3ra-1243/19 — contestarea actului administrativ; restabilirea in functie; incasarea salariului pentru perioada absentei fortate de la serviciu s.a.
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ; restabilirea in functie; incasarea salariului pentru perioada absentei fortate de la serviciu s.a.
- Temei legal
- temeiurile declararii recursului.
3ra-1243/19 — contestarea actului administrativ; restabilirea in functie; incasarea salariului pentru perioada absentei fortate de la serviciu s.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 3ra-1243//19
Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (jud: M. Murguleț)
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, V. Mihaila, V. Sîrbu)
Î N C H E I E R E
16 octombrie 2019 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva
judecătorii Mariana Pitic
Sveatoslav Moldovan
examinând admisibilitatea recursului depus de Moțpan Svetlana reprezentată de
avocatul Babcinschi Nelly,
în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă de
Moțpan Svetlana împotriva Instituției Publice „Agenția Servicii Publice”, intervenient
accesoriu Alexandru Bobotrân cu privire la contestarea actului administrativ, restabilirea
în funcție, încasarea salariului pentru perioada absenței forțate de la serviciu și repararea
prejudiciului moral,
împotriva deciziei din 19 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins
apelul depus de Moțpan Svetlana împotriva hotărârii din 21 septembrie 2018 a
Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani
c o n s t a t ă:
La 19 ianuarie 2018 Moțpan Svetlana a depus cerere de chemare în judecată,
concretizată ulterior, împotriva Instituției Publice „Agenția Servicii Publice”, intervenient
accesoriu Alexandru Bobotrân cu privire la contestarea actului administrativ, restabilirea
în funcție, încasarea salariului pentru perioada absenței forțate de la serviciu și repararea
prejudiciului moral.
În motivarea acțiunii a indicat că începând cu anul 1997 activează în cadrul unității
teritoriale Bălți a organului înregistrării de stat, în prezent Instituția Publică „Agenția
Servicii Publice”.
După intrarea în vigoare a Hotărârii Guvernului nr. 314 din 22 mai 2017 privind
constituirea Agenției Servicii Publice, a continuat să activeze și să-și îndeplinească
atribuțiile de serviciu în cadrul filialei Bălți a Camerei Înregistrării de Stat.
La 16 octombrie 2017 i s-a adus la cunoștință ordinul Agenției Servicii Publice nr.
177p din 29 septembrie 2017, prin care a fost preavizată că funcția pe care o deține
urmează să fie redusă.
Prin ordinul Agenției Servicii Publice nr. 616 din 13 decembrie 2017, comunicat ei
la 18 decembrie 2017, a fost concediată din funcția de registrator de stat în filiala Bălți a
Camerei Înregistrării de Stat.
1
Drept temei legal de încetare a raporturilor de muncă a fost indicat art. 86 alin. (1)
lit. c) din Codul muncii - reducerea numărului sau a statelor de personal din unitate, iar
motivul formulat ca fiind lichidarea subdiviziunii și reducerea statelor de personal.
În caz de lichidare a unității sau reducerii numărului sau statelor de personal,
angajatorul este obligat să respecte procedura de concediere prevăzută la alin. (1) art. 88
din Codul muncii, fapt ce nu a avut loc.
După reorganizarea organelor înregistrării de stat prin absorbție, Agenția Servicii
Publice nu a ținut cont de faptul că ea are o calificare și productivitate a muncii cu mult
mai înaltă comparativ cu alți angajați, confirmată prin vechimea în muncă, studiile și
specializarea.
Alexandru Bobotrân la momentul numirii în funcție avea o vechime în muncă în
cadrul unității teritoriale Bălți a organului înregistrării de stat mai mică de 4 ani și o
experiență de muncă net inferioară ei, pe când ea a activat în cadrul acestei instituții mai
mult de 20 de ani.
La reducerea funcției sale nu s-a ținut cont de faptul că este unicul întreținător al
familiei sale, având la întreținere un copil cu grad de dizabilitate, precum și că nu dispune
de alte surse de venit.
Pe lângă acestea preavizul nu a fost semnat de autoritatea emitentă, care este o
condiție de valabilitate a actului administrativ.
Consideră Moțpan Svetlana că ordinul nr. 616p din 13 decembrie 2017 a fost emis
de Agenția Servicii Publice ilegal și neîntemeiat, contrar prevederilor art. 183 din Codul
muncii, care garantează dreptul preferențial de menținere a locului de muncă în cazul
reducere numărului sau statelor de personal și art. 88 alin. (1) lit. c) și g) din Codul
muncii, care statuează că angajatorul este în drept să concedieze salariații de la unitate în
legătură cu lichidarea acesteia ori în legătură cu reducerea numărului sau a statelor de
personal (art. 86 alin. (1) lit. b) și c)) doar cu condiția că o dată cu preavizarea în legătură
cu reducerea numărului sau a statelor de personal, va propune în scris salariatului
preavizat un alt loc de muncă (funcție) în cadrul unității respective (cu condiția că astfel
de loc de muncă (funcție) există la unitate, iar salariatul preavizat întrunește cerințele
necesare pentru suplinirea acestuia), precum și va prezenta, în modul stabilit, cu 2 luni
înainte de concediere, agenției pentru ocuparea forței de muncă informațiile privind
persoanele ce urmează a fi disponibilizate.
Angajatorul nu a prezentat probe, care să demonstreze că i s-a propus alt loc de
muncă în cadrul unității respective, precum și dacă există refuzul său expres de a fi
numită în alte funcții.
Prin concedierea ilegală și prin neachitarea plăților salariale cuvenite i s-a cauzat
prejudiciu moral considerabil, manifestat prin suferințe psihice, deoarece a fost lipsită de
unica sursă de existență.
A cerut Moțpan Svetlana admiterea acțiunii, anularea ca fiind ilegal ordinul
Agenției Servicii Publice nr. 616p din 13 decembrie 2017 „Cu privire la încetarea
contractului de muncă cu salariații” în partea concedierii ei în legătura cu reducerea
numărului sau a statelor de personal; restabilirea în funcție; încasarea salariului pentru
perioada absenței forțate de la serviciu, reieșind din salariul mediu de funcție începând cu
18 decembrie 2017 până la repunerea efectivă în funcție și a sumei de 50000 de lei
prejudiciul moral.
Prin hotărârea din 21 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,
acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.
2
Prin decizia din 19 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul depus de
Moțpan Svetlana împotriva hotărârii din 21 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău,
sediul Buiucani.
Atât prima instanță, cât și instanța de apel au motivat soluțiile de respingere a
acțiunii că concedierea Svetlanei Moțpan a fost precedată de respectarea tuturor rigorilor
legale, nefiind evidențiate careva abateri de la legislația muncii.
La 13 august 2019 Moțpan Svetlana reprezentată de avocatul Babcinschi Nelly în
baza mandatului seria MA nr. 0424582 din 16 februarie 2018 a depus recurs împotriva
deciziei instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei din 19 iunie
2019 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 21 septembrie 2018 a Judecătoriei
Chișinău, sediul Buiucani, cu emiterea unei decizii noi de admitere a acțiunii.
În motivarea recursului avocatul Babcinschi Nelly a invocat ilegalitatea și
netemeinicia deciziei instanței de apel, declarând că Curtea de Apel Chișinău a examinat
superficial prezenta speță, cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept
material.
La 09 septembrie 2019, în adresa Agenției Servicii Publice și lui Alexandru
Bobotrân a fost expediată copia recursului depus de Svetlana Moțpan, cu înștiințarea
despre posibilitatea depunerii referințelor.
La 07 octombrie 2019 Agenția Servicii Publice reprezentantă de Pojoga Gheorghe
în baza procurii nr. 01/5643 din 01 octombrie 2019, a depus referință, solicitând să fie
declarat inadmisibil recursul depus de Moțpan Svetlana, cu menținerea deciziei din 19
iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău și a hotărârii din 21 septembrie 2018 a Judecătoriei
Chișinău, sediul Buiucani, pe care le consideră legale și întemeiate.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al
Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
reține că prezentul litigiu a fost soluționat în baza Legii contenciosului administrativ nr.
793 din 10 februarie 2000.
Prin Legea nr. 116 din data de 19 iulie 2018, a fost adoptat Codul administrativ al
Republicii Moldova.
Conform art. 257 alin. (1) din Codul administrativ, prezentul cod intră în vigoare la
01 aprilie 2019, iar potrivit alin. (2), la data intrării în vigoare a prezentului cod se abrogă
Legea contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000.
Conform art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de contencios
administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în
continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului
cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosul administrativ se
va face conform prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare a prezentului cod.
Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de apel, de
recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești.
Din sensul normei de drept enunțate urmează că legiuitorul a optat pentru principiul
aplicării imediate a noilor reglementări procedurale, însă rezultând din aceeași normă
legală, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al
Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție va
examina admisibilitatea cererii de recurs prin prisma prevederilor Codului de procedură
civilă, având în vedere că prezenta procedură de contencios administrativ a fost inițiată
până la intrarea în vigoare a Codului administrativ.
3
Conform art. 245 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, recursul se depune la
instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă
legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat Curții
Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar. Motivarea recursului se
prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei
instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de recurs, motivarea recursului se
depune la instanța de apel.
Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei din 19 iunie 2019 a Curții de Apel
Chișinău a fost recepționată de Moțpan Svetlana la 17 iulie 2019, iar de către avocatul
acesteia Babcinschi Nelly la 19 iulie 2019 ( f.d. 151-152, vol. II)
Cererea de recurs a fost depusă la 13 august 2019, adică în termenul prevăzut de
lege.
Examinând temeiurile recursului depus de Moțpan Svetlana reprezentată de avocatul
Babcinschi Nelly în raport cu materialele cauzei, completul specializat pentru examinarea
acțiunilor în contencios administrativ din cadrul Colegiului civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este
inadmisibil, din următoarele motive.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți
participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea
esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept
procedural.
Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se
consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau
aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la
alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care
acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care
instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost
arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților
fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se
consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute
la art. 432 alin.(2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al
Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
consideră că recursul depus de Moțpan Svetlana reprezentată de avocatul Babcinschi
Nelly, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de
procedură civilă.
Astfel, argumentele invocate în recursul depus se referă la dezacordul Svetlanei
Moțpan reprezentată de avocatul Babcinschi Nelly cu soluția pronunțata de către instanța
de apel, însă nu relevă încălcarea esențiala sau aplicarea eronată a normelor de drept
material sau procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Totodată, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios
administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are caracter
devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar
legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.
4
În acest context, completul specializat al Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității
constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele
prevăzute în art. 432. alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.
În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în
contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al
Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea
a II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică
modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei
probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma
probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.
Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate
interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că
instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de
apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură civilă, însă din recursul
depus nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a
probelor.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa
constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea
Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu
a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,
respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind
lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a
Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr. 26561/1995).
În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în
contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al
Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara inadmisibil recursul depus de
Moțpan Svetlana reprezentată de avocatul Babcinschi Nelly.
În conformitate cu art. 193, 195, 230 și 258 alin. (3) din Codul administrativ, art.
270, 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, completul specializat
pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și
de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
d i s p u n e:
Recursul depus de Moțpan Svetlana reprezentată de avocatul Babcinschi Nelly, se
declară inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului,
judecătorul Tamara Chișca-Doneva
judecătorii Mariana Pitic
Sveatoslav Moldovan
5