2ra-142/20 — anularea ordinului de aplicare a sanctiunii disciplinare

Dosarul nr. 2ra-142/20

Prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Central, judecător – A. Donos

Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți, judecători – S. Procopciuc, E. Grumeza, N. Chircu

Î N C H E I E R E

05 februarie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Galina Stratulat

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea recursului declarat de ÎCS „DRA Draexlmaier-

Automotive” SRL,

în cauza civilă la cererea înaintată de Valeriu Cojocaru către ÎCS „DRA

Draexlmaier-Automotive” SRL cu privire la anularea ordinului de aplicare a

sancțiunii disciplinare,

împotriva deciziei din 20 august 2019 a Curții de Apel Bălți, prin care a fost

admisă cererea de apel înaintată de Valeriu Cojocaru, fiind casată hotărârea din 26

decembrie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, și pronunțată o nouă hotărâre de

admitere a acțiunii,

c o n s t a t ă:

La 24 iulie 2018, Valeriu Cojocaru a depus cerere de chemare în judecată

împotriva ÎCS „DRA Draexlmaier-Automotive” SRL cu privire la anularea

ordinului despre aplicarea sancțiunii disciplinare.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, activează în cadrul ÎCS „DRA

Draexlmaier-Automotive” SRL în baza contractului individual de muncă nr.

XXXXXXXXXXXdin 19 septembrie 2013, în funcția de intendent (Cod ocupație

CORM143917).

La 30 aprilie 2018, i-a fost adus la cunoștință ordinul nr.199/18 din 30 aprilie

2018 despre aplicarea sancțiunii disciplinare – avertisment. Pe parcursul perioadei

de timp indicate în ordinul de sancționare - ianuarie, februarie, martie 2018, prin

mesaj telefonic sau prin e-mail a avizat de nenumărate ori superiorul său, Dzic

Anastasia, despre faptul că are nevoie de timp pentru a-și însoți copilul în vârstă de

7 ani la liceu, programul de învățământ începând de la ora 08.30. Astfel, calificarea

încălcării ca întârziere nu o recunoaște, deoarece a acționat conform Regulamentului

de ordine internă. Perioada inclusă ca termen ce i se califică drept încălcare include

90 zile calendaristice, programul de activitate de muncă în această perioadă la

1

reclamant a fost mult mai mic, având parte de zile de odihnă, concediu de odihnă,

concediu medical.

Potrivit reclamantului, ordinul de sancționare este ilegal, neîntemeiat și

nejustificat, sancțiunea disciplinară a fost aplicată cu încălcarea prevederilor art. 209

alin. (1) și art. 210 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.

Reieșind din cele expuse, reclamantul a solicitat anularea ordinului de

sancționare nr.199/18 din 30 aprilie 2018 despre aplicarea sancțiunii disciplinare -

avertisment.

Prin hotărârea din 26 decembrie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, cererea

de chemare în judecată depusă de Valeriu Cojocaru către ÎCS „DRA Draexlmaier-

Automotive” SRL cu privire la anularea ordinului de aplicare a sancțiunii

disciplinare, a fost respinsă ca neîntemeiată.

Prin decizia din 20 august 2019 a Curții de Apel Bălți, a fost admisă cererea de

apel înaintată de Valeriu Cojocaru, fiind casată hotărârea din 26 decembrie 2018 a

Judecătoriei Bălți, sediul Central, și pronunțată o nouă hotărâre de admitere a

acțiunii. S-a anulat ordinul ÎCS „DRA Draexlmaier – Automotive” SRL nr.199/18

din 30 aprilie 2018 prin care Valeriu Cojocaru a fost sancționat cu avertisment,

conform prevederilor art. 206 alin. (1) din Codul muncii. S-a încasat de la ÎCS „DRA

Draexlmaier – Automotive” SRL în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 175

lei.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că, pe parcursul a mai multor zile

din lunile ianuarie, februarie, martie 2018, Valeriu Cojocaru a întârziat la serviciu,

ultima dintre care a avut loc la 29 martie 2018. Însă, angajatorul nu a aplicat sancțiuni

disciplinare în privința lui Valeriu Cojocaru, deși era în drept, pentru fiecare

întârziere, să aplice sancțiune disciplinară în decurs de o lună din ziua constatării

fiecărei abateri disciplinare, așa cum prevede art. 209 alin. (1) din Codul muncii. Or,

întârzierea periodică la serviciu a lui Valeriu Cojocaru, pe parcursul a mai multor

luni sau zile, nu poate fi considerată abatere disciplinară continuă, fiecare din

întârzieri având statut de abatere realizată, finisată în ziua respectivă. În așa mod,

instanța de apel a menționat că termenul de o lună, prevăzut de art. 209 alin. (1) din

Codul muncii, curge pentru fiecare abatere disciplinară separat, adică pentru fiecare

întârziere în parte, iar termenul de o lună aplicabil pentru fiecare întârziere în parte

expiră, respectiv, în numărul și denumirea lunii pe care o poartă.

Totodată, instanța de apel a reținut că ordinul privind aplicarea sancțiunii

disciplinare conține mențiunea că, sancțiunea disciplinară se aplică pentru întârzieri

la serviciu pe parcursul lunilor ianuarie, februarie, martie 2018, dar nu este indicat

în care zile întârzierea a fost considerată de către angajator drept abatere disciplinară,

și în care dintre aceste zile întârzierea a fost tolerată de patron.

În așa mod, instanța a conchis că, ordinul contestat este întocmit cu abateri de la

prevederile legale, purtând un caracter generic, nefiind determinată fapta imputabilă

salariatului privind încălcarea disciplinei muncii, circumstanță ce îl face în

imposibilitate pe ultimul să se apere și să-și protejeze drepturile sale.

La 22 noiembrie 2019, ÎCS „DRA Draexlmaier-Automotive” SRL a contestat cu

recurs decizia din 20 august 2019 a Curții de Apel Bălți.

În motivarea recursului a invocat faptul că instanța de apel a aplicat eronat

normele de drept material, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele

importante pentru soluționarea pricinii, a apreciat arbitrar probele prezentate de către

2

participanții la proces, iar concluziile instanței sunt în contradicție cu circumstanțele

pricinii. Suplimentar, s-a indicat că instanța de apel a ignorant argumentele expuse

de ÎCS „DRA Draexlmaier-Automotive” SRL în cadrul procesului, iar intimatul a

omis să prezinte probe în confirmarea afirmațiilor sale cu privire la faptul că s-ar fi

învoit de fiecare data de la superiorul său.

Astfel, recurenta a solicitat admiterea cererii de recurs, casarea deciziei din 20

august 2019 a Curții de Apel Bălți și menținerea hotărârii din 26 decembrie 2018 a

Judecătoriei Bălți, sediul Central.

Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de ÎCS

„DRA Draexlmaier-Automotive” SRL este neîntemeiat și urmează a fi declarat

inadmisibil, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare

a recursului este de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale.

Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că termenul de 2 luni este termen de

decădere și nu poate fi restabilit.

Potrivit materialelor cauzei, decizia Curții de Apel Bălți a fost pronunțată la 20

august 2019 și expediată participanților la proces la 27 septembrie 2019 (f.d. 137),

fiind recepționată de recurentă la 01 octombrie 2019 (f.d. 138). Astfel, având în

vedere faptul că recursul declarat împotriva deciziei din 20 august 2019 a Curții de

Apel Bălți a fost înregistrat la 22 noiembrie 2019, în conformitate cu art. 434 din

Codul de procedură civilă, acesta se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții

de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din Codul

de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind

din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina

recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării

acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea

eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de recurentă nu pot duce la admisibilitatea

recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură

civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii

3

circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de

apel. În acest context este de menționat faptul că recursul exercitat conform secțiunii

a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict

prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acesteia

cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit identificarea

omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată

în cererea de recurs declarată de ÎCS „DRA Draexlmaier-Automotive” SRL.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de ÎCS „DRA Draexlmaier-

Automotive” SRL.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Svetlana Filincova,

Judecătorii Galina Stratulat,

Iurie Bejenaru

4