2ra-279/20 — constatarea încălcării dreptului prevăzut de art. 3 CEDO

2ra-279/20 — constatarea încălcării dreptului prevăzut de art. 3 CEDO (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2ra-279/20

Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Chișinău) jud: O. Ionașcu

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) jud: N. Simciuc, V. Buhnaci, I. Cotruță

D E C I Z I E

19 februarie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

Dumitru Mardari

examinând recursul declarat de Victor Cîșlari,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Victor

Cîșlari împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova și Administrației

Naționale a Penitenciarelor cu privire la constatarea încălcării dreptului subiectiv

prevăzut de art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale,

împotriva deciziei din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-au admis apelurile declarate de Ministerul Justiției și Administrația Națională a

Penitenciarelor, s-a casat hotărârea din 12 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Buiucani și s-a adoptat o hotărâre nouă, sub formă de încheiere, prin care s-a

încetat procesul,

c o n s t a t ă:

La 14 martie 2018, Victor Cîșlari s-a adresat cu cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției și Administrației Naționale a Penitenciarelor,

solicitând constatarea încălcării dreptului subiectiv prevăzut de art. 3 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ca rezultat al

condițiilor de detenție inumane și degradante.

În motivarea cererii de chemare în judecată a indicat că la 24 iunie 2016, prin

sentința Judecătoriei Căușeni a fost recunoscut vinovat de comiterea infracțiunilor

prevăzute de art. 152 alin. (2), 166 alin. (2), 173, 217 alin. (4) și 290 alin. (1) din

Codul penal și condamnat la 7 ani de închisoare, cu executarea pedepsei în

penitenciar de tip semiînchis.

În perioada 25 iunie 2016 - 20 iulie 2017 a fost deținut în Penitenciarul nr. 13,

iar din 21 iulie 2017 își ispășește pedeapsa în Penitenciarul nr. 4 or. Cricova.

În perioada deținerii sale în Penitenciarul nr. 13, de la 25 iunie 2016 și până la

27 iunie 2016, a fost deținut în celula nr. 38, de la 27 iunie 2016 și până la 5 iulie

2016 în celula nr. 06, de la 5 iulie 2016 și până la 22 octombrie 2016 în celula nr.

1

157 și de la 22 octombrie 2016 până la 20 iulie 2017 în celula nr. 15A. Celula nr. 6

se află în subsolul penitenciarului, iar celula nr. 157 face parte din blocul locativ

nr. 3 destinat în special serviciului medical.

Reclamantul a remarcat că celulele în care a fost deținut erau suprapopulate,

suprafața totală a fiecărei celule pentru un deținut fiind mult mai mică de 4 m2,

deși, conform art. 225 alin. (4) din Codul de executare, fiecărui deținut i se cuvine

cel puțin 4 m2 de suprafață locativă, din suprafața totală reală a celulei incluzând și

suprafața veceului, a lavoarului și a bucătăriei improvizate.

A menționat că celula nr. 38 are suprafața de 23,46 m2, în ea fiind amplasate

10 paturi, celula nr. 6 are 10,46 m2 și 6 paturi, celula nr. 157 are 24 m2 și 10 paturi,

iar celula nr. 15A are 20,33 m2 și 10 paturi.

La fel, a remarcat și alte probleme specifice celulelor în care a fost deținut în

Penitenciarul nr. 13, printre care evidențiază: încălcarea gravă a normelor igienice -

amplasarea veceului neizolat în apropierea bucătăriei improvizate și paturilor

deținuților, umiditate, mucegai și rugină, ce constituie o încălcare gravă a art. 226

din Codul de executare; fumatul deținuților - în toate celulele Penitenciarului nr. 13

se fumează, inclusiv în cele din secția medicală, reclamatul ca nefumător, contrar

voinței sale, devenise fumător pasiv cu toate urmările negative pentru sănătatea sa,

menționând în acest sens că fumatul în celule este o încălcare gravă a pct. 90 a

Statutului executării pedepsei de către condamnați; iluminare insuficientă a

celulelor - în celula nr. 06 din subsol practic nu pătrundea lumina solară. Mai mult,

în Penitenciarul nr.13 se aplică un regim zilnic de deconectare a energiei electrice,

ceea ce influențează extrem de negativ, în special pe timp de iarnă, ce constituie o

încălcare gravă a art. 225 alin. (1) din Codul de executare; ventilarea insuficientă a

celulelor - în condițiile unei umidități sporite se forma mucegai și se creau

condițiile necesare apariției maladiilor infecțioase (tuberculoză, pneumonie) dar și

acutizări maladiilor cronice (bronșită, astm, ce constituie o încălcare gravă a art.

225 alin. (1) din Codul de executare; dotarea cu saltele vechi, uzate, murdare și

nedezinfectate, neasigurarea deținuților cu albituri și șervete, ce constituie o

încălcare gravă a art. 227 alin. (4) din Codul de executare; stare igienico-sanitară

nesatisfăcătoare a celulelor din lipsa îndelungată a reparației capitale, ce constituie

o încălcare gravă a art. 225 alin. (1) din Codul de executare; deținerea comună a

persoanelor ce anterior au mai executat pedeapsa închisorii cu cei care pentru

prima dată au nimerit în închisoare cum este și el, ce constituie o încălcare gravă a

art. 205 alin. (1) lit. d) din Codul de executare; alimentația proastă, ce constituie o

încălcare gravă a art. 228 alin. (1) din Codul de executare; asistență medicală

insuficientă, ce constituie o încălcare gravă a art. 169 alin. (1) lit. e) și art. 230 alin.

(3) din Codul de executare.

Reclamantul a menționat că potrivit Raportului Consiliului pentru Prevenirea

Torturii, întocmit în urma vizitei preventive din 20 mai 2017, moment când și el

era deținut în Penitenciarul nr. 13, au fost constatate un șir de carențe ale

standardelor referitoare la condițiile de detenție și anume: celule supraaglomerate

și condiții igienice precare; deținuții nu au la dispoziție servicii de spălare a

hainelor/lingerie; spațiile de plimbări sunt utilizate ca spații de uscare a hainelor;

alimentația nesatisfăcătoare; geamurile mici împiedică pătrunderea luminii solare;

permiterea fumatului în celule; asistență medicală insuficientă manifestată prin -

asigurare insuficientă cu medicamente, deseori deținuții fiind nevoiți să le procure

2

singuri; utilizarea medicamentelor cu termen expirat; birourile medicale necesită

reparație și dotare tehnică; există problema asigurării cu personal, ceea ce limitează

accesul deținuților la serviciile medicale; majoritatea bolilor se tratează universal,

cu paracetamol; este vacantă funcția de tehnician radiolog, ceea ce face imposibil

controlul infecțios, sporind riscul major de infectări cu tuberculoză; instalația

stomatologică este învechită, fiind procurată în anul 2009; lipsa documentației

pretinselor acte de tortură; creșterea mortalității din cauza suicidelor și

traumatismelor.

În scopul confirmării condițiilor de detenție și tratamentelor inumane și

degradante din Penitenciarul nr. 13, dar și a constatării faptului că problema

respectivă este de lungă durată, consideră extrem de utile în calitate de probe

următoarele acte și concluzii ale: Oficiului Avocatului Poporului expuse în

Rapoartele privind condițiile de detenție în Penitenciarul nr. 13, dar și cel privind

condițiile de detenție în sistemul penitenciarelor al Republicii Moldova; Centrului

pentru Drepturile Omului expuse în Raportul întocmit în urma vizitei de

monitorizare efectuate la 22 decembrie 2014 și Avizul înaintat Departamentului

Instituțiilor Penitenciare, elaborat în urma vizitei de monitorizare din 27 octombrie

2015, ambele efectuate în Penitenciarul nr. 13; Consiliului pentru Prevenirea

Torturii expuse în Raportul privind vizita preventivă efectuată în Penitenciarul nr.

13 la 20 mai 2017; Ministerului Justiției, expuse în Nota informativă la Legea RM

nr. 163 din 20 iulie 2017.

Victor Cîșlari a invocat că condițiile de detenție și tratamentele inumane și

degradante indicate mai sus, aplicate față de el în Penitenciarul nr. 13, au contribuit

semnificativ la agravarea stării sănătății, ceea ce s-a manifestat prin agravarea

bruscă și continuă a maladiilor ca: distonie neurocirculatorie tip mixt, miozită

membrilor inferioare, HTA esențială gr. II, encefalopatie discirculatorie, miozită

tip mixt, menționând concomitent că, pe parcursul dețineri în Penitenciarul nr. 13

în mod repetat a primit cure de tratament, ce se confirmă prin Extrasul din Fișa

medicală de ambulatoriu eliberat de serviciul medical al Penitenciarului nr. 4 la 05

noiembrie 2017.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în baza prevederilor

art. 3, 6 și 13 din CEDO, art. 2 alin. (3), 12 alin. (1)-(4) din Codul de procedură

civilă, art. 5, 7 din Cod civil, art. 165 alin. (2)-(3), 167 alin. (1)-(3), 168 alin. (1),

169 alin. (1) lit. b) și e), 195 alin. (1), 205 alin. (1) lit. d), 219 alin. (1), 225 alin.

(1)-(4), 226 alin. (1), 227 alin. (4), 228 alin. (1), 230 alin. (3) din Codul de

executare, art. 1 alin. (3), 4 alin. (3), 15 alin. (1), 18 alin. (1), 24 alin. (2), 26 alin.

(2) din Constituție, art. 5 din Declarația Universală a Drepturilor Omului din 10

decembrie 1948, art. 10 din Pactul Internațional cu privire la Drepturile Civile și

Politice din 16 decembrie 1966, art. 14 alin. (1)-(2), 16 alin. (1) din Convenția

împotriva torturii și altor pedepse ori tratamente cu cruzime inumane și degradante

din 10 decembrie 1984, art. 11, 12 alin.(1) din Pactul Internațional cu privire la

drepturile economice, sociale și culturale din 16 decembrie 1966.

Prin hotărârea din 12 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

s-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Victor Cîșlari împotriva

Ministerului Justiției și Administrației Naționale a Penitenciarelor cu privire la

constatarea încălcării dreptului subiectiv prevăzut de art. 3 din Convenția pentru

3

apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ca rezultat al condițiilor

de detenție inumane și degradante.

S-a constatat încălcarea dreptului subiectiv a lui Victor Cîșlari prevăzut și

garantat de art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale sub aspectul dețineri acestuia în Penitenciarul nr. 13 în perioada 15

iunie 2016 - 20 iulie 2017, în condiții inumane și degradante.

La 21 februarie 2019, Administrația Națională a Penitenciarelor, a declarat

apel împotriva hotărârii din 12 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani, iar la 4 iunie 2019 a depus cerere de apel suplimentară, prin care a

solicitat casarea hotărârii și emiterea unei hotărâri noi de respingere a cererii de

chemare în judecată.

La 7 martie 2019, Ministerul Justiției a declarat apel împotriva hotărârii din

12 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, iar la 11 iunie 2019 a

depus cerere de apel suplimentară, prin care a solicitat casarea hotărârii și emiterea

unei hotărâri noi de respingere a cererii de chemare în judecată.

Ulterior, la 23 septembrie 2019, Ministerul Justiției a depus cerere de apel

suplimentară, prin care a solicitat casarea integrală a hotărârii, cu emiterea unei

încheieri de încetarea procesului civil.

Prin decizia din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-au admis

apelurile declarate de Ministerul Justiției și Administrația Națională a

Penitenciarelor.

S-a casat hotărârea din 12 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani și s-a adoptat o hotărâre nouă, sub formă de încheiere, prin care:

S-a încetat procesul civil la acțiunea lui Victor Cîșlari împotriva Ministerului

Justiției și Administrației Naționale a Penitenciarelor cu privire la constatarea

încălcării dreptului subiectiv prevăzut de art. 3 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pe motiv că cauza nu urmează a fi

judecată în procedură civilă.

La 23 decembrie 2019, prin intermediul oficiului poștal (f.d. 212), Victor

Cîșlari a declarat recurs împotriva deciziei din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și

menținerea hotărârii primei instanțe.

În motivarea recursului, a exprimat dezacordul cu soluția instanței de apel,

invocând că apelurile declarate de Ministerul Justiției și Administrația Națională a

Penitenciarelor sunt declarative și lipsite de suport juridic, fiind admise

neîntemeiat.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Materialele dosarului atestă că copia deciziei integrale a fost expediată în

adresa participanților la proces la 14 noiembrie 2019, însă dovada legală de

recepționare a acesteia de către recurent lipsește. Din aceste considerente, Colegiul

consideră că recursul din 23 decembrie 2019 este declarat în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

4

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

La 15 ianuarie 2020 în adresa intimaților a fost expediată copia recursului

declarat de Victor Cîșlari, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a

referinței la recurs.

Prin încheierea din 12 februarie 2020 a Curții Supreme de Justiție, recursul

declarat de Victor Cîșlari a fost considerat admisibil.

Prin referința din 14 februarie 2020, Ecaterina Munteanu, reprezentantul

Ministerului Justiției, Administrației Naționale a Penitenciarelor a solicitat

declararea recursului depus de Victor Cîșlari ca inadmisibil.

În conformitate art. 441 din Codul de procedură civilă, în cazul în care

recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul

recursului.

Conform art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în

recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără

a administra noi dovezi.

Art. 444 din Codul de procedură civilă, prevede că recursul se examinează

fără înștiințarea participanților la proces. Completul din 5 judecători decide asupra

oportunității invitării tuturor participanților sau a reprezentanților acestora pentru a

se pronunța cu privire la problemele de legalitate invocate în cererea de recurs.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă,

instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze

integral decizia instanței de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de

apel o singură dată dacă eroarea judiciară nu poate fi corectată de către instanța de

recurs.

Verificând decizia din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, în

limitele controlului de legalitate, în raport de criticele invocate în recurs, pe baza

materialelor din dosar și a referinței depuse, în coroborare cu normele de drept

aplicabile la caz, Colegiul constată că la caz se impune necesitatea admiterii

recursului, casarea integrală a deciziei instanței de apel și restituirea cauzei la

rejudecare în instanța de apel, pentru examinarea cererilor de apel în fond, din

considerentele ce urmează.

În speță, din suportul probatoriu prezent la materialele cauzei, Colegiul

constată că la 14 martie 2018 Victor Cîșlari s-a adresat cu cerere de chemare în

judecată împotriva Ministerului Justiției și Administrației Naționale a

Penitenciarelor, solicitând constatarea încălcării dreptului subiectiv prevăzut de art.

3 din Convenție ca rezultat al condițiilor de detenție inumane și degradante.

Prin încheierea din 2 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani, s-a acceptat spre examinare, în procedură contencioasă, cererea de

chemare în judecată depusă de Victor Cîșlari împotriva Ministerului Justiției și

Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Judecând cauza, prima instanță prin hotărârea din 12 februarie 2019 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, a admis cererea de chemare în judecată

depusă de Victor Cîșlari împotriva Ministerului Justiției și Administrației

Naționale a Penitenciarelor. A constatat încălcarea dreptului subiectiv a lui Victor

5

Cîșlari prevăzut și garantat de art. 3 al Convenției Europene pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale sub aspectul dețineri acestuia în

Penitenciarul nr. 13 în perioada 15 iunie 2016 - 20 iulie 2017, în condiții inumane

și degradante.

În baza prevederilor art. 385 alin. (1) lit. e), art. 393 alin. (1) și art. 265 lit. a)

din Codul de procedură civilă, Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 23

octombrie 2019 a admis apelurile declarate de Ministerul Justiției și Administrația

Națională a Penitenciarelor, a casat hotărârea din 12 februarie 2019 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Buiucani și a adoptat o hotărâre nouă sub formă de încheiere, prin

care, a încetat procesul civil la acțiunea lui Victor Cîșlari împotriva Ministerului

Justiției și Administrației Naționale a Penitenciarelor cu privire la constatarea

încălcării dreptului subiectiv prevăzut de art. 3 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pe motiv că cauza nu urmează a fi

judecată în procedură civilă.

În motivare instanța de apel a conchis că acțiunea înaintată de Victor Cîșlari

nu urmează a fi judecată în procedură civilă, pe motiv că la data examinării cererii

de chemare în judecată erau în vigoare prevederile art. 4732 - art. 4734 din Codul

de procedură penală, care explică mecanismul național de constatare a condițiilor

de detenție, și respectiv examinarea petițiilor cu privire la acest aspect, prima

instanță s-a referit la normele legale, generale, care se referă la examinarea unei

cauze civile de către instanța de drept comun.

Instanța de apel a remarcat că potrivit art. 4732 alin. (1) din Codul de

procedură penală, (introdus prin Legea nr. 272 din 29 noiembrie 2018, în vigoare

din 1 ianuarie 2019), plângerea împotriva administrației instituției penitenciare

referitoare la condițiile de detenție care, conform jurisprudenței Curții Europene a

Drepturilor Omului, afectează drepturile condamnatului sau ale prevenitului,

garantate de art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, poate fi înaintată de către condamnat sau prevenit, personal sau prin

intermediul unui avocat, la instanța de judecată în a cărei rază teritorială se află

instituția penitenciară în care se deține condamnatul sau prevenitul ori, după caz,

din care a fost eliberat.

Iar, în conformitate cu art. 4733 alin. (1) din Codul de procedură penală,

(introdus prin Legea nr. 272 din 29 noiembrie 2018, în vigoare din 1 ianuarie

2019), plângerea referitoare la condițiile de detenție care afectează grav drepturile

condamnatului sau ale prevenitului se examinează de către judecătorul de

instrucție, cu participarea condamnatului sau a prevenitului și, după caz, a

avocatului acestuia și a reprezentantului administrației instituției penitenciare.

Judecând recursul, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar să menționeze că Constituția

proclamă valori supreme, drepturile și libertățile omului constituind o valoare

fundamentală, și impune statului îndatorirea primordială de a respecta și ocroti

persoana.

Potrivit art. 16 alin. (1) din Constituție, respectarea și ocrotirea persoanei

constituie o îndatorire primordială a statului.

Acest deziderat consolidează poziția ființei umane în cadrul valorilor

ocrotite de stat. Statul se obligă să respecte și să ocrotească persoana, iar

6

Constituția stabilește că respectarea și ocrotirea persoanei sunt plasate pe primele

poziții în categoria obligațiilor statului.

Legea Supremă statuează principiul egalității tuturor cetățenilor în fața legii

și a autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă,

religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de origine socială. Esența

acestei norme constă în faptul că toți cetățenii au aceleași drepturi, libertăți

fundamentale și îndatoriri, exercitarea cărora este asigurată de către stat fără

discriminare.

Accesul liber la justiție constituie un principiu fundamental al organizării

oricărui sistem democratic, astfel încât el are semnificații deosebite și pentru

dreptul procesual. Facilitatea oricărei persoane de a introduce, după libera sa

apreciere, o acțiune în justiție, implicând astfel obligația corelativă a statului ca

prin instanța competentă să soluționeze aceste acțiuni, reprezintă practic liberul

acces al persoanei la justiție.

În acest sens, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituție, orice persoană are

dreptul la satisfacție efectivă din partea instanțelor judecătorești competente

împotriva actelor care violează drepturile, libertățile și interesele sale legitime.

Alin. (2) prevede că nicio lege nu poate îngrădi accesul la justiție, garantând astfel

accesul liber la justiție și asigurând, în același timp, unitatea reglementărilor

constituționale și legislative.

Prin prevederile art. 54 alin. (1) din Constituție, legiuitorul a statuat că în

Republica Moldova nu pot fi adoptate legi care ar suprima sau ar diminua

drepturile și libertățile fundamentale ale omului și cetățeanului. Această normă

constituțională protejează dreptul în substanța sa și consacră principiul potrivit

căruia un drept constituțional obținut nu mai poate fi suprimat sau diminuat prin

legi organice sau alte acte normative. Chiar dacă, prin formularea conținută în alin.

(2), legiuitorul constituant a admis restrângerea exercițiului drepturilor și

libertăților fundamentale în anumite condiții, alin. (3) din art. 54 consacră o

excepție de la norma generală, stabilind că prevederile alin. (2) nu admit

restrângerea drepturilor proclamate în articolele 20-24. Prin urmare, normele din

alin. (3) interzic restrângerea exercițiului dreptului de acces liber la justiție (art. 20

din Constituție).

Art. 20 din Constituție reprezintă blocul fondator al sistemului democratic,

în care orice persoană are dreptul la satisfacție efectivă în cazul lezării drepturilor

sale și definește scopul aplicării articolului pentru orice persoană.

Astfel, dreptul persoanei de a se adresa justiției este o condiție sine qua non

în asigurarea eficienței exercitării drepturilor și libertăților sale. Pentru a concretiza

și a conferi plenitudine dreptului de acces liber la justiție, legiuitorul dezvoltă

normele constituționale în legile organice.

Principiile generale și normele dreptului internațional și ale tratatelor

internaționale la care Republica Moldova este parte, constituie elemente ale

dreptului procesual civil și dau naștere nemijlocit drepturilor și libertăților omului

în procesul civil.

Normele care reglementează accesul liber la justiție în condiții egale la nivel

de principiu sînt prevăzute în art. 5 și art. 22 din Codul de procedură civilă.

Așa, potrivit art. 22 alin. (1) din Codul de procedură civilă, justiția în cauzele

civile se înfăptuiește pe principiul egalității tuturor persoanelor, independent de

7

cetățenie, rasă, naționalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență

politică, avere, origine socială, serviciu, domiciliu, loc de naștere, precum și al

egalității tuturor organizațiilor, indiferent de tipul de proprietate și forma de

organizare juridică, subordonare, sediu și de alte circumstanțe.

În conformitate cu art. 5 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă, orice

persoană interesată este în drept să se adreseze în instanță judecătorească, în modul

stabilit de lege, pentru a-și apăra drepturile încălcate sau contestate, libertățile și

interesele legitime.

Nici unei persoane nu i se va refuza apărarea judiciară din motiv de

inexistență a legislației, de imperfecțiune, coliziune sau obscuritate a legislației în

vigoare.

Colegiul judiciar remarcă că dreptul accesului liber la justiție este unul

fundamental, fiind mai mult decât un simplu drept, asigurând respectarea și

realizarea tuturor celorlalte drepturi și garanții procedurale ale reclamantului.

Prin formula expusă în art. 5 alin. (2) din Codul de procedură civilă,

legiuitorul garantează reclamantului accesul liber la justiție, indiferent de existența

sau inexistența cadrului normativ, astfel fiind exclus refuzul în realizarea dreptului

reclamantului la instanță pe motiv de inexistență a unor prevederi legale exprese,

care ar reglementa raportul social supus cercetării judiciare sau în caz de

imperfecțiune, coliziune sau obscuritate a legislației în vigoare. Prin această

formulă legiuitorul a exclus orice formă de limitare a accesului reclamantului la

instanță în baza temeiului legat de materia diferită examinării.

Astfel, instanța de recurs menționează că o garanție a dreptului de acces liber

la justiție este prevăzut de alin. (2) art. 5 din Codul de procedură civilă. Această

garanție este suplimentar asigurată printr-o altă garanție inclusă în art. 12 alin. (3)

din Codul de procedură civilă, care indică că, în cazul inexistenței normei de drept

care să reglementeze raportul litigios, instanța judecătorească aplică norma de

drept care reglementează raporturi similare (analogia legii), iar în lipsa unei astfel

de norme, se conduce de principiile de drept și de sensul legislației în vigoare

(analogia dreptului). Nu se admite aplicarea prin analogie a normei de drept care

derogă de la dispozițiile generale, restrânge drepturi sau stabilește sancțiuni

suplimentare.

Așadar, principiul liberului acces la justiție se concretizează prin

posibilitatea depunerii oricărei cereri a cărei rezolvare este de competența

instanțelor judecătorești. Caracterul legitim sau nelegitim al pretențiilor formulate

în justiție este rodul judecării cauzei și el se constată prin hotărâre judecătorească.

Iar, refuzul judecătorului de a reține spre examinare o cauză pe motiv de

inexistență, imperfecțiune, coliziune sau obscuritate a legislației constituie o

denegare de dreptate.

Aici instanța de recurs reține că în cauza Stanev împotriva Bulgariei (2012),

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat că art. 6 (1) din Convenție

asigură și garantează oricărei persoane dreptul de a-și prezenta în fața instanței

pretențiile cu privire la drepturile sau obligațiile sale civile (Golder împotriva Marii

Britanii). Acest „drept la instanță”, din care face parte dreptul de acces la instanță,

poate fi invocat de către orice persoană care consideră în mod întemeiat că o

ingerință în exercitarea drepturilor sale civile este nelegală și care se plânge că nu a

avut posibilitatea de a invoca acest capăt de cerere în fața unei instanțe care să

8

îndeplinească cerințele art. 6 (1) din Convenție (cauza Roche împotriva Marii

Britanii; Salontaji-Drobnjak împotriva Serbiei).

În acest sens și având în vedere art. 13 din Convenție, Colegiul evidențiază

că în cazul în care acțiunea privind compensarea prejudiciilor pentru violarea art. 3

din Convenție nu cade sub incidența nici unei Legi naționale, judecătorii vor

soluționa cauza aplicând direct prevederile Convenției și jurisprudența Curții

Europene.

La examinarea cauzelor în care se invocă violarea prevederilor Convenției,

se va ține cont de jurisprudența Curții Europene atât în cauzele examinate

împotriva Republicii Moldova, cît și în alte cauze adresate împotriva altor state.

Examinând acțiunea privind violarea art. 3 din Convenție, se va stabili dacă

a avut loc o violare a Convenției (aspectul cu privire la fondul cauzei) și, în cazul

în care se constată că a avut loc o violare, se vor acorda compensațiile justificate în

raport cu circumstanțele individuale în speță (aspectul reparației echitabile).

Din considerentele menționate, în contextul normelor de drept citate,

Colegiul reține că instanța de apel eronat a aplicat la caz prevederile art. 265 lit. a)

din Codul de procedură civilă, deoarece la momentul depunerii de către Victor

Cîșlari a cererii de chemare în judecată (14 martie 2018) nu exista un remediului

național de constatare, în substanță, și compensare pentru încălcarea prevederilor

art. 3 din Convenție.

Un astfel de remediu, fiind solicitat de către Curtea Europeană a Drepturilor

Omului în numeroasele hotărâri ale sale contra Republicii Moldova și în special în

cauza Șișanov împotriva Moldovei (cererea nr. 11353/06), unde Curtea a

concluzionat că autoritățile naționale trebuie să pună în aplicare, fără întârziere, un

remediu sau set de remedii, cu efect preventive și compensatoriu și să garanteze

despăgubiri pentru încălcarea Convenției rezultate din condițiile de detenție

necorespunzătoare în Moldova, a fost introdus prin Legea pentru modificarea unor

acte legislative nr. 272 din 29 noiembrie 2018, în vigoare din 1 ianuarie 2019

(Monitorul Oficial nr. 462-466 art. 776 din 12 decembrie 2018).

În acest fel, Codul de procedură penală a fost amendat prin introducerea

articolelor 4731 - 4734, care reglementează modul de soluționare a plângerii privind

violarea art. 3 din Convenție prin detenția în condiții inumane și degradante,

inclusiv soluțiile pe care le poate oferi instanța de judecată în cazul în care va

constata o eventuală violare, începând cu 1 ianuarie 2019, pe când, cererea de

chemare în judecată a fost introdusă de către Victor Cîșlari împotriva Ministerului

Justiției al Republicii Moldova și Administrației Naționale a Penitenciarelor cu

privire la constatarea încălcării dreptului subiectiv prevăzut de art. 3 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ca rezultat al

condițiilor de detenție inumane și degradante, la 14 martie 2018, respectiv, până la

1 ianuarie 2019.

Sub acest aspect, Colegiul respinge raționamentul instanței de apel cu

referire la faptul că acțiunea lui Victor Cîșlari nu urmează a fi judecată în

procedură civilă.

Aceste circumstanțe au fost reținute corect de către instanța de fond care a

menționat că în conformitate cu art. 5 din Codul de procedură civilă, nici unei

persoane nu i se poate refuza apărarea judiciară din motiv de inexistență,

imperfecțiune, coliziune sau obscuritate a legislației, iar în conformitate cu art. 12

9

alin. (3) din Codul de procedură civilă, în cazul inexistenței unei normei de drept

care ar reglementa un raport litigios, instanța judecătorească aplică norma de drept

care reglementează raporturi similare (analogia legii), iar în lipsa unei astfel de

norme, instanța se conduce de principiile de drept și de sensul legislației în vigoare

(analogia dreptului).

Corelând circumstanțele expuse supra cu normele legale citate, instanța de

recurs ajunge la concluzia că instanța de apel a aplicat eronat normele de drept

procedural, condiție ce a generat adoptarea unei hotărâri care nu poate fi

menținută.

Având în vedere problemele de drept ridicate în speță, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge

la concluzia de a admite recursul lui Victor Cîșlari și de a casa decizia din 23

octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, cu trimiterea cauzei spre rejudecare în

instanța de apel, pentru examinarea cererilor de apel în fond.

La rejudecare, instanța de apel urmează să țină cont de cele menționate și,

examinând cauza, să emită o hotărâre legală și întemeiată, respectând dreptul

garantat al participanților la proces la un proces echitabil.

Totodată, Colegiul reține că în conformitate cu art. 49 alin. (4) din Codul de

procedură civilă, judecătorul care a luat parte la judecarea cauzei în primă instanță

nu mai poate participa la judecarea acesteia în instanță de apel, de recurs și nici la

rejudecarea ei în primă instanță, după casare.

Judecătorul care a luat parte la judecarea cauzei în instanță de apel nu mai

poate participa la judecarea ei în primă instanță, repetat, în instanță de apel și nici

în instanță de recurs.

Judecătorul care a luat parte la judecarea cauzei în instanță de recurs nu mai

poate participa la judecarea ei în primă instanță și nici în instanță de apel sau în cea

de recurs.

Prevederile prezentului articol nu au incidență asupra cazurilor de refuz de

primire a cererii de chemare în judecată în temeiul art.169, de restituire a cererii de

chemare în judecată în temeiul art.170 și 171, de scoatere a cererii de pe rol în

temeiul art.267 sau de încetare a procesului în temeiul art.265 lit. a) și b) , precum

și de respingere a pretențiilor ca fiind tardive.

Având în vedere prevederile art. 49 alin. (4) din Codul de procedură civilă,

deoarece Curtea de Apel Chișinău prin decizia din 23 octombrie 2019 a încetat

procesul civil în temeiul art. 265 lit. a) din Codul de procedură civilă, cauza civilă

intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Victor Cîșlari împotriva

Ministerului Justiției al Republicii Moldova și Administrației Naționale a

Penitenciarelor cu privire la constatarea încălcării dreptului subiectiv prevăzut de

art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, urmează a fi trimisă spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău

pentru examinarea cererilor de apel în fond, în același complet de judecată.

10

În conformitate cu art. art. 444, 445 alin. (1) lit. c) și alin. (3) Codul de

procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție

d e c i d e :

Se admite recursul declarat de Victor Cîșlari.

Se casează integral decizia din 23 octombrie 2019 a Curții de Apel Chișinău.

Cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Victor

Cîșlari împotriva Ministerului Justiției al Republicii Moldova și Administrației

Naționale a Penitenciarelor cu privire la constatarea încălcării dreptului subiectiv

prevăzut de art. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, cu trimiterea spre rejudecare în Curtea de Apel Chișinău, în același

complet de judecată, pentru examinarea cererilor de apel în fond.

Decizia nu se supune nici unei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

Dumitru Mardari

11