3r-64/20 — cu privire la anularea răspunsului și repararea prejudiciului moral
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- cu privire la anularea răspunsului şi repararea prejudiciului moral
- Temei legal
- termenul de declarare a apelului, repunerea în termen
3r-64/20 — cu privire la anularea răspunsului și repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 3r-64/20 Instanța de fond: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani – I. Barbacaru Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – V. Clima, E. Palanciuc, A. Malîi DECIZIE 04 martie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas Judecătorii Nina Vascan Victor Burduh examinând recursul declarat de către Ana Podolean, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de Ana Podolean împotriva Procuraturii municipiului Chișinău și oficiului Rîșcani a Procuraturii municipiului Chișinău cu privire la anularea răspunsului și repararea prejudiciului moral, împotriva încheierii din data de 06 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins cererea privind repunerea în termen, s-a declarat apelul depus de către Ana Podolean inadmisibil, constată: La 19 iulie 2018 Ana Podolean a depus cerere de chemare în judecată în ordinea contenciosului administrativ împotriva Procuraturii municipiului Chișinău și oficiului Rîșcani a Procuraturii municipiului Chișinău, prin care a solicitat anularea răspunsului și repararea prejudiciului moral.
Prin hotărârea din data de 18 aprilie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, s-a respins ca fiind neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de către Ana Podolean. Nefiind de acord cu hotărârea instanței de fond, la 07 iunie 2019 Ana Podolean a contestat-o cu apel, solicitând admiterea apelului, casarea hotărârii din data de 18 aprilie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cu emiterea unei noi hotărâri prin care să fie admisă integral cererea de chemare în judecată, invocând drept temei art. 116, din Codul de procedură civilă. Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din data de 06 noiembrie 2019 a respins cererea Anei Podolean cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului, a considerat inadmisibil apelul depus de către Ana Podolean împotriva hotărârii din data de 18 aprilie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.
Împotriva încheierii instanței de apel, la 20 decembrie 2019 a depus recurs Ana Podolean, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii instanței de apel cu remiterea cauzei la rejudecare la instanța de apel. În motivarea recursului Ana Podolean a indicat că la pronunțarea încheierii instanța de apel nu a ținut cont că hotărârea motivată a fost întocmită abia la 03 iunie 2019. Reclamanta a susținut că dispozitivul hotărârii a fost recepționat ce către acesta la 07 mai 2019, iar la data de 07 iunie 2019 a depus apel nemotivat. În opinia recurentei ea a fost dusă în eroare de către instanța de apel, care n-a informat-o despre existența la dosar a hotărârii. Nerecepționarea de către acesta a 1 hotărârii motivate constituie în opinia Anei Podolean temei de repunere în termen a apelului.
Instanța de recurs reține că prin Legea nr.116 din 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul administrativ al Republicii Moldova, iar în conformitate cu art. 257 alin. (1) al Codului administrativ, prezentul cod intră în vigoare la 01 aprilie 2019. În conformitate cu art. 242 din Codul administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat încheierea contestată la 06 noiembrie 2019, a notificat-o Anei Podolean la 10 decembrie 2019. ( f.d. 84) Recursul declarat la 20 decembrie 2019 este exercitat în termen.
Conform art. 243, alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces. Examinând recursul, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție îl consideră neîntemeiat și care urmează a fi respins, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 243, alin. (1), lit. b) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: respinge recursul.
Din materialele cauzei rezultă că la 07 iunie 2019 Ana Podolean a depus cerere de apel nemotivat împotriva hotărârii din data de 18 aprilie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, solicitând repunerea în termen de declarare a apelului, admiterea apelului, casarea hotărârii contestate cu remiterea cauzei la rejudecare la instanța de fond în alt complet de judecată. (f.d. 62-63) Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din data de 06 noiembrie 2019 a respins cererea Anei Podolean cu privire la repunerea în termenul de declarare a apelului, a considerat inadmisibil apelul depus de către Ana Podolean împotriva hotărârii din data de 18 aprilie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.( f.d.
78-82) În conformitate cu art. 236, alin. (1), și (2), lit. d) din Codul administrativ, instanța de apel examinează din oficiu admisibilitatea apelului. Dacă este inadmisibil, apelul se declară ca atare printr-o încheiere susceptibilă de recurs. Apelul se declară inadmisibil în special când apelul a fost depus după expirarea termenului stabilit la art.232 alin.(1). Conform art. 232, alin.(1) din Codul administrativ apelul se depune la instanța de judecată care a emis hotărârea contestată în termen de 30 de zile de la pronunțarea dispozitivului hotărârii, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de judecată care a emis hotărârea contestată transmite neîntârziat apelul împreună cu dosarul judiciar, după motivarea hotărârii, instanței de apel.
Prin prisma normelor enunțate, se constată că Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani a pronunțat dispozitivul hotărârii la data de 18 aprilie 2019, termenul limită de depunere a apelului fiind 20 mai 2019, însă Ana Podolean a depus cererea de apel la 07 iunie 2019, respectiv, cu încălcarea termenului prevăzut de art. 232, alin.(1) din Codul administrativ. Din sensul art. 65, alin. (1) din Codul administrativ rezultă că în cazul omiterii din motive întemeiate a termenului de contestate a actului judecătoresc persoana poate fi repusă în termen. 2 În speță, se atestă că Ana Podolean a beneficiat de dreptul său și a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului, motivând că a omis termenul din cauza nerecepționării hotărârii motivate a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că instanța de apel prin încheierea din data de 06 noiembrie 2019 corect a respins acest argument. Se constată că Ana Podolean a fost prezentă la ședința de judecată preconizată pentru data de 08 aprilie 2019, ora 14:35. La solicitarea Anei Podolean ședința a fost întreruptă pentru ora 16:00. Faptul că Ana Podolean nu s-a prezentat la pronunțarea hotărârii nu prelungește termenul de contestare. La caz, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează că Ana Podolean, solicitând repunerea în termen a cererii de apel, nu a indicat nici un motiv întemeiat privind omiterea termenului de declarare a apelului.
Faptul că hotărârea din data de 18 aprilie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani a recepționat-o la 03 iunie 2019, nu constituie temei de repunere a apelului în termen, deoarece Ana Podolean urma să depună apel în termenul de 30 de zile de la data pronunțării dispozitivului hotărârii, ori termenul declarării apelului începe a curge din ziua imediat următoare datei pronunțării dispozitivului hotărârii, dar nu de la data comunicării hotărârii motivate. Aici, instanța de recurs reamintește recurentei că importanța termenelor procedurali este dictată de faptul că ele determină regimul temporar optimal pentru realizarea justiției, pe de o parte, mobilizează cercetarea cauzei, pe de altă parte contracarează urgentarea nejustificată a realizării drepturilor și obligațiilor procesuale, reprezentând instrumentul prevenirii uzării de către participanții la proces cu rea- credință de drepturile lor procedurale.
În urma celor constatate, instanța de recurs menționează că exercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea din drept, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei să efectueze acțiunea în termen. Conform jurisprudenței CEDO participanții procesului de judecată urmează să-și asume un rol activ, urmărind cu diligență derularea procesului său și să dispună cu bună-credință de drepturile sale procedurale. Prin prisma art. 24, alin. (1) din Codul administrativ rezultă că participanții la procedura administrativă și procedura de contencios administrativ trebuie să își exercite drepturile și să își îndeplinească obligațiile cu bună-credință, fără a încălca drepturile procesuale ale altor participanți.
Buna-credință prezumă că partea este obligată la intervale rezonabile de timp să manifeste diligență și să se intereseze de soarta dosarelor despre care cunosc cu certitudine că se află pe rolul instanței cu participarea lor și să respecte termenele prevăzute de lege. Așa fiind, se constată ca întemeiată soluția instanței de apel cu privire la respingerea cererii de repunere a apelului în termen și declararea apelului ca inadmisibil, fiind cert stabilit că Ana Podolean nu a prezentat probe ce ar confirma omiterea din motive întemeiate a termenului de declarare a apelului, motiv din care survin sancțiunile procedurale pentru subiectul obligat în raport procedural, în caz de 3 neîndeplinire sau de îndeplinire defectuoasă a unui act de procedură, precum și în caz de exercitare abuzivă a unui drept procedural.
Prin urmare, instanța de recurs consideră că soluția instanței de apel este compatibilă cu respectarea garanțiilor unui proces echitabil, în sensul articolului 6 din Convenția Europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având în vedere că prelungirea nejustificată a termenului pentru exercitarea apelului ar împiedica rămânerea irevocabilă, ca urmare a expirării termenului de atac, a hotărârii judecătorești emise în instanța de fond și ar leza, în acest mod, principiul securității raporturilor juridice. Din considerentele menționate și având în vedere faptul că încheierea instanței de apel este întemeiată și legală, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul.
În conformitate cu art. 243, alin. (1), lit. b) din Codul administrativ, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se respinge recursul depus de către Ana Podolean. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Nina Vascan Victor Burduh 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.