Ulusoy și alții împotriva Turciei

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE ULUSOIE ȘI ALȚII v. TÜRKİYE Aplicația nr. 73062/16 și 20 alții a se vedea lista adăugată) JUDGMENT STRASBOURG 6 septembrie 2022 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale.

În cazul lui Ulusoy și alții v. Türkiye, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința în calitate de comitet compus din: Branko Lubarda, Președinte, Jovan Ilievski, Diana Sârcu, judecători și, Hasan Bakırcı, grefierul secțiunii, având în vedere: cererile împotriva Republicii Türkiye depuse la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de douăzeci și un resortisanți turci, a căror detalii relevante sunt enumerate în tabelul adăugat („reclamanții”), la diferitele date indicate în acest articol; hotărârea de a anunța cererile adresate guvernului turc („ Guvernului”) reprezentată de agentul lor, dl Hacı Ali Açıkgül, șeful Departamentului Drepturilor Omului Ministerului Justiției Republicii Turciei; observațiile părților; decizia de a respinge obiecția guvernului față de examinarea cererilor de către un comitet; După deliberarea în particular la 28 iunie 2022, pronunța următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: OBIECTUL CAUZEI Prezenta cerere se referă în principal la arestarea și detenția anterioară a reclamanților în urma încercării de lovitură de stat din 15 Iulie 2016,

cu suspiciune de a aderarea la o organizație descrisă de autoritățile turce ca „Organizarea teroristă a fetullahistilor / Structura de stat paralelă” (Fetullahçı Terör Örgütü / Paralel Devlet Yapılanması, denumită în continuare „FETÖ/PDY”), care a fost considerată în spatele încercării de lovitură (cu alte informații referitoare la evenimentele care au fost desfășurate după încercarea de lovitură, inclusiv detaliile privind starea de urgență declarată de Guvernul respondent și a anunțului de derogare ulterior dat secretarului general al Consiliului Europei, precum și evoluțiile legislative care au urmat declarația statului de urgență, pot fi găsite în cazul în care se face referire la statul de urgență, Baș v. Turcia , nr. 66448/17, §§ 14 și § 109-110, 3 martie 2020 . Toate reclamanții, cu excepția reclamanților în cererile nr. 35826/19, 36471/19, 42478/19 și 555595/19, erau judecători sau procurori obișnuiți la diferite tipuri și/sau niveluri de instanță la momentul material.

42478/19 a fost ofițer de poliție și cele trei solicitanți în cauză au fost foști membri ai justiției. La 16 iulie 2016 procurorul principal Ankara a inițiat o anchetă penală, inter-alios , membrii suspectați ai FETÖ/PDY în cadrul justiției.

Ulterior, la diferite date, Consiliul Înalt al Judecătorilor și procurorilor ( Hakimler ve Savcılar Yüksek Kurulu – „HSYK” a decis să suspende mii de judecători și procurori – inclusiv unii dintre reclamanți – din sarcinile lor, având în vedere că au existat suspiciuni puternice că sunt membri ai organizației teroriste care au inițiat încercarea de lovitură (mai multe detalii referitoare la decizia HSYK relevantă pot fi găsite în Baș, ibid., §§ 15-21, și Turan și alții c. Turcia c. , nr. 75805/16 și altele 426, §§ 13-15, 23 noiembrie 2021. La diferite date, reclamanții au fost arestați și plasați în detenție prealabilă, în principal pe suspectul de aderare la FETÖ/PDY, o infracțiune pedepsită în temeiul articolului 314 din Codul Penal (a se vedea Baș, citat mai sus, § 58). Ordinele de detenție se bazează în principal pe faptul că reclamanții au fost suspendate de la sarcinile lor ca judecători sau procurori, din cauza aderării lor la organizația care a instigat tentativa de lovitură.

În ceea ce privește unii solicitanți, utilizarea sistemului de mesagerie ByLock a fost bazată pe dovezi. Proiectele aduse de reclamanții împotriva detențiilor lor, inclusiv din cauza presupusului lipsă de suspiciuni rezonabile de a fi comis o infracțiune, au fost respinse, inclusiv de către Curtea Constituțională (a se vedea, mutatis mutandis Turan și alții, citate mai sus, §§ 22-27). Potrivit celor mai recente informații furnizate de părți, majoritatea reclamanților au fost condamnați pentru aderarea la o organizație teroristă de către instanțe de primă instanță și câteva au fost achitați. Se pare că, în mare parte, procedurile de apel sunt încă în așteptare. Având în vedere subiectul similar al cererilor, Curtea consideră oportun să le examineze în comun într-o singură hotărâre.

ÎNCĂLCAREA ALEGATĂ A ARTICOLUL 5 § 1 A CONVENȚIEI Reclamanții se plângea că nu au existat dovezi specifice care să dea naștere unei suspiciuni rezonabile, în sensul articolului (c) din Convenție, că au comis o infracțiune penală care a fost necesară detenția preliminară. Guvernul a îndemnat Curtea să declare această plângere inadmisibilă în ceea ce privește reclamanții care nu au recurs la remedierea compensatorie în temeiul articolului 141 din Codul de Procedință Penală, precum și reclamanții care au primit o compensație și ale căror cereri de compensare erau încă în așteptare. În plus, au solicitat Curtea să declare cererile inadmisibile pentru abuz de dreptul la cerere în măsura în care reclamanții nu au informat Curții cu privire la evoluția cazurilor în urma depunerii cererilor.

Curtea constată că obiecții similare au fost deja respinse în alte cazuri împotriva Turciei (a se vedea, de exemplu, Baș, citat mai sus, §§§). 118-121, și Turan și alții , citat mai sus, §§ 57-64 , și nu consideră niciun motiv să se depărteze de aceste concluzii în acest caz. Prin urmare, Curtea consideră că această plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului 35 §§ a) din Convenție sau inadmisibilă pe niciun alt motiv. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea remarcă că detenția inițială anterioară a reclamanților se bazează numai pe deciziile luate de HSYK pentru suspendarea de la birou și/sau pe informațiile care indică utilizarea sistemului de mesagerie ByLock.

Curtea a constatat deja că niciuna dintre aceste motive invocate de instanțe interne pentru a ordona detenția preliminară a reclamanților a fost de natură să constituie „credere rezonabilă” în sensul articolului 5 litera (c) în ceea ce privește infracțiunile atribuite acestora (a se vedea, Baș, citat mai sus, §§§ 170 195, și Akgün v. Turcia , nr. 19699/18, §§ 151-185, respectiv 20 iulie 2021). 10. În absența oricăror alte informații sau dovezi disponibile la momentul detenției inițiale anterioare a reclamanților, care ar satisface un observator obiectiv care ar putea fi comis infracțiunile atribuite acestora, Curtea nu vede niciun motiv să se depărteze de concluziile sale în cazurile menționate și constată că a existat o încălcare a articolului 5 § 1. În plus, Curtea consideră că, în timp ce reclamanții au fost reținuți la scurt timp după încercarea de lovitură de stat – adică, evenimentul care a determinat declarația statului de urgență și notificarea derogării de către Turcia –, care este, fără îndoială, un factor contextual care ar trebui luat în considerare pe deplin în interpretarea și aplicarea articolului 5 din Convenția în acest caz, măsura în cauză nu poate fi considerată obligatorie strictă de către exigențele situației (a se vedea, Baș, citat mai sus, §§ 115-116 și 196-201).

ALTE COMPLAINTE 11. În ceea ce privește orice plângeri rămase în temeiul articolului 5 §§ 1, 3, 4 și 5, Curtea hotărăște să nu le examineze, având în vedere concluziile sale în temeiul articolului 5 §§ 1 mai sus și considerațiile sale în cazul Turan și alții (citate mai sus, § 98). APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 12. Reclamanții au solicitat compensații în sume diferite în ceea ce privește prejudiciile morale. Majoritatea reclamanților au solicitat, de asemenea, prejudiciu material, corespunzător în principal pierderii lor de venituri rezultate din concedierea lor, precum și costurile și cheltuielile juridice suportate în fața instanțelor interne și a Curții. 13. Guvernul a contestat afirmațiile reclamanților ca fiind nefondate și excesive.

14. Din motivele prezentate în Turan și alții (citate mai sus, §§§ 102 107), Curtea respinge orice reclamație pentru prejudiciu material și acordă fiecăruia dintre reclamanți o sumă forfetară de 5.000 euro (EUR), care acoperă daune și cheltuieli morale și cheltuieli, precum și orice impozit care poate fi imputabil pe această sumă.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, decide să se alăture cererilor; declară plângerea în temeiul articolului 5 § 1 din Convenție, privind presupusul lipsă de suspiciuni rezonabile, la momentul detenției inițiale anterioare a reclamanților, că au comis o infracțiune, admisibilă; că a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție din cauza lipsei de suspiciuni rezonabile, la momentul detenției inițiale anterioare a reclamanților, că au comis o infracțiune; deține că nu este necesară examinarea admisibilității și a meritelor reclamațiilor rămase în temeiul articolului 5 din Convenție; deține litera (a) statul pârât trebuie să plătească fiecare dintre reclamanții, în termen de trei luni, 5.000 EUR (cincă mii de euro) în ceea ce privește daunele și costurile și cheltuielile morale, precum și orice impozit care poate fi taxabil pentru aceste sume, care urmează să fie convertit în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 6 septembrie 2022, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul Curții. Hasan Bakırcı Branko Lubarda Președintele Registrului APENDIX Lista cauzelor: nr. Cerere nr. Denumire de caz Lodged on Solicitant Data nașterii reprezentată de statutul reclamantului la momentul detenției anterioare Dovezile invocate la momentul detenției anterioare inițiale 73062/16 Ulusoy v. Türkiye 16/11/2016 Murat ULUSOY 03/06/1978 Judecătorul ordinar sau procurorul public HSYK decizia 12183/17 M.D. v. Türkiye 11/01/2017 M.D.

21/07/1982 Cihat ÇITIR Judecătorul ordinar sau procurorul public HSYK decizia 28577/17 Altıntop v. Türkiye 16/01/2017 Talha ALTINTOP 03/01/1980 Tarık Said GÜLDİBJucătorul ordinar sau procuror public HSYK decizia 43702/17 Can v. Türkiye 26/04/2017 Muhammed Sait CAN 05/05/1987 İrem TATLIDEDE Judecător ordinar sau procuror public HSYK hotărâre 43746/17 Büyükșahin c. Türkiye 10/04/2017 Ziya BÜYÜKȘAHİN 15/02/1983 Hilal YILMAZ PUSAT Judecător ordinar sau procuror public ByLock sistem de mesagerie 43953/17 Tekkoyun c. Türkiye 28/04/2017 Ramazan TEKKOYUN 11/04/1989 İbrahim KOCAOÔUL Judecător ordinar sau procuror public ByLock sistem de mesagerie 63736/17 Sarpkaya v. Türkiye 13/06/2017 Fatih SARPKAYA 10/05/1986 Judecător ordinar sau procuror public HSYK 77593/17 Aslan v. Türkiye 16/02/2018 Yüceler ASLAN 22/04/1975 Judecător ordinar sau procuror public ByLock sistem de mesagerie 84065/17 Çakmak v. Türkiye 13/11/2017 İrfan ÇAKMAK 19/01/1981 Hüseyin AYGÜN Judecător ordinar sau procuror public HSYK decizia 10. 12531/18 Assukar v. Türkiye 08/03/2018 Zafer AKARSU 20/05/1979 Tarık Said GÜLDİBİ Judecătorul ordinar sau procurorul public HSYK hotărârea 11. 16949/18 Bekci c. Türkiye 26/03/2018 Osman BEKCİ 05/07/1986 Judecătorul ordinar sau procurorul public HSYK hotărârea 12. 17137/18 Özdemir v. Türkiye 19/03/2018 Mahmut ÖZDEMİR 10/05/1983 Hüseyin AYGÜN Judecătorul ordinar sau procurorul public

HSYK decizia 13. 24982/19 Pekgüzel v. Türkiye 25/04/2019 Mehmet Ali PEKGÜZEL 05/04/1966 Kübra GÜLAÇTI Judecătorul ordinar sau procurorul public HSYK Hotărârea 14. 35826/19 Kösem v. Türkiye 31/05/2019 Ramazan KÖSEM 18/04/1989 Tarık Said GÜLDİBİ Fostul judecător ByLock sistem de mesagerie 15. 36471/19 Doğan v. Türkiye 27/06/2019 Abdulbaki DOδAN 05/12/80 Fostul procuror public ByLock sistem de mesagerie 16. 38911/19 Tekin v. Türkiye 10/07/2019 Harun TEKİN 01/01/1977 İrem TATLIDEDE Judecător ordinar sau procuror public HSYK Hotărârea 17. 40630/19 Șimșek v. Türkiye 22/07/2019 Ünzüle ȘİMȘEK 25/10/1970 Zeki ȘİMȘEK Judecător ordinar sau procuror public HSYK decizia 18. 42478/19 Tavan v. Türkiye 31/07/2019 Ayhan TAVAN 15/03/1974 Mehmet ÖNCÜ Ofițer de poliție ByLock sistem de mesagerie 19. 55595/19 Yiğitbilek v. Türkiye 27/09/2019 Uğur Yİ Betül Saadet Y ¶İTBİLEK YILDIZ Fostul procuror public ByLock sistem de mesagerie 20. 57068/19 Gültekin v. Türkiye 10/10/2019 Abdulkadir GÜLTEKİN 20/03/1971 Judecător ordinar sau procuror public HSYK hotărâre 21. 58672/19 Özer v. Türkiye 30/10/2019 Sefer ÖZER 25/08/1981 Ceren ATALAY Judecător ordinar sau procuror HSYK

SECOND SECTION

CASE OF ULUSOY AND OTHERS v. TÜRKİYE ( Application no. 73062/16 and 20 others see appended list) JUDGMENT STRASBOURG 6 September 2022 This judgment is final but it may be subject to editorial revision.

In the case of Ulusoy and Others v. Türkiye, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Committee composed of: Branko Lubarda, President, Jovan Ilievski, Diana Sârcu, judges, and, Hasan Bakırcı, Section Registrar, Having regard to: the applications against the Republic of Türkiye lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by twenty-one Turkish nationals, whose relevant details are listed in the appended table, (“the applicants”), on the various dates indicated therein; the decision to give notice of the applications to the Turkish Government (“the Government”) represented by their Agent, Mr Hacı Ali Açıkgül, Head of the Department of Human Rights of the Ministry of Justice of the Republic of Turkey; the parties’ observations; the decision to reject the Government’s objection to the examination of the applications by a Committee; Having deliberated in private on 28 June 2022, Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

SUBJECT MATTER OF THE CASE

1. The present applications mainly concern the arrest and pre-trial detention of the applicants in the aftermath of the coup attempt of 15 July 2016, on suspicion of their membership of an organisation described by the Turkish authorities as the “Fetullahist Terrorist Organisation / Parallel State Structure” (Fetullahçı Terör Örgütü / Paralel Devlet Yapılanması, hereinafter referred to as “FETÖ/PDY”), which was considered by the authorities to be behind the coup attempt (further information regarding the events that unfolded after the coup attempt, including the details of the state of emergency declared by the respondent Government and the ensuing notice of derogation given to the Secretary General of the Council of Europe, as well as the legislative developments that followed the declaration of the state of emergency, may be found in the case of Baș v. Turkey , no. 66448/17, §§ 7 ‑ 14 and §§ 109-110, 3 March 2020). All of the applicants, except for the applicants in applications nos.

35826/19, 36471/19, 42478/19 and 55595/19, were serving as ordinary judges or prosecutors at different types and/or levels of court at the material time. The applicant in application no. 42478/19 was a police officer, and the remaining three applicants in question were former members of the judiciary.

THE COURT’S ASSESSMENT

JOINDER OF THE APPLICATIONS

5. Having regard to the similar subject matter of the applications, the Court finds it appropriate to examine them jointly in a single judgment.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 5 § 1 OF THE CONVENTION

6. The applicants complained that there had been no specific evidence giving rise to a reasonable suspicion, within the meaning of Article 5 § 1 (c) of the Convention, that they had committed a criminal offence necessitating pre-trial detention.

OTHER COMPLAINTS

11. As regards any remaining complaints under Article 5 §§ 1, 3, 4 and 5, the Court decides not to examine them, in view of its findings under Article 5 § 1 above and its considerations in the case of Turan and Others (cited above, § 98).

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

12. The applicants requested compensation in varying amounts in respect of non-pecuniary damage. Most of the applicants also claimed pecuniary damage, corresponding mainly to their loss of earnings resulting from their dismissal, as well as the legal costs and expenses incurred before the domestic courts and the Court.