2rh-24/20 — intoarcerea executarii silite, repararea prejudiciului material si moral, incasarea cheltuielilor de judecata
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- intoarcerea executarii silite, repararea prejudiciului material si moral, incasarea cheltuielilor de judecata
- Temei legal
- temeiurile declararii revizuirii
2rh-24/20 — intoarcerea executarii silite, repararea prejudiciului material si moral, incasarea cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2020)
Dosarul nr. 2rh-24/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (judecător E. Badan-Melnic) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători I. Secrieru, A. Panov și A. Danilov) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (judecători M. Ghervas, G. Stratulat și N. Vascan) Î N C H E I E R E 04 martie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Victor Burduh Nina Vascan examinând cererea depusă de revizuientul Oleg Potîrniche privind solicitarea emiterii din partea Plenului Curții Supreme de Justiție sau a Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a unui aviz consultativ, a unei hotărâri explicative sau a unei opinii consultative, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oleg Potîrniche împotriva ÎS „Calea Ferată din Moldova” cu privire la întoarcerea executării silite, repararea prejudiciului material și moral, precum și încasarea cheltuielilor de judecată, c o n s t a t ă: La 11 octombrie 2017, Oleg Potîrniche a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „Calea Ferată din Moldova” cu privire la întoarcerea executării silite, încasarea sumei de 1 212 lei cu titlu de taxă de stat încasată ilegal și a sumei de 730, 7 lei cu titlu de cheltuieli de executare, repararea prejudiciului material și moral, precum și încasarea cheltuielilor de judecată (f.d.
1-4). Prin hotărârea din 11 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de Oleg Potîrniche împotriva ÎS „Calea Ferată din Moldova” cu privire la întoarcerea executării silite (f.d. 50-51). La 20 iunie 2019, Oleg Potîrniche a declarat apel împotriva hotărârii din 11 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. Totodată, apelantul Oleg Potîrniche a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului (f.d. 53-55). Prin încheierea din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea depusă de Oleg Potîrniche privind repunerea în termenul de declarare a apelului împotriva hotărârii din 11 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
A fost restituită, ca fiind depusă în afara termenului legal, cererea de apel depusă de Oleg Potîrniche împotriva hotărârii din 11 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 78-80). La 05 noiembrie 2019, Oleg Potîrniche a declarat recurs împotriva încheierii din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 82-84). Prin decizia din 24 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, a fost respins recursul declarat de Oleg Potîrniche și menținută încheierea din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 94-98). La 29 ianuarie 2020, Oleg Potîrniche a declarat revizuire împotriva deciziei din 24 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, solicitând casarea acesteia, a încheierii din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 11 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, precum și pronunțarea unei noi hotărâri, de admitere integrală a cererii de chemare în judecată depuse de Oleg Potîrniche.
Totodată, revizuientul Oleg Potîrniche a solicitat emiterea din partea Plenului Curții Supreme de Justiție sau a Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a unui aviz consultativ, a unei hotărâri explicative sau a unei opinii consultative privind aplicarea corectă a prevederilor art. 94, 96 și 98 alin. (4) din Codul de procedură civilă (f.d. 103-109). În motivarea cererii privind solicitarea emiterii din partea Plenului Curții Supreme de Justiție a unui aviz consultativ, a unei hotărâri explicative sau a unei opinii consultative, revizuientul Oleg Potîrniche nu a indicat niciun argument.
Studiind materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge ca neîntemeiată cererea depusă de revizuientul Oleg Potîrniche privind solicitarea emiterii din partea Plenului Curții Supreme de Justiție sau a Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a unui aviz consultativ, a unei hotărâri explicative sau a unei opinii consultative, din următoarele raționamente. În conformitate cu art. 122 alin. (1) din Codul de procedură civilă, dacă în procesul judecării cauzei într-o instanță de judecată se atestă dificultăți la aplicarea corectă a normelor de drept material sau procedural, instanța de judecată solicită Plenului Curții Supreme de Justiție, din oficiu sau la cererea participanților la proces, să emită un aviz consultativ cu privire la modul de punere în aplicare a legii.
Avizul consultativ se publică pe pagina web a Curții Supreme de Justiție. Conform art. 122 alin. (11) din Codul de procedură civilă, solicitarea avizului consultativ trebuie să se refere la dificultăți de aplicare corectă a normei de drept susceptibile de interpretări diferite. Solicitarea avizului consultativ nu va conține formularea unei simple întrebări cu privire la aplicarea unui text de lege. Potrivit art. 122 alin. (12) din Codul de procedură civilă, obiectul solicitării îl constituie o veritabilă problemă de drept dacă întrunește următoarele condiții: a) solicitarea este formulată în legătură cu existența unei cauze aflate în curs de examinare în instanța de judecată; b) lămurirea problemei de drept este determinantă pentru soluționarea în fond a cauzei în care a fost ridicată; c) problema este nouă, interpretarea dată problemei de drept nu a fost soluționată printr-un aviz consultativ anterior.
Art. 122 alin. (2) din Codul de procedură civilă stipulează că în cazul în care instanța de judecată respinge demersul participanților la proces privind solicitarea unui aviz consultativ din partea Plenului Curții Supreme de Justiție, aceasta va emite o încheiere nesusceptibilă de recurs.
În succesiunea normelor de drept citate, Colegiul relevă că aplicarea prevederilor art. 94, 96 și 98 alin. (4) din Codul de procedură civilă a ținut în exclusivitate de soluționarea în fond a cauzei civile la cererea de chemare în judecată depusă de Oleg Potîrniche împotriva ÎS „Calea Ferată din Moldova” cu privire la întoarcerea executării silite, repararea prejudiciului material și moral, precum și încasarea cheltuielilor de judecată, neavând nicio tangență cu soluționarea de către Curtea Supremă de Justiție a cererii de recurs depuse de Oleg Potîrniche împotriva încheierii din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău și a cererii de revizuire depuse de Oleg Potîrniche împotriva deciziei din 24 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, prin care a fost respins recursul declarat de Oleg Potîrniche și menținută încheierea din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău.
De altfel, Colegiul notează că nici revizuientul Oleg Potîrniche nu a argumentat de ce lămurirea problemei aplicării prevederilor art. 94, 96 și 98 alin. (4) din Codul de procedură civilă ar fi determinantă pentru soluționarea acestei cereri de revizuire. Mai mult, Colegiul reține că Oleg Potîrniche nu a depus cerere nici în prima instanță, nici în instanța de apel, privind solicitarea Plenului Curții Supreme de Justiție de a emite un aviz consultativ în sensul respectiv. Astfel, rezultă cu certitudine că este neîntemeiată și urmează a fi respinsă cererea revizuientului Oleg Potîrniche în partea solicitării Plenului Curții Supreme de Justiție de a emite un aviz consultativ, deoarece nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 122 alin. (12) din Codul de procedură civilă.
În continuare, Colegiul reliefează că art. 17 din Codul de procedură civilă prevede că, Curtea Supremă de Justiție adoptă doar din oficiu sau la propunerea organelor profesionale, create prin lege, ale profesiilor conexe justiției, hotărâri explicative și opinii consultative privind aplicarea corectă a normelor de drept și soluționarea justă a cauzelor. Așadar, instanța de judecată de principiu nu este în drept să sesizeze, la cererea participanților la proces, Plenul Curții Supreme de Justiție sau, după caz, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în vederea emiterii unei hotărâri explicative sau a unei opinii consultative.
În afară de aceasta, este de menționat că și în privința solicitării emiterii unei hotărâri explicative sau a unei opinii consultative, revizuientul Oleg Potîrniche nu a argumentat de ce lămurirea problemei aplicării prevederilor art. 94, 96 și 98 alin. (4) din Codul de procedură civilă ar fi determinantă pentru soluționarea cererii de revizuire. Prin urmare, rezultă cu certitudine că este neîntemeiată și urmează a fi respinsă cererea revizuientului Oleg Potîrniche și în partea emiterii din partea Plenului Curții Supreme de Justiție sau a Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a unei hotărâri explicative sau a unei opinii consultative.
Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge ca neîntemeiată cererea depusă de revizuientul Oleg Potîrniche privind solicitarea emiterii din partea Plenului Curții Supreme de Justiție sau a Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a unui aviz consultativ, a unei hotărâri explicative sau a unei opinii consultative.
În conformitate cu art. 122 alin. (2), 17 și 269-270 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge ca neîntemeiată cererea depusă de revizuientul Oleg Potîrniche privind solicitarea emiterii din partea Plenului Curții Supreme de Justiție sau a Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a unui aviz consultativ, a unei hotărâri explicative sau a unei opinii consultative, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oleg Potîrniche împotriva ÎS „Calea Ferată din Moldova” cu privire la întoarcerea executării silite, repararea prejudiciului material și moral, precum și încasarea cheltuielilor de judecată.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atatc. Președintele ședinței, Maria Ghervas judecătorul judecătorii Victor Burduh Nina Vascan Dosarul nr. 2rh-24/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (judecător E. Badan-Melnic) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători I. Secrieru, A. Panov și A. Danilov) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (judecători M. Ghervas, G. Stratulat și N. Vascan) Î N C H E I E R E 04 martie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Victor Burduh Nina Vascan examinând cererea depusă de revizuientul Oleg Potîrniche privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oleg Potîrniche împotriva ÎS „Calea Ferată din Moldova” cu privire la întoarcerea executării silite, repararea prejudiciului material și moral, precum și încasarea cheltuielilor de judecată, c o n s t a t ă: La 11 octombrie 2017, Oleg Potîrniche a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „Calea Ferată din Moldova” cu privire la întoarcerea executării silite, încasarea sumei de 1 212 lei cu titlu de taxă de stat încasată ilegal și a sumei de 730, 7 lei cu titlu de cheltuieli de executare, repararea prejudiciului material și moral, precum și încasarea cheltuielilor de judecată (f.d.
1-4). Prin hotărârea din 11 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de Oleg Potîrniche împotriva ÎS „Calea Ferată din Moldova” cu privire la întoarcerea executării silite (f.d. 50-51). La 20 iunie 2019, Oleg Potîrniche a declarat apel împotriva hotărârii din 11 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. Totodată, apelantul Oleg Potîrniche a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului (f.d. 53-55). Prin încheierea din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea depusă de Oleg Potîrniche privind repunerea în termenul de declarare a apelului împotriva hotărârii din 11 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
A fost restituită, ca fiind depusă în afara termenului legal, cererea de apel depusă de Oleg Potîrniche împotriva hotărârii din 11 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 78-80). La 05 noiembrie 2019, Oleg Potîrniche a declarat recurs împotriva încheierii din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 82-84). Prin decizia din 24 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, a fost respins recursul declarat de Oleg Potîrniche și menținută încheierea din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 94-98). La 29 ianuarie 2020, Oleg Potîrniche a declarat revizuire împotriva deciziei din 24 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, solicitând casarea acesteia, a încheierii din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 11 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, precum și pronunțarea unei noi hotărâri, de admitere integrală a cererii de chemare în judecată depuse de Oleg Potîrniche.
Totodată, revizuientul Oleg Potîrniche a solicitat ridicarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 94, 96 și 98 alin. (4) din Codul de procedură civilă și sesizarea Curții Constituționale pentru controlul constituționalității acestor prevederi (f.d. 103-109). În motivarea cererii privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale, revizuientul Oleg Potîrniche nu a indicat niciun argument referitor la aplicarea prevederilor art. 94, 96 și 98 alin. (4) din Codul de procedură civilă la soluționarea cererii sale de revizuire împotriva deciziei din 24 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție.
Studiind materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge ca neîntemeiată cererea depusă de revizuientul Oleg Potîrniche privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale, din următoarele raționamente. În conformitate cu art. 121 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul existenței incertitudinii privind constituționalitatea legilor, a hotărârilor Parlamentului, a decretelor Președintelui Republicii Moldova, a hotărârilor și ordonanțelor Guvernului ce urmează a fi aplicate la soluționarea unei cauze, instanța de judecată, din oficiu sau la cererea unui participant la proces, sesizează Curtea Constituțională.
Conform art. 121 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la ridicarea excepției de neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale, instanța nu este în drept să se pronunțe asupra temeiniciei sesizării sau asupra conformității cu Constituția a normelor contestate, limitându-se exclusiv la verificarea întrunirii următoarelor condiții: a) obiectul excepției intră în categoria actelor prevăzute la art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituție; b) excepția este ridicată de către una din părți sau reprezentantul acesteia ori este ridicată de către instanța de judecată din oficiu; c) prevederile contestate urmează a fi aplicate la soluționarea cauzei; d) nu există o hotărâre anterioară a Curții Constituționale având ca obiect prevederile contestate.
Potrivit art. 121 alin. (4) din Codul de procedură civilă, dacă nu sunt întrunite cumulativ condițiile specificate la alin. (2), instanța refuză ridicarea excepției de neconstituționalitate printr-o încheiere care poate fi atacată odată cu fondul cauzei.
În succesiunea normelor de drept citate, Colegiul relevă că aplicarea prevederilor art. 94, 96 și 98 alin. (4) din Codul de procedură civilă a ținut în exclusivitate de soluționarea în fond a cauzei civile la cererea de chemare în judecată depusă de Oleg Potîrniche împotriva ÎS „Calea Ferată din Moldova” cu privire la întoarcerea executării silite, repararea prejudiciului material și moral, precum și încasarea cheltuielilor de judecată, neavând nicio tangență cu soluționarea de către Curtea Supremă de Justiție a cererii de recurs depuse de Oleg Potîrniche împotriva încheierii din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău și a cererii de revizuire depuse de Oleg Potîrniche împotriva deciziei din 24 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, prin care a fost respins recursul declarat de Oleg Potîrniche și menținută încheierea din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău.
Or, revizuirea este o cale de retractare, și nu de reformare a hotărârii judecătorești, or în cadrul revizuirii, în baza unor temeiuri strict prevăzute de lege, are loc redeschiderea procesului. Această caracteristică a revizuirii cere ca nicio parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile și obligatorii doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a cauzei. Astfel, competența instanțelor de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare, or revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existență a două opinii diferite cu privire la aceeași chestiune nu este un temei de reexaminare.
O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanțe esențiale și convingătoare (Brumărescu v. România din 28 octombrie 1999, pct. 61-62; Riabîh v. Rusia din 24 iulie 2003, pct. 52; și Roșca v. Moldova din 22 martie 2005, pct. 24-25). De altfel, Colegiul notează că nici revizuientul Oleg Potîrniche nu a argumentat de ce problema conformității cu Constituția a prevederilor art. 94, 96 și 98 alin. (4) din Codul de procedură civilă ar fi relevantă pentru soluționarea acestei cereri de revizuire.
Respectiv, Colegiul notează că în situația în care condițiile specificate la art. 121 alin. (2) din Codul de procedură civilă urmează a fi întrunite cumulativ, inclusiv condiția ca prevederile contestate să urmeze a fi aplicate la soluționarea cauzei, condiție nerespectată în speță, se atestă netemeinicia cererii depuse de revizuientul Oleg Potîrniche privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale. Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge ca neîntemeiată cererea depusă de revizuientul Oleg Potîrniche privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale.
În conformitate cu art. 121 alin. (4) și 269-270 din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge ca neîntemeiată cererea depusă de revizuientul Oleg Potîrniche privind ridicarea excepției de neconstituționalitate și sesizarea Curții Constituționale, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oleg Potîrniche împotriva ÎS „Calea Ferată din Moldova” cu privire la întoarcerea executării silite, repararea prejudiciului material și moral, precum și încasarea cheltuielilor de judecată. Încheierea nu se supune niciunei căi de atatc.
Președintele ședinței, Maria Ghervas judecătorul judecătorii Victor Burduh Nina Vascan Dosarul nr. 2rh-24/20 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (judecător E. Badan-Melnic) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători I. Secrieru, A. Panov și A. Danilov) Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție (judecători M. Ghervas, G. Stratulat și N. Vascan) Î N C H E I E R E 04 martie 2020 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Maria Ghervas judecătorii Victor Burduh Nina Vascan examinând cererea de revizuire depusă de Oleg Potîrniche, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oleg Potîrniche împotriva ÎS „Calea Ferată din Moldova” cu privire la întoarcerea executării silite, repararea prejudiciului material și moral, precum și încasarea cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 24 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, prin care a fost respins recursul declarat de Oleg Potîrniche și menținută încheierea din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă: La 11 octombrie 2017, Oleg Potîrniche a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „Calea Ferată din Moldova” cu privire la întoarcerea executării silite, încasarea sumei de 1 212 lei cu titlu de taxă de stat încasată ilegal și a sumei de 730, 7 lei cu titlu de cheltuieli de executare, repararea prejudiciului material și moral, precum și încasarea cheltuielilor de judecată (f.d.
1-4). Prin hotărârea din 11 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de Oleg Potîrniche împotriva ÎS „Calea Ferată din Moldova” cu privire la întoarcerea executării silite (f.d. 50-51). La 20 iunie 2019, Oleg Potîrniche a declarat apel împotriva hotărârii din 11 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. Totodată, apelantul Oleg Potîrniche a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului (f.d. 53-55). Prin încheierea din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea depusă de Oleg Potîrniche privind repunerea în termenul de declarare a apelului împotriva hotărârii din 11 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
A fost restituită, ca fiind depusă în afara termenului legal, cererea de apel depusă de Oleg Potîrniche împotriva hotărârii din 11 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 78-80). La 05 noiembrie 2019, Oleg Potîrniche a declarat recurs împotriva încheierii din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 82-84). Prin decizia din 24 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, a fost respins recursul declarat de Oleg Potîrniche și menținută încheierea din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 94-98). La 29 ianuarie 2020, Oleg Potîrniche a declarat revizuire împotriva deciziei din 24 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, solicitând casarea acesteia, a încheierii din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 11 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, precum și pronunțarea unei noi hotărâri, de admitere integrală a cererii de chemare în judecată depuse de Oleg Potîrniche.
Totodată, revizuientul Oleg Potîrniche a solicitat ridicarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 94, 96 și 98 alin. (4) din Codul de procedură civilă și sesizarea Curții Constituționale pentru controlul constituționalității acestor prevederi. La fel, revizuientul Oleg Potîrniche a solicitat emiterea din partea Plenului Curții Supreme de Justiție a unui aviz consultativ, a unei hotărâri explicative sau a unei opinii consultative privind aplicarea corectă a prevederilor art. 94, 96 și 98 alin. (4) din Codul de procedură civilă (f.d. 103-109). În motivarea cererii de revizuire, revizuientul Oleg Potîrniche a reiterat circumstanțele de fapt și temeiurile de drept invocate în recursul împotriva deciziei din 24 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție.
Revizuientul a mai susținut că este greșită concluzia instanței de recurs precum că în ședința de judecată a instanței de apel din 22 octombrie 2019, Oleg Potîrniche nu a susținut cererea privind ridicarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 94, 96 și 98 alin. (4) din Codul de procedură civilă și sesizarea Curții Constituționale pentru controlul constituționalității acestor prevederi, or în respectiva ședință de judecată această cerere nici nu a fost pusă în discuție. Drept temei al revizuirii, revizuientul a invocat prevederile art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă. La 13 februarie 2020, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimatei ÎS „Calea Ferată din Moldova” copia cererii de revizuire depuse de Oleg Potîrniche împotriva deciziei din 24 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție (f.d.
111). Intimata ÎS „Calea Ferată din Moldova” nu și-au valorificat dreptul de a depune referință la cererea de revizuire depusă de Oleg Potîrniche, deși după cum rezultă din avizul de primire anexat la materialele cauzei, intimata ÎS „Calea Ferată din Moldova” a recepționat copia cererii de revizuire depuse de Oleg Potîrniche (f.d. 114). Studiind materialele cauzei, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Oleg Potîrniche împotriva deciziei din 24 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, din următoarele raționamente. În conformitate cu art. 452 alin. (11) din Codul de procedură civilă, dacă examinarea cererii de revizuire este de competența Curții Supreme de Justiție sau a instanței de apel, ședințele se desfășoară fără înștiințarea participanților la proces.
Dacă instanța care examinează cererea de revizuire consideră necesară prezența participanților la proces, aceasta dispune înștiințarea lor. În speță, Colegiul nu consideră oportun de a invita participanții la proces, deoarece criticele revizuientului Oleg Potîrniche au fost expuse cu suficientă claritate. Conform art. 453 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă, după ce examinează cererea de revizuire, instanța este în drept să emită o încheiere de respingere a cererii de revizuire ca fiind inadmisibilă. Colegiul constată că la 11 octombrie 2017, Oleg Potîrniche a depus cerere de chemare în judecată împotriva ÎS „Calea Ferată din Moldova” cu privire la întoarcerea executării silite, încasarea sumei de 1 212 lei cu titlu de taxă de stat încasată ilegal și a sumei de 730, 7 lei cu titlu de cheltuieli de executare, repararea prejudiciului material și moral, precum și încasarea cheltuielilor de judecată (f.d.
1-4). Prin hotărârea din 11 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de Oleg Potîrniche împotriva ÎS „Calea Ferată din Moldova” cu privire la întoarcerea executării silite (f.d. 50-51). La 20 iunie 2019, Oleg Potîrniche a declarat apel împotriva hotărârii din 11 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. Totodată, apelantul Oleg Potîrniche a solicitat repunerea în termenul de declarare a apelului (f.d. 53-55). Prin încheierea din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă cererea depusă de Oleg Potîrniche privind repunerea în termenul de declarare a apelului împotriva hotărârii din 11 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.
A fost restituită, ca fiind depusă în afara termenului legal, cererea de apel depusă de Oleg Potîrniche împotriva hotărârii din 11 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 78-80). La 05 noiembrie 2019, Oleg Potîrniche a declarat recurs împotriva încheierii din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 82-84). Prin decizia din 24 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, a fost respins recursul declarat de Oleg Potîrniche și menținută încheierea din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 94-98). La 29 ianuarie 2020, Oleg Potîrniche a declarat revizuire împotriva deciziei din 24 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, solicitând casarea acesteia, a încheierii din 22 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 11 decembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, precum și pronunțarea unei noi hotărâri, de admitere integrală a cererii de chemare în judecată depuse de Oleg Potîrniche (f.d.
103-109). În drept, revizuientul a invocat prevederile art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă. Colegiul relevă că revizuirea este o cale de retractare, și nu de reformare a hotărârii judecătorești, or în cadrul revizuirii, în baza unor temeiuri strict prevăzute de lege, are loc redeschiderea procesului. Această caracteristică a revizuirii cere ca nicio parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile și obligatorii doar cu scopul de a obține o reexaminare și o nouă determinare a cauzei. Astfel, competența instanțelor de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare și omisiunile justiției, dar nu pentru a efectua o nouă examinare, or revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existență a două opinii diferite cu privire la aceeași chestiune nu este un temei de reexaminare.
O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanțe esențiale și convingătoare (Brumărescu v. România din 28 octombrie 1999, pct. 61-62; Riabîh v. Rusia din 24 iulie 2003, pct. 52; și Roșca v. Moldova din 22 martie 2005, pct. 24-25). În această privință, prin Hotărârea nr. 16 din 25 iunie 2013, Curtea Constituțională a observat că principiile specificate nu se opun în totalitate existenței procedurilor extraordinare prin readucerea în fața instanțelor a aspectelor litigioase deja soluționate, însă necesitatea respectării principiului siguranței circuitului civil – care este unul dintre aspectele esențiale ale principiului preeminenței dreptului într-o societate democratică – cere ca folosirea acestora în materie civilă să îmbrace un caracter excepțional în ceea ce privește termenul în care pot fi promovate, motivele de admisibilitate precum și părțile care au dreptul la acțiune.
În acord cu aceste principii, art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă statuează că revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale cauzei care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei. În succesiunea celor relatate, Colegiul conchide că faptele invocate de revizuient în mod cert au fost cunoscute de către acesta în timpul judecării anterioare a cauzei. Mai mult, faptele respective au fost cunoscute nu doar de către revizuient, ci și de către instanța de recurs. De altfel, esența celor invocate de revizuient se rezumă la anumite critici aduse deciziei supuse revizuirii, fiind un recurs deghizat.
În aceste condiții, este evident că revizuientul a readus în fața instanței de judecată anumite aspecte litigioase deja soluționate, cu încălcarea principiului siguranței circuitului civil, și anume prin invocarea eronată a prevederilor art. 449 lit. b) din Codul de procedură civilă. Respectiv, cele declarate de revizuient nu reprezintă circumstanțe sau fapte esențiale ale cauzei care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuientului în timpul judecării anterioare a cauzei. Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Oleg Potîrniche împotriva deciziei din 24 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție.
În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din Codul de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Oleg Potîrniche împotriva deciziei din 24 decembrie 2019 a Curții Supreme de Justiție, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Oleg Potîrniche împotriva ÎS „Calea Ferată din Moldova” cu privire la întoarcerea executării silite, repararea prejudiciului material și moral, precum și încasarea cheltuielilor de judecată. Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, Maria Ghervas judecătorul judecătorii Victor Burduh Nina Vascan
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.