2ra-548/19 — încasarea cheltuielilor suportate pentru dezvoltarea profesională

2ra-548/19 — încasarea cheltuielilor suportate pentru dezvoltarea profesională (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-548/19

prima instanță: Judecătoria Orhei, sediul Rezina (Igor Negreanu)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Lidia Bulgac, Silvia Gîrbu, Grigore Dașchevici)

ÎNCHEIERE

17 aprilie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Mariana Pitic

examinând admisibilitatea recursului declarat de Andrei Cornilov,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Inspectoratul General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne împotriva lui

Andrei Cornilov cu privire la recuperarea cheltuielilor suportate pentru

dezvoltarea profesională,

împotriva deciziei din 25 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins apelul declarat de Andrei Cornilov, reprezentat de avocatul stagiar

Victor Coadă și s-a menținut hotărârea din 25 aprilie 2018 a Judecătoriei Orhei,

sediul Rezina, prin care s-a admis integral acțiunea depusă de Inspectoratul

General al Poliției al Ministerului Afacerilor Interne,

constată:

La 03 octombrie 2017, Inspectoratul General al Poliției al Ministerului

Afacerilor Interne (în continuare IGP al MAI) a depus cerere de chemare în

judecată împotriva lui Andrei Cornilov cu privire la recuperarea cheltuielilor

suportate pentru dezvoltarea profesională.

În motivarea acțiunii a invocat că, prin ordinul IGP nr. 838 ef. din 01

decembrie 2015 Andrei Cornilov a fost numit în funcția de ofițer de sector-

interimar al sectorului de poliție nr. 1 Rezina al Inspectoratului de Poliție Rezina al

IGP al MAI, iar în scopul acumulării cunoștințelor teoretice și abilităților practice

necesare exercitării atribuiților de serviciu, la 07 decembrie 2015, în temeiul

dispoziției nr.34/3-428 a IGP al MAI acesta a fost delegat la cursurile de formare

profesională inițială în cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI pentru perioada

07 decembrie 2015 – 11 martie 2016.

Totodată, reclamantul a relevat că, la 11 martie 2016, Andrei Cornilov a

semnat angajamentul funcționarului public (inclusiv cu statut special) privind

activitatea în cadrul MAI după absolvirea formelor de dezvoltare profesională, prin

care s-a obligat că după absolvirea formelor de dezvoltare profesională în cadrul

Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI cu o durată de peste 90 zile, să activeze în

cadrul MAI o perioadă de 3 ani, iar în caz contrar să restituie integral MAI

1

cheltuielile suportate pentru dezvoltarea sa profesională, inclusiv salariul încasat pe

perioada aflării la instruire, calculate în condițiile legislației în vigoare.

La 13 iulie 2017, prin ordinul IGP nr. 289 ef. din 06 iulie 2017, în

conformitate cu art. 38 alin. (1) lit. a) din Legea privind funcționarul public cu

statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a fost încetat serviciul și

contractul individual de muncă cu Andrei Cornilov, la cererea personală a acestuia.

În atare circumstanțe, reclamantul a indicat asupra faptului că, distinct

obligațiunilor asumate, Andrei Cornilov nu a activat în cadrul MAI după

absolvirea cursurilor de dezvoltare profesională, întreaga perioadă de 3 ani

specificată în angajament.

Astfel, pentru a soluționa litigiul apărut pe cale amiabilă, la 27 iulie 2017, în

adresa lui Andrei Cornilov a fost expediată o somație, prin care i s-a solicitat

restituirea benevolă și imediată a cheltuielilor suportate de către IGP al MAI pentru

dezvoltarea profesională în sumă de 23 996,32 de lei, sumă achitată lui Andrei

Cornilov din contul IGP al MAI. Însă, somația a rămas nesoluționată, deși a fost

recepționată la 31 iulie 2017.

În această ordine de idei, reclamantul IGP al MAI a solicitat încasarea din

contul lui Andrei Cornilov în beneficiul său a sumei de 23 996,32 de lei, care

constituie cheltuieli suportate pentru dezvoltarea profesională a acestuia.

Prin hotărârea din 25 aprilie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Rezina, s-a

admis integral acțiunea depusă de IGP al MAI; s-a încasat de la Andrei Cornilov în

beneficiul IGP al MAI suma de 23 996,32 de lei, cu titlu de cheltuieli suportate

pentru dezvoltarea profesională; și s-a încasat de la Andrei Cornilov în beneficiul

statului taxa de stat în cuantum de 719,88 de lei (f.d. 63, 66-71).

Prin decizia din 25 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul declarat de Andrei Cornilov, reprezentat de avocatul stagiar Victor Coadă

și s-a menținut hotărârea din 25 aprilie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Rezina

(f.d. 131, 132-137).

Prima instanță și instanța de apel și-au argumentat concluziile prin faptul că,

Andrei Cornilov urmează să restituie IGP al MAI cheltuielile suportate de către

acesta pentru dezvoltarea sa profesională în sumă de 23 996,32 de lei, achitată cu

titlul de salariu din contul IGP al MAI pe parcursul întregii perioade de aflare a lui

Andrei Cornilov, de la 07 decembrie 2015 până la 11 martie 2016, la cursurile de

formare profesională inițială în cadrul Academiei „Ștefan cel Mare” a MAI.

Or, această obligație rezultă din prevederile articolelor 512, 513 alin. (1), 514

și 572 alin.(2) din Codul civil coroborate cu prevederile pct. 1 și pct. 6 subpunct 1

din Anexa nr.6 privind „Modul de întocmire a angajamentului scris al

funcționarului public privind activitatea în serviciul public după absolvirea

formelor de dezvoltare profesională” la Hotărârea Guvernului nr. 201 din 11 martie

2009 privind punerea în aplicare a prevederilor Legii nr. 158-XVI din 04 iulie

2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public.

La 15 ianuarie 2019, Andrei Cornilov a declarat recurs împotriva deciziei din

25 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 139-141, 143).

În motivarea recursului a menționat că nu este de acord cu soluția pronunțată

de instanța de apel, din motiv că a fost delegat la cursurile de formare inițială prin

dispoziția nr. 34/3-428 din 02 decembrie 2015 a IGP al MAI, pe când contractul

individual de muncă a fost semnat la 07 decembrie 2015.

Respectiv, la momentul emiterii acestei dispoziții, nu se afla în raporturi de

muncă cu IGP al MAI, iar prin prisma articolului 58 alin. (2) din Codul muncii

contractul individual de muncă produce efectele din ziua semnării, dacă contractul

2

nu prevede altfel. Ba mai mult decât atât, IGP al MAI a emis ordinul de angajare la

01 decembrie 2015, iar contractul individual de muncă a fost semnat la 07

decembrie 2015, fapt ce contravine dispozițiilor articolului 65 alin. (1) din Codul

muncii.

Mai mult decât atât, dispoziția nr. 34/3-428 din 02 decembrie 2015 a IGP al

MAI nici nu i-a fost adusă la cunoștință.

La fel, recurentul a invocat că angajamentul a fost întocmit și semnat contrar

prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009, și anume după

finalizarea cursurilor de instruire și nu înaintea emiterii dispoziției IGP de delegare

la cursuri, lipsind astfel salariatul de opțiunea de a refuza dezvoltarea profesională.

În această ordine de idei, recurentul Andrei Cornilov a solicitat admiterea

recursului, casarea integrală a deciziei din 25 octombrie 2018 a Curții de Apel

Chișinău și a hotărârii din 25 aprilie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Rezina, cu

pronunțarea unei hotărâri noi prin care să fie respinsă acțiunea depusă de IGP al

MAI.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi vs Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, cauzele Marc Brauer vs Germania, 1 septembrie

2016, § 34; Miessen vs Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić vs Croația,

20 iulie 2017, § 28; Zubac vs Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

3

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 25 octombrie

2018 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii vs Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard vs

Franta, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag vs Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 1 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul

de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare

datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii

evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard vs Franta,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa vs România, 9 decembrie 2014, § 16; Tence vs

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov vs Ucraina, 3aprilie 2008, § 41;

Ustimenko vs Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Astfel, completul de admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în

ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal, deoarece din

materialele cauzei nu poate fi stabilită data când decizia din 25 octombrie 2018 a

Curții de Apel Chișinău a fost comunicată lui Andrei Cornilov, iar drept

consecință nu poate fi stabilit momentul când începe să curgă termenul de

exercitare a dreptului de a ataca hotărârea judecătorească.

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

4

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, conform prevederilor art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și

temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările

recurentului, propunerile respective.

Analizând cuprinsul cererii de recurs depuse de Andrei Cornilov, completul

de admisibilitate evocă faptul că argumentele invocate în recurs, în esența lor, sunt

similare alegațiilor inserate în cererea de apel (f.d. 77-79). Astfel se deduce că

cererea de recurs de facto este o transpunere a motivelor din cererea de apel, iar

drept consecință argumentele conținute în aceasta nu pot fi reținute de către

completul de admisibilitate a instanței de recurs, deoarece recursul împotriva

deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând în exclusivitate

legalitatea actului de dispoziție contestat.

La acest capitol, instanța de recurs atestă că recurentul nu a evidențiat în

cererea de recurs formulată memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate,

limitându-se doar la reiterarea unor circumstanțe care au fost supuse examinării în

5

ordine de apel.

Sub acest aspect urmează a se evidenția faptul că, nu este suficientă simpla

expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului

cu indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea

lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul

de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din

punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent,

recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a

dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate

instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și

indicarea probelor pe care se bazează.

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o

motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care,

circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera

nelegalitatea hotărârii.

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate

în cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură civilă,

aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și

aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din Codul de

procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare, nu

urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Andrei Cornilov nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se

evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și

desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanțele

inferioare, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest

capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de Andrei Cornilov nu s-a

bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de

șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia

recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Andrei Cornilov a avut posibilitatea de a

fi auzit de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a avut

deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations Services”

împotriva Franței, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

6

echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au

reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe

care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher

împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de Andrei Cornilov împotriva deciziei din 25 octombrie 2018 a

Curții de Apel Chișinău, în baza articolului 433 lit. a) din Codul de procedură

civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de Andrei Cornilov împotriva

deciziei din 25 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, adoptată în cauza civilă

intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Inspectoratul General al

Poliției al Ministerului Afacerilor Interne împotriva lui Andrei Cornilov cu

privire la recuperarea cheltuielilor suportate pentru dezvoltarea profesională.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Mariana Pitic

7