2ra-123/20 — desfacerea căsătoriei, determinarea domiciliului copilului minor, încasarea pensiei de întreținere a copilului minor

Dosar nr. 2ra-2331/19

2ra-123/20

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (jud: T. Avasiloaie)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: L. Bulgac, G. Dașchevici, A. Panov)

Î N C H E I E R E

22 ianuarie 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

Judecătorii Iurie Bejenaru

Galina Stratulat

examinând admisibilitatea cererii de recurs depuse de Viorel Popa,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Cristina Popa

împotriva lui Viorel Popa, intervenient accesoriu Direcția pentru Protecția

Drepturilor Copilului Botanica, mun. Chișinău cu privire la desfacerea căsătoriei,

stabilirea domiciliului copilului minor, încasarea pensiei de întreținere,

împotriva deciziei din 24 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 23 aprilie 2018, Cristina Popa, reprezentată de avocatul Mihail Cucu, a

depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Viorel Popa, intervenient

accesoriu Direcția pentru Protecția Drepturilor Copilului Botanica, mun. Chișinău

solicitând desfacerea căsătoriei dintre Viorel Popa și Cristina Popa, înregistrată la

XXXXX; determinarea, după divorț, locul de trai a copilului minorXXXXX cu

mama – Cristina Popa; obligarea pârâtului Viorel Popa să achite lunar fiicei

saleXXXXX pensia de întreținere a copilului în sumă fixă lunară de 150 de euro,

convertiți în lei moldovenești la ziua achitării.

În motivarea acțiunii s-a indicat că la XXXXX de către Oficiul Stării Civile

Botanica, mun. Chișinău a fost înregistrată căsătoria între Viorel Popa și Cristina

Popa. În perioada vieții comune, la 11 martie 2010 s-a născut fiicaXXXXX.

Reclamanta a invocat că familia s-a destrămat din motivul că sunt persoane

diferite, cu viziuni diferite despre viață, fapt pentru care o perioadă îndelungată de

timp nu locuiesc împreună.

La fel, Cristina Popa a declarat că, deoarece copilul minor se află la

întreținerea și educarea sa, iar cu pârâtul nu a încheiat niciun contract cu privire la

pensia de întreținere a minorului, consideră necesar de a obliga pârâtul să achite

lunar fiicei sale, până la atingerea majoratului, pensia de întreținere a copilului în

sumă bănească fixă în mărime de 150 de euro, convertiți în lei moldovenești la ziua

achitării. Suma respectivă a fost solicitată din considerentele că conform datelor din

Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova, valoarea minimului de existență

pentru anul 2017 în medie pe lună, pentru un copil în vârstă de 7-17 ani, constituie

suma de 2002,50 de lei. În acest context reclamanta a opinat că suma respectivă

1

constituie suma pentru minimul de existență a unui copil și nicidecum suma necesară

pentru întreținerea unui copil cu un mod de viață decent.

Prin hotărârea din 04 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central s-a

admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Cristina Popa împotriva lui

Viorel Popa cu privire la desfacerea căsătoriei, stabilirea domiciliului copilului

minor, încasarea pensiei de întreținere; s-a desfăcut căsătoria dintre Viorel Popa și

Cristina Popa, înregistrată la XXXXX, la Oficiul Stării Civile Botanica, mun.

Chișinău; s-a stabilit domiciliul copilului minor al părților,XXXXX, născută la

XXXXX, cu mama Cristina Popa; s-a încasat de la Viorel Popa în beneficiul

Cristinei Popa pensia de întreținere a copilului minorXXXXX în mărime de 2300

de lei/lunar, începând cu data de 23 aprilie 2018 până la atingerea majoratului de

către copil; s-a încasat de la Viorel Popa taxa de stat pentru înregistrarea actului de

divorț în cuantum de câte 1000%, ceea ce constituie suma de 200 de lei, scutind-o

pe Cristina Popa de plata acesteia; s-a încasat de la Viorel Popa în beneficiul statului

taxa de stat în sumă de 828 de lei. Totodată s-a indicat că în termen de 3 zile de la

data rămânerii definitive a hotărâri, o copie a acesteia va fi expediată Oficiului Stare

Civilă Botanica, mun. Chișinău.

Nefiind de acord cu hotărârea primei instanțe, la 10 iulie 2018, Viorel Popa,

reprezentat de avocatul Valeriu Verejan, a declarat apel, prin care a solicitat casarea

acesteia în partea încasării pensiei de întreținere.

Prin decizia din 24 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a respins ca

neîntemeiat apelul declarat de Viorel Popa și a fost menținută hotărârea din 04 iulie

2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că prima instanță a judecat

cauza sub toate aspectele, a stabilit și elucidat toate circumstanțele importante ale

pricinii, a apreciat corect probele administrate și a concluzionat just că cerințele

înaintate de Cristina Popa privind încasarea de la pârât a pensiei de întreținere a

copilului minor în cuantum de 2300 de lei/ lunar sunt întemeiate.

La acest aspect, instanța de apel a relatat că poziția primei instanțe în vederea

admiterii pretenției Cristinei Popa privind încasarea de la pârât a pensiei de

întreținere în cuantumul indicat este justificată de prevederile art. 75 din Codul

familiei, din care rezultă că pensia de întreținere pentru copilul minor se încasează

din salariul și/sau din alte venituri ale părinților, încasarea pensiei de întreținere

pentru copilul minor sub forma unei cote din salariu și/sau alte venituri ale sale, ori,

în cazul în care lipsesc date despre locul de muncă de bază a pârâtului, despre salariul

și/sau alte venituri ale ultimului, sau în cazul în care pe parcursul examinării cauzei

sunt prezentate date cu privire la aceea că pârâtul nu este încadrat în câmpul muncii

cu toate că reclamantul a solicitat încasarea pensiei de întreținere sub forma unei

cote din salariu și/sau venituri, instanțele judecătorești urmează să dispună încasarea

pensiei de întreținere pentru copilul minor conform prevederilor art. 76 alin. (1) din

Codul Familiei.

De asemenea, instanța de apel a accentuat că apelantul are obligația să asigure

copilului un minim de existență, iar conform datelor Biroului Național de Statistică,

acest minim de existență este de 2002,50 de lei lunar. Deci, este incontestabil faptul

că ambii părinți au obligații egale de întreținere a copiilor minori, însă, apelantul

trebuie să depună eforturi pentru a asigura copilului nu doar minimul de existență,

dar și un trai decent. În acest sens, instanța de apel a considerat că nu există temei

de a diminua cuantumul pensiei de întreținere stabilit de prima instanță, deoarece

2

însuși apelantul a recunoscut că activează ca taximetrist, respectiv acesta poate să

asigure fiicei sale minore un trai decent, mai bun decât cel de la limita minimului de

existență.

La 14 noiembrie 2019, Viorel Popa a declarat recurs împotriva deciziei din

24 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea parțială a deciziei

contestat în partea ce ține de mărimea pensiei de întreținere, cu pronunțarea unei noi

hotărâri prin care cuantumul pensiei de întreținere să fie stabilit în mărime de 1000

de lei pentru copilul minorXXXXX.

În motivarea recursului s-a invocat că decizia în partea contestată este

neîntemeiată și pasibilă de a fi casată, deoarece instanța de apel s-a expus parțial

asupra obiecțiilor recurentului referitoare la datele Biroului Național de Statistică

privind minimul de existență pentru un copil minor, or datele oficiale care sunt

stabilite sunt valabile pentru toți și urmează a fi aplicate în proporții egale pentru

toți. Astfel, conform principiului egalității părinților în drepturi și obligații, aceștia

trebuie să suporte cheltuielile pentru întreținerea copiilor minori în măsură egală.

În contextul prevederilor art. 434 alin.(1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 24 ianuarie 2019.

Materialele cauzei atestă faptul că decizia contestată a fost expediată părților

la 05 februarie 2019 și recepționată de către recurent la data de 26 septembrie 2019,

conform mențiunii aplicate pe cererea înregistrată la Judecătoria Chișinău, sediul

Central, privind eliberarea hotărârilor judecătorești, datată cu 30 august 2019. (f.d.

101)

Astfel, recursul declarat de Viorel Popa, la 14 noiembrie 2019, este în termen.

Examinând temeiurile recursului declarat de Viorel Popa, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră recursul drept inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sânt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul

în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Viorel Popa nu se încadrează

în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

3

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei contestate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului precizează că, în contextul

normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură

civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele

de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe,

suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului

instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă,

din recursurile declarate nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a

regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu

se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de recurs,

întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva

sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes (cauza

Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului, 25 februarie

1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de Viorel Popa ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Viorel Popa împotriva deciziei

din 24 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Iurie Bejenaru

Galina Stratulat

4