primei instanțe, la 14 noiembrie

2019, Adrian Chițeniuc a declarat apel, prin care a solicitat casarea hotărârii din 30

septembrie 2019 a Judecătoriei Soroca, sediul Central.

Articolul 369, alin. (1), lit. b) din Codul de procedură civilă prevede că instanța

de apel restituie printr-o încheiere cererea, dacă apelul a fost depus în afara

termenului legal, iar apelantul nu solicită repunerea în termen sau instanța de apel a

refuzat să efectueze repunerea în termen.

Curtea de Apel Bălți prin încheierea din 30 ianuarie 2020 a restituit apelul ca

fiind depus în afara termenului legal.

Recurentul a criticat încheierea instanței de apel, indicând că instanța de apel a

ajuns la o concluzie incorectă precum că apelul a fost depus tardiv, deoarece

argumentele invocate și materialele cauzei denotă contrariul.

În conformitate cu prevederile art. 362, alin. (1) din Codul de procedură civilă,

termenul de declarare a apelului este de 30 de zile de la data pronunțării

dispozitivului hotărârii, dacă legea nu prevede altfel.

Aliniatul (3) al aceluiași articol prevede că repunerea în termen de apel se face

de către instanța de apel în cazurile și în ordinea prevăzute de art.116.

Recurentul odată cu depunerea cererii de apel nu a solicitat repunerea în

termenul de declarare a apelului, considerând că apelul este depus în interiorul

termenului de 30 de zile, oferit de legislație.

Art. 110 Cod de procedură civilă, statuează expres că termenul de procedură

este intervalul, stabilit de lege sau de judecată (judecător), în interiorul căruia

instanța (judecătorul), participanții la proces și alte persoane legate de activitatea

2

instanței trebuie să îndeplinească anumite acte de procedură ori să încheie un

ansamblu de acte.

Așadar, respectarea de către părți a termenilor legali constituie o obligare

pozitivă a părților și are menirea asigurării bunei funcționări a justiției, iar repunerea

în termen poate fi admisă doar în cazurile expres prevăzute de Lege și doar în cazul

în care partea înaintează o cerință de repunere în termen, justificată obiectiv și

probată prin probe pertinente și admisibile în temeiul art. 116, 118, 121, 122 și 362

Cod de procedură civilă, prin care va dovedi că omiterea termenului a fost cauzată

de motive întemeiate.

În sensul art. 10 alin. (1)-(3) Cod de procedură civilă, sancțiunile procedurale

sunt urmările nefavorabile, stabilite de normele de drept procedural civil, care survin

pentru subiectul obligat în raport procedural în caz de neîndeplinire sau de

îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare

abuzivă a unui drept procedural. Efectuarea necorespunzătoare a actelor de

procedură va fi invocată, în fiecare caz de comitere a încălcării legii, de către

judecător sau de participantul care are interes să o invoce.

Sancțiunile procedurale vizează atât actele de procedură ale instanței

judecătorești, ale participanților la proces, cât și ale persoanelor legate de activitatea

acestora și în funcție de prevederile legii, constau în anularea actului procedural

defectuos, în decăderea din drepturi pentru neîndeplinire în termen a actului de

procedură, în obligația de a completa sau a reface actul îndeplinit cu nerespectarea

legii, în restabilirea în drepturile încălcate, în aplicarea amenzii judecătorești, în alte

măsuri prevăzute de lege.

În speță, cu referire la cererea de repunere în termen, apelantul/ recurent a

invocat că a făcut cunoștință cu hotărârea primei instanțe la data de 15 octombrie

2019, aceasta fiindu-i comunicată prin intermediul poștei.

Analizând materialele cauzei, prin prisma argumentelor expuse de recurent,

Colegiul consideră că instanța de apel întemeiat a considerat că cererea de apel urma

a fi restituită, în cazul în care apelul a fost declarat în afara termenului legal și

apelantul nu a solicitat repunerea în termen, iar instanța din oficiu fiind în

imposibilitate de a repune în termen apelul.

Astfel, Colegiul apreciază critic argumentul recurentului, precum că apelul a

fost declarat în termen, deoarece precum denotă actele cauzei hotărârea primei

instanțe a fost pronunțată la data de 30 septembrie 2019, termenul de 30 de zile

expirând la data de 30 octombrie 2019, pe când apelul a fost depus abia la data de

14 noiembrie 2019, în afara termenului legal.

Tot aici, Colegiul menționează că termenul de declarare a apelului nu se

calculează de la data aducerii la cunoștință a hotărârii, precum sugerează recurentul,

dar de la data pronunțării hotărârii.

Astfel, în circumstanțele în care participantul la proces a fost înștiințat în modul

stabilit de Lege despre existența pe rolul instanței a unei cauze cu participarea sa,

fapt recunoscut de însăși recurent, care a indicat că la data de 01 octombrie 2019, de

către colaboratorii instanței i s-a comunicat că la data de 30 septembrie 2019 în cauza

cel vizează a fost adoptată hotărâre, iar instanțele judecătorești naționale și-au

respectat obligațiunile de remitere a actelor judecătorești în adresa participanților la

proces care au lipsit la pronunțarea hotărârilor judecătorești, ține de obligația

pozitivă a părții de a se interesa de soarta acestui dosar, inclusiv prin depunerea unui

3

apel nemotivat în interiorul termenului de 30 de zile de la pronunțarea hotărârii

primei instanțe, iar inacțiunile ultimului nu pot fi imputate instanței de judecată.

Pe cale de consecință, instanța de judecată consideră că recurentul a demonstrat

o neglijență a drepturilor sale procedurale stipulate în legislația națională. Or ultimul

trebuia să întreprindă toate măsurile necesare de a-și proteja drepturile de acces la

instanță. Contrar celor menționate, apelantul nu a dat dovadă de promptitudine în

vederea exercitării căii de atac în termen.

În astfel de circumstanțe, instanța decelează că acțiunile recurentului privind

depunerea cererii de apel la data de 14 noiembrie 2019, împotriva hotărârii din 30

septembrie 2019 a Judecătoriei Soroca, sediul Central, nu constituie decât o ignorare

a acestuia de a-și respecta drepturile și obligațiile procedurale, în condițiile când art.

56 alin. (3) și art. 61 alin. (1) Cod de procedură civilă, obligă părțile de a se folosi

cu bună-credință de drepturile lor procedurale.

Aici se impune a evidenția că CtEDO, în jurisprudența sa promovează, cu

consecvență cu titlu de principiu obligația părților de a se interesa de soarta

procesului în situația în care ele au fost înștiințate despre inițierea și desfășurarea

acestuia și de a-și proteja drepturile sale de acces la instanță (Van Harn versus

Germany, nr. 7557/03 din 11.09.2007).

Articolul 6 §1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, garantează fiecăruia dreptul de a se adresa unui tribunal

pentru ca ultimul să se pronunțe asupra drepturilor și obligațiilor sale civile.

Totuși, „dreptul la o instanță” nu este absolut. Acesta poate fi, prin natura sa,

supus limitărilor, deoarece dreptul de acces, prin sine, cere reglementare din partea

statului.

În acest context, este de menționat că limitarea accesului la o curte sau la un

tribunal nu se conciliază cu art. 6 § 1 al Convenției decât în cazul în care acestea

urmăresc un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele

utilizate și scopul vizat.

Conform practicii CtEDO restricția impusă accesului la o instanță

judecătorească sau un tribunal nu va fi compatibilă cu articolul 6 § 1, decât dacă

aceasta urmărește un scop legitim și există o proporționalitate rezonabilă între

mijloacele folosite și scopul legitim urmărit (a se vedea, spre exemplu, Tinnelly &

Sons Ltd and Others și McElduff and Others v. the United Kingdom, Reports 1998-

IV, p. 1660, § 72; Malahov c. Moldovei, hotărârea din 07 iunie 2007).

Subsidiar, Colegiul precizează că recurentul era obligat să cunoască și să

înțeleagă consecințele inacțiunilor sale, având în vedere și faptul că cadrul legal la

acest compartiment este clar, simplu și lipsit de obscuritate.

Din considerentele menționate și având în vedere că Curtea de Apel Bălți,

corect a restituit cererea de apel depusă de Adrian Chițeniuc, iar argumentele

invocate în recurs poartă un caracter declarativ, Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul

este neîntemeiat și necesită a fi respins, cu menținerea încheierii recurate.

În conformitate cu art. 427 lit. a), 428 din Codul de procedură civilă, Colegiul

civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e :

Se respinge recursul declarat de Adrian Chițeniuc.

4

Se menține încheierea din 30 ianuarie 2019 a Curții de Apel Bălți, în cauza

civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Inspectoratul General al Poliției

împotriva lui Adrian Chițeniuc cu privire la recuperarea cheltuielilor pentru

dezvoltarea profesională.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Iurie Bejenaru

Galina Stratulat

5