2ra-2328/19 — încasarea datoriei

Dosarul nr.2ra-2328/19

Prima instanță - Judecătoria Chișinău, sediul Centru ( jud. : E. Badan-Melnic )

Instanța de Apel - Curtea de Apel Chișinău (jud. : L. Bulgac, G. Dașchevici, V. Cotorobai)

Î N C H E I E R E

24 decembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Victor Burduh

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de Mămăligă Denis,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Boianju Andrei

împotriva lui Mamaliga Denis cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și a

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 15 august 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de Mămăligă Denis și s-a menținut hotărârea din 15 ianuarie

2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

c o n s t a t ă :

La 29 noiembrie 2017, Boianju Andrei s-a adresat în instanța de judecată, cu

cerere de chemare în instanța de judecată împotriva lui Mamaliga Denis, ulterior

concretizându-și pretențiile a solicitat încasarea sumei de 790 de euro cu titlu de datorie,

639 euro cu titlu de dobândă de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii a menționat că, la 01 iunie 2015, a acordat lui Mamaliga Denis

un împrumut bănesc în sumă de 1500 euro, pe un termen de până la 31 august 2015,

fapt confirmat prin recipisa din aceiași dată.

Mamaliga Denis nu a restituit în termen împrumutul, și ca urmare a acumulat și

dobânda în mărime de 726 euro, potrivit prevederilor art. 619 alin.(1) din Codul civil

(în redacția de până la 01 martie 2019).

Prin hotărârea din 15 ianuarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cererea

de chemare în judecată depusă de Boianju Andrei a fost admisă parțial.

S-a încasat de la Mamaliga Denis în beneficiul lui Boianju Andrei suma de 790 de

euro cu titlu de datorie și suma de 639 euro cu titlu de dobândă de întârziere și

cheltuielile de judecată compuse din 841,97 lei, taxa de stat și 2 000 de lei cheltuieli de

asistență juridică.

În rest, pretențiile au fost respinse ca neîntemeiate.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că, între Boianju Andrei și Mămăligă

Denis au existat relații contractuale prin întocmirea recipisei semnată de către ambele

părți.

1

Reclamantul și-a onorat obligațiunile contractuale, însă Mămăligă Denis nu și-a

onorat obligația asumată conform recipisei și nu a restituit suma împrumutului până la

data stabilită în recipisă.

Instanța a stabilit că contractul este unul cu titlu oneros, fiind purtător de dobândă

și astfel prin prisma art. 619 alin.(1) din Codul civil (în redacția de până la 01 martie

2019) dobânda de întârzierea fost încasată pentru perioada 1 septembrie 2015-15

ianuarie 2019, în sumă de 639 euro, reieșind din perioadele de achitare efectuate de

Mamaliga Denis.

Nefiind de acord cu hotărârea instanței de fond, la 12 februarie 2019, Mamaliga

Denis a declarat apel, solicitând casarea hotărârii în partea prin care s-a dispus încasarea

dobânzii de întârziere în mărime și în partea încasării cheltuielilor de asistență juridică

în cuantum de 2000 lei.

Prin decizia din 15 august 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de Mămăligă Denis și s-a menținut hotărârea din 15 ianuarie 2019 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

La 14 noiembrie 2019, Mămăligă Denis a declarat recurs împotriva deciziei din 15

august 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei în partea încasării

dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată.

Ca temei de drept a invocat art. 432, alin.(2) lit. a) b) și c) din Codul de procedură

civilă care statuează că, se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească nu a aplicat legea care trebuia să

fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată, a interpretat în mod eronat

legea.

În motivare a indicat că, soluția instanței de apel conține aspecte contradictorii în

motivarea hotărârii.

La examinarea cauzei instanța de apel urma să corecteze eroarea admisă de primă

instanță referitor la calculul dobânzii de întârziere și să ofere o nouă apreciere probelor

examinate în prima instanță, prin prisma circumstanțelor stabilite și contraprobelor

administrate, fapt pe care instanța la omis și a preluat integral motivarea primei

instanțe.

Recurentul a indicat că, reclamantul nu a somat pârâtul în vederea restituirii

datoriei și a dobânzii de întârziere înainte de a fi acționat în instanța de judecată,

procedură care urma fi respectată dat fiind faptul că împrumutatul duce răspundere

pentru întârzierea rambursării banilor sau bunurilor împrumutate.

La materialele dosarului a fost anexat calculul dobânzii de întârziere efectuat prin

intermediul saitului „Prolex.md” cu dobânda de 9% , ce nu constituie un calcul veridic

dat fiind faptul că introducând aceleași date, sume, perioade ca în tabelul de calcul

anexat de reclamant, acest site generează rezultate diferite, aceste calcul fiind inclus în

cerere de apel.

În motivarea hotărârii instanța a indicat dobânda de întârziere de 5%, însă nu a

ținut cont de faptul că reclamantul a anexat un calcul cu dobânda de întârziere de 9%,

un tabel care de altfel nu reflecta un calcul corect, iar o astfel de probă nu justifică

pretenția reclamantului privind încasarea dobânzii de întârziere.

Cu referire la termenul de depunere a recursului, instanța de recurs menționează că

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat dispozitivul deciziei la 15 august 2019.

Conform art.434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni

de la data comunicării hotărîrii sau a deciziei integrale.

2

Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Potrivit scrisorii de comunicare instanța de apel a expediat participanților la proces

copia deciziei motivate la 11 septembrie 2019 (f.d.97).

Cererea de recurs a fost declarată la 14 noiembrie 2019, respectiv în termenul

prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art.439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate

în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate

cu alin. (2).

Astfel, prin prisma art. 439 alin. (2) din Codul de procedură civilă, la 2 decembrie

2019 instanța de recurs a comunicat intimatului copia recursului, informând despre

necesitatea depunerii referinței, recursul fiind recepționat de către intimatul Boianju

Andrei, la 9 decembrie 2019, potrivit avizului de recepție (f. d. 109).

Până la data examinării recursului, referință asupra recursului intimatul nu a depus.

Examinând temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea chestiunii privind admisibilitatea

recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs

cu temeiurile prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în cadrul

judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform secțiunii

a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau

alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se

invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de acces la

instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului

3

Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acest este în special cazul

condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă

de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui

recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva

Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și

de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea Botten v. Norway,

hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9 octombrie

1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

Potrivit art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată

existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în

mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu

privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Mămăligă Denis, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură

civilă și drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Mămăligă Denis.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii

Victor Burduh

Dumitru Mardari

4