Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 25.09.2019

2rci-29/19 — cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate

HOTĂRÂRE
25.09.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate
Temei legal
Temeiurile declarării revizuirii
Citează această cauză
2rci-29/19 — cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2rci-29/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru – N. Șova Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău: B. Bîrca, E. Clim, O. Cojocaru Instanța de revizuire: Curtea de Apel Chișinău – B. Bîrca, E. Clim, O. Cojocaru DECIZIE 25 septembrie 2019 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componență: Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru judecătorii Oleg Sternioală Maria Ghervas examinând recursurile declarate de către „Hollseley Intermational LTD”, Biroul Asociat de Avocați „Protex”, reprezentați de avocatul Alexandru Stanțieru și Întreprinderea Mixtă „DAK Investments” Societate cu Răspundere Limitată, în cauza la cererea introductivă depusă de către Societatea cu Răspundere Limitată „Valea Perjei Nouă” cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate, împotriva încheierii din 04 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire declarată de Întreprinderea Mixtă „DAK Investments” Societate cu Răspundere Limitată, „Hollseley Intermational LTD” și Biroul Asociat de Avocați „Protex” împotriva deciziei din 12 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, constată : La 18 decembrie 2017 SRL „Valea Perjei Nouă” s-a adresat în instanța de insolvabilitate cu cerere introductivă, prin care a solicitat intentarea procedurii de insolvabilitate față de societatea fondată.

Prin încheierea din 22 decembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău s-a admis spre examinare cererea introductivă depusă de creditorul SRL „Valea Perjei Nouă”, fiind desemnat în calitate de administrator provizoriu Radu Fortuna. Prin hotărârea din 13 martie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a constatat insolvabilitatea debitorului SRL „Valea Perjei Nouă”, s-a intentat procesul de insolvabilitate față de SRL „Valea Perjei Nouă”, s-a desemnat în calitate de administrator al insolvabilității Radu Fortuna, s-a stabilit termenul limită de înaintare a cererilor de validare a creanțelor până la data de 20 aprilie 2018. (f.d.

8-11, anexa – 56) Prin încheierea din 12 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a dispus trecerea în procedura falimentului a debitorului SRL „Valea Perjei Nouă” în vederea lichidării patrimoniului și distribuirea produsului realizat, cu dizolvarea 1 debitorului, fiind desemnat în calitate de lichidator al SRL „Valea Perjei Nouă” Radu Fortuna. La 12 septembrie 2018 creditorul „Hollseley Intermational LTD” a înaintat cerere de admitere și validare a creanțelor în sumă de 59 413 euro și 459 816 dolari SUA. Totodată a solicitat repunerea în termen a cererii în baza art. 145 alin. (2) din Legea insolvabilității, invocând că administratorul insolvabilității nu a respectat procedura de notificare a creditorilor.

(f.d. 15-17, anexa-56) Prin încheierea din 14 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a admis cererea creditorului „Hollseley Intermational LTD” cu privire la repunerea în termen a cererii de validare a creanțelor, s-a repus în termen cererea de validare a creanțelor creditorului „Hollseley Intermational LTD” față de SRL „Valea Perjei Nouă” în procedura falimentului, s-a stabilit ședința specială de validare a creanțelor creditorului „Hollseley Intermational LTD” pe cheltuiala acestuia, fiind obligat lichidatorul SRL „Valea Perjei Nouă” să depună în instanță până la 08 octombrie 2018 tabelul definitiv al creditorilor. (f.d.

61-64, anexa-56) La 01 octombrie 2018 lichidatorul SRL „Valea Perjei Nouă” în procedura falimentului, Radu Fortuna a depus tabelul definitiv al creanțelor creditorului „Hollseley Intermational LTD” față de debitor, potrivit căruia a inclus în tabelul definitiv al creanțelor spre validare datoria în sumă de 59 413 Euro (echivalentul a 1 162 664,88 lei), însă nu a inclus în tabelul definitiv al creanțelor spre validare datoria în mărime de 459 816 Dolari SUA (echivalentul sumei de 8 998 231,27 lei). Astfel, fiind propusă de lichidator spre validare cu suma de 0,00 lei. La 11 octombrie 2018 „Hollseley Intermational LTD” a depus contestație asupra tabelului definitiv al creanțelor față de SRL „Valea Perjei Nouă” în partea neadmiterii creanțelor sale spre validare în sumă de 459 816 Dolari SUA (echivalentul a sumei de 8 998 231,27 lei).

(f.d. 67-70, anexa-56) În motivarea contestației „Hollseley Intermational LTD” a invocat că potrivit actelor contabile la data de 13 martie 2018 debitorul SRL „Valea Perjei Nouă” are înregistrată o datorie față de creditorul „Hollseley Intermational LTD” în mărime de 59 413 Euro și de 459 816 Dolari SUA. Consideră că datoria formată în urma neexecutării obligațiunilor contractuale față de creditorul „Hollseley Intermational LTD” este una certă și reală, care a apărut până la intentarea procesului de insolvabilitate față de debitorul SRL „Valea Perjei Nouă”, însă lichidatorul n-a admis și inclus în tabelul definitiv al creanțelor suma datoriei de 459 816 dolari SUA în lipsa unui temei legal. La 12 octombrie 2018 SCA „Vivai Cooperativi Rauscedo” a depus contestație asupra tabelului definitiv al creanțelor în partea admiterii creanței creditorului „Hollseley Intermational LTD” în sumă de 59 413 euro.

(f.d. 71-74, anexa-56) La 25 octombrie 2018 și 29 octombrie 2018 SRL „International Colection of Debts” și SCA „Vivai Cooperativi Rauscendo” au depus cereri de substituire a creditorului SCA „Vivai Cooperativi Rauscendo” cu succesorul său în drepturi SRL „International Colection of Debts”, căreia i-a fost cesionată creanța față de debitorul SRL „Valea Perjei Nouă” în baza contractului de cesiune a creanțelor din 24 octombrie 2018. (f.d. 75-76, 81, anexa-56) Prin încheierea din 09 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-au admis cererile depuse de către SRL „International Colection of Debts” și SCA „Vivai Cooperativi Rauscendo” privind substituirea creditorului. S-a substituit creditorul chirografar de rangul V SCA „Vivai Cooperativi Rauscendo” cu creanța 2 în sumă de 1 228 824,90 lei cu succesorul său în drepturi SRL „International Colection of Debts” în procesul de insolvabilitate față de debitorul SRL „Valea Prjei Nouă”.

(f.d. 90-91, anexa-56) Prin încheierea din 13 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a respins contestația depusă de către SCA „Vivai Cooperativi Rauscendo” împotriva tabelului definitiv al creanțelor SRL „Valea Perjei Nouă” în privința sumei creanței creditorului „Hollseley Intermational LTD” în sumă de 59 413 euro admisă spre validare ca fiind neîntemeiată. S-a admis parțial contestația depusă de către „Hollseley Intermational LTD” în privința sumei creanței sale în mărime de 459 816 dolari SUA. S-a validat creanța „Hollseley Intermational LTD” față de SRL „Valea Perjei Nouă” în sumă de 1 162 664,88 lei (echivalentul a 59 413 euro) ca creanță chirografară de rangul V și creanța în sumă de 7 647 981,58 lei (echivalentul a 459 816 dolari SUA ca creanță chirografară de rangul V. S-a obligat lichidatorul SRL „Valea Pernei Nouă” în procedura falimentului, Radu Fortuna să introducă modificările corespunzătoare în tabelul definitiv al creanțelor.

(f.d. 92-99, anexa-56) La 28 noiembrie 2018 și la 09 ianuarie 2019 SRL „International Colection of Debts” a depus recurs, prin care a solicitat casarea încheierii din 13 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu emiterea unei noi încheieri de admitere a contestației depusă de către SCA „Vivai Cooperativi Rauscendo” și a respinge contestația depusă de către „Hollseley Intermational LTD”. (f.d. 101-104, 108-109, anexa-56) Nefiind de acord cu încheierea din 13 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru creditorul Popov Alexandru a depus la 28 ianuarie 2019 cerere de alăturare la recursul înaintat de către SRL „International Colection of Debts”. (f.d. 145, anexa-56) Prin decizia din 12 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a admis recursul declarat de către SRL „International Colection of Debts” și a lui Alexandr Popov.

S- a casat încheierea din 13 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru emisă în procesul de insolvabilitate față de SRL „Valea Perjei Nouă” pe marginea contestațiilor înaintate de către „Hollseley Intermational LTD” și SCA „Vivai Cooperativi Rauscendo” asupra tabelului definitiv al creanțelor debitorului SRL „Valea Perjei Nouă”. S-a emis o nouă încheiere, prin care s-a admis contestația depusă de către SCA „Vivai Cooperativi Rauscendo” împotriva tabelului definitiv al creanțelor SRL „Valea Perjei Nouă” în privința creanței creditorului „Hollseley Intermational LTD” în mărime de 59 413 euro.

S-a exclus din tabelul definitiv al creanțelor SRL „Valea Perjei Nouă” suma de 1 162 644,88 lei (echivalentul a 59 413 euro) depusă de pretinsul creditor „Hollseley Intermational LTD” ca creanță chirografară de rangul V. S-a respins contestația depusă de către pretinsul creditor „Hollseley Intermational LTD” împotriva tabelului definitiv al creanțelor SRL „Valea Perjei Nouă” în privința sumei de 459 816 dolari SUA neadmisă spre validare. (f.d. 166-177, anexa-56) La 26 martie 2019 și 27 martie 2019 ÎM „Dak Investments” SRL, „Hollseley Intermational LTD” și BAA „Protex” au depus cereri de revizuire împotriva deciziei din 12 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care au solicitat casarea deciziei instanței de insolvabilitate cu rejudecarea cauzei.

(f.d. 185-188,196-199, anexa-56) Curtea de Apel Chișinău prin încheierea din 04 iunie 2019 a respins ca fiind inadmisibile cererile de revizuire depuse de către ÎM „Dak Investments” SRL, „Hollseley Intermational LTD” și BAA „Protex” împotriva deciziei din 12 martie 3 2019 a Curții de Apel Chișinău, emisă în cauza de insolvabilitate la cererea SRL „Valea Perjei Nouă”. (f.d. 7-14) La 28 iunie 2019 ÎM „Dak Investments” SRL, „Hollseley Intermational LTD” și BAA „Protex” au depus recurs, iar la 10 septembrie 2019 „Hollseley Intermational LTD” a depus recurs suplimentar, împotriva încheierii din 04 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care au solicitat casarea încheierii instanței de recurs, soluționând prin decizie admiterea cererii de revizuire depusă împotriva deciziei din 12 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău cu casarea acesteia și dispunerea rejudecării cauzei în instanța de recurs.

Admiterea argumentelor invocate în referința depusă de către ÎM „Dak Investments” SRL, „Hollseley Intermational LTD” și BAA „Protex” la recursul declarat împotriva încheierii din 13 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, cu respingerea cererii de recurs declarată de către SRL „International Colection of Debts”, SRL „Valea Perjei Nouă”, Alexandr Popov și menținerea în vigoare a încheierii din 13 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru ca fiind una legală și întemeiată, pronunțată cu respectarea și aplicarea corectă a normelor de drept material și procedural. În motivarea recursului recurenții au invocat că instanța de apel a examinat cererile de revizuire superficial și neobiectiv, fiind adoptată o încheiere ilegală și neîntemeiată cu încălcarea și aplicarea eronată a normelor de drept material și procedural.

Consideră că prin examinarea cauzei în lipsa participanților neatrași în proces, neparticiparea la proces în ședință de judecată a apărătorului intimatului s-au lezat drepturile procesuale, nu i s-a acordat termen și sprijin în exercitarea drepturilor pe care le are la prezentarea probelor pentru adoptarea unei hotărâri legale și întemeiate. Potrivit art. 8 alin. (1) al Legii insolvabilității hotărârile și încheierile instanței de insolvabilitate pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile calendaristice din data pronunțării și numai în cazurile prevăzute expres de prezenta lege. Conform prevederilor art. 425 Cod de procedură civilă termenul de declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la data comunicării ei.

Materialele cauzei atestă că Curtea de Apel Chișinău la 04 iunie 2019 a pronunțat încheierea, în lipsa persoanelor vizate în ea, prin care a respins cererile de revizuire depuse de către ÎM „Dak Investments” SRL, „Hollseley Intermational LTD” și BAA „Protex” împotriva deciziei din 12 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău. Prin scrisoarea de însoțire nr. 5736 din 07 iunie 2019 a fost expediată în adresa recurenților încheierea din 04 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, care a fost recepționată la 13 iunie 2019 și contestată la data de 28 iunie 2019, în termenul legal. Examinând recursurile declarate Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție le consideră neîntemeiate și care urmează a fi respinse, cu menținerea încheierii din 04 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău din motivele ce succed.

Conform art. 1 alin. (4) din Legea insolvabilității nr. 149 din 29.06.2012 procesul de insolvabilitate se desfășoară în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă și cu cele ale prezentei legi. În conformitate cu art. 356 Cod de procedură civilă cererea de declarare a insolvabilității se judecă în instanță conform normelor generale din prezentul cod, cu excepțiile și completările stabilite de legislația insolvabilității. 4 În conformitate cu art. 427 lit. a) Code de procedură civilă instanța de recurs, după ce examinează recursul împotriva încheierii, este în drept să respingă recursul și să mențină încheierea. Verificând legalitatea încheierii din 04 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău în raport cu materialele cauzei și criticele invocate în recurs, Colegiul ajunge la concluzia că aceasta a fost emisă în concordanță cu normele de drept procedural pertinente speței.

Instanța de recurs consideră oportun de a învedera că, în sensul Capitolului XXXIX din Codul de procedură civilă, revizuirea face parte din categoria căilor extraordinare de atac de retractare, prin intermediul căreia se poate obține desființarea unei hotărâri judecătorești irevocabile și reînoirea judecății în cazurile expres determinate de lege. Revizuirea oferă posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești irevocabile care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia. Retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice civile. De aceea, legea admite revizuirea numai în cazurile strict determinate de lege.

Pe de altă parte, însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa. Având în vedere că revizuirea ocupă un loc aparte în sistemul căilor legale de atac, Colegiul găsește necesar a evoca doar trăsăturile distinctive speței, or, legiuitorul a impus unele reguli de procedură specifice care se aplică acestei căi de atac și care evidențiază deopotrivă locul aparte pe care-l ocupă revizuirea în sistemul procedural. Revizuirea, făcând parte din categoria căilor extraordinare de atac, este guvernată de reguli speciale și legiuitorul a prevăzut expres și exhaustiv la art. 449 din Codul de procedură civilă temeiurile pentru declararea acesteia.

Din recursurile declarate rezultă că recurenții își exprimă dezacordul cu încheierea din 04 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a respins ca fiind inadmisibile cererile de revizuire depuse de către ÎM „Dak Investments” SRL, „Hollseley Intermational LTD” și BAA „Protex” împotriva deciziei din 12 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, emisă în cauza de insolvabilitate la cererea SRL „Valea Perjei Nouă”.

Colegiul menționează că instanța de revizuire în concluzia soluției adoptate a indicat că circumstanțele menționate de către revizuenți nu se încadrează în temeiurile prevăzute de art. 449 lit. b) Codul de procedură civilă revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele circumstanțe sau fapte esențiale ale cauzei care nu au fost și nu au putut fi cunoscute revizuientului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei; c) instanța a emis o hotărâre cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicate în proces.

În contextul normelor de drept menționate mai sus, Colegiul reține că instanța de revizuire corect a constatat că cererile de revizuire depuse de către ÎM „Dak Investments” SRL, „Hollseley Intermational LTD” și BAA „Protex” împotriva deciziei din 12 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, sunt lipsite de temei juridic stabilit expres în prevederile art. 449 Cod de procedură civilă, or, revizuirea se declară în condițiile stabilite de lege. 5 Pornind de la premiza că ÎM „Dak Investments” SRL, „Hollseley Intermational LTD” și BAA „Protex” au invocat ca temei de revizuire art. 449 lit. b) și c) Cod de procedură civilă, Colegiul apreciază ca fiind corectă concluzia instanței de revizuire privind inadmisibilitatea cererilor de revizuire, or, circumstanțele noi descoperite, sunt totalitatea de fapte juridice (obiect al probației) care duc la apariția, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor și au o importanță esențială pentru soluționarea justă a cauzei.

Totodată având putere decisivă asupra concluziei instanței de judecată, care nu au fost cunoscute revizuenților anterior, dar existau până la momentul pronunțării hotărârii și au fost descoperite după ce hotărârea judecătorească a devenit irevocabilă. Instanța de recurs remarcă și despre obligativitatea constatării dacă persoanele care nu au fost implicată în proces sunt subiect al raportului material litigios. În acest sens urmează a fi prezentate probe pertinente și concludente, iar instanța urmează să constate dacă prin hotărârea supusă revizuirii, persoanei neimplicate în proces, i-au fost încălcate aceste drepturi.

Prin urmare, redeschiderea procesului în temeiul art. 449 lit. c) Cod de procedură civilă poate fi posibilă doar cu condiția că prin hotărârea sau decizia emisă, instanța s-a expus în privința drepturilor unor persoane care nu au fost atrase în proces ca participanți, lezându-le astfel în drepturi, fapt ce urmează a fi confirmat în instanța de judecată prin prezentarea probelor. Colegiul reține că, deși revizuenții au invocat ca temei de revizuire prevederile art. 449 lit. c) Cod de procedură civilă, ultimii nu au adus nici un argument pertinent care ar indica la faptul că instanța a emis decizia, revizuirea căreia se solicită, cu privire la drepturile persoanelor care nu au fost implicată în proces.

De asemenea, Colegiul notează că din textul recursurilor declarate, nu se conturează temeiuri care să reflecte încălcarea normelor de drept de către instanța de revizuire la adoptarea încheierii contestate prin care s-a dispus respingerea cererilor de revizuire ca inadmisibile or, ÎM „Dak Investments” SRL, „Hollseley Intermational LTD” și BAA „Protex” expun doar dezacordul cu actele de dispoziție adoptate de instanțele judecătorești, însă careva circumstanțe esențiale și convingătoare care să determine redeschiderea procesului civil întru corectarea unei erori judiciare ce ar fi fost admisă la momentul judecării cauzei, nu au fost invocate și probate.

Totodată, Colegiul menționează că procedura de revizuire prevăzută de art. 449-453 Cod de procedură civilă, servește scopului înlăturării lacunelor și omisiunilor justiției care urmează a fi aplicate într-o manieră compatibilă cu prevederile art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturilor Omului, fiind respectat principiul securității raporturilor juridice care înseamnă, conform jurisprudenței Curții Europene pentru Drepturile Omului, între altele, că o soluție definitivă al oricărui litigiu nu trebuie rediscutată, ca excepție de la acest principiu este doar cazul când reexaminarea este necesară în virtutea circumstanțelor fundamentale și obligatorii (cazul Brumărescu contra României nr. 28342/95; cazul Roșca contra Moldovei nr. 6276/02).

Din considerentele menționate și având în vedere că încheierea contestată este întemeiată și emisă cu respectarea cadrului legal, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție concluzionează de a respinge recursurile declarate de către ÎM „Dak Investments” SRL, „Hollseley Intermational 6 LTD” și BSA „Protex”, cu menținerea încheierii din 04 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău. În conformitate cu prevederile art. 427 lit. a), 428 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție decide: Se resping recursurile declarate de către „Hollseley Intermational LTD”, Biroul Asociat de Avocați „Protex”, reprezentați de avocatul Alexandru Stanțieru și Întreprinderea Mixtă „DAK Investments” Societate cu Răspundere Limitată.

Se menține încheierea din 04 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Tatiana Vieru judecători Oleg Sternioală Maria Ghervas 7

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2019-01-16
0,97
2rci-2/19 — intentarea procedurii de insolvabilitate
Dosarul nr. 2rci-2/19 prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Centru (Nicolae Şova) instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (Eugeniu Clim, Olga Cojocaru, Maria Moraru) ÎNCHEIERE 16 ianuarie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil comercial
CSJ 2020-01-29
0,95
2dsc-2/20 — cu privire la intentarea procesului de insolvabilitate
„Inter Trade Investment Company”, deoarece consideră că instanța de recurs s-a limitat doar la niște constatări formale privind corectitudinea încheierii din 06 iunie 2019 a Curții de Apel Chișinău, fiind lipsită de posibilitatea de a cunoa
CSJ 2022-05-11
0,95
2rci-14/22 — intentarea procesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2rci-14/22 (2-20053132-01-2rci-13042022) Prima instanță: Judecătoria Chişinău, sediul Central (jud: V. Guţan) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: E. Clim, V. Buhnaci, I. Secrieru) D E C I Z I E 11 mai 2022 mun. Chişi
CSJ 2019-12-18
0,95
2rci-53/19 — constatarea faptelor ce au valoare juridica
14 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia, reexaminarea cauzei în ordine de recurs și emiterea unei noi hotărâri de respingere a recursului și menținerea încheierii din 02 noiembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău,
CSJ 2019-11-27
0,95
2rci-48/19 — cu privire la intentareaprocesului de insolvabilitate
Dosarul nr. 2rci-48/19 Instanţa de apel: CA Chişinău – N. Budăi, I. Secrieru, I. Muruianu D E C I Z I E 27 noiembrie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie în componenţa: Pr
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă