2ra-2137/19 — rezolutiunea contractului de vinzare cumparare, repunerea partilor in situatia anterioara, constatarea nulitatii tranzactiilor de impacare

2ra-2137/19 — rezolutiunea contractului de vinzare cumparare, repunerea partilor in situatia anterioara, constatarea nulitatii tranzactiilor de impacare (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr.2ra-2137/2019

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (V. Chisilița)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (I. Cimpoi, V. Clima, A. Danilov)

Î N C H E I E R E

27 noiembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de Nicolae Robu, reprezentat de

către avocatul Vladislav Roșca,

în cauza civilă la cererea depusă de Nicolae Robu împotriva Întreprinderii cu

Capital Străin „COMPLETMONTAJ” Societate cu Răspundere Limitată, Ginady

Avdeev, intervenient accesoriu Andrei Anișcenco și Tatiana Scromtai, cu privire la

rezoluțiunea contractului de vânzare–cumpărare, repunerea părților în situația

anterioară semnării contractului, constatarea nulității tranzacțiilor de împăcare,

împotriva deciziei din 14 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă :

La 15 mai 2017 avocatul Vladislav Roșca acționând în interesele reclamanților

Nicolae Robu și Tatiana Scromtai a depus cerere de chemare în judecată împotriva

ÎCS „COMPLETMONTAJ” SRL, Ginady Avdeev, intervenient accesoriu Andrei

Anișcenco solicitând rezoluțiunea contractului de vânzare–cumpărare, repunerea

părților în situația anterioară semnării contractului, constatarea nulității

tranzacțiilor de împăcare și încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a indicat, că în temeiul contractului de vânzare-cumpărare

nr. 2574 din 11 iulie 2007 autentificat de notarul Tatiana Ungureanu înregistrat în

Registrul bunurilor imobile la 02 august 2007, unde ÎCS „COMPLETMONTAJ”

SRL are calitatea de cumpărător, iar reclamanții de vânzător, Nicolae Robu a

vândut cumpărătorului terenul cu suprafața de 0,0861 ha, amplasat în XXX cu nr.

cadastral la acel moment XXX.

Ulterior, numărul cadastral al terenului a fost modificat de cumpărător în

temeiul deciziei privind formarea bunului imobil nr.3891 din 13 aprilie 2009, în

urma comasării acestuia cu alte sectoare de teren învecinate. Decizia privind

formarea bunului imobil nr. 3891 din 13 aprilie 2009 este deținută de pârâtul ÎCS

„COMPLETMONTAJ” SRL.

1

A notat că potrivit contractului, terenul a fost vândut la prețul de 3 075 477 de

lei pe care cumpărătorul urma să-i achite lui Nicolae Robu după cum urmează:

suma de 2 201 771 de lei achitată până la momentul semnării contractului; restul

sumei în mărime de 873 706 de lei - în contul efectuării construcției asumate de

către cxumpărător (biserică) prin înțelegerea semnată de către părți la data de 07

iunie 2007, timp de 2 ani din ziua primirii autorizației de construcție.

A susținut că prin acordul f/n din 07 iunie 2007 semnat între părți,

cumpărătorul s-a obligat să construiască pentru vânzător în contul plății parțiale

pentru teren, pe riscul său și din surse și cu materiale proprii, o biserică care să

corespundă parametrilor expuși în acord. Lucrarea trebuia să fie executată în

termen de 2 ani de la momentul obținerii autorizației de construire.

Ulterior, între reclamant și pârâtă au fost semnate mai multe acte și înțelegeri

în urma cărora în anul 2011 a fost obținută autorizația de construire a bisericii pe

terenul vecin celui vândut, aflat în posesia Uniunii veteranilor de război din

Afganistan din Republica Moldova.

Până în prezent executarea lucrărilor nici nu a fost inițiată. Astfel, până în

prezent, pârâtul nu și-a executat obligația de construcție a bisericii.

A indicat că ÎCS „COMPLETMONTAJ” SRL recunoaște obligațiile

contractuale pe care le are în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 2574

din 11 iulie 2007, cât și faptul că nu le-a executat până în prezent. Acest fapt este

confirmat prin semnarea de către aceasta, la 07 decembrie 2016 a tranzacțiilor de

împăcare nr. 1-C-RN-AA și 2-C-RN-AA încheiate în urma unui proces de mediere.

A menționat că tentativele de soluționare amiabilă a litigiului nu s-au soldat cu

rezultat, instanța de judecată constatând că prevederile tranzacțiilor de împăcare

semnate sunt contrare prevederilor legale, drepturilor, libertăților și intereselor

legitime ale persoanei. Ilegalitatea tranzacției de împăcare nr. 1-C-RN-AA din 07

decembrie 2017 a fost constatată prin încheierea irevocabilă din 26 decembrie

2016 a Judecătoriei Buiucani, mun. Chișinău și nu necesită a fi dovedită în alt

litigiu între aceleași părți, precum nici nu poate fi contestat. Ilegalitatea tranzacției

de împăcare nr.2-C-RN-AA din 07 decembrie 2017 este constatată prin încheierea

irevocabilă din 02 martie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani și nu

necesită a fi dovedită în alt litigiu între aceleași părți, precum nici nu poate fi

contestat.

A considerat că în corespundere cu art. 220 alin. (1) Cod civil, actul juridic sau

clauza care contravin normelor imperative sunt nule dacă legea nu prevede altfel.

Astfel tranzacțiile de împăcare nr. 1-C-RN-AA și 2-C-RN-AA din 07 decembrie

2016 sunt nule absolut. Neexecutarea obligațiilor de către ÎCS „Completmontaj”

SRL îl privează pe Nicolae Robu de ceea ce urmărea în rezultatul încheierii

contractului și este o dovadă că nu poate conta pe executarea în viitor a acestuia.

Aceste acțiuni sunt temei de rezoluțiune a contractului conform art. 735 Cod civil.

A subliniat că efectele neexecutării obligației de a construi biserica sunt

prevăzute în pct. 14 din Acordul f/n din 7 iunie 2007. Or, reclamantul a transmis

pârâtei, la 31 martie 2017 declarația de rezoluțiune a contractului de vânzare-

cumpărare nr. 2574 din 11 iulie 2007 prin care a declarat contractul rezolvit pentru

neexecutare esențială așa cum prevede pct. 10 din contract.

La 31 martie 2017 alături de declarația de rezoluțiune Nicolae Robu a transmis

ÎCS „COMPLETMONTAJ” SRL o reclamație prin care a comunicat pârâtei despre

2

rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2574 din 11 iulie 2007 din

motivul neexecutării esențiale a obligațiilor contractuale de către cumpărător și a

solicitat ca în termen de 7 zile calendaristice să îl contacteze pentru a conveni

asupra datei și orei la care urmau să se prezinte împreună la notar pentru

perfectarea actelor de repunere a părților în situația inițială/anterioară semnării

contractului de vânzare-cumpărare nr. 2574 din 11 iulie 2007 și respectiv

restituirea terenului cu suprafața de 0,0861 ha, amplasat în XXX în proprietatea lui

Nicolae Robu cu restituirea de către ultimul a sumelor bănești încasate la

momentul semnării contractului.

A mai indicat că până la data depunerii prezentei cereri de chemare în judecată

reprezentanții ÎCS „COMPLETMONTAJ” SRL nu au întreprins nici o acțiune în

vederea realizării solicitărilor legale expuse în reclamația din 31 martie 2017. Or,

inacțiunile pârâtei în vederea restituirii terenului împiedică exercitarea dreptului

de proprietate ale acestuia asupra terenului, cu toate cele trei atribute ale acestui

drept.

A solicitat: - constatarea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2574 din 11

iulie 2007 ca fiind rezolvit prin declarația lui Nicolae Robu în calitate de vânzător,

din 31 martie 2017, din motivul neexecutării esențiale a obligațiilor contractuale de

către cumpărător ÎCS „Completmontaj” SRL;

- repunerea părților contractului de vânzare-cumpărare nr. 2574 din 11 iulie

2007 în situația inițială/anterioară semnării acestuia, după cum urmează:

a) anularea parțială a deciziei privind formarea bunului imobil nr. 3891 din 13

aprilie 2009 în partea includerii terenului cu nr. cadastral XXX cu suprafața de

0,0861 ha situat în XXX, obiect al contractului de vânzare-cumpărare nr. 2574 din

11 iunie 2007 cu excluderea acestuia din contul bunului imobil cu nr. cadastral

XXX și înregistrarea în registrul bunurilor imobile astfel cum a fost înregistrat

până la data adoptării deciziei privind formarea bunului imobil nr. 3891 din 13

aprilie 2009;

b) restituirea terenului cu suprafața de 0,0861 ha, amplasat în XXX, obiect al

contractului de vânzare-cumpărare nr. 2574 din 11 iulie 2007 în proprietatea lui

Nicolae Robu și Tatianei Scromtai, cu efectuarea înregistrării în Registrul

Bunurilor Imobile;

c) restituirea de către Nicolae Robu în folosul ÎCS „COMPLETMONTAJ”

SRL a sumelor bănești încasate ca rezultat al semnării contractului de vânzare-

cumpărare nr. 2574 din 11 iulie 2007;

- constatarea nulității tranzacțiilor de împăcare nr. 1-C-RN-AA și 2-C-RN-AA

din 07 decembrie 2016 semnate între Nicolae Robu, ÎCS „COMPLETMONTAJ”

SRL și Ginady Avdeyev confirmate de mediatorul Andrei Anișcenco.

- încasarea din contul ÎCS „COMPLETMONTAJ” SRL în beneficiul

reclamantului Nicolae Robu a cheltuielilor legate de judecarea pricinii, dintre care

taxa de stat în mărime de 25 000 lei și onorariul avocatului.

Prin încheierea din 10 august 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

cererea de chemare în judecată, în partea pretențiilor formulate de către Tatiana

Scromtai, a fost scoasă de pe rol (f.d.126-129, vol.I).

Prin încheierea din 10 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani, Tatiana Scromtai a fost atrasă în proces în calitate de intervenient

accesoriu (f.d.138-140, vol.I)

3

Prin hotărârea din 25 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

s-a respins cererea de chemare depusă Nicolae Robu împotriva Întreprinderii cu

Capital Străin „COMPLETMONTAJ” Societate cu Răspundere Limitată, Ginady

Avdeev, intervenient accesoriu Andrei Anișcenco și Tatiana Scromtai, cu privire la

rezoluțiunea contractului de vânzare–cumpărare, repunerea părților în situația

anterioară semnării contractului, constatarea nulității tranzacțiilor de împăcare.

Prin decizia din 14 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

depus de Nicolae Robu și s-a menținut hotărârea primei instanțe.

Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că pretenții justificate pe

temeiurile acțiunii, contravin pct. 3 al Acordului privind construirea Bisericii din

XXX semnată între Nicolae Robu și ÎCS „COMPLETMONTAJ” SRL, la 07 iunie

2007, conform căreia, părțile au convenit referitor la executarea lucrării de

construcție a bisericii în termen de 2 ani de la momentul obținerii autorizației de

construire.

Conform autorizației de construire nr. 666 din 12 august 2011 a fost autorizată

construcția bisericii în cadrul Complexului comemorativ „Feciorilor Patriei -

Sfânta amintire”, amplasată pe terenul din XXX.

Colegiul civil a considerat că instanța de fond a apreciat corect circumstanțele

cauzei, aplicând normele legale relevante speței or, condițiile stabilite de legiuitor

la art. 267 Cod civil pentru exercitarea dreptului la acțiune în interiorul termenului

de prescripție de 3 ani au menirea de a asigura o îmbinare echitabilă a intereselor

persoanelor fizice și juridice, inclusiv dreptul la examinarea cauzei în mod

echitabil.

În acest context, a relevat că art. 272 Cod civil stipulează că termenul de

prescripție extinctivă începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune.

Dreptul la acțiune se naște la data când persoana a aflat sau trebuia să afle despre

încălcarea dreptului.

Dacă legea prevede altfel, prescripția începe să curgă de la data când obligația

devine exigibilă, iar în cazul obligației de a nu face. de la data încălcării acesteia.

în cazul în care dreptul subiectiv este afectat de un termen suspensiv sau de o

condiție suspensivă, termenul de prescripție extinctivă începe să curgă de la data

împlinirii termenului ori a realizării condiției.

Analizând normele legale în coraport cu înscrisurile probatorii administrate,

Colegiul civil a considerat că prima instanță în mod întemeiat a stabilit că termenul

de prescripție referitor la obligațiile asumate prin acordul din 07 iunie 2007 a

expirat la 13 august 2016, de aceea solicitarea rezilierii contractului pe motivul

neexecutării obligației prevăzute în acord este de asemenea prescrisă.

De asemenea, infirmând argumentul apelantului cu privire la întreruperea

termenului de prescripție prin faptul că părțile au semnat tranzacțiile de împăcare

nr. 1-C-RN-AA și 2-C-RN-AA din 07 decembrie 2016, prin care au recunoscut

existența obligației de construire a bisericii și neexecutarea acesteia. Colegiul a

reținut următoarele: conform tranzacției nr. 1-C-RN-AA și 2-C-RN-AA din 07

decembrie 2016 semnate de ÎCS „COMPLETMONTAJ” SRL, Nicolae Robu și

Ginady Avdeyev, s-a stabilit că sarcina stabilită față de ÎCS

„COMPLETMONTAJ” SRL ce rezultă în special din punctul 2 al contractului de

vânzare cumpărare nr. 2574 din 11 iulie 2007 și în baza acordului din 07 iunie

2007 privind construirea bisericii la adresa XXX părțile o recunosc a fi prescrisă.

4

Colegiul a apreciat ca fiind corectă și întemeiată concluzia primei instanțe prin

care a respins pretențiile cu privire la constatarea nulității tranzacțiilor de împăcare

nr. 1-C-RN-AA și 2-C-RN-AA din 07 decembrie 2016 semnate între de ÎCS

„COMPLETMONTAJ” SRL, Nicolae Robu și Ginady Avdeyev confirmate de

mediatorul Andrei Anișcenco.

A subliniat că prin încheierea din 26 decembrie 2016 a Judecătoriei Buiucani,

mun. Chișinău a fost refuzată confirmarea tranzacției de împăcare nr. 1-C-RN-AA

din 07 decembrie 2016 încheiată în cadrul procedurii de mediere de către ÎCS

„COMPLETMONTAJ” SRL, Nicolae Robu și Ginady Avdeyev, iar prin

încheierea din 02 martie 2017 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani a fost

refuzată confirmarea tranzacției de împăcare încheiată în cadrul procedurii de

mediere din 07 decembrie 2016 2-C-RN-AA, între părțile ÎCS

„COMPLETMONTAJ” SRL și Nicolae Robu.

Colegiul a respins afirmațiile lui Nicolae Robu conform cărora concluzia

primei instanței este contrară prevederilor legale ale Codului civil, deoarece

contractul nr. 2574 din 11 iulie 2007 a fost rezolvit prin declarația de rezoluțiune a

lui Nicolae Robu din 31 martie 2017, expediată și comunicată pârâților/intimaților,

care nu au obiectat în nici un fel la momentul recepției acesteia. Or, în contextul

art. 281 alin. (1) Cod civil (în redacția Legii nr. 1107-XV din 06 iunie 2002),

rezultă că după expirarea termenului de prescripție extinctivă debitorul poate

refuza executarea obligației. Mai mult, despre prescrierea obligației era cunoscut

din anul 2016 când la momentul încheierii tranzacțiilor de împăcare părțile au

recunoscut obligația ca fiind una naturală.

Instanța de apel nu a reținut nici argumentul apelantului conform cărora prima

instanță a confundat existența obligațiilor cu prescrierea lor, deoarece legea nu

consideră că expirarea termenului de prescripție este temei de stingere a dreptului

subiectiv al creditorului, iar expirarea termenului de prescripție nu duce la

stingerea dreptului, ci doar îl lipsește pe creditor de posibilitatea exercitării lui

silite. Or, expirarea termenului de prescripție nu are ca efect stingerea dreptului

subiectiv al creditorului, iar recunoașterea obligațiilor trebuie să fie neîndoielnică,

să rezulte cu certitudine din acțiunile debitorului. Acest fapt a fost confirmat

inclusiv de către prima instanță că în preambulul tranzacțiilor de împăcare părțile

au recunoscut faptul că obligația este prescrisă.

La fel, s-a respins și argumentul cu referire la rezoluțiuinea contractului de

vânzare-cumpărare nr. 2574 din 11 iulie 2007 inclusiv circumstanța că la

momentul semnării tranzacțiilor, debitorul/intimat a afirmat că cunoaște despre

scurgerea termenului de prescripție, în acest sens, Colegiul a reținut că termenul de

prescripție a expirat la 12 august 2016, iar tranzacțiile neomologate de către

instanță au fost semnate în luna decembrie 2016.

Colegiul civil a conchis prima instanță a elucidat pe deplin circumstanțele

importante pentru soluționarea cauzei, a oferit apreciere justă probelor administrate

și a aplicat corect normele de drept material și procedural, hotărârea fiind în

concordanță cu art. 239-240 Cod de procedură civilă.

La 02 august 2019 Nicolae Robu, reprezentat de către avocatul Vladislav

Roșca a declarat recurs împotriva deciziei din 14 mai 2019 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând casarea deciziei recurate și a hotărârii din 25 octombrie 2018

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care

5

se va admite integral cererea de chemare în judecată înaintată de către Nicolae

Robu (f.d. 147-157, vol.II).

În motivarea recursului și-a exprimat dezacordul cu decizia Curții de Apel

Chișinău și hotărârea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, invocând prevederile

art.432 alin. (2) lit. a) și c) Cod de procedură civilă.

A indicat că atât prima instanță, cât și instanța de apel au interpretat eronat

temeiurile legale ale rezoluțiunii, prevăzute de art. 735 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și

d) Cod civil (în vigoare până la 1 martie 2019).

La fel, a menționat că instanțele ierarhic inferioare la examinarea solicitării de

constatarea nulității tranzacțiilor de împăcare nr. 1-C-RN-AA și 2-C-RN-AA din 7

decembrie 2016 (semnate între Nicolae Robu, ICS „COMPLETMONTAJ” SRL și

Ginady Avdeyev, confirmate de mediatorul Andrei Anișcenco) au ignorat

prevederile art. 216 alin. (2) și art. 217 alin. (3) Cod civil (în vigoare pînă la 1

martie 2019) privind constatarea nulității actului juridic.

A notat că instanța de apel nu a ținut cont de faptul că în argumentarea sa

prima instanță vorbește despre „solicitarea de reziliere”, iar în decizie se indică

asupra rezoluțiunii, or, solicitarea reclamantului a fost „rezoluțiunea” contractului

de vânzare-cumpărare nr. 2574 din 11 iulie 2007. Astfel, la examinarea solicitării

de constatare a contractului de vânzare-cumpărare nr. 2574 din 11 iulie 2007 ca

fiind rezolvit, instanțele ierarhic inferioare au confundat existența unui

drept/obligații cu dreptul de a solicita executarea silită prin intermediul acțiunii

civile a unui drept/obligații, fapt care a generat, în final aplicarea eronată a

prevederilor referitoare la prescripția extinctivă.

A remarcat că prin cererea de chemare în judecată, reclamantul nu a solicitat

executarea obligațiilor asumate de către pârâta ÎCS „COMPLETMONTAJ” SRL

prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2574 din 11 iulie 2007. Precum și faptul

că nici în cererea de chemare în judecată, nici în cadrul ședințelor de examinare în

fond și apel a respectivei cauze - nici reclamatul, nici reprezentanții acestuia nu au

făcut nici o afirmație și nu au invocat niciodată întreruperea termenului de

prescripție ca temei pentru acțiunea înaintată. Ca dovadă suplimentară a acestui

fapt, nici în cererea de chemare în judecată, nici în cadrul ședinței de chemare în

judecată, reclamantul nu a invocat art. 277 Cod civil (în viitoare până la 1 martie

2019), care si reglementează întreruperea cursului prescripției extinctive.

A specificat că instanțele ierarhic inferioare au confundat existența

obligațiilor cu prescrierea lor. Or, legea nu consideră că expirarea termenului de

prescripție este temei de stingere a dreptului subiectiv al creditorului. Expirarea

termenului de prescripție nu duce la stingerea dreptului, ci doar îl lipsește de

posibilitatea exercitării lui silite prin intermediul acțiunii civile, dovadă a acestei

afirmații fiind prevederile art. 281 Cod civil.

A relevat că pentru a decide rezoluțiunea unui contract nu există condiția

adresării în instanța de judecată, astfel, rezoluțiunea nu este legată de termenul

general de prescripție în cadrul căruia se poate cere în instanța de judecată

executarea silită a unei obligații.

A conchis că instanțele ierarhic inferioare nu au făcut diferență între

constatarea existenței dreptul contractual (fapt ce a constituit obiect al prezentei

acțiuni) și solicitarea executării silicte a unui drept contractual (care nu a constituit

obiect al acțiunii). De asemenea, instanțele au aplicat eronat prevederile referitoare

6

la rezoluțiunea contractelor și la dreptul de a utiliza rezoluțiunea ca instrument

extrajudiciar de protecție a intereselor și drepturilor contractuale. În consecință,

instanțele au admis neaplicarea unor prevederi legale exprese, cât și interpretarea și

aplicarea eronată a altora, care nu au relevanță pentru speță.

A concluzionat că dreptul de rezoluțiune a contractului nu este supus și nu

este legat de termenul general de prescripție stabilit pentru exercitarea dreptului de

adresare în instanța de judecată în vederea obținerii executării silite a obligațiilor

contractuale; rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare nr. 2574 din 11 iulie

2007 s-a făcut în baza unor temeiuri legale, prevăzute la art. 735 alin. (2) lit. a) și

d) Cod civil (în vigoare până la 1 martie 2019), și în cadrul unui termenul rezonabil

conform art. 741 Cod civil (în vigoare până la 1 martie 2019); adresarea în instanța

de judecată a lui Nicolae Robu pentru constatarea rezoluțiunii contractului de

vânzare-cumpărare nr. 2574 din 11 iulie 2007 s-a făcut în cadrul termenului

general de prescripție pentru apărarea în instanța de judecată a dreptului său de a

rezolvi contractul în temeiul art. 735 Cod civil (în vigoare până la 1 martie 2019);

Ginady Avdeyev a recunoscut, prin tranzacțiile de împăcare nr. 1-C-RN-AA și 2-

C-RN-AA, existenta obligațiilor ÎCS „COMPLETMONTAJ” SRL, ce rezultă din

contractul de vânzare-cumpărare nr. 2574 din 11 iulie 2007; în temeiul art. 281

alin. (3) Cod civil (în vigoare până la 1 martie 2019), obligațiile contractuale ale

ÎCS „COMPLETMONTAJ” SRL continuă să existe atâta timp cât este în vigoare

contractul de vânzare-cumpărare nr. 2574 din 11 iulie 2007, chiar dacă

recunoașterea lor s-a făcut în afara termenului general de prescripție; declararea

nulității absolute a actelor juridice nu se presupune, nu survine de la sine, dar se

constată și se declară exclusiv de către instanța de judecată (art. 216 alin. (2) Cod

civil (în vigoare până la 1 martie 2019)); concluziile primei instanței, sunt în

contradicție cu circumstanțele cauzei (reclamantul nu a solicitat pârâtei rezilierea,

dar a decis rezolvirea contractului; în acțiunea depusă, reclamantul nu a invocat

întreruperea prescripției, dar a invocat recunoașterea obligației de către pârât după

scurgerea prescripției, fapt ce produce anumite efecte juridice); instanțele ierarhic

inferioare au evitat să aplice unele norme invocate în cererea de chemare în

judecată și în cererea de apel, precum și au aplicat în mod eronat și au încălcat alte

prevederi ale Codului civil.

În conformitate cu art.434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Materialele dosarului confirmă faptul că decizia din 14 mai 2019 a Curții de

Apel Chișinău a fost expediată pentru cunoștință participanților la proces la 27 mai

2019 (f.d. 144, vol.II), însă la dosar lipsește confirmarea recepționării deciziei de

către părți. Prin urmare recursul declarat la 02 august 2019 de Nicolae Robu,

reprezentat de avocatul Vladislav Roșca, se consideră a fi depus în termenul

prevăzut de lege.

La 15 octombrie 2019 în adresa intimaților a fost expediat copia recursului

declarat, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței la recurs.

La 11 noiembrie 2019 ÎCS „COMPLETMONTAJ” SRL, reprezentat de

avocatul Victor Durleșteanu a depus referință pe marginea recursului declarat,

solicitând respingerea recursului cu menținerea deciziei din 14 mai 2019 a Curții

de Apel Chișinău și a hotărârii din 25 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Buiucani.

În conformitate cu art. 439 alin. (2), (3) Cod de procedură civilă, după

7

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit,

admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin.(2).

Examinând admisibilitatea recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Nicolae Robu, reprezentat de

către avocatul Vladislav Roșca, este inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți

la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de

drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art.433 lit.a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Nicolae Robu, reprezentat de

către avocatul Vladislav Roșca, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432

8

alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentului cu

soluția pronunțată de către instanțele ierarhic inferioare și nu redă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept

procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a

fi respinse.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a

are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității constă în

verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele

prevăzute în art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei se precizează că, în contextul normelor procedurale

din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de

recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de

apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența

probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței

de recurs.

Prin prisma art.432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art.130 Cod de procedură

civilă, însă din recursul declarat nu rezultă încălcarea flagrantă a regulilor de

apreciere a probelor.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate

a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea

statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo

împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai

stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct.

45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective, trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept

național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten

v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

9

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Nicolae Robu,

reprezentat de către avocatul Vladislav Roșca nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă și respectiv este

inadmisibil.

În conformitate cu art.art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură

civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Nicolae Robu, reprezentat de

către avocatul Vladislav Roșca.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

10