2ra-1268/19 — apararea onoarei, demnitatii si reputatiei profesionale

2ra-1268/19 — apararea onoarei, demnitatii si reputatiei profesionale (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-1268/19

Prima instanță: Judecătoria Anenii Noi, sediul Bender (judecător A. Ialanji)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (judecători N. Simciuc, V. Cotorobai și I. Cotruță)

D E C I Z I E

25 septembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Maria Ghervas

Galina Stratulat

Victor Burduh

Nina Vascan

examinând recursul declarat de Vitalii Ilcenco,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă Vitalii Ilcenco

împotriva Spitalului raional Central or. Camenca, Spitalului de Psihiatrie raional

Rîbnița, Spitalului Clinic Republican din Tiraspol și Ministerului Sănătății, Muncii

și Protecției Sociale al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Piotr Ilcenco, cu

privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale,

împotriva deciziei din 30 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat de Vitalii Ilcenco și menținută hotărârea din

12 iunie 2017 a Judecătoriei Anenii Noi, sediul Bender,

c o n s t a t ă:

La 10 iulie 2014, Vitalii Ilcenco a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Spitalului raional Central or. Camenca, Spitalului de Psihiatrie raional

Rîbnița și Spitalului Clinic Republican din Tiraspol cu privire la apărarea onoarei,

demnității și reputației profesionale (f.d. 4-13, vol. I).

În motivarea acțiunii, reclamantul Vitalii Ilcenco a relatat că Spitalul raional

Central or. Camenca a înscris în cartela sa medicală diagnoze care nu corespund

realității, și anume: 28 martie 2005 – diagnoza XXXXX; 10 iunie 2006 – diagnoza

YYYYY; 26 februarie 2007 – diagnoza YYYYY; 30 aprilie 2008 – diagnoza

ZZZZZ; 09 decembrie 2010 – diagnoza YYYYY; 10 februarie 2011 – diagnoza

YYYYY; 18 februarie 2011 – diagnoza YYYYY; și 25 februarie 2011 – diagnoza

WWWWW.

Reclamantul a susținut că la 11 iulie 2013, Spitalului raional Central or.

1

Camenca a prezentat la Procuratura or. Tiraspol o petiție pe marginea informației ce

nu corespunde realității privitor la faptul că Vitalii Ilcenco s-a aflat la evidența

dispensarului, la medicul psihiatru începând cu anul 2003 până în anul 2013,

informații similare fiind prezentate și instanței de judecată în decembrie 2013,

Spitalului raional Camenca, Spitalului Republican de Psihiatrie raionul Rîbnița și

Spitalului Clinic Republican.

Reclamantul a invocat că în conformitate cu legislația Republicii Moldova

privind sănătatea mintală, supravegherea clinică poate fi stabilită asupra unei

persoane prin hotărârea comisiei medicilor psihiatri, iar la caz o atare hotărâre

lipsește. Mai mult ca atât, de supraveghere clinică au nevoie persoanele cu boli

mintale grave, fapt dedus din Ordinul Ministerului Sănătății al Republicii Sovietice

Socialiste Moldovenești nr. 10-III/SP88-9/OP, potrivit căruia persoanele cu tulburări

nevrotice, la fel și cu psihopatie și tulburări ale personalității nu se află la evidența

dispensarului și sub supravegherea medicului psihiatru.

Reclamantul a afirmat că prin certificatul nr. 36 din februarie 2004, Spitalul

raional Central or. Camenca a răspândit informație ce nu corespunde realității

privitor la faptul că reclamantul ar suferi de WWWWW, însă el nu s-a adresat după

ajutor medical, și actul a fost întocmit fără consimțământul său. În cartela medicală

sunt indicate date când s-a adresat părții pârâte după ajutor, însă date despre

controalele medicale pentru februarie 2004 lipsesc, respectiv certificatul medical

eliberat în acest sens a fost dat mamei sale, Svetlana Ilcenco, contra plată. În fapt,

partea pârâtă nu dispune de dreptul de a stabili diagnoza psihiatrică, deoarece o atare

diagnoză poate fi stabilită doar în condiții de staționar de o comisie specială, însă

partea pârâtă nu dispune de specialist în domeniul psihiatriei.

Reclamantul a specificat că persoana ce a întocmit actele medicale nu

dispunea de certificat în calitate de specialist și nu putea de sine stătător să activeze

în calitate de medic, or conform ordinului Ministerului Sănătății, persoana ce nu a

promovat examenul de calificare dispune de dreptul de a activa doar în subordonarea

specialistului ce dispune de certificat. În cartela medicală, la 28 martie 2005, este

indicată probabilitatea diagnozei XXXXX, în pofida faptului că în acea zi

reclamantul nu s-a aflat în orașul Camenca, dar la ore, la școala profesională

„Șevcenco”. Respectiv, informația privind starea sănătății este falsă, fiind enunțată

în lipsa sa. Mai mult, o astfel de diagnoză urmează a fi stabilită de un organ colegial,

or partea pârâtă dispune de un singur medic psihiatru care permanent înscria date

false despre starea sănătății sale, iar medicul nu dispune de certificat și spitalul nu

este licențiat.

Reclamantul a declarat că în perioada 28 mai 2004 – 18 iunie 2004, a trecut

controlul medical la Spitalul Republican de Psihiatrie a raionului Rîbnița, s.

Vîhvatințî, conform îndreptării Spitalului raional Camenca, dar după efectuarea

controlului niciun fel de acte medicale nu i-au fost eliberate, iar rezultatele

controlului nu i-au fost comunicate, aceste acte fiind ascunse de către instituțiile

medicale din raionul Camenca, în pofida faptului că a adresat o cerere privind

furnizarea informației respective.

Reclamantul a relevat că despre faptul răspândirii informațiilor defăimătoare

2

ce îi afectează demnitatea și reputația profesională a aflat în anul 2011, la momentul

angajării sale în serviciu în Colonia educativă din satul Alexandrovca, la acel

moment fiindu-i refuzată angajarea din motiv că la 18 iunie 2004, Spitalul

Republican de Psihiatrie Rîbnița, s. Vîhvatințî, în actele medicale, și anume în

procesul-verbal nr. 42/194 privind examinarea stării sănătății recrutului, în istoria

bolii și în răspunsurile la interpelările comisiei de cercetare a Transnistriei a

răspândit informație ce înjosesc onoarea și demnitatea.

În particular, reclamantul a menționat că Spitalul Republican de Psihiatrie

Rîbnița, s. Vîhvatințî, în actul medical nr. 42/194 a indicat că bunelul reclamantului

din partea mamei, Dmitrii Grișanov, suferea de RRRRR, ceea ce nu corespunde

realității, deoarece acesta a fost veteran de război, dispunea de ordine și a avut gradul

de căpitan, decedând în anul 1973. Potrivit listei din arhiva or. Camenca, bunelul său

nu suferea de RRRRR.

Reclamantul a punctat că Spitalul Republican de Psihiatrie Rîbnița, s.

Vîhvatințî, a mai indicat în documentele medicale că tatăl său, Piotr Ilcenco, face

abuz de băuturi alcoolice, fiind în stare de ebrietate aplică forța fizică în privința sa,

ca rezultat în familie persistând conflicte permanente, fiindu-i cauzată o traumă

psihică, fapte ce de asemenea nu corespund realității, or tatăl său nu face abuz de

băuturi alcoolice, este veteran al muncii, dispune de studii superioare și niciodată nu

a aplicat forța fizică în privința sa.

Reclamantul a notat că instituția medicală din s. Vîhvatințî în actele medicale

nominalizate a răspândit informația ce-i defăimează onoarea, demnitatea și reputația

profesională, și anume faptul precum că la 22 decembrie 2002, reclamantul a apelat

la serviciul medical de urgență și a fost internat în secția de neurologie, unde a urmat

tratament pe parcursul a două săptămâni, la externare starea sănătății s-a îmbunătățit,

însă împrejurimea era percepută ca prin ceață, în timpul discuției avea necesitatea

unei concentrații puternice pentru a-și auzi interlocutorul, fiind nevoit să-și i-a

concediu academic din motiv că nu-și putea continua studiile. În iarna anului 2013

a avut loc un acces repetat, la care s-a mai alipit un nod în gât astfel încât acesta nu

putea înghiți, tot atunci pentru a sustrage atenția a început a cânta la acordeon, însă

au început să-i curgă lacrimi.

Reclamantul a mai menționat că potrivit instituției medicale, acesta încerca să

se ocupe cu ceva, dar nimic nu îi reușea, or starea de spirit era redusă din cauza

acceselor de boală, percepea mediul din jur ca prin ceață. De asemenea era indicat

că tatăl său, fiind în stare de ebrietate, s-a năpustit asupra lui și l-a lovit. Din spusele

mamei sale, tatăl reclamantului s-ar fi năpustit fără niciun motiv, se presupune că nu

recunoștea fiul, deoarece acesta striga „tată, sunt eu”, fapt ce a speriat copilul, iar

despre cele întâmplate tatăl său nu ține minte. Reclamantul se plângea de slăbiciune,

neclaritate, avea starea de spirit la pământ și nu avea dorință de a efectua niciun fel

de acțiuni. Anterior, până la îmbolnăvire, în momentul certei îi apăreau lacrimi, în

pofida faptului că cearta nu îl privea, fiindu-i frică și spaimă. Luând în considerație

împovărarea moștenită pe linia mamei, abuzul de alcool din partea tatălui, ce

favorizau starea de conflict în familie, problemele apărute în timpul studiilor în

instituția de învățământ, se putea provoca iscarea unui conflict între dorințe și

3

posibilități, care s-au exprimat în RRRRR, ce purtau un caracter de acces. În timpul

intermisiunii se observa un fundal ipotetic-apatic, ceea ce permite de a pune

diagnoza: XXXXX.

În continuare, reclamantul a indicat că în aprilie 2014, a adresat o interpelare

și prin răspunsul la aceasta eliberat de către comitetul de anchetă al Transnistriei,

Spitalul Republican de Psihiatrie raionul Rîbnița, s. Vîhvatințî, a indicat că

reclamantul s-a aflat la tratament în cadrul spitalului, fapt care însă nu corespunde

realități, or nu i-a fost indicat careva tratament, deoarece nu a dat un astfel de acord,

iar potrivit prevederilor legale, tratamentul poate fi aplicat doar în condiții de

tratament forțat, dar nici rudele sale nu au fost înștiințate despre aplicarea unui

tratament în privința sa.

Reclamantul a invocat că toate aceste date nu corespund realității și atentează

asupra onoarei și demnității sale, precum și reputației profesionale. Nu a fost

transportat la spitalul de urgență, tratament potrivit celor indicate în cartela medicală

nu a primit, astfel aceste date nu corespund realității, fiind inventate de partea pârâtă,

de asemenea nu s-a adresat organelor medicale pentru oferirea concediului

academic-medical pe perioada studiilor sale, fiind constatat doar că mama lui,

Svetlana Ilcenco, s-a adresat către Spitalul Camenca, unde contra plată a obținut un

certificat fals în vederea prezentării acestuia în instituția educativă „Șevcenco” în

vederea restabilirii sale la studii, deoarece anterior a fost exmatriculat.

Reclamantul a explicat că de la 28 mai 2004 până la 18 iunie 2004, în perioada

aflării la examinare în cadrul Spitalului Republican de Psihiatrie raionul Rîbnița, s.

Vîhvatințî, se simțea bine, nu se plângea pe starea sănătății, nu a avut accese de

boală, iar pârâtul a inventat totul, deoarece acte medicale confirmative nu sunt.

Spitalul Republican de Psihiatrie raionul Rîbnița, s. Vîhvatințî, a răspândit în

privința sa informație ce discreditează onoarea, demnitatea și reputația profesională

în următoarele acte medicale: istoria bolii, actul nr. 42/194 întocmit în perioada de

timp 28 mai 2004 – 18 iunie 2004, fiind indicat că suferă de XXXXX, dar aceste

informații nu s-au confirmat.

Mai mult ca atât, reclamantul a subliniat că instituția medicală nu dispune de

licență în domeniu, iar medicii nu erau acreditați, concomitent la momentul

examinării sale și întocmirii actului medical nr. 42/194 erau prezente doar 2

persoane, actul fiind semnat tot de aceștia, ceea ce denotă că urmează a fi declarat

nul, or potrivit prevederilor legale, comisia medicală trebuie să includă președintele

acesteia, trei membri și secretarul. De asemenea, este indicat că reclamantul a trecut

control medical și în perioada 01-16 martie 2011, 05 iulie -05 august 2011, în cadrul

Spitalului Clinic Republican or. Tiraspol, drept persoană ce urmează a fi supusă

militar, însă după aceasta nu i-a fost eliberat niciun certificat medical, obținându-le

doar după hotărârea judecătoriei din Tiraspol. Potrivit actelor respective este indicat,

la 16 martie 2011 – diagnoza XXXXX și la 05 august 2011 diagnoza – diagnoza

RRRRR.

Reclamantul a relatat că după consultarea cu experți independenți, i s-a

comunicat că a fost diagnosticat eronat, el fiind sănătos, drept confirmare servind

caracteristica pozitivă, certificatul Ministerului Afacerilor Interne privind lipsa

4

antecedentelor penale și a contravențiilor din momentul nașterii și până în prezent,

la fel nivelul de studii – în prezent studiind la a doua instituție de învățământ

superior, diplome, loc de muncă. Conform consultației cu experții independenți, a

stabilit că simptomele pentru diagnoza dată se caracterizează prin aceea că persoana

este radical opusă, aceasta în primul rând este neadaptabilă social din cauza

calităților de caracter patologice, în rezultat persoana își aduce sine și celora din jur

suferințe. La fel, în istoria bolii este indicat că nu dorește externarea din spital, din

motiv că îi plac condițiile, fapt inventat de medici. Reclamantul a explicat că o lună

întreagă a fost plasat într-o încăpere închisă, avea limitat accesul în stradă, în pofida

faptului că se afla la examinare și nu tratament. Alimentația era foarte proastă,

condiții dezastruoase, iar la obiecțiile sale administrația nu reacționa ci îl amenința

că îl va deține o perioadă mai îndelungată, astfel fiindu-i umilită demnitatea

sa.

Reclamantul a considerat că, colaboratorii medicali și-au depășit atribuțiile,

din care motiv decizia comisiei medicale, actul de examinare a recrutului și expertiza

medicală urmează a fi declarate nule. Concluziile greșite ale colaboratorilor medicali

îl limitează în anumite activități, fiind lipsit de dreptul de a exercita anumite funcții,

a efectua anumite instruiri de specialitate, precum și a se deplasa peste hotarele

republicii. În actul medical nr. 2882 este indicat că funcția mintal-intelectuală este

redusă, adică memoria și intelectul sunt scăzute, dar nu cunoaște prin ce metodă a

fost stabilit acest fapt, or aceasta nu este adevărat, nu suferă de dereglări mintale ori

boală, iar medicii intenționat i-au stabilit diagnoza, pentru a demonstra că este

bolnav, fapt confirmat și de medicul Ahmedov.

Reclamantul a reliefat că i-a fost stabilită eronat diagnoza, fără a lua în calcul

caracteristicile sale pozitive, prin ce i-a fost cauzat un prejudiciu moral, prin lezarea

onoarei, demnității și reputației profesionale, or din acest motiv nu își poate realiza

dreptul la muncă și studii.

Reclamantul a solicitat instanței de judecată declararea ca fiind neveridică a

informației despre evidența de dispensar la psihiatru în perioada 2003 -2013 în

cadrul Spitalului raional Camenca, declararea ca fiind neveridice a datelor despre

boala psihică stabilită reclamantului sub formă de XXXXX și YYYYY, declararea

ca fiind neveridică a informației potrivit căreia reclamantul s-a aflat în concediu

academic din cauza RRRRR, declararea ca fiind neveridică a informației potrivit

căreia Piotr Ilcenco face abuz de băuturi alcoolice, declararea ca fiind neveridică a

diagnozei indicate în cartela medicală întocmită sub formă de XXXXX de

colaboratorii Spitalului de Psihiatrie or. Rîbnița, Vîhvatințî, în perioada 28 mai 2004

– 18 iunie 2004, declararea ca fiind neveridică a diagnozei indicate în actul nr.

42/194 sub formă de XXXXX de colaboratorii Spitalului de Psihiatrie or. Rîbnița,

Vîhvatințî în perioada 28 mai 2004 – 18 iunie 2004, recunoașterea nulității actului

nr. 42/194, declararea ca fiind neveridică a informației potrivit căreia bunelul

reclamantului, Dmitrii Grișanov, suferea de RRRRR, declararea ca fiind neveridică

a informației răspândită de Spitalul Clinic din Tiraspol în perioada

01-16 martie 2011, în actul nr. 1882 privind evaluarea stării sănătății recrutului,

precum și mențiunea în cartela medicală privind existența RRRRR, declararea ca

5

fiind neveridică a informației incluse în perioada 05 iulie 2011 – 05 august 2011 de

Spitalul Clinic din Tiraspol în actele de evidență privind existența RRRRR la

reclamant, cu indicarea diagnozei RRRRR.

Prin hotărârea din 12 iunie 2017 a Judecătoriei Anenii Noi, sediul Bender, a

fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă Vitalii Ilcenco

împotriva Spitalului raional Central or. Camenca, Spitalului de Psihiatrie raional

Rîbnița, Spitalului Clinic Republican din Tiraspol și Ministerului Sănătății, Muncii

și Protecției Sociale al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Piotr Ilcenco, cu

privire la apărarea onoarei, demnității și reputației profesionale (f.d. 237-140, vol.

II).

La 03 iulie 2017, Vitalii Ilcenco a declarat apel împotriva hotărârii din

12 iunie 2017 a Judecătoriei Anenii Noi, sediul Bender (f.d. 246, vol. II).

Prin decizia din 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de Vitalii Ilcenco și menținută hotărârea din 12 iunie 2017 a

Judecătoriei Anenii Noi, sediul Bender (f.d. 31-43, vol. III).

La 30 aprilie 2018, Vitalii Ilcenco a declarat, prin intermediul oficiului poștal,

recurs împotriva deciziei din 23 ianuarie 2018 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 47-50;

52, vol. III).

Prin decizia din 12 septembrie 2018 a Curții Supreme de Justiție, a fost admis

recursul declarat de Vitalii Ilcenco, casată decizia din 23 ianuarie 2018 a Curții de

Apel Chișinău și trimisă cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Chișinău, în alt

complet de judecată.

Prin decizia din 30 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de Vitalii Ilcenco și menținută hotărârea din 12 iunie 2017 a

Judecătoriei Anenii Noi, sediul Bender (f.d. 123-135, vol. III).

La 02 mai 2019, Vitalii Ilcenco a declarat, prin intermediul oficiului poștal,

recurs împotriva deciziei din 30 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând

casarea integrală a acesteia și a hotărârii din 12 iunie 2017 a Judecătoriei Anenii Noi,

sediul Bender, precum și pronunțarea unei noi hotărâri, prin care să fie admisă

integral cererea de chemare în judecată (f.d. 141-148; 151, vol. III).

În motivarea recursului, recurentul Vitalii Ilcenco a susținut că este greșită

concluzia instanței de apel precum că nu pot fi reținute spre examinare înscrisurile

nulitatea cărora o solicită Vitalii Ilcenco, acestea fiind nelegitime din momentul

adoptării și neavând putere juridică.

Recurentul a invocat că examinarea acestor înscrisuri nu determină

legitimitatea structurilor nerecunoscute de la Tiraspol, iar în calitate de înscrisuri

reprezintă o expunere de fapte și idei care au lezat demnitatea recurentului.

Recurentul a indicat că este eronată trimiterea pe care instanța de apel a făcut-

o la Hotărârea Parlamentului din 24 iulie 1997, prin care s-a specificat că Republica

Moldova nu va putea asigura respectarea Convenției Europene a Drepturilor Omului

în partea omisiunilor și actelor comise de organele neconstituționale din raioanele

din stânga Nistrului, or Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reiterat în

jurisprudența sa constantă că rezerva respectivă nu este validă și că Republica

Moldova are obligația pozitivă de a întreprinde măsurile care sunt în puterea

6

sa.

Recurentul consideră că în contradicție cu motivarea instanței de apel, simpla

punere pe rol a cauzei nu poate fi echivalată cu asigurarea accesului la justiție, mai

ales pentru persoanele din zonele de conflict unde nu există remedii eficiente de

protecție a drepturilor omului.

Recurentul a declarat că este lipsită de consecvență poziția instanței de apel

care, pe de o parte, a accentuat nulitatea actelor care provin de la autorități

nerecunoscute, iar pe de altă parte, a utilizat termenul de „diagnoză medicală”,

specific pentru acte oficiale.

De asemenea, recurentul a evidențiat că instanța de apel a neglijat temeiurile

degrevării de probațiune, și anume nu a luat în considerare că nu există dovezi că

Vitalii Ilcenco ar fi suferit de anumite RRRRR, iar intimații nu au adus niciun fel de

argumente și nici nu s-au prezentat la ședințele de judecată.

Recurentul a menționat că este greșită concluzia instanței de apel precum că

Vitalii Ilcenco nu ar fi prezentat probe că informațiile sunt false și defăimătoare, or

acesta și-a probat poziția prin declarații.

În context, recurentul a notat că există o prezumție că informațiile sunt false,

deoarece au fost emise de structuri neconstituționale, în lipsa unei proceduri de

verificare și supraveghere.

În ceea ce privește caracterul defăimător al informațiilor respective, recurentul

a indicat că la acestea a avut acces un număr nelimitat de persoane, mai ales în

situația când era nevoie să se angajeze la serviciu sau să urmeze anumite instruiri.

În continuare, recurentul a punctat că instanța de apel a refuzat numirea

expertizei potrivit solicitărilor lui Vitalii Ilcenco, or acesta a fost de acord cu

desfășurarea expertizei în sala de ședințe, în conformitate cu prevederile Codului de

procedură civilă.

Recurentul a evidențiat că încheierea instanței de apel privind numirea

expertizei nu a fost clară în ceea ce ține de locul desfășurării expertizei, mai ales că

instanța de apel a omis cu desăvârșire să motiveze de ce este imposibil de desfășurat

expertiza la locul instanței.

Recurentul a mai relevat că instanțele ierarhic inferioare nu au dat aprecierea

cuvenită problemelor cu care Vitalii Ilcenco s-a confruntat la etapa înscrierii la

studii, cât și la angajarea în câmpul muncii.

La 04 iunie 2019, Curtea Supremă de Justiție a expediat în adresa intimaților

Spitalul raional Central or. Camenca, Spitalul de Psihiatrie raional Rîbnița, Spitalul

Clinic Republican din Tiraspol și Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale

al Republicii Moldova, precum și a intervenientului accesoriu Piotr Ilcenco copia

cererii de recurs depuse de Vitalii Ilcenco împotriva deciziei din 30 ianuarie 2019 a

Curții de Apel Chișinău (f.d. 157, vol. III).

Intimații Spitalul raional Central or. Camenca, Spitalul de Psihiatrie raional

Rîbnița, Spitalul Clinic Republican din Tiraspol și Ministerul Sănătății, Muncii și

Protecției Sociale al Republicii Moldova, precum și intervenientul accesoriu Piotr

Ilcenco nu și-au valorificat dreptul de a depune referințe la recursul declarat de

Vitalii Ilcenco.

7

După cum rezultă din materialele cauzei, în fișa de însoțire nr. 2095 este

indicat că la 25 februarie 2019, Curtea de Apel Chișinău a expediat în adresa lui

Vitalii Ilcenco copia deciziei integrale din 30 ianuarie 2019 a Curții de Apel

Chișinău (f.d. 136, vol. III).

Însă, la materialele cauzei nu este anexat avizul de primire de către Vitalii

Ilcenco a copiei deciziei integrale din 30 ianuarie 2019 a Curții de Apel

Chișinău.

Astfel, Colegiul consideră că recurentul Vitalii Ilcenco, care a declarat

recursul la 02 mai 2019, s-a conformat prevederilor legale, încadrându-se în

termenul de declarare a recursului prevăzut la art. 434 alin. (1) din Codul de

procedură civilă.

Prin încheierea din 07 august 2019 a Curții Supreme de Justiție, recursul

declarat de Vitalii Ilcenco a fost considerat admisibil (f.d. 162, vol. III).

Verificând decizia din 30 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău în limitele

controlului de legalitate, în raport cu criticele invocate, Colegiul civil, comercial și

de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție constată că se impune

respingerea recursului declarat de Vitalii Ilcenco și menținerea deciziei din

30 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, pentru motivele ce se succed.

Conform art. 442 alin. (1) din Codul de procedură civilă, judecând recursul

declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în

recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără

a administra noi dovezi.

În conformitate cu art. 444 din Codul de procedură civilă, recursul se

examinează fără înștiințarea participanților la proces.

Art. 445 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură civilă prevede că instanța, după

ce judecă recursul, este în drept să respingă recursul și să mențină decizia instanței

de apel și, după caz, hotărârea primei instanțe, precum și încheierile atacate cu

recurs.

Din materialele cauzei, Colegiul reține că reclamantul Vitalii Ilcenco, cetățean

al Republicii Moldova domiciliat în raioanele din stânga Nistrului, a solicitat, în

principal, declararea ca fiind neveridică a mai multor informații conținute în

înscrisuri eliberate de așa-numitele instituții medicale din raioanele din stânga

Nistrului.

În particular, reclamantul Vitalii Ilcenco a solicitat instanței de judecată

declararea ca fiind neveridică a informației despre evidența de dispensar la psihiatru

în perioada 2003 -2013 în cadrul Spitalului raional Camenca, declararea ca fiind

neveridice a datelor despre boala psihică stabilită reclamantului sub formă de

XXXXX și YYYYY, declararea ca fiind neveridică a informației potrivit căreia

reclamantul s-a aflat în concediu academic din cauza RRRRR, declararea ca fiind

neveridică a informației potrivit căreia Piotr Ilcenco face abuz de băuturi alcoolice,

declararea ca fiind neveridică a diagnozei indicate în cartela medicală întocmită sub

formă de XXXXX de colaboratorii Spitalului de Psihiatrie or. Rîbnița, Vîhvatințî, în

perioada 28 mai 2004 – 18 iunie 2004, declararea ca fiind neveridică a diagnozei

indicate în actul nr. 42/194 sub formă de XXXXX de colaboratorii Spitalului de

8

Psihiatrie or. Rîbnița, Vîhvatințî în perioada 28 mai 2004 – 18 iunie 2004,

recunoașterea nulității actului nr. 42/194, declararea ca fiind neveridică a informației

potrivit căreia bunelul reclamantului, Dmitrii Grișanov, suferea de RRRRR,

declararea ca fiind neveridică a informației răspândită de Spitalul Clinic din Tiraspol

în perioada 01-16 martie 2011, în actul nr. 1882 privind evaluarea stării sănătății

recrutului, precum și mențiunea în cartela medicală privind existența RRRRR,

declararea ca fiind neveridică a informației incluse în perioada 05 iulie 2011 –

05 august 2011 de Spitalul Clinic din Tiraspol în actele de evidență privind existența

RRRRR la reclamant, cu indicarea diagnozei RRRRR.

În conformitate cu art. 16 alin. (1) din Codul civil în redacția aplicabilă la data

relevantă speței, orice persoană are dreptul la respectul onoarei, demnității și

reputației sale profesionale.

Art. 16 alin. (2) din Codul civil în redacția aplicabilă la data relevantă speței

statuează că orice persoană este în drept să ceară dezmințirea informației ce îi

lezează onoarea, demnitatea sau reputația profesională dacă cel care a răspândit-o

nu dovedește că ea corespunde realității.

Afirmațiile care lezează onoarea, demnitatea sau reputația profesională sunt

acelea care nu corespund realității și discreditează onoarea, demnitatea și reputația

persoanei în opinia publică sau în opinia unor persoane din punctul de vedere al

respectării legilor, principiilor morale ale societății (informațiile despre săvârșirea

unei fapte nedemne, comportarea nedemnă în colectivul de muncă, în familie, în

viața cotidiană, informațiile care ponegresc activitatea de producție, gospodărească

și obștească, reputația etc.).

Apărarea dreptului unei persoane la onoare, demnitate și reputație

profesională presupune următoarele condiții: informațiile trebuie să fie răspândite,

să lezeze onoarea,demnitatea și reputația profesională și să nu corespundă realității.

Din conținutul art. 16 alin. (2) din Codul civil în redacția aplicabilă la data relevantă

speței, rezultă că, atât timp cât nu se dovedește contrariul, informațiile răspândite se

prezumă a fi o minciună.

Așadar, în sensul normelor din Codul civil în redacția aplicabilă la data

relevantă speței, sarcina probațiunii privind caracterul veridic al informațiilor

răspândite revine pârâtului.

În același timp, Colegiul decelează că prezentului litigiu dedus judecății îi sunt

aplicabile și prevederile speciale ale Legii nr. 64 din 23 aprilie 2010 cu privire la

libertatea de exprimare, care vine să garanteze exercitarea dreptului la libera

exprimare, precum și un echilibru între asigurarea dreptului la libera exprimare și

apărarea onoarei, demnității, reputației profesionale și vieții private și de familie ale

persoanei.

Astfel, în conformitate cu art. 7 alin. (4) din Legea nr. 64 din 23 aprilie 2010

cu privire la libertatea de exprimare, persoana lezată prin răspândirea unor judecăți

de valoare poate fi restabilită în drepturi dacă judecățile de valoare cumulează

următoarele condiții: a) nu se bazează pe un substrat factologic suficient; b) au un

caracter defăimător; c) permit identificarea persoanei vizate de informație.

Art. 24 din Legea nr. 64 din 23 aprilie 2010 cu privire la libertatea de

9

exprimare stipulează că (1) reclamantul trebuie să dovedească următoarele: a)

pârâtul a răspândit informația; b) informația îl vizează și este defăimătoare; c)

informația constituie o relatare cu privire la fapte și este în esență falsă; sau d)

judecata de valoare nu se bazează pe un substrat factologic suficient; e) existența și

cuantumul prejudiciului cauzat. (2) Pârâtul trebuie să dovedească următoarele: a)

informația nu este defăimătoare și/sau nu îl vizează pe reclamant; b) informația

constituie o judecată de valoare care se bazează pe un substrat factologic suficient;

c) la momentul răspândirii informației, deși a luat toate măsurile de diligență, nu

putea ști că prin acțiunile sale contribuie la răspândirea relatărilor false cu privire la

fapte sau a judecăților de valoare fără substrat factologic suficient; d) informația

răspândită este de interes public. (3) În cazurile ce vizează restrângerea libertății de

exprimare, refuzul pârâtului de a dezvălui un secret profesional sau sursa de

informare nu constituie temei suficient pentru admiterea acțiunii.

Prin urmare, Colegiul reține că din prevederile speciale ale Legii nr. 64 din

23 aprilie 2010 cu privire la libertatea de exprimare, rezultă cu certitudine că în

privința caracterului defăimător al informației răspândite, cât și a substratului

factologic al acesteia, sarcina probațiunii este repartizată între reclamant și

pârât.

Aici, Colegiul observă că reclamantul Vitalii Ilcenco a solicitat dezmințirea

unor informații care se atribuie în exclusivitate la sfera cunoștințelor speciale

medico-psihiatrice, pe care instanța de judecată nu poate prin definiție să le posede.

În conformitate cu art. 148 alin. (1) din Codul de procedură civilă, pentru

elucidarea unor aspecte din domeniul științei, artei, tehnicii, meșteșugurilor

artizanale și din alte domenii, apărute în proces, care cer cunoștințe speciale, instanța

dispune efectuarea unei expertize, la cererea părții sau a unui alt participant la

proces, iar în cazurile prevăzute de lege, din oficiu. Actele reviziei ori ale inspecțiilor

departamentale, precum și raportul scris al specialistului, nu pot înlocui raportul de

expertiză și nici exclude necesitatea efectuării expertizei în aceeași

problemă.

În speță, Colegiul concluzionează cu certitudine că elucidarea chestiunii de

veridicitate a informațiilor pe care reclamantul Vitalii Ilcenco le califică drept

defăimătoare, putea avea loc prin efectuarea unei expertize medico-psihiatrice.

În succesiunea celor relatate, Colegiul notează că la 30 aprilie 2015, Vitalii

Ilcenco a înaintat primei instanțe o cerere de numire a unei expertize medico-

psihiatrice în baza documentelor medicale, formulându-și întrebările către experții

aleși (f.d. 144-152, vol. I).

La inițiativa lui Vitalii Ilcenco, cu aportul instanței de judecată, IMSP Spitalul

de Psihiatrie Bălți, la 22 iulie 2015, a comunicat instanței și părților despre

disponibilitatea legală de a efectua expertize de către experți în afara orelor de lucru,

în afara instituției în care sunt angajați, fiind posibilă efectuarea unei expertize în

localul instanței de judecată, deplasarea experților urmând a fi asigurată în condițiile

legii, iar faptul domicilierii reclamantului-recurent în regiunea transnistreană nefiind

un obstacol de competență pentru IMSP Spitalul de Psihiatrie Bălți (f.d. 208,

vol. I).

10

În ședințele de judecată din 15 iulie 2015, 13 august 2015, Vitalii Ilcenco a

solicitat ca locul desfășurării expertizei medico-psihiatrice în baza documentelor

medicale să fie localul Judecătoriei Bălți, fiind predispus să suporte cheltuielile ce

țin de deplasarea experților (f.d. 204-205, 209, vol. I) .

Prin încheierea din 29 septembrie 2015 a Judecătoriei Bender, s-a dispus

efectuarea expertizei medico-psihiatrice în baza documentelor medicale, fiind

acordate întrebările de rigoare experților aleși din cadrul IMSP Spitalul de Psihiatrie

Bălți (f.d. 217-218, vol. I).

La 04 noiembrie 2015, IMSP Spitalul de Psihiatrie Bălți a comunicat instanței

de judecată despre necesitatea achitării taxei pentru efectuarea expertizei,

necesitatea prezentării documentației medicale în original sau în copii de calitate mai

înaltă și despre necesitatea asigurării prezenței personale a lui Vitalii Ilcenco la

ședința comisiei de expertiză (f.d. 225, vol. I).

La 27 noiembrie 2015, Vitalii Ilcenco prin cerere a comunicat instanței despre

faptul că nu și-a dat acordul scris pentru a fi supus examinărilor medicale, expertiza

urmând a fi efectuată în baza documentelor medicale prezentate. La fel, a informat

că anterior a solicitat informații despre costul deplasării experților din mun. Bălți în

Judecătoria Bender și a contului instanței pentru a introduce aceste mijloace

financiare (f.d. 227-228, vol. I).

La 22 decembrie 2015, materialele cauzei civile examinate au fost remise

instanței fără efectuarea expertizei din motivul neprezentării lui Vitalii Ilcenco,

neprezentării documentelor medicale și neachitării taxei (f.d. 232, vol. I).

La 10 februarie 2016, Vitalii Ilcenco a cerut instanței de judecată ordonarea

expertizei repetate în baza documentelor medicale în localul Judecătoriei Bender

(f.d. 1-12, vol. II).

Prin încheierea din 30 martie 2016 a Judecătoriei Bender, s-a dispus

efectuarea expertizei medico-psihiatrice în baza documentelor medicale, însă fiind

respinsă solicitarea lui Vitalii Ilcenco cu privire la efectuarea expertizei în localul

instanței de judecată, instanța motivându-și soluția prin faptul că această solicitare

nu se încadrează în limitele legale și contravine principiului contradictorialității și

independenței (f.d. 31, vol. II).

Nefiind de acord cu modul în care a fost numită expertiza, Vitalii Ilcenco a

contestat cu recurs încheierea instanței de judecată, însă Curtea de Apel Chișinău

prin decizia din 09 iunie 2016 a respins recursul ca fiind depus împotriva unui act

judecătoresc exceptat de cale de atac (f.d. 66-71, vol. II).

La 21 iulie 2016, IMSP Spitalul de Psihiatrie Bălți a comunicat instanței de

judecată despre necesitatea asigurării prezenței personale a lui Vitalii Ilcenco la

ședința comisiei de expertiză (f.d. 83, vol. II).

La 24 august 2016, Vitalii Ilcenco a comunicat repetat despre faptul că este

disponibil de a se prezenta la efectuarea expertizei doar în localul instanței de

judecată (f.d. 85, vol. II), iar Judecătoria Bender prin răspunsul din aceiași dată i-a

explicat faptul că legalitatea modului în care a fost dispusă expertiza a fost verificată

de instanța de recurs, încheierea de numire a expertizei fiind menținută. Ca efect al

neachitării taxei pentru efectuarea expertizei și neprezentării lui Vitalii Ilcenco la

11

ședința comisiei de expertiză, la 02 septembrie 2016, IMSP Spitalul de Psihiatrie

Bălți a restituit Judecătoriei Bender cauza civilă fără efectuarea expertizei (f.d. 88,

vol. II).

La 18 octombrie 2016, Vitalii Ilcenco repetat a înaintat o cerere de efectuare

a expertizei medico-psihiatrice în localul instanței de judecată, însă prin încheierea

din 18 octombrie 2016, demersul a fost respins ca unul abuziv, or reclamantul nu și-

a exercitat drepturile sale cu bună-credință pe parcursul a două expertize numite

anterior (f.d. 95-106, vol. II).

Art. 155 alin. (2) din Codul de procedură civilă prevede că expertiza se

efectuează în localul instanței judecătorești sau în altă parte, în funcție de caracterul

cercetării sau de circumstanțele care fac dificilă ori chiar imposibilă aducerea

obiectului cercetării în fața instanței. Părțile și alți participanți la proces au dreptul

să asiste la efectuarea expertizei, cu excepția cazurilor cînd prezența lor nu este

obligatorie sau ar putea împiedica lucrul experților.

Prin decizia din 12 septembrie 2018 a Curții Supreme de Justiție, instanța de

recurs a constatat că argumentele instanței puse la baza respingerii solicitării

recurentului-reclamant de a petrece expertiza judiciară în localul instanței, nu rezistă

niciunei critici, fiind în contradicție cu prevederile legale citate.

De asemenea, instanța de recurs a indicat că argumentele privind expertiza

judiciară au fost indicate de către Vitalii Ilcenco în cererea de apel împotriva

hotărârii primei instanțe, aceasta fiind unica posibilitate de a contesta modul în care

a fost dispusă expertiza medico-psihiatrică, legalitatea și temeinicia concluziilor

instanței de judecată.

Instanța de recurs a concluzionat că instanța de apel la pronunțarea asupra

argumentelor din apelul lui Vitalii Ilcenco privind expertiza judiciară a menționat

simplul fapt că pornind de la caracterul și specificul expertizei, efectuarea acesteia

în localul instanței este imposibilă, fără însă să analizeze probele existente la dosar,

cum ar fi răspunsurile IMSP Spitalul de Psihiatrie Bălți despre oportunitatea

deplasării la locul solicitat și fără a ține cont de prevederile legii aplicabile

cauzei.

Aici, Colegiul consideră necesar să evidențieze că potrivit art. 27 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, disponibilitatea în drepturi se afirmă în posibilitatea

participanților la proces, în primul rând a părților, de a dispune liber de dreptul

subiectiv material sau de interesul legitim supus judecății, precum și de a dispune de

drepturile procedurale, de a alege modalitatea și mijloacele procedurale de

apărare.

Din materialele cauzei, rezultă cu certitudine că în calitate de mijloc

procedural de demonstrare a revendicărilor formulate, Vitalii Ilcenco a ales

efectuarea expertizei medico-psihiatrice în localul instanței, mijloc de care acesta a

fost lipsit, după s-a indicat în decizia din 12 septembrie 2018 a Curții Supreme de

Justiție.

Principiul disponibilității părții în mijloacele procedurale de apărare este în

strânsă legătură cu obligația părții de a se folosi cu bună-credință de drepturile sale

procedurale, după cum prevede art. 56 alin. (3) din Codul de procedură civilă.

12

În continuare, Colegiul notează că la rejudecarea cauzei în ordine de apel, în

ședința de judecată din 23 ianuarie 2019, Vitalii Ilcenco a depus demers privind

efectuarea expertizei medico-psihiatrice în condiții de ambulator, într-o instituție

specializată din Germania (f.d. 100-104; 111-113, vol. III).

Prin încheierea din 23 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

demersul lui Vitalii Ilcenco privind numirea pe dosar a expertizei judiciare

psihiatrice ambulatorii, în baza documentelor medicale, efectuarea căreia de

poruncit Clinicii de Psihiatrie și Psihoterapie a Universității Georg-August din

Göttingen, Republica Federală Germania (f.d. 115-121, vol. III).

În motivarea acestei încheieri, casarea căreia nu a fost solicitată în mod expres

de către recurentul Vitalii Ilcenco, instanța de apel a concluzionat că Vitalii Ilcenco

nu este interesat în examinarea multiaspectuală a cauzei și că acesta abuzează de

drepturile sale procedurale, fiind evident scopul apelantului Vitalii Ilcenco de a

tergiversa finalizarea examinării cauzei.

Colegiul consideră că instanța de apel corect a respins demersul apelantului

Vitalii Ilcenco privind efectuarea expertizei medico-psihiatrice în condiții de

ambulator, într-o instituție specializată din Germania, din următoarele raționamente.

Deși apelantul Vitalii Ilcenco a adus anumite argumente în favoarea

modificării demersului său inițial privind efectuarea expertizei medico-psihiatrice,

acesta a omis cu desăvârșire să explice de ce a adus aceste argumente abia în cadrul

celui de-al doilea ciclu procesual, la rejudecarea cauzei în ordine de apel.

Or, buna-credință a unui justițiabil la susținerea pretențiilor sale în cadrul

judecării cauzei înseamnă adoptarea unui comportament procedural uniform și

consecvent, influențat doar de posibilele mijloace de apărare ale părții opuse, situație

care nu se atestă în speță.

Mai mult, este neîntemeiat chiar și temeiul argumentelor aduse de apelantul

Vitalii Ilcenco în susținerea demersului privind efectuarea expertizei medico-

psihiatrice în condiții de ambulator, într-o instituție specializată din

Germania.

Astfel, nu corespunde realității afirmația recurentului Vitalii Ilcenco privind

imposibilitatea efectuării expertizei medico-psihiatrice în Republica Moldova,

deoarece răspunsul IMSP Spitalul de Psihiatrie Bălți din data de 22 iulie 2015,

adresat Judecătoriei Bender, demonstrează contrariul (f.d. 208, vol. I).

La fel, este declarativ și argumentul recurentului Vitalii Ilcenco privind

parțialitatea tuturor experților judiciari medicali din Republica Moldova din motivul

subordonării acestora Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al

Republicii Moldova, care este pârât în cadrul acestei cauze.

Or, art. 7 alin. (1) din Legea nr. 68 din 14 aprilie 2016 cu privire la expertiza

judiciară și statutul expertului judiciar prevede că expertul judiciar este independent

față de ordonatorul expertizei judiciare, față de părțile din procesul judiciar, precum

și față de alte persoane interesate de rezultatul expertizei judiciare.

Mai mult, art. 7 alin. (3) din Legea nr. 68 din 14 aprilie 2016 cu privire la

expertiza judiciară și statutul expertului judiciar stipulează că exercitarea de presiuni

asupra expertului judiciar în timpul desfășurării activității de expertiză judiciară cu

13

scopul de a influența emiterea raportului de expertiză judiciară și concluziile acesteia

este inadmisibilă și atrage răspundere juridică conform legii, ceea ce exclude

subordonarea experților judiciari medicali din Republica Moldova față de Ministerul

Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova.

De altfel, chiar și în cazul în care Vitalii Ilcenco ar avea suspiciuni de

imparțialitate față de un anume expert judiciar, acesta ar putea să facă uz de

prevederile art. 151 alin. (1) din Codul de procedură, conform cărora înaintea

desemnării expertului, participanții la proces sunt obligați să formuleze recuzări,

dacă există temeiurile prevăzute la art. 51, în privința expertului înscris în Registrul

de stat al experților judiciari.

Mai mult decât atât, Colegiul observă că la judecarea cauzei în ordine de

recurs, Vitalii Ilcenco și-a modificat din nou atitudinea față de modalitatea de

efectuare a expertizei medico-psihiatrice.

Or, în apel acesta a solicitat în mod expres efectuarea expertizei medico-

psihiatrice în condiții de ambulator, într-o instituție specializată din Germania. Însă,

după emiterea încheierii din 23 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, Vitalii

Ilcenco nu a formulat un nou demers, privind dispunerea efectuării expertizei

medico-psihiatrice într-o instituție medicală din Republica Moldova, deși în cererea

de recurs acesta a afirmat că a fost și continuă a fi de acord cu desfășurarea expertizei

în sala de ședințe a instanței de judecată.

În continuare, Colegiul relevă că solicitarea de a dezminți informația ce

lezează onoarea, demnitatea sau reputația profesională, ca metodă de apărare a

drepturilor civile, nu poate fi respinsă de către instanța de judecată din simplul motiv

că informația respectivă se conține în înscrisuri întocmite de instituții ce nu sunt

constituite conform legislației Republicii Moldova, în special dacă o asemenea

informație aduce atingere unor drepturi vitale ale solicitantului, cum ar fi dreptul la

studii și dreptul la muncă.

Or, art. 35 din Constituția Republicii Moldova consacră dreptul la învățătură

pentru toți cetățenii Republicii Moldova, iar art. 43 din Constituția Republicii

Moldova – dreptul la muncă.

În context, este important de menționat că potrivit hotărârii din 08 iulie 2004

a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Ilașcu și alții contra Moldovei și

Rusiei, atunci când un stat contractant la Convenția Europeană a Drepturilor Omului

este împiedicat să-și exercite autoritatea sa asupra întregului său teritoriu datorită

existenței unei situații de facto care îl constrânge, cum ar fi instalarea unui regim

separatist, indiferent dacă este sau nu însoțită de ocupația militară a teritoriului de

un alt stat, acest stat nu încetează să aibă jurisdicție în sensul arti. 1 al Convenției

Europene a Drepturilor Omului asupra acelei părți a teritoriului său care este

temporar supusă unei autorități locale susținută de forțe rebele sau de un alt

stat.

Curtea a mai afirmat că o asemenea situație de fapt reduce scopul acestei

jurisdicții în sensul că angajamentul asumat de către un stat în temeiul art. 1 trebuie

examinat de Curte numai în lumina obligațiilor pozitive ale statului contractant față

de persoanele aflate pe teritoriul acestuia, iar statul respectiv trebuie să folosească

14

toate mijloacele legale și diplomatice disponibile față de state terțe și organizații

internaționale pentru a continua să garanteze respectarea drepturilor și libertăților

garantate de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea a concluzionat că nu-i revine să indice ce măsuri trebuie luate de către

autorități pentru a se conforma obligațiilor lor și care măsuri sunt cele mai eficiente,

dar ea trebuie să verifice dacă măsurile care au fost luate au fost corespunzătoare și

suficiente în această cauză, iar în fața unei omisiuni parțiale sau totale de a lua

măsuri, sarcina Curții este de a determina în ce măsură un efort minim era totuși

posibil și dacă acesta trebuia întreprins.

De altfel, Colegiul mai reține că deși Vitalii Ilcenco a solicitat și declararea ca

fiind neveridică a informației potrivit căreia Piotr Ilcenco face abuz de băuturi

alcoolice, precum și a informației potrivit căreia bunelul reclamantului, Dmitrii

Grișanov, suferea de RRRRR, acesta nu a prezentat probe în susținerea acestei

pretenții, conform prevederilor speciale ale Legii nr. 64 din 23 aprilie 2010 cu

privire la libertatea de exprimare.

Mai mult, Colegiul relevă că la materialele cauzei nu există probe ce ar

confirma în mod direct că din cauza diagnozelor pe care le contestă, a întâmpinat

dificultăți în admiterea la instituții de învățământ și în realizarea dreptului la

muncă.

În această conjunctură, Colegiul relevă că la rejudecarea cauzei, instanța de

apel, în calitate de parte a autorității judecătorești menită să aplice Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, a luat în considerare obligația de asigurare a

dreptului de acces la justiție al lui Vitalii Ilcenco și a examinat fondul pretențiilor

formulate de acesta, dând o apreciere justă sarcinii probațiunii care revine

recurentului-reclamant Vitalii Ilcenco prin prisma prevederilor art. 24 din Legea nr.

64 din 23 aprilie 2010 cu privire la libertatea de exprimare, sarcină pe care acesta nu

a îndeplinit-o inclusiv din motivul neexercitării cu bună-credință a drepturilor

procedurale.

Având în vedere problemele de drept invocate în speță, Colegiul civil,

comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție ajunge

la concluzia de a respinge recursul declarat de Vitalii Ilcenco și de a menține decizia

din 30 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. a) și alin. (2)-(3) din Codul de

procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al

Curții Supreme de Justiție

d e c i d e:

Se respinge recursul declarat de Vitalii Ilcenco.

Se menține decizia din 30 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, în cauza

civilă la cererea de chemare în judecată depusă Vitalii Ilcenco împotriva Spitalului

raional Central or. Camenca, Spitalului de Psihiatrie raional Rîbnița, Spitalului

Clinic Republican din Tiraspol și Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale

al Republicii Moldova, intervenient accesoriu Piotr Ilcenco, cu privire la apărarea

15

onoarei, demnității și reputației profesionale.

Decizia este irevocabilă.

Președintele ședinței,

judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Maria Ghervas

Galina Stratulat

Victor Burduh

Nina Vascan

16