2ra-2088/19 — incasarea datoriei, dobinzii de intirziere

Dosarul nr.2ra-2088/2019

Prima instanță: Judecătoria Comrat, sediul Central (V. Hrapacov)

Instanța de apel: Curtea de Apel Cahul (N. Bondarenco, S. Pilipenco, R. Petrov)

Î N C H E I E R E

27 noiembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

examinând admisibilitatea recursului declarat de Grigori Popușoi,

în cauza civilă la cererea depusă de Ghenadie Calaraș împotriva lui Grigori

Popușoi cu privire la încasarea datoriei și dobânzii de întârziere,

împotriva deciziei din 29 mai 2019 a Curții de Apel Cahul,

c o n s t a t ă :

La 14 august 2014 Ghenadie Calaraș a depus cerere de chemare în judecată

împotriva lui Grigori Popușoi cu privire la încasarea datoriei și dobânzii de

întârziere.

În motivarea acțiunii a indicat că la 25 decembrie 2013 a încheiat cu Grigori

Popușoi contract de împrumut în formă de recipisă, prin care Grigori Popușoi în

calitate de „împrumutat” a primit de la el suma bănească în valoare totală de 100000

de lei în calitate de împrumut, cu termenul de rambursare până la 31 decembrie

2013.

A notat că suma nu a fost restituită în termen.

A solicitat încasarea din contul lui Grigori Popușoi suma de 100 000 de lei și

taxa de stat achitată în mărime de 3 000 de lei.

Prin hotărârea din 02 noiembrie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, s-a

admis cererea de chemare în judecată înaintată de Ghenadie Calaraș.

S-a încasat de la Grigori Popușoi în beneficiul lui Ghenadie Calaraș datoria în

cuantum de 100 000 de lei, sumă nerestituită a împrumutului obținută în baza

recipisei din 25 decembrie 2013, și suma de 3000 de lei cu titlu de compensare a

cheltuielilor judiciare suportate în legătură cu achitarea taxei de stat la depunerea

acțiunii.

Prin decizia din 29 mai 2019 a Curții de Apel Cahul, s-a respins apelul depus de

Grigori Popușoi și s-a menținut hotărârea primei instanțe.

Pentru a decide astfel instanța de apel a reținut că la 25 decembrie 2013 între

Ghenadie Calaraș și Grigori Popușoi a fost încheiat contract de împrumut în formă

1

de recipisă, prin care Grigori Popușoi în calitate de „Împrumutat” a primit de la

Ghenadie Calaraș, în calitate de „Împrumutător” suma bănească în valoare totală de

100 000 de lei, cu condiția că în termen de până la 31 decembrie 2013 suma

împrumutată va fi restituită.

A mai constatat că obligația apelantului Grigori Popușoi de a restitui suma

împrumutului de 100 000 de lei a devenit scadentă la 31 decembrie 2013, însă la

data indicată suma împrumutului nu a fost restituită.

Colegiul civil, cu referire la art. 774 alin. (1), 1242 alin. (1), 1247 alin. (1) Cod

civil, a notat că între părți existau raporturi juridice de împrumut, condiționate de

executarea obligațiilor din partea apelantului Grigori Popușoi de restituire a sumei

împrumutate, cu termenul de scadență la 31 decembrie 2013, însă apelantul nici la

această dată, nici ulterior acestei date, nu a restituit împrumutul.

Astfel, verificând legalitatea și temeinicia hotărârii contestate, Colegiul judiciar

a conchis că prima instanță întemeiat a ajuns la concluzia admiterii cererii de

chemare în judecată înaintate de Ghenadie Calaraș, ca urmare a determinării cu

certitudine a tuturor circumstanțelor litigiului, fiind respectate și aplicate corect

normele de drept material și procedural în raport cu cauza examinată.

A considerat ca fiind neîntemeiate afirmațiile apelantului Grigori Popușoi

precum că, Ghenadie Calaraș nu a dat, iar dînsul nu a primit bani cu împrumut or,

aceste afirmații sunt declarative, iar recipisa întocmită la 23 decembrie 2013

combate cele invocate de apelantul Grigori Popușoi.

Referitor la argumentul invocat că, scopul real al recipise întocmite la 25

decembrie 2013 a fost recuperarea sumelor pierdute la jocuri de noroc SRL

„BAFTA GC” la suma de 220 071 de lei, instanța de apel a reținut că, acest

argument este contrar probelor cercetate de prima instanță și cea de apel or, conform

recipisei clar este menționat că Ghenadie Calaraș împrumută lui Grigori Popușoi

suma de 100 000 de lei până la 31 decembrie 2013, și nu este menționată suma de

220 071 de lei, pe care Grigori Popușoi ar fi datorat-o SRL „BAFTA GC”. Mai

mult, din materialele cauzei civile nu rezultă faptul că, Calaraș Ghenadie are

atribuție către SRL „BAFTA GC”, nu se dețin probe că ultimul este fondator a

acestei întreprinderi.

Colegiul civil a conchis că prima instanță corect a stabilit circumstanțele care

au importantă pentru soluționarea justă a cauzei civile, având la bază cumulul de

probe prezentate de părți și în corespundere cu art. 130 Cod de procedură civilă

întemeiat a ajuns la concluzia de a admite acțiunea înaintată de Ghenadie Calaraș cu

privire la încasarea datoriei din contractul de împrumut în sumă de 100 000 de lei.

La 30 iulie 2019 Grigori Popușoi a declarat recurs împotriva deciziei din 29

mai 2019 a Curții de Apel Cahul, solicitând casarea deciziei și a hotărârii din 02

noiembrie 2018 Judecătoriei Comrat, sediul Central, cu pronunțarea unei hotărâri

noi prin care se va respinge cererea de chemare în judecată înaintată ca neîntemeiată

(f.d. 188-190, vol.II).

În motivarea recursului și-a exprimat dezacordul cu decizia Curții de Apel

Cahul și hotărârea Judecătoriei Comrat, sediul Central, invocând prevederile art. 432

alin. (2) Cod de procedură civilă, care statuează că instanța judecătorească nu a

aplicat legea care trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie

aplicată și a interpretat în mod eronat legea.

A indicat că între dânsul și Ghenadie Calaraș nu a fost încheiat nici un contract

2

de împrumut, iar intimatul nu i-a transmis careva mijloace bănești.

A menționat că recipisa scrisă între el și Ghenadie Calaraș la 25 decembrie

2013, contravine prevederilor art. 220 Cod civil or, această recipisă este un act

juridic simulat, pentru garantarea unei alte datorii către SRL „BAFTA GC”.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Materialele dosarului confirmă faptul că decizia din 29 mai 2019 a Curții de

Apel Cahul a fost expediată prin intermediul poștei electronice pentru cunoștință

participanților la proces la 03 iulie 2019 (f.d. 176, vol.II), fiind recepționată de către

recurent la 10 iulie 2019 (f.d. 181, vol.II). Astfel, recursul declarat la 30 iulie 2019

de către Grigori Popușoi, a fost depus în termenul prevăzut de lege.

La 02 octombrie 2019 în adresa intimatului a fost expediat copia recursului

declarat, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii referinței la recurs.

În conformitate cu art. 439 alin. (2), (3) Cod de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea

recursului se decide în lipsa acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin.(2).

Examinând admisibilitatea recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Grigori Popușoi, este

inadmisibil din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la

proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială

sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

3

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin.(3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul

în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Conform prevederilor art.433 lit.a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs

se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Grigori Popușoi, nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă.

Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentului cu

soluția pronunțată de către instanțele ierarhic inferioare și nu redă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural,

respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a fi respins.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are

caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural,

verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității constă în

verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute

în art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei se precizează că, în contextul normelor procedurale

din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs

nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel.

Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și

concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art.432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod

flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art.130 Cod de procedură civilă,

însă din recursul declarat nu rezultă încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a

probelor.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului,

care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo

împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai

4

stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct.

45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective, trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care

se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Grigori Popușoi nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă și respectiv este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă,

completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Grigori Popușoi.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Oleg Sternioală

judecătorii Galina Stratulat

Victor Burduh

5