2ra-632/20 — constatarea ca fiind abuzive si nule clauzele contractuale, obligarea recalcularii sumei contractului de imprumut si repararea prejudiciului moral.

2ra-632/20 — constatarea ca fiind abuzive si nule clauzele contractuale, obligarea recalcularii sumei contractului de imprumut si repararea prejudiciului moral. (Curtea Supremă de Justiție, 2020)

Dosarul nr. 2ra-632/20

Prima instanță: Judecătoria Orhei, sediul Central (jud: E. Ciubotaru)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: N. Budăi, I. Muruianu, E. Palanciuc)

D E C I Z I E

26 august 2020 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Victor Burduh

Nicolae Craiu

Ion Guzun

Mariana Pitic

examinând recursul declarat de către Organizația de Creditare Nebancară „Iute

Credit” Societate cu Răspundere Limitată,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Gînsari Ecaterina

împotriva Organizației de Creditare Nebancare „Iute Credit” Societate cu Răspundere

Limitată, intervenient accesoriu Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supraveghere

a Pieței cu privire la apărarea dreptului consumatorului, constatarea ca fiind abuzive și nule

clauzele contractuale, obligarea recalculării sumei contractului de împrumut și repararea

prejudiciului moral,

împotriva deciziei din 05 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de către Organizația de Creditare Nebancară „Iute Credit” Societate

cu Răspundere Limitată și s-a menținut hotărârea din 10 iulie 2019 a Judecătoriei Orhei,

sediul Central

c o n s t a t ă:

La 22 ianuarie 2019 Gînsari Ecaterina reprezentată de avocatul Munteanu Diana în

baza mandatului seria MA nr. 1249409 din 20 decembrie 2018, a depus cerere de chemare

în judecată împotriva OCN „Iute Credit” SRL, intervenient accesoriu Agenția pentru

Protecția Consumatorilor și Supraveghere a Pieței cu privire la apărarea dreptului

consumatorului, constatarea ca fiind abuzive și nule clauzele contractuale, obligarea

recalculării sumei contractului de împrumut și repararea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii avocatul Diana Munteanu a indicat că la 06 martie 2018 între

OCN „Iute Credit” SRL, în calitate de împrumutător, și Gînsari Ecaterina, în calitate de

împrumutat, a fost încheiat contractul de împrumut nr. xxxxx, prin care pârâta s-a obligat

să ofere reclamantei suma de 31.638 de lei cu titlu de împrumut, iar ultima la rândul său să

restituie această sumă până la 06 martie 2020, să achite dobânda anuală efectivă, taxa

aferentă contractului, rata dobânzii aferente, costul transferului la contul bancar,

comisionul de garanție, și, după caz, penalitatea de întârziere din plata restantă pentru

fiecare zi de întârziere și penalitatea pentru rezilierea contractului.

1

Conform pct. 5.4 din contractul de împrumut nr. xxxxx din 06 martie 2018, parte

integrantă a contractului este inclusiv graficul de rambursare, care prevede: suma

împrumutului; data debursării (plății); metoda debursării (cum ar fi plata în contul bancar,

plata în numerar, dispunerea spre eliberare/transfer în favoarea și spre beneficiul clientului,

prin intermediul reprezentanților împuterniciți, eliberarea de bunuri, alte metode agreate

de către părți) către client.

Graficul de rambursare al împrumutului de către client (conține suma împrumutului,

taxa aferentă, comisioane și suma dobânzii, datele rambursării și suma totală care urmează

să fie rambursată de către client către SRL „Iute Credit”).

Potrivit graficului de rambursare, Gînsari Ecaterina în termenul de scadență - 06

martie 2020, urma să achite suma totală a împrumutului în mărime de 63.478,32 de lei

formată din: valoarea împrumutului acordat – 31.638 de lei; taxa aferentă contractului –

24.044,88 de lei; rata dobânzi aferente (8%) – 4.475,24 de lei și comisionul de garanție –

3.037,20 de lei.

A reținut avocatul Munteanu Diana că clauza contractuală referitor la taxa aferentă a

contractului în sumă de 24.044,88 de lei, poartă un caracter abuziv, deoarece această sumă

este prea exagerată, aproape că atinge suma împrumutului acordat.

Taxa aferentă contractului de împrumut se referă la taxa plătită sau care trebuie să fie

achitată de către împrumutat în contul împrumutătorului pentru examinarea și procesarea

cererii împrumutului.

A menționat că legiuitorul, spre deosebire de contractele de credit bancar, nu a

prevăzut pentru contractele de împrumut posibilitatea părților de a conveni în privința unui

comision pentru serviciile prestate, iar obligarea consumatorului, în baza unui contract de

împrumut preformulat, la plata unei taxe aferente contractului, urmează să fie calificată ca

fiind contrară cerințelor de bună-credință impuse comerciantului.

De asemenea, contractul de împrumut nr. xxxxx din 06 martie 2018 prevede mai multe

penalități impuse Ecaterinei Gînsari și anume: penalitatea contractuală în mărime de 0,5%

pentru fiecare zi de întârziere; penalitatea contractuală în valoare de 200 de lei pentru

expedierea primei notificări; penalitatea contractuală în valoare de 200 de lei pentru

expedierea celei de a două notificări; penalitatea contractuală în valoare de 200 de lei

pentru expedierea celei de a treia notificări; penalitatea contractuală în mărime de 30% din

valoarea împrumutului acordat pentru rezilierea anticipată a contractului, adică, în total 5

modalități de penalizare.

Conform art. 5 alin. (1)-(4) din Legea privind clauzele abuzive în contractele încheiate

cu consumatorii nr. 256 din 09 decembrie 2011, (abrogată la 01 martie 2019, dar în vigoare

la data adresării în judecată), o clauză contractuală nefiind negociată în mod individual cu

consumatorul este abuzivă în cazul în care creează, contrar cerințelor de bună-credință,

prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, în detrimentul consumatorului,

un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract.

Se consideră întotdeauna că o clauză nu a fost negociată individual atunci când a fost

inclusă de către comerciant în prealabil și, din acest motiv, consumatorul nu a avut

posibilitatea de a influenta conținutul ei. Faptul că anumite aspecte ale unei clauze sau o

anumită clauză a fost negociată individual, nu exclude aplicarea prevederilor prezentului

articol pentru restul contractului în situația în care evaluarea lui globală demonstrează că

este, totuși, un contract de adeziune. În cazul în care comerciantul pretinde că o clauză

standard a fost negociată individual, lui îi revine sarcina probei.

2

Consideră avocatul Diana Munteanu că clauzele menționate supra sunt abuzive,

deoarece nu au fost negociate direct cu consumatorul Gînsari Ecaterina, creând astfel un

dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților.

Astfel, pct. 4.3 (ii) din contractul de împrumut „Informații standard privind

împrumuturi pentru consumatori”, prevede o penalitate de 0,5% din plata restantă pentru

fiecare zi de întârziere.

Pct. 4.3 (iii), prevede penalități pentru expedierea notificărilor în trei etape privind

întârzierea plăților, în mărime de 200 de lei pentru fiecare expediere, însă această estimare

anticipată este disproporționat de mare.

Or, sumele pentru expedierea notificării, se rezumă în principiu la cheltuieli poștale,

care de fapt sunt cu mult mai mici decât penalitatea stabilită de OCN „Iute Credit” SRL în

contractul de împrumut.

Caracterul abuziv al clauzelor contractuale enunțate, rezidă și din numărul excesiv de

somații în adresa reclamantei, având în vedere faptul că legislația în vigoare prevede pentru

respectarea procedurii prealabile de soluționare a litigiului pe cale amiabilă, înaintarea doar

a unei singure somații.

Compania de creditare nu poate fi limitată în numărul de somații înaintate debitorului,

însă aplicarea penalității pentru fiecare somație expediată, nu poate fi imputată debitorului.

A notat reprezentantul reclamantei că potrivit Capitolului „Riscul valutar” din

contract, la pct. 5.25, părțile au consimțit că compania de creditare „Iute Credit” SRL este

în drept să ceară, iar clientul va considera îndreptățit și rezonabilă cererea ultimei de a

compensa pierderile survenite ca urmare a schimbării cursului de schimb valutar Euro/Lei

MD stabilit de Banca Națională a Moldovei.

Din clauza respectivă rezultă că Gînsari Ecaterina a fost de acord cu stabilirea unei

dobânzi fixe și nu flotante, fiind obligată să achite pârâtei plata comisionului de garanție

în sumă de 3.037,20 de lei.

La fel, este pasibilă de a fi anulată și clauza contractuală prevăzută la pct. 4.3 (iv) din

contract, care prevede penalitatea pentru rezilierea anticipată a contractului în mărime de

30% din valoarea împrumutului.

Respectiva clauză este nu numai abuzivă, dar contravine art. 5 și 6 din Legea privind

clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii nr. 256 din 09 decembrie 2011.

Accentuează avocatul Diana Munteanu că din preambulul contractului de împrumut,

rezultă că suma împrumutului s-a acordat pentru consum, prin urmare, în speță sunt

aplicabile prevederile Legii privind contractele de credit pentru consumatori nr. 202 din 12

iulie 2013.

Conform art. 20 alin. (1) și (4) din Legea nr. 202 din 12 iulie 2013, în cazul

rambursării anticipate a creditului, creditorul este îndreptățit la o compensație rezonabilă

și justificată în mod obiectiv pentru eventualele costuri legate direct de rambursarea

anticipată a creditului, cu condiția ca rambursarea anticipată să intervină într-o perioadă în

care rata dobînzii aferente creditului este fixă. O astfel de compensație nu poate fi mai mare

de: a) 1% din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre

rambursarea anticipată și rezilierea convenită a contractului de credit este mai mare de un

an; b) 0,5% din valoarea creditului rambursat anticipat, dacă perioada de timp dintre

rambursarea anticipată și data convenită pentru rezilierea contractului de credit nu este mai

mare de un an.

3

Orice compensație nu depășește cuantumul dobînzii pe care consumatorul ar fi plătit-

o în perioada dintre rambursarea anticipată și data convenită pentru rezilierea contractului

de credit.

Raportând norma dată de drept la cazul speței, rezultă că pentru utilizarea

împrumutului, Gînsari Ecaterina a fost impusă să achite companiei de creditare „Iute

Credit” SRL dobânda calculată la o rată fixă egală cu 8%, iar penalitatea de rezilierea

anticipată a contractului de împrumut de 30% din valoarea împrumutului, fapt ce denotă

că clauza dată este contrară legii, în special cu art. 220 din Codul civil, deci este nulă de

drept.

Pe lângă acestea, legiuitorul spre deosebire de contractele de credit bancar, nu a

prevăzut pentru contractele de împrumut posibilitatea părților de a conveni asupra unui

comision pentru serviciile prestate, iar obligarea consumatorului în baza unui contract de

împrumut preformulat, la plata unei taxe aferente contractului, urmează a fi calificată

contrară cerințelor de bună-credință impuse comerciantului.

Or, din prevederile art. 624 alin. (1) din Codul civil, cert rezultă că clauza penală

(penalitatea) este o prevedere contractuală prin care părțile evaluează anticipat prejudiciul,

stipulând că debitorul, în cazul neexecutării obligației, urmează să remită creditorului o

sumă de bani sau un alt bun.

A indicat reprezentantul reclamantei că impunerea de către toate organizațiile de

microfinanțare a unor contracte preformulate, nenegociabile, duce la situația că

consumatorii nu au posibilitatea reală să ia cunoștință, la data semnării contractului, de

amploarea și de componenta riscului la care s-au expus, care sunt factorii ce le vor influența

creditul, ce costuri, comisioane ar putea să le fie puse în sarcină după semnarea/acceptarea

contractului, într-o asemenea manieră încât să poată refuza încheierea contractului.

Respectiv, consimțământul dat de consumatorul Gînsari Ecaterina la momentul

încheierii contractului, prin prisma legii, poate fi considerat inexistent, întrucât a fost

exprimat în contextul unei stări de constrângere financiară, stare de care SRL „Iute Credit”

a profitat și a impus obligații excesive pe seama reclamantei, aflată în acest sens într-o

poziție net-dezavantajoasă.

Consideră reprezentantul reclamantei că la încheierea contractului de împrumut nr.

xxxxx din 06 martie 2018, au fost încălcate drepturile Ecaterinei Gînsari în calitate de

consumator, nefiind informată în modul corespunzător despre clauzele esențiale ale

contractului enunțat, ca consecință a fost lipsită de dreptul de a lua decizii referitor la

tranzacționarea serviciilor în mod liber și în interes propriu.

În contextul expus, a solicitat Ecaterina Gînsari reprezentată de avocatul Munteanu

Diana, admiterea acțiunii, constatarea ca fiind abuzive și nule de drept clauzele contractului

de împrumut nr. xxxxx din 06 martie 2018, încheiat cu OCN „Iute Credit” SRL, și anume:

- clauza contractuală înserată în graficul de rambursare a împrumutului, pct. 3.1 din

„Informațiile standard privind împrumutul pentru consumatori”, care prevede

încasarea taxei aferente contractului în mărime de 24.044,88 de lei.;

- clauza contractuală înserată în graficul de rambursare a împrumutului, partea

integrantă a contractului de împrumut, ce prevede încasarea comisionului de

garanție în sumă de 3037,20 de lei;

- clauza contractuală înserată în graficul de rambursare a împrumutului secțiunea

„Dobânda de întârziere și penalitatea contractuală”, pct. (a) – parte integrantă a

contractului de împrumut, ce prevede încasarea dobânzii de întârziere în mărime

de 0,6% calculată pentru fiecare zi de întârziere;

4

- clauza contractuală înserată în graficul de rambursare a împrumutului secțiunea

„Dobânda de întârziere și penalitatea contractuală” pct. (e) – parte integrantă a

contractului de împrumut, ce prevede încasarea penalității fixe în mărime de 200

de lei/zi;

- clauza contractuală înserată în graficul de rambursare a împrumutului secțiunea

„Dobânda de întârziere și penalitatea contractuală”, pct. (g) – parte integrantă a

contractului de împrumut și pct. 4.3 (iv) din „Informațiile standard privind

împrumutul pentru consumatori”, ce prevede încasarea penalității în mărime de

30% din valoarea împrumutului neachitat pentru rezilierea anticipată a

contractului;

- clauza contractuală înserată în „Informațiile standard privind împrumutul pentru

consumatori”, pct. 4.3 (ii) ce prevede încasarea penalității în mărime de 0,5%

pentru fiecare zi de întârziere;

- clauza contractuală înserată în „Informațiile standard privind împrumutul pentru

consumatori”, pct. 4.3 (iii) ce prevede încasarea penalității pentru primele trei

notificări privind întârzierea plăților în sumă de 200 de lei fiecare.

Obligarea OCN „Iute Credit” SRL să efectueze recalculul la suma contractului de

împrumut, de a include și a considera sumele achitate până în prezent cu titlu de taxă

aferentă contractului de împrumut și comision de garanție în contul stingerii datoriei de

bază, precum și încasarea sumei de 20.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și cheltuielilor

de judecată.

Prin hotărârea din 10 iulie 2019 a Judecătoriei Orhei, sediul Central, acțiunea depusă

de Ecaterina Gînsari a fost admisă parțial. S-a constatat caracterul abuziv și nulitatea

absolută a clauzelor pct. 3.1, 3.4, 4.3 (iii), 4.3 (iv), paragraful „Informații standard privind

împrumutul pentru consumatori”, pct. (e) și (g), ale contractului nr. xxxxxx din 06 martie

2018, încheiat între OCN „Iute Credit” SRL și Gînsari Ecaterina, cu repunerea părților în

situația inițială. S-a încasat din contul OCN „Iute Credit” SRL în beneficiul Ecaterinei

Gînsari suma de 2.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și 5.000 de lei cheltuieli de

asistență juridică. În rest, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

La 05 august 2019 OCN „Iute Credit” a declarat apel nemotivat împotriva hotărârii

primei instanțe, iar la 10 octombrie 2019 a prezentat partea motivată a cererii de apel,

solicitând admiterea acesteia, casarea hotărârii din 10 iulie 2019 a Judecătoriei Orhei,

sediul Central, cu emiterea unei hotărâri noi de respingere integrală a acțiunii.

Prin decizia din 05 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de OCN „Iute Credit” SRL și s-a menținut hotărârea din 10 iulie 2019 a

Judecătoriei Orhei, sediul Central.

La 13 februarie 2020 OCN „Iute Credit” SRL a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei din 05 decembrie 2019 a

Curții de Apel Chișinău și hotărârii din 10 iulie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Central, cu emiterea unei hotărâri noi de respingere a acțiunii și încasarea din contul

intimatei Gînsari Ecaterina sumei de 277,5 lei taxa de stat pentru depunerea cererii de apel

și 100 de lei taxa de stat pentru cererea de recurs.

În motivarea recursului OCN „Iute Credit” SRL a invocat ilegalitatea și netemeinicia

deciziei instanței de apel, declarând că Curtea de Apel Chișinău a examinat superficial

prezenta speță, apreciind arbitrar probele administrate, cu interpretarea și aplicarea eronată

a normelor de drept material.

5

A susținut că în general consumatorii cunosc prevederile legislației în vigoare ce

reglementează contractele de credit pentru consumatori, respectiv conștientizează

drepturile și obligațiile, pe care le asumă la încheierea contractelor de împrumut.

A indicat că instanța de apel a interpretat eronat prevederile art. 3 din Legea privind

clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii nr. 256 din 09 decembrie 2011,

care cert definește clauzele abuzive.

La fel, recurentul a remarcat că instanțele de judecată nu au ținut cont de condițiile

pentru a determina dacă o clauză este abuzivă, și anume: contractul de credit trebuie să fie

încheiat cu un consumator; clauza contractuală nu a fost negociată individual; prin ea însăși

creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților; dezechilibrul

creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-credințe. Astfel,

contractul de împrumut a fost încheiat cu un consumator, adică cu Gînsari Ecaterina, care

a avut la dispoziție o multitudine de dispoziții legale, care îi ofereau dreptul de a negocia

clauzele contractului de împrumut.

Intimata avea dreptul să exprime preferințe și să furnizeze informații organizației de

creditare nebancare, care să-i permită să compare mai multe oferte pentru a lua o decizie

informativă cu privire la eventuala încheierea a unui contract de credit, până la încheierea

contractului de împrumut.

A declarat că prin semnarea contractului, Gînsari Ecaterina a acceptat oferta propusă

în contractul de împrumut, fapt ce denotă că au fost respectate toate etapele și poate fi

calificat că între consumator și creditor a avut loc negocierea clauzelor contractului ce urma

a fi încheiat.

Este eronată concluzia instanței de apel că nu a fost respectată obligația furnizării

informațiilor necesare, care să permită consumatorului să compare mai multe oferte pentru

a lua o decizie la eventuala încheiere a unui contract de împrumut cu cel puțin 15 zile

înainte de semnarea contractului, or, reieșind din prevederile art. 5 alin. (2) din Legea

privind contractele de credit pentru consumatori, termenul de 15 zile poate fi modificat.

Astfel, din momentul ce Gînsari Ecaterina a solicitat încheierea contractului în aceiași

zi, fără să solicite termene suplimentare, această circumstanță nu poate fi calificată de către

instanța de apel drept încălcare a prevederilor legale, cu atât mai mult, că aceasta putea să

solicite prezentarea unui proiect al contractului de împrumut, drept de care ultima nu s-a

folosit.

Mai mult ca atît, conform art. 18 alin. (1) din Legea privind contractele de credit

pentru consumatori, intimata avea la dispoziție un termen de 14 zile calendaristice în care

putea să revoce contractul de credit fără a invoca vreun motiv. Or, odată ce Gînsari

Ecaterina nu și-a exercitat dreptul respectiv, denotă că aceasta a înțeles, a acceptat

condițiile contractuale și le-a confirmat prin semnarea contractului.

A precizat că instanțele de judecată ierarhic inferioare nu au demonstrat dezechilibrul

semnificativ între drepturile și obligațiile părților contractuale, precum și că acest

dezechilibrul ar fi fost creat în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința

bunei-credințe.

A indicat că buna-credință a furnizorului/împrumutătorului se apreciază după anumite

condiții și anume: forța pozițiilor de negociere ale părților (prin prisma faptului că pe piață

se atestă o mare competitivitate între OCN, precum și faptul că deja și băncile oferă credite

în condiții similare); dacă consumatorul a fost încurajat să-și dea acordul pentru clauza

litigioasă; dacă bunurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la cererea expresă a

6

consumatorului; dacă acesta acționează în mod corect și echitabil față de consumator de

ale cărei interese legitime trebuie să țină seama.

Prin urmare, rea-credința Organizațiilor de Creditare Nebancare trebuie să fie stabilită

în dependență de mai mulți factori și în baza probelor concludente și pertinente, în caz

contrar aceasta doar se prezumă și respectiv clauzele contractuale nu pot fi declarate ca

fiind abuzive.

La 24 iulie 2020 OCN „Iute Credit” SRL a depus supliment la cerere de recurs,

invocând argumentele similare ca și în recursul declarat inițial.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 05 decembrie 2019,

iar la data de 18 decembrie 2019 a expediat-o în adresa OCN „Iute Credit” SRL (f.d. 205,

vol.1).

Astfel, recursul, declarat la data de13 februarie 2020, este în termen.

La 03 martie 2020 în adresa intimatei Gînsari Ecaterina, avocatului acesteia Diana

Munteanu și Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței a fost

expediată copia cererii de recurs depusă de OCN „Iute Credit” SRL, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii referințelor, însă părțile nu și-au valorificat dreptul procedural

respectiv (f.d. 40, 42-45, vol.2).

În conformitate cu art. 440 alin. (2) din Codul de procedură civilă, completul din 3

judecători prin încheierea din 01 iulie 2020 a considerat recursul declarat de OCN „Iute

Credit” SRL admisibil și a dispus examinarea fondului de un complet din 5 judecători.

În conformitate cu art. 444 din Codul de procedură civilă, recursul se examinează fără

înștiințarea participanților la proces.

Studiind materialele dosarului în raport cu argumentele invocate în recurs, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră

că recursul urmează a fi admis, cu casarea deciziei instanței de apel și remiterea cauzei

spre rejudecare în instanța de apel, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, instanța,

după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze integral decizia instanței

de apel și să trimită cauza spre rejudecare în instanța de apel o singură dată dacă eroarea

judiciară nu poate fi corectată de către instanța de recurs.

Conform art. 239 din Codul de procedură civilă, hotărârea judecătorească trebuie să

fie legală și întemeiată. Instanța își întemeiază hotărârea numai pe circumstanțele

constatate nemijlocit de instanță și pe probele cercetate în ședința de judecată.

Potrivit art. 241 alin. (1) și (5) din Codul de procedură civilă, instanța judecătorească

adoptă hotărârea în numele legii. În motivare se indică: circumstanțele cauzei, constatate

de instanță, probele pe care se întemeiază concluziile ei privitoare la aceste circumstanțe,

argumentele invocate de instanță la respingerea unor probe, legile de care s-a călăuzit

instanța.

Din suportul probator prezent la actele cauzei rezultă că la 06 martie 2018, între OCN

„Iute Credit” SRL și Gînsari Ecaterina a fost încheiat contractul de împrumut nr. xxxxx,

prin care prima s-a obligat să acorde ultimei un împrumut bănesc în mărime de 31.638 de

lei, cu termenul de rambursare – 24 de luni, adică până la 06 martie 2020 (f.d. 12-15, vol.

I).

Reieșind din dispozițiile pct. 2.4 din „Informații standard privind împrumutul pentru

7

consumatori” parte integrată a contractului de împrumut, valoarea totală a împrumutului a

constituit suma de 31.638 de lei, ceea ce înseamnă plafonul sau sumele totale puse la

dispoziție în temeiul contractului de împrumut.

Conform graficului de rambursare a împrumutului și pct. 2.5 din „Informații standard

privind împrumutul pentru consumatori”, Gînsari Ecaterina trebuia să achite OCN „Iute

Credit” SRL lunar a câte 2.644,93 de lei, ce include în sine împrumutul propriu-zis,

dobânda, taxa aferentă contractului și comisionul de garanție.

Potrivit contractului de împrumut și pct. 2.6 din „Informații standard privind

împrumutul pentru consumatori”, costul total al împrumutului a constituit suma de

63.478,32 de lei, care era compus din: taxa aferentă contractului – 24.077,88 de lei; rata

dobânzii aferente – 8% (4.758,24 de lei); costul transferului la contul bancar nu mai mult

de 1,5% și comision de garanție – 3.037,20 de lei, dobânda anuală efectivă constituind

78,87%.

Din dispozițiile pct. 3.1 din „Informații standard privind împrumutul pentru

consumatori”, rezultă că, taxa aferentă contractului de împrumut se referea la taxa plătită

sau ce trebuia plătită de către împrumutat în contul împrumutătorului pentru examinarea

și procesarea cererii împrumutatului. Taxa aferentă contractului de împrumut urma să fie

achitată în cazul acceptării cererii de împrumut, în momentul încheierii/semnării

contractului de împrumut. Împrumutatul poate solicita, iar împrumutătorul poate accepta

achitarea eșalonată de către împrumutat a taxei aferente contractului de împrumut în

conformitate cu graficul de achitare, ce a constituit suma de 24.044,88 de lei.

Conform pct. 3.2 din „Informații standard privind împrumutul pentru consumatori”,

rata dobânzii aferente împrumutului sau dacă este cazul, diferite rate ale dobânzii care se

aplică contractului de împrumut, a constituit 8%, fixă.

Din pct. 3.4 din „Informații standard privind împrumutul pentru consumatori”,

reiese că, împrumutatul are opțiunea între stabilirea ratei dobânzii anuale flotante sau a

ratei fixe. În cazul în care împrumutatul dorește ca rata lunară să rămână fixă, indiferent

de care ar fi fluctuațiile ratelor de schimb al valutei Euro în lei MD, stabilite de Banca

Națională a Moldovei, acesta va plăti adițional un comision de garanție în mărime de

3.037,20 de lei.

Potrivit pct. 3.5 din „Informații standard privind împrumutul pentru consumatori”,

dobânda anuală efectivă va constitui 78,87%, ceea ce reprezintă costul total al

împrumutului exprimat ca procentaj anual din valoarea totală a împrumutului.

Totodată, conform contractului de împrumut nr. xxxxxx din 06 martie 2018, la

compartimentul „Dobânda de întârziere și penalitatea contractuală”, la pct. (a), (e) și (g),

dacă împrumutatul nu achită în termenul stabilit sumele datorate, parțial sau total,

împrumutătorul are dreptul să solicite de la acesta să plătească dobânda de întârziere,

aplicată la suma neplătită a împrumutului, a taxei aferente contractului de împrumut

eșalonate, a dobânzii aferente și altor comisioane sau plăți, dacă acestea au fost agreate de

către părți, calculată pentru fiecare zi calendaristică de întârziere în conformitate cu

următoare schemă: 0,6% din suma datorată, în cazul în care aceasta este mai mică sau

egală cu 50 de lei; 0,6% din suma datorată, dar nu mai puțin de 10 lei în cazul în care

aceasta este mai mare de 50 de lei, dar mai mică de 100 de lei; 0,6% din suma datorată,

dar nu mai puțin de 15 lei în cazul în care aceasta este mai mare de 100 de lei dar mai mică

de 150 de lei și de 0,6% din suma datorată, dar nu mai puțin de 20 de lei, în cazul în care

aceasta este mai mare de 150 de lei.

Dacă în termen de 10 zile calendaristice din data scadentă a plății, împrumutatul nu

8

va achita împrumutul și/sau alte plăți scadente stabilite în contract, împrumutătorul va

calcul o penalitate fixă, care a fost negociată în prealabil de părțile contractante, în mărime

de 200 de lei, suplimentar la dobânda de întârziere indicată la pct. a) și va notifica

împrumutatul privind întârzierea plății, indicând valoarea sumelor restante, calculul

penalităților și altor prejudicii cauzate prin întârzierea efectuării plății.

Dacă împrumutatul va întârzia în realizarea rambursării contractului de împrumut, o

perioadă mai mare de 40 de zile calendaristice, calculându-se scadentă realizării

rambursării stipulate prin contractul de împrumut, împrumutătorul declară scadente și

plătibile imediat toate plățile conform contractului de împrumut și reziliază în mod

unilateral contractul de împrumut, calculând suplimentar o penalitate în mărime de 30%

din valoarea împrumutului neachitat, pentru rezilierea anticipată a contractului.

Împrumutătorul va trimite o notificare prin intermediul unei scrisori despre rezilierea

anticipată, unilaterală a contractului de împrumut și obligația împrumutatului de a achita,

în mod integral, în termen de 10 zile din momentul expedierii notificării: (i) suma

împrumutului neplătit; (ii) dobânda neplătită; (iii) taxa aferentă contractului de împrumut

neplătită și dobânda neplătită; (iv) alte comisioane dacă acestea au fost agreate de către

părți; (v) în cazurile prevăzute de contract, valoarea bănească a ratei inflației

împrumutului; (vi) penalitățile contractuale pentru expedierea notificărilor calculate și

neplătite; (vii) o penalitate contractuală în mărime de 30% din valoarea împrumutului

neachitat pentru rezilierea anticipată a contractului de împrumut și (viii) o dobândă de

întârziere pentru fiecare zi de întârziere, aplicată la toate componentele scadente ale

graficului de rambursare, fără excepție și un nou calcul al penalităților calculate și neplătite

pentru fiecare zi de întârziere.

Concomitent, conform pct. 4.3 din „Informații standard privind împrumutul pentru

consumatori”, se vor pricepe costuri în caz de întârziere la plata: (i) dobânda de întârziere

stabilită conform art. 619 alin. (2) din Codul civil; (ii) penalitatea în mărime de 0,5% din

plata restantă, pentru fiecare zi de întârziere; (iii) penalități pentru expedierea notificărilor

privind întârzierea plăților, în mărime de 200 de lei pentru primele fiecare din primele trei

notificări; (iv) penalitate pentru rezilierea anticipată a contractului de împrumut în mărime

de 30% din valoarea împrumutului neachitat precum și alte plăți.

Se reține că suma finală transferată către Gînsari Ecaterina a constituit 19.741,66 de

lei, deoarece din valoarea totală a împrumutului de 31.638 de lei, a fost dedus soldul

creditului existent în mărime de 11.896,34 de lei.

Conform chitanței de plată nr. 115665484 și bonului de plată nr. 0026 din 12

noiembrie 2018, Gînsari Ecaterina în baza contractului de împrumut nr. xxxxx din 06

martie 2018, a rambursat SRL „Iute Credit” suma de 9500 de lei, iar conform chitanței de

plată nr. 117717348 și bonului de plată nr. 0089 din 23 noiembrie 2018, suma de 19.000

de lei, în total 28.500 de lei (f.d. 16, vol. I).

La 22 ianuarie 2019 Gînsari Ecaterina reprezentată de avocatul Munteanu Diana, a

depus prezenta cerere de chemare în judecată împotriva OCN „Iute Credit” SRL,

intervenient accesoriu Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supraveghere a Pieței,

solicitând constatarea ca fiind abuzive și nule de drept clauzele contractului de împrumut

nr. 897265 din 06 martie 2018, încheiat cu OCN „Iute Credit” SRL, și anume:

- clauza contractuală înserată în graficul de rambursare a împrumutului, pct. 3.1 din

„Informațiile standard privind împrumutul pentru consumatori”, care prevede încasarea

taxei aferente contractului în mărime de 24.044,88 de lei.;

- clauza contractuală înserată în graficul de rambursare a împrumutului, partea

9

integrantă a contractului de împrumut, ce prevede încasarea comisionului de garanție în

sumă de 3037,20 de lei;

- clauza contractuală înserată în graficul de rambursare a împrumutului secțiunea

„Dobânda de întârziere și penalitatea contractuală”, pct. (a) – parte integrantă a

contractului de împrumut, ce prevede încasarea dobânzii de întârziere în mărime de 0,6%

calculată pentru fiecare zi de întârziere;

- clauza contractuală înserată în graficul de rambursare a împrumutului secțiunea

„Dobânda de întârziere și penalitatea contractuală” pct. (e) – parte integrantă a

contractului de împrumut, ce prevede încasarea penalității fixe în mărime de 200 de lei/zi;

- clauza contractuală înserată în graficul de rambursare a împrumutului secțiunea

„Dobânda de întârziere și penalitatea contractuală”, pct. (g) – parte integrantă a

contractului de împrumut, pct. 4.3 (iv) din Informațiile standard privind împrumutul pentru

consumatori, ce prevede încasarea penalității în mărime de 30% din valoarea împrumutului

neachitat pentru rezilierea anticipată a contractului;

- clauza contractuală înserată în Informațiile standard privind împrumutul pentru

consumatori, pct. 4.3 (ii) ce prevede încasarea penalității în mărime de 0,5% pentru fiecare

zi de întârziere;

- clauza contractuală înserată în Informațiile standard privind împrumutul pentru

consumatori, pct. 4.3 (iii) ce prevede încasarea penalității pentru primele trei notificări

privind întârzierea plăților în sumă de 200 de lei fiecare.

La fel, reclamanta a solicitat obligarea OCN „Iute Credit” SRL să efectueze recalculul

la suma contractului de împrumut, de a include și a considera sumele achitate până în

prezent cu titlu de taxă aferentă contractului de împrumut și comision de garanție în contul

stingerii datoriei de bază, precum și încasarea sumei de 20.000 de lei cu titlu de prejudiciu

moral și cheltuielilor de judecată.

Prima instanță, fiind învestită cu examinarea prezentei cauze, a ajuns la concluzia

temeiniciei parțiale a acțiunii, constatând caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor

pct. 3.1, 3.4, 4.3 (iii), 4.3 (iv), paragraful „Informații standard privind împrumutul pentru

consumatori”, pct. (e) și (g), ale contractului nr. xxxxx din 06 martie 2018, încheiat între

OCN „Iute Credit” SRL și Gînsari Ecaterina, cu repunerea părților în situația inițială.

Totodată, s-a încasat din contul OCN „Iute Credit” SRL în beneficiul Ecaterinei Gînsari

suma de 2.000 de lei cu titlu de prejudiciu moral și 5.000 de lei cheltuieli de asistență

juridică, în rest acțiunea fiind respinsă ca neîntemeiată.

Instanța de apel, fiind învestită cu judecarea apelului declarat de OCN „Iute Credit”

SRL, a ajuns la concluzia netemeiniciei acestuia, menținând hotărârea primei instanțe ca

fiind legală și întemeiată.

Instanțele ierarhic inferioare au motivat soluțiile prin faptul că contractul de împrumut

nr. xxxxx din 06 martie 2018 a fost încheiat în baza unor forme standard, care au fost

preformulate de către OCN „Iute Credit” SRL, anticipat. Din acest considerent, Ecaterina

Gînsari a negociat numai valoarea și obiectul actului juridic, însă nu și condițiile acestuia,

având unica posibilitate de a accepta sau de a se abține de la semnarea acestuia.

Nu a fost reținut argumentul OCN „Iute Credit” SRL că contractul de împrumut a fost

negociat de ambele părți contractante, apreciindu-l ca fiind declarativ. Or, persoanele fizice

și juridice participante la raporturile juridice civile trebuie să își exercite drepturile și să își

execute obligațiile cu bună-credință, în acord cu legea, cu contractul, cu ordinea publică și

cu bunele moravuri.

10

Instanțele de judecată au concluzionat că obligarea împrumutatului, în baza unui

contract preformulat la plata taxei aferente și a comisionului de garanție, urmează a fi

calificată ca fiind contrară cerințelor de bună-credință impuse împrumutătorului, în

calitatea sa de comerciant. Or, împrumutătorul SRL „Iute Credit” nu a făcut dovada

faptului că a negociat cu Gînsari Ecaterina clauza cu privire la stabilirea taxei aferente, fapt

ce contravine art. 5 alin. (4) din Legea nr. 256 din 09 decembrie 2011, precum și nu a

indicat nici un criteriu pentru a clarifica modul de calcul a taxei aferente contractului și a

comisionului de garanție din ce constă activitatea întreprinderii, care sunt serviciile prestate

la monitorizarea și administrarea împrumutului, pentru care se încasează taxa și comisionul

dat, și nici pentru care servicii se încasează aceste sume.

Judecând cauza în ordine de recurs, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că instanța de apel prematur a

ajuns la concluzia de a menține soluția primei instanțe, fără a elucida unele aspecte care

au importanță pentru soluționarea justă a cauzei, din următoarele motive.

Conform art. 3 din Legea privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu

consumatorii nr. 256 din 09 decembrie 2011 (în vigoare la data adresării în judecată), prin

clauză abuzivă – se înțelege, clauză contractuală care, nefiind negociată în mod individual

cu consumatorul, prin ea însăși sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în

detrimentul consumatorului, contrar cerințelor de bună-credință, un dezechilibru

semnificativ între drepturile și obligațiile părților care decurg din contract.

Potrivit art. 4 alin. (1) – (3) și (5) din Legea nr. 256 din 09 decembrie 2011, se

interzice comercianților să includă clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Orice clauză abuzivă introdusă în astfel de contracte este considerată nulă din momentul

încheierii lor. Orice contract încheiat între comerciant și consumator va cuprinde clauze

contractuale clare, univoce, a căror înțelegere nu necesită cunoștințe speciale. În cazul

contractelor în care toate clauzele sau o parte din ele sunt prezentate consumatorului în

scris, acestea trebuie să fie redactate într-un limbaj clar și inteligibil, să fie lizibile. Această

cerință este aplicabilă documentului în întregime, inclusiv notelor de subsol, trimiterilor la

alte documente sau specificațiilor de orice natură. În cazul contractelor care conțin clauze

standard, comerciantul are obligația de a pune la dispoziția consumatorului gratuit, la

cerere, un exemplar de contract pe care îl propune în formă scrisă, pe hârtie sau pe un alt

suport durabil acceptat de consumator.

Conform 5 alin. (1), (2), (5) și (7) din Legea nr. 256 din 09 decembrie 2011, o clauză

contractuală nefiind negociată în mod individual cu consumatorul este abuzivă în cazul în

care creează, contrar cerințelor de bună-credință, prin ea însăși sau împreună cu alte

prevederi din contract, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între

drepturile și obligațiile părților care decurg din contract. Se consideră întotdeauna că o

clauză nu a fost negociată individual atunci când a fost inclusă de către comerciant în

prealabil și, din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenta conținutul

ei.

Sunt considerate abuzive clauzele care au ca obiect sau efect:

a) excluderea sau limitarea răspunderii prevăzute de lege a comerciantului în cazul

decesului consumatorului sau al vătămării lui corporale și/sau al deteriorării bunurilor lui

materiale ca urmare a acțiuni sau a inacțiunii comerciantului;

b) excluderea sau limitarea drepturilor prevăzute de lege ale consumatorului față de

comerciant sau față de o altă parte, în cazul neîndeplinirii totale sau parțiale ori al

îndeplinirii necorespunzătoare a oricăreia dintre obligațiile contractuale de către

11

comerciant, inclusiv a opțiunii de a compensa o datorie către comerciant cu o creanță pe

care consumatorul o poate avea împotriva acestuia;

c) încheierea unui acord care creează obligații pentru consumator și prin care

furnizarea de servicii de către comerciant este supusă unei condiții a cărei îndeplinire

depinde doar de voința acestuia din urmă;

d) acordarea permisiunii comerciantului de a reține sumele plătite de consumator, în

cazul în care acesta din urmă decide să nu încheie contractul sau să nu îl execute, fără a se

prevedea dreptul consumatorului de a primi o compensație în sumă cel puțin echivalentă

de la comerciant, dacă acesta este partea ce rezoluționează ori reziliază contractul, după

caz;

e) solicitarea de la orice consumator care nu și-a îndeplinit obligația să plătească drept

compensație o sumă disproporționată în raport cu prejudiciul cauzat de neonorarea

obligațiilor contractuale;

f) acordarea dreptului comerciantului de a rezoluționa sau, după caz, de a rezilia la

discreția sa contractul, în timp ce consumatorului nu i se acordă aceeași posibilitate, sau

acordarea permisiunii comerciantului de a reține sumele plătite pentru bunuri/servicii care

nu au fost încă furnizate/prestate de către acesta, în cazul în care comerciantul este cel care

reziliază contractul;

g) acordarea posibilității comerciantului de a rezilia un contract cu durată

nedeterminată fără un preaviz în termen rezonabil în formă scrisă, cu excepția cazurilor în

care există motive întemeiate de a face acest lucru;

h) prelungirea automată a unui contract cu durată determinată, în cazul în care

consumatorul nu și-a exprimat intenția de a-l prelungi, atunci când termenul stabilit pentru

ca consumatorul să își exprime intenția de a prelungi contractul este mai mic de 14 zile;

i) obligarea irevocabilă a consumatorului de a respecta clauze cu care acesta nu a avut

posibilitatea reală să se familiarizeze înainte de încheierea contractului;

j) acordarea dreptului comerciantului de a modifica unilateral clauzele fără a avea un

motiv întemeiat care să fie precizat în contract;

k) acordarea dreptului comerciantului de a modifica unilateral, fără a avea un motiv

întemeiat care să fie precizat în contract sau prin referință la prevederile actelor normative

în domeniu, orice caracteristici ale produsului sau ale serviciului care urmează să fie

furnizat;

l) prevederea ca prețul bunurilor să fie stabilit în momentul livrării sau acordarea de

posibilități comerciantului să mărească prețul acestora fără să îi acorde consumatorului

dreptul corespunzător de a rezilia contractul, în cazul în care prețul final este nejustificat

de mărit sau disproporționat în raport cu prețul convenit la încheierea contractului,

ținându-se cont de circumstanțele obiective care au determinat comerciantul să modifice

prețul;

m) acordarea dreptului comerciantului de a stabili dacă bunurile sau serviciile

furnizate sunt conforme cu contractul sau acordarea acestuia a dreptului exclusiv de a

interpreta orice clauză din contract;

n) limitarea obligației comerciantului de a respecta angajamentele asumate de către

intermediarii sau de către reprezentanții acestuia sau asumarea angajamentelor de către

acesta, cu condiția respectării unei anumite formalități neprevăzute în mod expres de lege;

o) obligarea consumatorului să își îndeplinească toate obligațiile, chiar în cazul în

care comerciantul nu își respectă obligațiile corelative;

p) acordarea posibilității comerciantului de a își cesiona drepturile și obligațiile

12

prevăzute de contract, în cazul în care această acțiune poate servi la reducerea garanțiilor

pentru consumator, fără acordul acestuia din urmă;

q) excluderea sau obstrucționarea dreptului consumatorului de a intenta acțiune în

instanță judecătorească sau de a exercita orice alt drept prevăzut de lege, în special prin

obligarea consumatorului de a soluționa orice litigiu exclusiv prin arbitraj, care nu este

reglementat de dispozițiile legale, restricționând în mod nejustificat dovezile aflate la

dispoziția consumatorului sau impunând-i sarcina probei care, în conformitate cu legislația

aplicabilă, trebuie să îi revină altei părți la contract;

r) limitarea răspunderii comerciantului pentru defectele ascunse ale produselor și/sau

ale serviciilor;

s) acordarea posibilității comerciantului de a restricționa transferul de garanție la

recomercializarea produsului de către consumatorul inițial;

t) impunerea unui termen consumatorilor mai mic decât cel prevăzut de lege pentru

notificarea comerciantului despre anumite defecte ale produsului sau ale serviciului;

u) condiționarea de către comerciant a prestării serviciului cu un anumit tip de mijloc

de măsurare, deși mijlocul de măsurare utilizat deja de consumator este legal;

v) excluderea sau limitarea dreptului consumatorului de a rezoluționa sau, după caz,

de a rezilia contractul în cazul în care comerciantul:

- a modificat unilateral clauzele contractuale în condițiile stipulate la lit. j);

- nu și-a îndeplinit obligațiile contractuale;

w) exonerarea comerciantului de obligația prevăzută de lege de a soma consumatorul

sau de a-i stabili un termen pentru executarea obligațiilor contractuale.

Lista clauzelor specificate la alin. (5) nu este exhaustivă.

Prevederi similare referitor la Lista orientativă și neexhaustivă a clauzelor care pot fi

considerate abuzive se conțin și în Anexa la Directiva 93/13/CEE din 05 aprilie 1993

privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii a Consiliului

Comunităților Europene.

Potrivit art. 6 alin. (1) și (2) din aceiași Lege, caracterul abuziv al unei clauze

contractuale se evaluează luându-se în considerare natura bunurilor sau a serviciilor pentru

care s-a încheiat contractul și raportându-se, în momentul încheierii lui, la toate

circumstanțele care însoțesc încheierea și la toate clauzele contractului sau ale unui alt

contract de care acesta depinde.

La evaluarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale, cu excepția clauzelor

stabilite la art. 5 alin. (5), se va ține cont de:

a) puterea diferită de negociere a părților;

b) natura bunurilor sau a serviciilor;

c) faptul că consumatorul a fost încurajat să-și dea acordul pentru clauza respectivă

prin afirmația că va obține un beneficiu sau un avantaj din acceptarea clauzei respective;

d) faptul că bunurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la comanda specială

a consumatorului;

e) faptul că comerciantul a acționat în mod corect și echitabil față de cealaltă parte

ale cărei interese legitime trebuie să le ia în considerare.

Astfel, pentru existența unei clauze abuzive, trebuie să se țină cont de îndeplinirea

următoarelor condiții generale: clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată; prin

ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților;

dezechilibrul creat este în detrimentul consumatorului, nefiind respectată cerința bunei-

credințe.

13

Prin clauza contractuală în litigiu să nu fi fost negociată se înțelege că contractele

de împrumut, încheiate cu consumatorii, sunt preformulate, standard, clauzele fiind

prestabilite de către creditor, fără să fi dat consumatorului posibilitatea de a modifica sau

înlătura vreuna dintre clauze, iar eventualele diferențe dintre ele nu se datorează negocierii

cu clienții, ci particularităților fiecărui client în parte.

Se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost

redactată în prealabil, iar din acest motiv, consumatorul nu a avut posibilitatea de a

influența conținutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune, așa după cum

sunt contractele credit/împrumut.

Prezentarea către public a diferitor pachete/opțiuni de creditare/împrumut reprezintă

o formă de publicitate/de informare, în legătură cu serviciile oferite, însă odată făcută

alegerea unui anumit tip de produs, de către consumator, acesta este lipsit de posibilitatea

reală de a negocia condițiile/termenele/clauzele acelui contract, pentru care a optat, în

urma informării.

Astfel, negocierea directă cu consumatorul nu este echivalentă cu prezentarea

pachetului de servicii de către creditor și cu obligația de informare, negocierea

presupunând, ca partea, consumatorul, să aibă posibilitatea modificării clauzelor

contractuale.

Prin ea însăși creează un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile

părților, în acest sens se va verifica conținutul drepturilor și obligațiilor părților, valoarea,

la care acestea se raportează, precum și existența clauzelor, prin care nu se acordă aceleași

drepturi ambelor părți contractante. O clauză, pentru a fi abuzivă, trebuie să producă un

dezechilibru între prestațiile părților, analizarea acestei condiții implicând o comparație

între interesele celor două părți ale contractului, pentru a se verifica, dacă interesul

consumatorului a fost neglijat, în raport cu cel al contractantului său.

Pentru a ști dacă o clauză provoacă un „dezechilibru semnificativ” între drepturile și

obligațiile părților care decurg din contract, în detrimentul consumatorului, trebuie să se

țină seama, în special, de normele aplicabile în dreptul național, în lipsa unui acord între

părți, în acest sens.

Prin intermediul unei asemenea analize comparative, se va ține cont în ce măsură

contractul îl plasează pe consumator într-o situație juridică mai puțin favorabilă în raport

cu cea prevăzută de dreptul național în vigoare.

De asemenea, este relevant în acest scop, să se procedeze la o examinare a situației

juridice, în care se găsește consumatorul menționat, având în vedere mijloacele de care

dispune, potrivit reglementării naționale, pentru a face să înceteze utilizarea clauzelor

abuzive.

Dezechilibrul dintre consumator și instituția de microfinanțare ce oferă împrumutul,

este ușor vizibilă. Acest dezechilibru este în primul rând unul economic, neavând

importanță, dacă s-au produs sau nu efecte în patrimoniul consumatorului.

La aprecierea bunei-credințe trebuie acordată o atenție deosebită forței pozițiilor de

negociere ale părților, faptului de a ști dacă consumatorul a fost încurajat să-și dea acordul

pentru clauza în cauză și dacă bunurile sau serviciile au fost vândute sau furnizate la

cererea expresă a consumatorului, întrucât condiția de bună-credință poate fi îndeplinită

de vânzător sau furnizor atunci când acesta acționează în mod corect și echitabil față de

cealaltă parte de ale cărei interese legitime trebuie să țină seama.

Buna-credință presupune din această perspectivă, faptul că niciuna dintre părți nu

urmărește să obțină, ca urmare a încheierii contractului, mai mult decât valoarea

14

contraprestației, la care s-a obligat cealaltă parte, respectând, astfel, un echilibru al

prestațiilor reciproce.

În ceea ce privește împrejurările în care un asemenea dezechilibru este creat „în

contradicție cu cerința de bună-credință”, urmează să se verifice dacă creditorul, acționând

în mod corect și echitabil față de consumator, se poate aștepta în mod rezonabil, ca acesta

din urmă să accepte o asemenea clauză, în urma unei negocieri individuale.

La aprecierea bunei-credințe, deși aceasta nu constituie o condiție în sine a stabilirii

caracterului abuziv al unor clauze, trebuie acordată o atenție deosebită forței pozițiilor de

negociere ale părților, pentru a se putea constatat, dacă profesionistul a acționat în mod

corect și echitabil față de consumator, de ale cărui interese legitime trebuie să țină seama.

Conform art. 3 din Legea privind contractele de credit pentru consumatori nr. 202

din 12 iulie 2013 și art. 3 din Directiva 200/48/CE a Parlamentului European și Consiliului

Uniunii Europene din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori și

de abrogare a Directivei 7/102/CEE a Consiliului, prin contract de credit pentru

consumatori – se înțelege, contract prin care un creditor acordă sau se angajează să acorde

unui consumator un credit sub forma de amânare la plată, împrumut sau alte facilități

similare, cu excepția contractului pentru prestarea de servicii în mod continuu sau pentru

furnizarea de bunuri de același fel, atunci când consumatorul plătește pentru acestea în

rate, pe toată durata furnizării lor.

Iar, prin costul total al creditului pentru consumatori – se înțelege toate costurile,

inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri pe care trebuie să le suporte

consumatorul în legătură cu contractul de credit și care sunt cunoscute de creditor.

La aprecierea bunei-credințe va trebuie să se țină cont de scopul esențial urmărit de

„comision, taxe și orice alt tip de costuri, pe care trebuie să le suporte consumatorul”, care

constituie în mod vădit o obligație esențială care se impune consumatorului în schimbul

punerii la dispoziție a împrumutului.

În acest context se va verifica dacă în contractul de împrumut s-a indicat în mod

transparent motivele care justifică remunerația corespunzătoare, în condițiile în care se

contestă că creditorul este obligat să furnizeze o contraprestație reală, pentru a obține

comisionul menționat.

La fel, se va verifica dacă terminologia folosită „comision, taxe și alte remunerații,

în legătură cu acordarea împrumutului” este descrisă în cuprinsul condițiilor generale ale

contractului de împrumut încheiat, pentru ca consumatorul să fie în deplină cunoștință de

cauză, cu privire la motivele pentru care sunt percepute aceste sume, din moment ce

motivația perceperii lor nu este detaliată nici în cuprinsul condițiilor speciale, nici în cel al

condițiilor generale ale contractului de împrumut.

Mai mult ca atît, creditorul urmează să indice scopul pentru are a fost perceput

comisionul (alte taxe), destinația acestuia, astfel, încât să ofere consumatorului toate

informațiile necesare în raport de care ultimul alege să încheie sau nu contractul respectiv,

urmează să se specifice care sunt operațiunile concrete, pe care creditorul se obligă să le

efectueze, în schimbul acestor comisioane.

Creditorul urmează să furnizeze servicii care constituie o contraprestație și care să

justifice perceperea acestui comision, în plus, redactarea acestor clauze să nu fie lipsită de

claritate. Cuprinsul contractului urmează să conțină precizări cu privire la fundamentul

perceperii acestui comision ori destinației acestuia, să conțină în mod transparent motivele

care justifică remunerația corespunzătoare acestui comision, în condițiile în care se

contestă că creditorul este obligat să furnizeze o contraprestație reală, pentru a obține

15

comisionul menționat.

În lipsa acestor precizări, clauza privind comisionul va fi considerată abuzivă în

sensul art. 5 din Legea nr. 256 din 09 decembrie 2011.

După cum s-a menționat, noțiunea de „cost total al creditului” este format din toate

costurile, inclusiv dobânda, comisioanele, taxele și orice alt tip de costuri ce trebuie să le

suporte consumatorul, în legătură cu creditul și care sunt cunoscute de către creditor, lipsa

menționării tuturor costurilor într-un contract de împrumut are o importanță esențială și

poate constitui un element decisiv în cadrul analizei aspectului dacă o clauză dintr-un

contract de credit/împrumut este reflectat în mod clar și inteligibil în sensul art. 4 din

Directiva 93/13/CEE a Consiliului Comunităților Europene din 05 aprilie 1993 și art. 6 din

Legea nr. 256 din 09 decembrie 2011.

Din analiza contractelor de împrumut încheiate cu consumatorii se specifică faptul că

în cazul în care clauzele contractuale sunt exprimate într-un mod clar și inteligibil, instanța

de judecată nu este în drept de a aprecia caracterul abuziv al acestor clauze contractuale.

Din sensul art. 6 alin. (3) din Legea nr. 256 din 09 decembrie 2011, evaluarea

caracterului abuziv al clauzelor nu se referă la obiectul contractului și nici la caracterul

adecvat al prețului sau al remunerației, pe de o parte, față de serviciile sau de bunurile

furnizate în schimbul acestora, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt

exprimate în mod clar și inteligibil.

Sintagma „exprimate într-un limbaj ușor inteligibil” nu poate fi redusă la o exprimare

clară și ușor inteligibilă din punct de vedere gramatical sau literal, pentru că altfel ar fi fost

de prisos a se face această mențiune în cuprinsul unui act normativ, ci la situația în care

clauza să fie clar definită, astfel încât consumatorul să aibă reprezentarea clară a rațiunilor

și fundamentelor relative, la conținutul clauzelor și efectelor acestora asupra contractului

în ansamblu.

Reieșind din circumstanțele expuse, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră soluția dată în prezentul litigiu drept

una pripită, or, instanța de apel, care a menținut hotărârea primei instanțe, s-a expus în

privința raționamentului admiterii parțiale a acțiunii, fără a-și argumenta cert poziția,

concluzionând la general că sumele pretinse cu titlu de taxe și comisioane reprezintă o

dobândă camuflată care are ca scop de a ademeni clienți prin stabilirea unei dobânzi

declarate mai reduse, precum și că clauzele cu privire la taxa aferentă contractului și la

comisionul de garanție, și la mărimea penalității, contravin cerințelor de bună-credință și

nu au fost negociate de părți, fiind considerat drept abuzive.

Instanțele ierarhic inferioare, constatând caracterul abuziv al clauzelor contractului

de împrumut în partea punctelor 3.1, 3.4, 4.3 (iii), 4.3 (iv), paragraful „Informații standard

privind împrumutul pentru consumatori”, pct. (e) și (g), din motivul lipsei negocierilor și

lipsei bunei-credințe a OCN „Iute Credit” SRL la includerea acestor clauze în contractul

de împrumut, nu s-au expus în privința legalității și temeiniciei pe fiecare clauză în parte,

în special prin ce se confirmă lipsa negocierilor între părțile contractante, neinformării în

modul corespunzător despre clauzele esențiale a contractului, lipsirea Ecaterinei Gînsari

de a lua decizii referitor la tranzacționarea serviciilor în mod liber și în interes propriu,

cum trebuia să fie exprimată buna-credință ca să fie considerat valabil contractul de

împrumut, precum și că limbajul clauzelor contractuale nu au fost clare și neinteligibile,

fiind astfel constrânsă financiar ultima să încheie respectivul contract.

Instanța de apel nu a precizat prin ce se manifestă „dezechilibrul semnificativ” între

drepturile și obligațiile părților contractuale, precum și că acest dezechilibru ar fi fost creat

16

în detrimentul consumatorului Ecaterina Gînsari, nefiind respectată cerința bunei-credințe.

Or, conform pct. 5.5 din „Informații standard privind împrumutul pentru

consumatori” parte a contractului de împrumut nr. 897265 din 06 martie 2018, până la

semnarea respectivului contract, Gînsari Ecaterina era în drept să solicite gratuit un

exemplar al proiectului de contract de împrumut pentru a face cunoștințe cu clauzele

acestuia.

Instanța de apel nu s-a expus asupra faptul că în conformitate cu pct. 5.1 din

„Informații standard privind împrumutul pentru consumatori” din contract și art. 18 din

Legea nr. 202 din 12 iulie 2013 privind contractele de credit pentru consumatori, Gînsari

Ecaterina avea la dispoziție un termen de 14 zile calendaristice în care putea să revoce

contractul de credit fără a invoca vreun motiv, și acest termen urma să curgă fie de la data

încheierii contractului de credit, fie de la data la care consumatorul i-au fost aduse la

cunoștință clauzele și condițiile contractuale și informațiile prevăzute la art. 10 din Legea

dată, în cazul în care ziua respectivă a fost ulterior datei încheierii contractului de

împrumut.

La fel, instanța de apel nu s-a pronunțat în privința declarației înserate în partea de

jos la „Informații standard privind împrumut pentru consumatori” a contractului de

împrumut, pe care Gînsari Ecaterina a semnat-o personal, potrivit căreia ultima a declarat

că în urma unui acord expres și irevocabil privind primirea informațiilor necesar,

nemijlocit în ziua încheierii contractului de împrumut, a fost informată asupra modului de

funcționare a companiei, despre oferta de servicii și că i s-a oferit suficient timp pentru a

face cunoștință cu acesta, astfel încât să poată compara oferta de împrumut a OCN „Iute

Credit” SRL cu alte oferte de împrumut și a identifica oferta care o interesează și pe care

a acceptat-o, încheind în acest sens, prezentul contract de împrumut la data de 06 martie

2018 (f.d. 13, vol. I).

Astfel, instanța de apel urma să indice cu suficientă claritate motivele pe care și-a

întemeiat soluția și nu doar prin fraze generale să menționeze că caracterul abuziv al

clauzelor contractuale se manifestă prin lipsa negocierilor directe cu consumatorul Gînsari

Ecaterina, precum și lipsa bunei-credințe din partea SRL „Iute Credit” la semnarea

contractului de împrumut din 06 martie 2018.

Or, în cazul în care instanța de judecată se abține de a da un răspuns special și explicit

la cele mai importante întrebări, fără a acorda părții care a formulat acțiunea posibilitatea

de a ști dacă acest mijloc de apărare a fost neglijat sau respins, acest fapt se va considera

o încălcare a dreptului la un proces echitabil în sensul art. 6§1 din CțEDO (speța Hiro

Balani c. Spaniei, hotărârea din 09 decembrie 1994).

Actul judecătoresc trebuie să corespundă tuturor normelor de drept, să fie clar, înțeles

de părțile implicate în litigiu și să răspundă în mod sigur și expres la toate cererile și

obiecțiile formulate de către părți, ceea ce în speță lipsește.

În circumstanțele expuse, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

lărgit al Curții Supreme de Justiție apreciază drept arbitrară decizia instanței de apel, care

fără a lua în considerație toate circumstanțele cauzei, pripit a pronunțat în acest sens o

decizie nemotivată.

Ținând cont de imposibilitate instanței de recurs de a corecta respectivele omisiuni și

reiterând lipsa temeiurilor legale de a restitui cauza spre rejudecare în prima instanță (art.

432 alin. 3 lit. d) și f) din Codul de procedură civilă), Colegiul civil, comercial și de

contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite

recursul, de a casa decizia instanței de apel, cu remiterea cauzei spre rejudecare în instanța

17

de apel, fiind prezente la caz încălcări ce afectează însăși substanța dreptului părților la un

proces echitabil.

Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a admite recursul

declarat de către OCN „Iute Credit” SRL, de a casa integral decizia din 05 decembrie 2019

a Curții de Apel Chișinău și de a remite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău,

în alt complet de judecată.

La rejudecarea cauzei, instanța de apel urmează să țină cont de cele menționate și

reexaminând cauza, să emită o decizie legală și întemeiată, cu respectarea dreptului părților

la un proces echitabil.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură civilă, Colegiul

civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se admite recursul declarat de Organizația de Creditare Nebancară „Iute Credit”

Societate cu Răspundere Limitată.

Se casează integral decizia din 05 decembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Gînsari Ecaterina împotriva

Organizației de Creditare Nebancare „Iute Credit” Societate cu Răspundere Limitată,

intervenient accesoriu Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supraveghere a Pieței

cu privire la apărarea dreptului consumatorului, constatarea ca fiind abuzive și nule

clauzele contractuale, obligarea recalculării sumei contractului de împrumut și repararea

prejudiciului moral, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt

complet de judecată.

Decizia nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Victor Burduh

Nicolae Craiu

Ion Guzun

Mariana Pitic

18