2ra-1512/19 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea în functie, încasarea plătilor salariale
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Anularea ordinului de concediere, restabilirea în functie, încasarea plătilor salariale
- Temei legal
- Temeiurile declararii recursului
2ra-1512/19 — Anularea ordinului de concediere, restabilirea în functie, încasarea plătilor salariale (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2ra-1512/19 Prima instanță: Judecătoria Bălți, sediul Sîngerei, judecător – H. Craveț Instanța de apel: Curtea de Apel Bălți, judecători – A. Toderaș, E. Bejenaru, A. Gheoghieș Î N C H E I E R E 09 octombrie 2019 mun. Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu judecătorii Dumitru Mardari Svetlana Filincova examinând admisibilitatea recursului declarat de Primăria or. Biruința, prin intermediul primarului or. Biruința – Valentina Rusu, de Consiliul orășenesc Biruința, prin intermediul reprezentantului Iosif Mardari, și de Constantin Rusica, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Ana Ungureanu împotriva Consiliului or.
Biruința, Primăria or. Biruința, Î.M. „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale – Locative din Biruința”, intervenient accesoriu Constantin Rusica, cu privire la anularea deciziei nr. 10/19 din 15.12.2016 „Cu privire la actul financiar petrecut la Î.M. „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunal-Locative Biruința” de către comisia de cenzori”, deciziei nr.2/5 din 13.02.2017 „Cu privire la activitatea directorului Î.M. „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale – Locative din Biruința”, dispoziției primarului nr.4 din 14.02.2017 „Cu privire la eliberarea din funcție”, dispoziției primarului nr.5 din 15.02.2017 „Cu privire la abrogarea dispoziției”, dispoziției primarului nr.10 din 02.03.2017 „Cu privire la eliberarea din funcție”, restabilirea în funcția de director al Î.M.
„Direcția de Producție a Gospodăriei Comunal-Locative Biruința”, încasarea prejudiciului material cauzat salariatului prin privarea ilegală de a munci, prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată, la acțiunea formulată de Oficiul Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat împotriva Consiliul or. Biruința cu privire la anularea deciziei 10/19 din 15.12.2016 „Cu privire la actul financiar petrecut la Î.M. „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale – Locative din Biruința” de către comisia de cenzori”, la acțiunea formulată de Oficiul Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului orășenesc Biruința, intervenient accesoriu Ana Ungureanu cu privire la anularea deciziei nr.2/5 din 13.02.2017 „cu privire la activitatea directorului Î.M.
„Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale – Locative din Biruința”, precum și la acțiunea formulată de Oficiul Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat împotriva Primarului or.Biruința, intervenient accesoriu Ana Ungureanu, cu privire la anularea p.2 din dispoziția nr.5 din 15.02.2017 „Cu privire la abrogarea dispoziției nr.10 din 02.03.2017 „Cu privire la eliberarea din funcție”; 1 împotriva deciziei din 23 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți, prin care au fost admise cererile de apel depuse de Ana Ungureanu, prin intermediul avocatului Valentina Moruz, Oficiul Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat și Primarul or.
Biruința, prin intermediul avocatului Iosif Mardari, fiind casată parțial hotărârea din 13 iunie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Sângerei, în partea respingerii acțiunii, cu pronunțarea în această parte a unei noi hotărâri, c o n s t a t ă: La 18 ianuarie 2017, Ana Ungureanu s-a adresat cu cerere de chemare în judecată, concretizând acțiunea prin cererile din 16 martie 2017, 25 iulie 2017, 08 septembrie 2017, 20 noiembrie 2017, 07 martie 2018, și solicitând în final anularea deciziei Consiliului orășenesc Biruința nr.10/19 din 15 decembrie 2016 „Cu privire la actul financiar petrecut la Î.M. „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale – Locative din Biruința” de către comisia de cenzori”, prin care s-a dispus aplicarea sancțiunii displinare, trimiterea forțată în concediu din cont propriu neplătit și numirea lui Gheorghe Cireș în funcția de director al Î.M.
„Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale – Locative din Biruința” pe perioada aflării în concediu a Anei Ungureanu; anularea deciziei Consiliului orășenesc Biruința nr.2/5 din 13.02.2017 „Cu privire la activitatea directorului Î.M. „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale – Locative din Biruința” prin care s-a anulat contractul individual de muncă; anularea dispoziției primarului nr.4 din 14.02.2017 „Cu privire la eliberarea din funcție” și a dispoziției primarului nr.5 din 15.02.2017 „Cu privire la abrogarea dispoziției”, prin care s-a eliberat din funcție directorul Î.M. „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale – Locative din Biruința”; anularea dispoziției primarului nr.10 din 02.03.2017 „Cu privire la eliberarea din funcție”, restabilirea în funcția de director al Î.M.
„Direcția de Producție a Gospodăriei Comunal-Locative Biruința”, încasarea prejudiciului material cauzat salariatului prin privarea ilegală de a munci în mărime de 103 904,78 lei, prejudiciului moral în mărime de 10 000 lei și a cheltuielilor de judecată. (f.d.3-5, 29- 31, 130-131, 206-207, 224 vol.I, 28-29 vol. II) În motivarea acțiunii, reclamanta a invocat că a activat în funcția de director al Î.M. „Direcția Producție a Gospodăriei Comunal-Locative Biruința”. Prin decizia Consiliului or.Biruința nr.9/6 din 04 noiembrie 2016 s-a efectuat controlul financiar selectiv la ÎM „Direcția Producție a Gospodăeiri Comunal-Locative Biruința”. Ca rezultat al controlului, la 09 decembrie 2016, a fost întocmit actul de control financiar selectiv.
În baza actului de control, la 15 decembrie 2016, Consiliul or. Biruința a emis decizia nr.10/19, prin pct.2 al căreia s-a dispus aplicarea sancțiunii disciplinare Anei Ungureanu – mustrare aspră pentru încălcarea disciplinei în muncă, iar prin pct. 3 s-a obligat Ana Ungureanu, după ieșirea din concediu medical, să plece în concediu din cont propriu neplătit pe o perioadă de 39 zile. Astfel, potrivit certificatului medical nr.2146709, din 12 decembrie 2016 și până la 18 decembrie 2016, Ana Ungureanu s-a aflat în concediu medical cu regim ambulator. La data adoptării deciziei, reclamanta se afla în concediu medical, respectiv consideră că actul contestat a fost emis contrar normelor legale. În baza deciziei nr.2/5 din 13 februarie 2017, Consiliul or.
Biruința a decis anularea contractului individual de muncă cu directorul Î.M. „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale – Locative din Biruința”, Ana Ungureanu, în temeiul căreia primarul or.Biruința la 14 februarie 2017 a emis dispoziția nr.4, prin care a dispus eliberarea din funcție a reclamantei 2 începând cu 14 februarie 2017, în perioada în care Ana Ungureanu se afla în concediu medical cu regim ambulator până la data de 01 martie 2017, iar la 15 februarie 2017 primarul a emis dispoziția nr.5, prin care a abrogat dispoziția nr.4 din 14 februarie 2017, iar în pct.2 al dispoziției a decis că decizia nr.4 din 14 februarie 2017 va intra în vigoare la ieșirea reclamantei din concediul medical.
Ulterior, la 02 martie 2017, primarul a emis dispoziția nr.10, prin care a dispus eliberarea Anei Ungureanu din funcția de director al Î.M. „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale – Locative din Biruința”. În opinia reclamantei, actele enunțate au fost emise cu un șir de încălcări a legislației muncii, ea fiind privată ilegal de dreptul de a munci, motiv pentru care a solicitat anularea actelor cu restabilirea sa în funcția de director al Î.M.
„Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale – Locative din Biruința”, obligarea pârâților de a-i repara prejudiciul material în mărime de 103 904,78 lei, constituit din 10 371 lei - suma salariului neplătit pentru 30 de zile lucrătoare de la 19 decembrie 2016 până la 30 ianuarie 2017, perioadă în care a fost trimisă în concediu din cont propriu neplătit, suma de 44 941 lei - salariul neplătit pentru perioada 02 martie 2017 pînă la 25 iulie 2017, suma de 6 561,38 lei - penalitatea pentru perioada 02 martie 2017 – 25 iulie 2017. De asemenea, fiind concediată ilegal, reclamanta nu a avut posibilitatea de a-și asigura un trai decent, respectiv a fost nevoită să se angajeze în câmpul muncii temporar de la 26 octombrie 2017 la ÎM Regia „Apă-canal-Bălți” cu un salariu de 4 200 lei lunar.
Astfel, salariul neplătit pentru perioada 26 iulie 2017 – 26 octombrie 2017 constituie suma de 25 927,5 lei și penalitatea în sumă de 2 333,7 lei. Având în vedere că salariul primit la noul loc de muncă este mai mic în comparație cu salariul primit anterior, reclamanta a solicitat și diferența de salariu de 3 060 lei pentru perioada 26 octombrie 2017 – 12 martie 2018, penalitatea în mărime totală de 13 770,2 lei, prejudiciul moral în cuantum de 10 000 lei precum și cheltuielile de judecată. La 16 februarie 2017, Oficiul Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat s-a adresat cu cerere împotriva Consiliului or. Biruința, solicitând anularea deciziei nr.10/19 din 15.12.2016 „Cu privire la actul financiar petrecut la Î.M.
„Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale – Locative din Biruința” de către comisia de cenzori”. În motivarea acțiunii, reclamantul a invocat că a primit spre examinare decizia Consiliului orășenesc Biruința nr.10/19 „Cu privire la actul financiar petrecut la Î.M. „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale – Locative din Biruința” din 15 decembrie 2016, prin care s-a decis de a lua cunoștință de actul financiar petrecut la Î.M. „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale – Locative din Biruința” de către comisia de cenzori, i-a fost aplicată mustrare aspră directorului întreprinderii municipale, cu obligarea ieșirii în concediu neplătit și asigurarea interimatului funcției de conducător al întreprinderii muncipale.
În opinia reclamantului acest act a fost emis cu încălcarea competenței și în lipsa sau refuzul de a prezenta explicația scrisă privind fapta comisă de către salariat, motiv pentru care solicită anularea acesteia. La 11 mai 2017, Oficiul Teritorial Bălți s-a dresat cu cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului orășenesc Biruința, solicitând anularea deciziei nr. 2/5 din 13 februarie 2017 „Cu privire la activitatea directorului Î.M. „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale – Locative din Biruința”. În motivarea acțiunii, reclamantul a indicat că a fost sesizat de către Ana Ungureanu privind verificarea legalității deciziei nr.2/5 din 13 februarie 2017 „Cu 3 privire la activitatea directorului Î.M.
„Direcția de Producție a Gospodăriei Comunale – Locative din Biruința”. Ca urmare a verificări legalității actului respectiv, reclamantul consideră că acesta a fost emis cu depășirea atribuțiilor funcționale și fără respectarea procedurii de aplicare a sancțiunilor disciplinare, astfel solicită anularea acestuia. La 11 iulie 2017, Oficiul Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat a sesizat instanța de judecată cu cerere, prin care a solicitat anularea prevederilor p. 2 din dispoziția primarului or. Biruința nr. 5 din 15 februarie 2017 „Cu privire la abrogarea dispoziției” și anularea dispoziției primarului or. Biruința nr. 10 din 02 martie 2017 „Cu privire la eliberarea din funcție”. În motivarea acțiunii, reclamantul a evidențiat că, la solicitarea Anei Ungureanu a inițiat un control asupra actelor emise de către Primarul or.
Biruința, și anume a pct.2 din dispoziția nr.5 din 15 februarie 2017 și dispoziția nr.10 din 02 martie 2017. Ca urmare a acestui control, a stabilit că aceste acte au fost emise cu încălcarea prevederilor legislației muncii, și anume a art. 208-210 din Codul muncii. Actele contestate nu au fost aduse la cunoștința persoanei vizate și nu a fost respectată procedura de aplicare a sancțiunii disciplinare. Astfel, Oficiul Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat a solicitat anularea acestora, ca fiind emise contrar legislației. Prin încheierea din 30 iunie 2017 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, a fost conexată cauza civilă la acțiunea Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului or.
Biruința cu privire la anularea deciziei nr.10/19 din 15.12.2017, cu cauza civilă la acțiunea Anei Ungureanu către Consiliul or. Biruința, cu privire la anularea deciziei nr.10/19 din 15.12.2016, deciziei nr.2/5 din 13.02.2017, dispoziției primarului nr. 4 din 14.02.2017, nr. 5 din 15.02.2017, încasarea plăților salariale, prejudiciului moral, pentru a fi examinare concomitent în procedura contencioasă. Prin încheierea din 04 septembrie 2017 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, a fost conexată cauza civilă la acțiunea Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului or. Biruința cu privire la anularea deciziei nr. 2/5 din 13.02.2017, și cauza civilă la acțiunea Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat împotriva Primarului or.
Biruința cu privire la anularea pct. 2 din dispoziția nr. 5 din 15.02.2017 și dispoziția nr.10 din 02.03.2017 cu cauza civilă la acțiunea Anei Ungureanu către Consiliul or. Biruința, cu privire la anularea deciziei nr.10/19 din 15.12.2016, deciziei nr.2/5 din 13.02.2017, dispozițiilor primarului nr.4 din 14.02.2017, nr. 5 din 15.02.2017, încasarea plăților salariale, prejudiciului moral, pentru a fi examinare concomitent în procedura contencioasă. Prin încheierea protocolară din 22 septembrie 2017 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, a fost atras în proces în calitate de intervenient accesoriu directorul ÎM ,,Direcția Producție a Gospodăriei Comunal Locative Biruința”, Constantin Rusica. Prin hotărârea din 13 iunie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Sîngerei, cererea de chemare în judecată înaintată de către Ana Ungureanu a fost admisă parțial.
A fost anulată decizia Consiliului orășenesc Biruința, r-nul Sîngerei, nr.10/19 din 15 decembrie 2016 „Cu privire la actul financiar petrecut la Î.M. „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunal-Locative Biruința” de către comisia de cenzori”. A fost încasat de la primarul or. Biruința în beneficiul Anei Ungureanu prejudiciul cauzat pentru privarea ilegală de a munci pentru o perioadă de 9 zile lucrătoare din luna decembrie 2016 și 20 de zile lucrătoare din luna ianuarie 2017, în total 29 zile, în mărime de 7 4 183,01 lei. A fost încasată de la primarul or. Biruința în beneficiul Anei Ungureanu suma de 2 000 lei cu titlu de prejudiciu moral. Au fost respinse cerințele reclamantei privind anularea deciziei nr.2/5 din 13.02.2017 „Cu privire la activitatea directorului Î.M.
„Direcția de Producție a Gospodăriei Comunal-Locative Biruința”, dispoziției primarului nr.4 din 14.02.2017 „Cu privire la eliberarea din funcție”, dispoziției primarului nr.5 din 15.02.2017 „Cu privire la abrogarea dispoziției”, dispoziției primarului nr.10 din 02.03.2017 „Cu privire la eliberarea din funcție”, restabilirea în funcția de director al Î.M. „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunal-Locative Biruința”, încasarea prejudiciului material cauzat salariatului prin privarea ilegală de a munci pentru perioada 02 martie 2017 - 12 martie 2018, și a cheltuielilor de judecată, ca fiind neîntemeiate. A fost respinsă acțiunea Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului or.
Biruința, privind anularea deciziei 10/19 din 15.12.2016 „Cu privire la actul financiar petrecut la Î.M. „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunal-Locative Biruința” de către comisia de cenzori” ca fiind neîntemeiată. A fost respinsă acțiunea Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului orășenesc Biruința, intervenient accesoriu Ana Ungureanu privind anularea deciziei nr.2/5 din 13.02.2017 „Cu privire la activitatea directorului Î.M. „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunal-Locative Biruința”, ca fiind depusă tardiv. A fost respinsă acțiunea Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat împotriva Primarului or. Biruința, intervenient accesoriu Ana Ungureanu privind anularea p.2 din dispoziția nr.5 din 15.02.2017 „Cu privire la abrogarea dispoziției”; dispoziției nr.10 din 02.03.2017 „Cu privire la eliberarea din funcție” ca fiind depusă tardiv.
Prin decizia din 23 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți, au fost admise cererile de apel depuse de Ana Ungureanu, prin intermediul avocatului Valentina Moruz, Oficiul Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat și Primarul or. Biruința, prin intermediul avocatului Iosif Mardari, fiind casată parțial hotărârea din 13 iunie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Sângerei, în partea respingerii acțiunii, cu pronunțarea în această parte a unei noi hotărâri, după cum urmează: S-a anulat decizia Consiliului orășenesc Biruința nr. 2/5 din 13.02.2017 ,,Cu privire la activitatea directorului Î.M. „Direcția de Producție a Gospodăriei Comunal-Locative Biruința”. S-a anulat dispoziția primarului nr. 4 din 14.02.2017 ”Cu privire la eliberarea din funcție”, dispoziția primarului nr. 5 din 15.02.2017 ”Cu privire la abrogarea dispoziției”, dispoziția primarului nr. 10 din 02.03.2017 ”Cu privire la eliberarea din funcție”.
S-a restabilit Ungureanu Ana în funcția de director al ÎM ,,Direcția de Producție a Gospodăriei Comunal-Locative Biruința”. S-a încasat din contul ÎM ,,Direcția de Producție a Gospodăriei Comunal- Locative Biruința” în beneficiul Anei Ungureanu prejudiciul material pentru absența forțată de la muncă în sumă de 103 904,78 (o sută trei mii nouă sute patru lei, 78), cu efectuarea tuturor reținerilor. S-a încasat din contul ÎM ,,Direcția de Producție a Gospodăriei Comunal-Locative Biruința” în beneficiul Anei Ungureanu prejudiciul moral în mărime de un salariu mediu lunar 7282 lei. S-a admis parțial acțiunea Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat împotriva Consiliului or. Biruința. S-a anulat decizia nr. 10/19 din 15.12.2016 ,,Cu privire la actul financiar petrecut la Î.M.
„Direcția de Producție a Gospodăriei Comunal-Locative Biruința” de către comisia de cenzori. În rest hotărârea instanței de fond s-a menținut. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că Consiliul orășănesc Biruința, contrar prevederilor art. 206 alin. (4) din Codul muncii, a aplicat față de salariata Ana 5 Ungureanu două sancțiuni disciplinare pentru aceeași încălcare, deoarece prin decizia nr.10/19 din 15 decembrie 2016 ,,Cu privire la actul financiar petrecut la Î.M. „DPGCL Biruința” de către comisia de cenzori s-a aplicat Anei Ungureanu pentru încălcarea disciplinei de muncă sancțiune - ,,mustrare aspră”. Tot, în baza actului de control financiar enunțat, Consiliul a decis anularea contractului individual de muncă încheiat cu Ana Ungureanu.
Mai mult, dispozițiile privind concedierea salariatei de asemenea sunt ilegale și pasibile de a fi casate, deoarece contrar prevederilor art.86 alin.(2) din Codul muncii, au fost emise în perioada aflării salariatei în concediu medical, fapt confirmat prin certificatul nr.214863, prin care se atestă că Ana Ugureanu în perioada 14.02.2017 – 01.03.2017 s-a aflat în concediu medical. De asemenea, angajatorul la emiterea deciziei privind desfacerea contractului individual de muncă și concedierea salariatei Ana Ungureanu, care este membru al organului sindical, fapt confirmat prin adeverința nr.7 din 09.02.2018 (f.d.27, vol. II), nu a solicitat acordul prealabil al organului sindical la eliberarea din funcție a acesteia, iar angajatorul nu a putut confirma dacă dispozițiile emise de Primarul or.
Biruința cu privire la eliberarea din funcție au fost aduse la cunoștință salariatei Ana Ungureanu. La 05 iunie 2019, Primăria or. Biruința, prin intermediul primarului or. Biruința – Valentina Rusu, Consiliul orășenesc Biruința, prin intermediul reprezentantului Iosif Mardari, și Constantin Rusica, au contestat cu recurs decizia din 23 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți. În motivarea recursului a invocat faptul că instanța de apel a aplicat eronat normele de drept material, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea pricinii, a apreciat arbitrar probele prezentate de către participanții la proces, iar concluziile instanței sunt în contradicție cu circumstanțele pricinii.
Astfel, recurenții au solicitat admiterea cererii de recurs, casarea deciziei din 23 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți, casarea hotărârii din 13 iunie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Sângerei, cu dispunerea scoaterii de pe rol a acțiunii înaintate de către Ana Ungureanu în partea contestării actelor, din motivul nerespectării procedurii prealabile, și respingerea ca neîntemeiate a celorlalte capete de cerere, precum și respingerea pretențiilor formulate de către Oficiul Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat. La 24 iulie 2019, Ana Ungureanu a depus referință la cererea de recurs, solicitând considerarea acesteia ca fiind inadmisibilă. La 25 iulie 2019, ÎM ,,Direcția de Producție a Gospodăriei Comunal-Locative Biruința”, prin intermediul reprezentantului Aurica Bejenaru, a depus referință la cererea de recurs, solicitând considerarea acesteia ca fiind inadmisibilă.
Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Primăria or. Biruința, prin intermediul primarului or. Biruința – Valentina Rusu, de Consiliul orășenesc Biruința, prin intermediul reprezentantului Iosif Mardari, și de Constantin Rusica, este neîntemeiat și urmează a fi declarat inadmisibil, din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, termenul de declarare a recursului este de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale. Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.
Potrivit materialelor cauzei, decizia Curții de Apel Bălți a fost pronunțată la 23 6 aprilie 2019 și expediată participanților la proces la 30 mai 2019 (f.d. 236, vol. II), fiind recepționată de către Primarul or. Biruința la 05 iunie 2019 (f.d. 239, vol. II), de către Constantin Rusica la 05 iunie 2019 (f.d 241, vol. II), de către Iosif Mardari la 03 mai 2019 (f.d 243, vol. II). Astfel, având în vedere faptul că recursul declarat împotriva deciziei din 23 aprilie 2019 a Curții de Apel Bălți a fost înregistrat la 05 iunie 2019, în conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, acesta se consideră declarat în termen.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului.
Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire cu privire la fondul recursului. Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din Codul de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că reieșind din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.
În speță, însă criticile invocate de recurenți nu pot duce la admisibilitatea recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de apel. În acest context este de menționat faptul că recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.
Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care evidențiază simplul fapt al dezacordului recurenților cu soluția dată de instanța de apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă. Abordarea recurenților, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul acestora cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind admisibil.
Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este evidențiată în cererea de recurs declarată de Primăria or. Biruința, prin intermediul primarului or. 7 Biruința – Valentina Rusu, de Consiliul orășenesc Biruința, prin intermediul reprezentantului Iosif Mardari, și de Constantin Rusica. Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil. În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e: Se consideră inadmisibil recursul declarat de Primăria or.
Biruința, prin intermediul primarului or. Biruința – Valentina Rusu, de Consiliul orășenesc Biruința, prin intermediul reprezentantului Iosif Mardari, și de Constantin Rusica. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, Judecătorul Ala Cobăneanu, Judecătorii Dumitru Mardari, Svetlana Filincova 8
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.