3r-176/19 — contestarea actelor administrative
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actelor administrative
- Temei legal
- examinarea admisibilitătii apelului
3r-176/19 — contestarea actelor administrative (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
dosarul nr. 3r-176/19 prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. N. Mazur) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila) DECIZIE 23 decembrie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componență: Președintele ședinței, judecătorul Mariana Pitic judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu examinând recursul depus de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de către Întreprinderea cu capital străin „Iute Credit” societate cu răspundere limitată împotriva Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței cu privire la contestarea actelor administrative, împotriva încheierii din 20 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost declarat inadmisibil apelul depus de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței și încheierii din 22 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost stabilit Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței un termen pentru înlăturarea neajunsurilor stabilite, constată: La data de 04 octombrie 2018 ÎCS „Iute Credit” SRL a depus cerere de chemare în judecată împotriva Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței cu privire la contestarea actului administrativ – actul de constatare a clauzelor abuzive în contractul de împrumut nr. 762459 din 29 martie 2017, încheiat între ÎCS „Iute Credit” SRL și consumatorul Sergiu Cebotari.
La data de 30 octombrie 2018 ÎCS „Iute Credit” SRL a depus cerere de concretizare a pretențiilor, solicitând contestarea actelor administrative - actul de constatare a clauzelor abuzive în contractul de împrumut nr. 762459 din 29 martie 2017, încheiat între ÎCS „Iute Credit” SRL și consumatorul Sergiu Cebotari și actele de constatare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii nr. 004 din 29 martie 2018 și nr. 04, 05 și 06 din 29 iunie 2018. La data de 30 octombrie 2018 ÎCS „Iute Credit” SRL a mai depus o cerere de concretizare a pretențiilor, solicitând contestarea actelor administrative - actul de constatare a clauzelor abuzive în contractul de împrumut nr. 762459 din 29 martie 1 2017, încheiat între ÎCS „Iute Credit” SRL și consumatorul Sergiu Cebotari și actele de constatare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii nr. 004 din 29 martie 2018, nr. 04, 05 și 06 din 29 iunie 2018 și nr. 8 din 22 august 2018. Prin hotărârea din 20 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost admisă parțial acțiunea depusă de către ÎCS „Iute Credit” SRL, au fost anulate actul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței de constatare a clauzelor abuzive în contractul de împrumut nr. 762459 din 29 martie 2017, încheiat între ÎCS „Iute Credit” SRL și consumatorul Sergiu Cebotari, în partea ce ține de pct. 4.3 (iv), 4.3 (vii),
3.4, 3.5, 3.6, 3.7.1, 4.4 și 4.5 din contract, actul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței de constatare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii nr. 004 din 29 martie 2018 în partea ce ține de pct. 3.1, 4.3 (iv) și 4.3 (vii) din contract, actul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței de constatare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii nr. 04 din 29 iunie 2018 în partea ce ține de pct. 3.1, 4.3 (iv) și 4.3 (vii), 5.8 subcap. B, 5.24 subcap. D, 5.25, subcap. E, 5.27, subcap. E, 5.28.1 subcap. E, 5.39 subcap. F și capitolul V din contract – cadru cu Clientul, actul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței de constatare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii nr. 05 din 29 iunie 2018 în partea ce ține de pct. 3.1, 4.3 (iv), 4.3 (vii), 3 subpct.
3.5, 3.6, 3.7.1 și 4 subpct. 4.4 din paragraful Principalele condiții ale Contractului de împrumut, actul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței de constatare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii nr. 06 din 29 iunie 2018 în partea ce ține de pct. 3.1, 4.3 (iv) și 4.3 (vii), 5.8 subcap. B, 5.24 subcap. D, 5.25, subcap. E, 5.27, subcap. E, 5.28.1 subcap. E, 5.39 subcap. F și capitolul V din contract – cadru cu Clientul și actul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței de constatare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii nr. 8 din 22 august 2018 în partea ce ține de pct. 3.1, 4.3 (iv) și 4.3 (vii), 5.8 subcap.
B, 5.24 subcap. D, 5.25, subcap. E, 5.27, subcap. E, 5.28.1 subcap.E, 5.39 subcap. F și capitolul V din contract – cadru cu Clientul. În rest acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată. Prin hotărârea suplimentară din 16 aprilie 2019 Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost anulat actul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței de constatare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii nr.05 din 29 iunie 2018 în partea ce ține de pct. 3 subpct. 3.4 și 4 subpct. 4.5 din paragraful Principalele condiții ale Contractului de împrumut.
Prin încheierea din 16 aprilie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru au fost corectate greșelile strecurate în dispozitivul hotărârii și, anume, aferent tuturor actelor de constatare a clauzelor abuzive în contractele încheiate cu consumatorii, a fost indicat că, pct. 3.1, 4.3 (iv) și 4.3 (vii) sunt din paragraful „Informații standard privind împrumutul pentru consumatori”, dar nu din „contract”. Aferent actului de constatare a clauzelor abuzive în contractul de împrumut nr. 762459, a fost indicat că, pct. 3.4, 3.5, 3.6, 3.7.1, 4.4 și 4.5 sunt din paragraful „Principalele condiții ale contractului de împrumut”, dar nu din „contract”.
La data de 19 aprilie 2019 Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii și hotărârii 2 suplimentare ale primei instanțe, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii și hotărârii suplimentare ale primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acțiunii. Prin încheierea din 22 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost stabilit Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței un termen de 10 zile din momentul recepționării prezentei încheieri pentru înlăturarea neajunsurilor stabilite și, anume, să prezinte apelul motivat și actele prevăzute în art. 234 alin. (1) din Codul administrativ, fiindu-i explicat că, în caz contrar, cererea de apel va fi declarată inadmisibilă.
Prin încheierea din 20 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost declarat inadmisibil apelul depus de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței pe motiv că, apelantul nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea emisă. La data de 11 iulie 2019 Agenția Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței a depus recurs împotriva încheierilor instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, anularea încheierilor instanței de apel și restituirea cauzei în instanța de apel. În motivarea recursului a indicat că, încheierile instanței de apel sunt neîntemeiate și ilegale. A menționat că, la data de 28 mai 2019, în cancelaria recurentului a parvenit scrisoarea Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, la care a fost anexată hotărârea motivată a acesteia, fapt confirmat prin avizul de recepție.
A susținut că, la data de 31 mai 2019, sub nr. 1819, în cancelaria recurentului a fost înregistrată încheierea din 22 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care i- a fost stabilit un termen de 10 zile din momentul recepționării încheierii pentru prezentarea apelului motivat și actele prevăzute de art. 234 alin. (1) din Codul administrativ, prin acest fapt i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil garantat de art. 6 §1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, fiind, totodată, încălcate prevederile art. 232 alin. (2) din Codul administrativ.
Or, hotărârea motivată a primei instanțe i-a fost notificată la data de 28 mai 2019. A afirmat că, în legătură cu faptul că, a luat cunoștință cu hotărârea motivată a primei instanțe la data de 28 mai 2019, reprezentantul Agenției dispunea de dreptul de a depune în termen de 30 de zile din momentul notificării cererea de apel motivată la Curtea de Apel Chișinău, fără a-i fi limitat termenul la doar 10 zile.
A relevat că, la data de 21 iunie 2019, în termenul de 30 de zile de la data notificării hotărârii motivate, reprezentantul Agenției a depus apelul motivat în conformitate cu prevederile Codului administrativ, însă la data de 27 iunie 2019, în cancelaria recurentului a parvenit încheierea instanței de apel din 20 iunie 2019, prin care a fost declarată inadmisibilă cererea de apel, deoarece nu a îndeplinit în termen indicațiile instanței de apel din încheierea din 22 mai 2019. Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul administrativ al Republicii Moldova. În conformitate cu art. 257 alin. (1) din Codul administrativ, prezentul cod intră în vigoare la 01 aprilie 2019. 3 În conformitate cu art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului cod.
Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare pînă la intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești. Din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat pentru principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale. Prin urmare, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție va aprecia condițiile de admisibilitate a recursului în conformitate cu prevederile art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, adică conform reglementărilor anterioare intrării în vigoare a Codului administrativ.
În conformitate cu art. 242 din Codul administrativ, recursul împotriva încheierii judecătorești se depune motivat la instanța de judecată care a emis încheierea contestată în termen de 15 zile de la notificarea încheierii judecătorești, dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de judecată care a emis încheierea contestată transmite neîntârziat recursul împotriva încheierii judecătorești împreună cu dosarul judiciar instanței competente să soluționeze recursul. Materialele cauzei atestă că, instanța de apel a expediat în adresa părților copia încheierii din 20 iunie 2019, fiind recepționată de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței la data de 27 iunie 2019 (f. d. 205, vol. II).
Astfel, recursul declarat la data de 11 iulie 2019 de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței se consideră depus în termen. În conformitate cu art. 243 alin. (2) din Codul administrativ, instanța competentă soluționează recursul împotriva încheierilor judecătorești fără ședință de judecată. Dacă consideră necesar, instanța competentă poate cita participanții la proces. Studiind materialele dosarului, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul urmează a fi respins din următoarele considerente. În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, examinând recursul împotriva încheierii judecătorești, instanța adoptă una dintre următoarele decizii: respinge recursul.
În conformitate cu art. 365 alin. (1) lit. d), e) și h) din Codul de procedură civilă, în cererea de apel se indică: motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul; probele invocate în susținerea apelului și documentele ce se anexează. Art. 368 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede că, dacă cererea de apel nu întrunește condițiile prevăzute la art.364 și 365 și dacă cererea este depusă fără plata taxei de stat, instanța de apel, în termen de 10 zile de la repartizarea dosarului, dispune printr-o încheiere, fără înștiințarea participanților la proces, să nu se dea curs cererii, acordând apelantului un termen pentru lichidarea neajunsurilor. 4 Pe parcursul judecării cauzei s-a constatat că, prin hotărârea din 20 martie 2019 și hotărârea suplimentară din 16 aprilie 2019 ale Judecătoriei Chișinău, sediul Centru a fost admisă parțial acțiunea depusă de către ÎCS „Iute Credit” SRL.
Nefiind de acord cu hotărârea și hotărârea suplimentară ale primei instanțe, la data de 19 aprilie 2019 Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii și hotărârii suplimentare ale primei instanțe, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii și hotărârii suplimentare ale primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri cu privire la respingerea acțiunii. Instanța de apel, prin încheierea din 22 mai 2019, a stabilit Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței un termen de 10 zile din momentul recepționării prezentei încheieri pentru înlăturarea neajunsurilor stabilite și, anume, să prezinte apelul motivat și actele prevăzute de art. 234 alin. (1) din Codul administrativ, fiindu-i explicat că, în caz de contrar, apelul va fi declarat inadmisibilă.
De asemenea, s-a constatat că, copia încheierii instanței de apel din 22 mai 2019 a fost expediată în adresa Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței și a fost recepționată de către ultima la data de 31 mai 2019, fapt confirmat prin avizul de recepție a acesteia (f. d. 152, vol. II), însă recurenta nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de instanța de apel. Mai mult ca atât, recurenta nu a invocat careva motive de imposibilitate cu privire la înlăturarea neajunsurilor în termenul stabilit de instanța de apel și nu a solicitat prelungirea termenului stabilit de instanță. Urmare, prin încheierea din 20 iunie 2019, instanța de apel a declarat inadmisibil apelul depus de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței.
În conformitate cu art. 235 din Codul administrativ, dacă cererea de apel nu corespunde cerințelor prevăzute la art.233 alin.(1) și (2) și art.234 alin.(1), judecătorul stabilește apelantului un termen pentru înlăturarea neajunsurilor. Dacă apelantul a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de instanță, cererea de apel se consideră depusă la data inițială. În conformitate cu art. 236 alin. (2) lit. f) din Codul administrativ, apelul se declară inadmisibil în special cînd cererea de apel nu corespunde cerințelor stabilite la art.233 alin.(1) și (2) și art.234 alin.(1) și apelantul nu a înlăturat neajunsurile în termenul stabilit de instanța de judecată.
Analizând circumstanțele menționate în raport cu normele de drept citate, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție conchide că, încheierile contestate sunt adoptate în conformitate cu normele de drept procedural.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție accentuează că, o asemenea soluție este compatibilă cu standardele înserate în textul art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor 5 Omului stabilind în jurisprudența degajată că, în situația în care legislația procesuală permite declararea apelului împotriva hotărârii instanței de fond, instanța superioară poate restricționa dreptul la apel doar dacă constată că apelul respectiv nu corespunde cerințelor legale aplicabile (speța Tudor-Comerț contra Moldovei, hotărârea din 04 noiembrie2008, definitivă din 04 februarie 2009). Astfel, din considerentele menționate și având în vedere faptul că, încheierile instanței de apel sunt întemeiate și legale, iar argumentele invocate de către recurentă sunt neîntemeiate, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a respinge recursul depus de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței.
În conformitate cu art. 243 alin. (1) lit. b) din Codul administrativ, Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se respinge recursul depus de către Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței. Decizia nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Mariana Pitic judecătorii Iurie Bejenaru Nicolae Craiu 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.