2ra-2190/19 — Cu privire la încasarea cheltuielilor pentru dezvoltarea profesională

2ra-2190/19 — Cu privire la încasarea cheltuielilor pentru dezvoltarea profesională (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosar nr. 2ra-2190/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud:. V. Gîrleanu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud:. M. Anton, V. Cotorobai, I. Țurcan)

Î N C H E I E R E

27 noiembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Svetlana Filincova

judecătorii Dumitru Mardari

Nina Vascan

examinând admisibilitatea recursului declarat de Petru Rusu,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Inspectoratul General al

Poliției al Ministerului Afacerilor Interne împotriva lui Petru Rusu cu privire la încasarea

cheltuielilor suportate pentru dezvoltarea profesională,

împotriva deciziei din 21 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de Petru Rusu și a fost menținută hotărârea din 20 februarie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

c o n s t a t ă:

La 31 iulie 2017 Inspectoratul General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne

a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Petru Rusu cu privire la încasarea

cheltuielilor suportate pentru dezvoltarea profesională în mărime de 16328,48 de lei (f.d.

1-3).

În motivarea acțiunii reclamantul Inspectoratul General al Poliției al Ministerului

Afacerilor Interne a indicat că, prin ordinul nr. 451ef din 01 noiembrie 2013, pîrîtul Petru

Rusu a fost numit în funcția de ofițer de investigații-interimar al biroului zonal poliție

criminală al Sectorului de poliție nr. 6 (Vatici) al Inspectoratului de Poliție Orhei al IGP

al MAI.

Reclamantul a menționat că în scopul acumulării cunoștințelor teoretice și

abilităților practice necesare exercitării atribuțiilor de serviciu, la 04 noiembrie 2013, în

temeiul dispoziției nr. 34/3-4854 din 31 octombrie 2013, pîrîtul a fost delegat la cursurile

de formare profesională inițială în cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” al MAI, pentru

perioada 04 noiembrie 2013 – 31 ianuarie 2014.

Reclamantul a susținut că la 26 februarie 2016, prin ordinul nr. 90 ef din aceeași

dată, în conformitate cu art. 47 alin. (1) lit. a) din Legea cu privire la activitatea poliției și

statutul polițistului nr. 320 din 27 decembrie 2012, a fost încetat serviciul și contractul

individual de muncă cu pîrîtul, la cererea acestuia.

Reclamantul a punctat că în conformitate cu prevederile pct.1, 3, 6 subpct. 1 din

anexa nr. 6 privind modul de întocmire a angajamentului scris al funcționarului public

privind activitatea în serviciul public după absolvirea formelor de dezvoltare profesională

la Hotărârea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 privind punerea în aplicare a

1

prevederilor Legii nr. 158 din 04 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul

funcționarului public, la 11 aprilie 2014, pîrîtul a semnat angajamentul funcționarului

public (inclusiv cu statut special) privind activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor

Interne după absolvirea formelor de dezvoltare profesională, conform căruia s-a obligat

după absolvirea cursurilor de dezvoltare profesională în cadrul Academiei „Ștefan cel

Mare” a MAI cu o durată de peste 90 zile, să activeze în cadrul Ministerului Afacerilor

Interne pe o perioadă de 3 ani.

Reclamantul a precizat că conform angajamentului menționat cât și prevederilor pct.

8 subpct.2) al anexei nr. 6 din Hotărârea Guvernului prenotată, pîrîtul s-a obligat să

restituie integral Ministerului Afacerilor Interne cheltuielile suportate pentru dezvoltarea

sa profesională, inclusiv salariul încasat pe perioada aflării la instruire calculate în

condițiile legislației în vigoare, în cazul în care nu va activa în cadrul Ministerului

Afacerilor Interne, după absolvirea cursurilor menționate, întreaga perioadă specificată în

angajament.

Reclamantul a relevat că din motiv că pîrîtul nu a activat în cadrul Ministerului

Afacerilor Interne, după absolvirea cursurilor de dezvoltare profesională, întreaga perioadă

specificată, precum și în scopul soluționării litigiului apărut pe cale extrajudiciară, la

26 decembrie 2016, a expediat în adresa acestuia somația cu privire la restituirea benevolă

și imediată a cheltuielilor suportate pentru dezvoltarea profesională în sumă de

16328,48 de lei. Or, această sumă a fost achitată pîrîtului cu titlul de salariu din contul

Inspectoratului General al Poliției, însă până în prezent acesta din urmă nu și-a onorat

obligațiunea, precum și nu a prezentat motivele refuzului.

Reclamantul a evidențiat că somația nr. 34/2-2365 din 06 septembrie 2016 a fost

expediată prin intermediul ÎS ,,Poșta Moldovei”, fapt ce se confirmă prin chitanța nr.

DS201126776BAR/1 din 28 septembrie 2016.

Reclamantul a solicitat încasarea de la Petru Rusu în beneficiul său a cheltuielilor

suportate pentru dezvoltarea profesională în mărime de 16328,48 de lei.

Prin hotărârea din 20 februarie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, a fost

admisă acțiunea depusă de Inspectoratul General al Poliției al Ministerului Afacerilor

Interne și a fost încasat de la Petru Rusu în beneficiul Inspectoratului General al Poliției al

Ministerului Afacerilor Interne cheltuielile suportate pentru dezvoltarea profesională în

mărime de 16328,48 de lei. Totodată, a fost încasat de la Petru Rusu în beneficiul statului

taxa de stat în mărime de 489, 85 de lei.

Prin decizia din 21 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins apelul

declarat de Petru Rusu și a fost menținută hotărârea din 20 februarie 2018 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Rîșcani.

În consolidarea soluției adoptate, instanța de apel a reținut ca fiind justă concluzia

primei instanțe cu privire la necesitatea admiterii acțiunii depusă de Inspectoratul General

al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne și încasării de la Petru Rusu a sumei de

16328,48 lei, cu titlu de cheltuieli suportate pentru dezvoltarea profesională.

Or, prin semnarea angajamentului nr. 98, Petru Rusu s-a obligat să activeze în cadrul

Ministerului Afacerilor Interne pe o perioadă de la 2 la 3 ani, după absolvirea cursurilor

de formare profesională inițială cu o durată de la 90 până la 120 de zile.

Totodată, instanța de apel a evidențiat că, prin același angajament, Petru Rusu

s-a obligat să restituie integral Ministerului Afacerilor Interne cheltuielile suportate pentru

dezvoltarea sa profesională, în cazul în care nu va activa întreaga perioadă specificată în

angajament, inclusiv salariul încasat pe perioada aflării la instruire în condițiile legii.

Pe cale de consecință, instanța de apel a relevat că, Inspectoratul General al Poliției,

în virtutea raportului juridic obligațional, în calitatea sa de creditor, este îndreptățit să

2

solicite de la Petru Rusu restituirea sumei de 16328,48 de lei, cu titlu de cheltuieli suportate

pentru dezvoltarea profesională a ultimului, în condițiile în care acesta nu a respectat

obligația sa de a activa în cadrul Ministerului Afacerilor Interne întreaga perioadă pentru

care s-a obligat. Astfel, prima instanță corect a admis pretenția dată.

În concluzie, instanța de apel a menționat că semnarea de către Petru Rusu a

angajamentului funcționarului public (inclusiv cu statut special) privind activitatea în

cadrul Ministerului Afacerilor Interne la data de 11 aprilie 2014, până la participarea la

cursurile de instruire care au avut loc în perioada 04 noiembrie 2013 – 31 ianuarie 2014

denotă că apelantul și-a manifestat consimțămîntul valabil exprimat în acest sens, prin

semnarea lui.

Or, Petru Rusu, la data semănării angajamentului, a avut opțiunea și posibilitatea să

refuze să-l semneze în caz de dezacord cu condițiile acestuia. Însă, acesta l-a semnat, fapt

care indică asupra acceptării condițiilor cuprinse în conținutul angajamentului și astfel,

instanța de apel consideră neîntemeiate argumentele apelantului Petru Rusu că acțiunile

lui nu cad sub incidența Regulamentului aprobat de Guvern cu privire la încasarea

cheltuielilor suportate în legătură cu dezvoltarea profesională.

La 04 septembrie 2019 Petru Rusu a declarat recurs împotriva deciziei din 21 martie

2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, repunerea în termenul de

declarare a recursului, casarea integrală a deciziei instanței de apel și restituirea cauzei

spre rejudecare în instanța de apel.

În motivarea cererii de recurs, recurentul Petru Rusu a invocat că decizia instanței

de apel a recepționat-o la 23 august 2019, fapt confirmat prin cererea din 20 august 2019.

Recurentul a relevat că instanța de apel a ignorat totalmente certificatul prezentat de

intimat/reclamant, care confirmă că durata de dezvoltare profesională a durat doar 88 de

zile, și nicidecum de la 90 până la 120 de zile cu prevede pct. 6 subpct. 1 din anexa nr. 6 a

Hotărârii Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009 privind punerea în aplicare a prevederilor

Legii nr.158-XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului

public.

Recurentul a notat că la materialele cauzei lipsește dovada de citare legală a sa și a

reprezentantului său pentru ședința din 21 martie 2019, ceea ce atestă că i-a fost îngrădit

accesul la justiție, deoarece nu au avut posibilitatea de a se expune în față instanței de apel

și a-și motiva poziția.

Recurentul a relatat că instanțele ierarhic inferioare nu era în drept să invoce faptul

încălcării prevederilor pct. 6 subpct. 1 din anexa nr. 6 a Hotărârii Guvernului nr. 201 din

11 martie 2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr.158-XVI din 4 iulie

2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, atâta timp cât

dezvoltarea sa profesională a fost mai mică de 90 de zile.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel.

După cum denotă materialele cauzei, copia deciziei motivate din 21 martie 2019 a

Curții de Apel Chișinău a fost expediată părților la proces, la 23 aprilie 2019, conform

informației anexate la materialele cauzei (f.d. 160), și a fost adusă la cunoștință lui Petru

Rusu la 23 august 2019, fapt confirmat prin cererea din 20 august 2019.

În aceste circumstanțe, instanța de recurs consideră inoportun a se expune asupra

cerinței lui Petru Rusu cu privire la repunerea în termenul de declarare a recursului, or

actele și lucrările cauzei confirmă că recursul a fost declarat de către acesta, cu respectarea

termenului indicat la art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă.

3

La 25 septembrie 2019, în adresa intimatului Inspectoratul General al Poliției al

Ministerului Afacerilor Interne a fost expediată copia recursului declarat de Petru Rusu

(f.d. 171).

La 13 noiembrie 2019 Inspectoratul General al Poliției al Ministerului Afacerilor

Interne a depus referință la recursul declarat de Petru Rusu, prin care a solicitat declararea

recursului inadmisibil or, respingerea recursului și menținerea deciziei instanței de apel.

Examinând temeiurile recursului declarat de Petru Rusu, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră recursul

drept inadmisibil, din următoarele considerente.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că, normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin.(4) stabilește că, săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea

au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de

recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art.432 alin.(2), (3) și (4).

Respectiv, instanța de recurs reține că, examinarea admisibilității recursului

presupune verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs, cu temeiurile

prevăzute la art. 432 Codul de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat de Petru Rusu, se referă la

dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu

constituie temei de casare a deciziei recurate.

Subsidiar, se menționează că, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a, Capitolul

XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv, numai asupra problemelor de

drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia

în fapt.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție accentuează că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de

apreciere a probelor de către instanța de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia,

coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt

în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se invocă că

instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând regulile de apreciere

a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, sau în cazul în care erorile comise

au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Din recursul

declarat de Petru Rusu nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO, în jurisprudența sa, a constatat că, dreptul de acces la instanța

de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise (cauza Golder împotriva

4

Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special

cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o

reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85).

Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel

(Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). Curtea a mai reiterat că, modul

de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare,

depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective. Trebuie ținut cont de

totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic

superioare în acest sistem (Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996,

Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea căii

de atac și procedurile, care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi

conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei hotărâre din

09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1-11) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 Cod de procedură civilă și nu

conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Încheierea privind inadmisibilitatea recursului se plasează pe pagina web a Curții

Supreme de Justiție la data emiterii și se transmite tuturor participanților la proces și

reprezentanților acestora.

În asemenea circumstanțe, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios

Administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Petru Rusu

nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), 440 alin. (1) Cod de

procedură civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Petru Rusu împotriva deciziei din

21 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată

depusă de Inspectoratul General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne împotriva lui

Petru Rusu cu privire la încasarea cheltuielilor suportate pentru dezvoltarea profesională.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Dumitru Mardari

Nina Vascan

5