3ra-1109/19 — contestarea actului administrativ

3ra-1109/19 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-1109/19

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (V. Sanduța)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (A. Bostan, V. Negru, A. Pahopol)

ÎNCHEIERE

25 septembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Sveatoslav Moldovan

Judecătorii Maria Ghervas

Iurie Bejenaru

examinând admisibilitatea cererii de recurs depusă de Dorel Panciuc, reprezentat

de avocatul Eugeniu Musteață,

în cauza de contencios administrativ, la cererea de chemare în judecată depusă de

Dorel Panciuc împotriva Inspectoratului General de Poliție, Ministerului Justiției,

intervenient accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova cu privire la anularea

în parte a ordinului și obligarea stabilirii, calculării și achitării salariului mediu pentru

absența forțată de la muncă, recunoașterea ca fiind ilegale acțiunile Ministerului Justiției

și încasarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 09 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost

respins apelul declarat de Dorel Panciuc, și a fost menținută hotărârea din 04 martie

2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care acțiunea a fost respinsă,

c o n s t a t ă:

La data de 25 aprilie 2018 Dorel Panciuc a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Inspectoratului General de Poliție, Ministerului Justiției, intervenient

accesoriu Procuratura Generală a Republicii Moldova cu privire la anularea în parte a

ordinului și obligarea stabilirii, calculării și achitării salariului mediu pentru absența

forțată de la muncă, recunoașterea ca fiind ilegale acțiunile Ministerului Justiției și

încasarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, prin ordinul Inspectoratului General

al Poliției nr.501 ef. din 06 septembrie 2016, în temeiul art.45 al Legii cu privire la

activitatea Poliției și statutului polițistului nr.320 din 27.12.2012 și art.76 lit.g) al

Codului muncii, a fost suspendat contractul individual de muncă încheiat cu reclamantul

Dorel Panciuc, în legătură cu trimiterea în instanța de judecată a dosarului penal privind

comiterea de către salariat a unei infracțiuni incompatibile cu munca prestată. Având în

vedere că a fost încetat procesul penal în temeiul căruia a fost suspendat, reclamantul a

înaintat o cerere prealabilă Inspectoratului General al Poliției prin care a solicitat

1

revocarea ordinului Inspectoratului General al Poliției nr.501 ef. din 06.09.2016,

repunerea în funcția anterior deținută cu achitarea salariului pentru absența forțată de la

locul de muncă.

Prin ordinul Inspectoratului General al Poliției nr.182 ef. din 06.04.2018, a fost

revocat ordinul Inspectoratului General al Poliției nr.501 ef. din 06.09.2016, a fost repus

în funcția anterior deținută, iar cu privire la achitarea plăților salariale s-a menționat că

reclamantul urmează să se adreseze către Ministerul Justiției.

Reclamantul a considerat că ordinul IGP nr.182 ef. din 06.04.2018 este ilegal, în

partea în care s-a respins cerința privind achitarea salariului pentru absența forțată de la

muncă. În acest sens, a menționat că el a fost suspendat dintr-o funcție polițienească,

asupra căreia se aplica cu prioritate legea specială și anume Legea nr.320 din 12.2012 și

prin urmare repunerea în funcție trebuie să fie în conformitate cu legea în rigoare la data

suspendării.

În susținerea celor invocate, a reiterat prevederile art.45 al Legii privind actele

legislative din 27.12.2001, unde este indicat că actul legislativ de interpretare nu are

efecte retroactive. Totodată, a invocat prevederile art.6 al Codului civil, care relevă că

legea civilă nu are caracter retroactiv. Ea nu modifică și nici nu suprimă condițiile de

constituire a unei situații juridice constituite anterior, nici condițiile de stingere a unei

situații juridice stinse anterior. De asemenea, legea nouă nu modifică și nu desființează

efectele deja produse ale unei situații juridice stinse sau în curs de realizare.

În aceste circumstanțe, a invocat art.55 alin. (10) al Legii nr.320 din 27.12.2012, în

vigoare la data suspendării, care prevede că în cazul în care s-a dispus scoaterea de sub

urmărire penală ori achitarea, precum și în cazul încetării urmăririi penale pe motiv de

reabilitare, polițistul este repus în toate drepturile anterioare, compensându- i-se și cele

de care a fost privat pe perioada suspendării din funcție.

Astfel, a considerat că nu poate fi aplicată Legea nr. 1545 din 25.02.1998, ori în

speță urmează a fi aplicată legea specială adică, prevederile art.55 alin.(10) al Legii

nr.320 din 27.12.2012.

Mai mult ca atât, suspendarea din funcție nu a avut loc la demersul procurorului,

așa cum este prevăzut în art.200 al CPP, ci a fost suspendat de către angajator în baza

legii speciale și a Codului muncii.

Pe parcursul examinării cauzei, reclamantul și-a concretizat acțiunea și a solicitat

de la pârâții: Inspectoratul General al Poliției și Ministerul Justiției, anularea ordinului

IGP nr.182 ef din 06.04.2018, în partea în care s-a respins cerința privind achitarea

salariului pentru absența forțată de la muncă; recunoașterea ca fiind ilegale acțiunile

Ministerului Justiției de a nu examina și de a oferi un răspuns la cererea prealabilă,

recepționată la 08 mai 2018; obligarea pârâților să stabilească, să calculeze și să achite

lui Panciuc Dorel, salariul mediu pentru absența forțată de la muncă pentru perioada

06.09.2016-06.04.2018, în cuantum de 102 451,1 lei, precum și compensarea

cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 04 martie 2019 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, acțiunea

depusă de Dorel Panciuc a fost respinsă ca fiind neîntemeiată.

Invocând ilegalitatea hotărârii instanței de fond, la data de 19 martie 2019, Dorel

Panciuc a declarat apel împotriva hotărârii primei instanțe, solicitând admiterea

2

apelului, casarea hotărârii contestate și emiterea unei noi hotărâri prin care cererea de

chemare în judecată să fie admisă integral în modul în care a fost formulată.

Prin decizia din 09 iulie 2019 a Curții de Apel Chișinău a fost respins apelul

declarat de Dorel Panciuc și a fost menținută hotărârea primei instanțe.

Prima instanță și instanța de apel și-au întemeiat soluțiile adoptate pe dispozițiile

art. 53 alin. (1) din Constituție, art. 1 alin. (2), 3 alin. (1), (2), 16 alin. (2), 17 alin. (1),

25 alin. (1), 26 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, art. 75 alin. (1)-(3), 76

lit. g) Codul muncii, art. 3, 5, 6, 7, 131 din Legea privind modul de reparare a

prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale

procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr. 1545 din 25 februarie 1998 și au întemeiat

concluzia pe faptul că reclamantul a înaintat o acțiune în contestare, prin care a solicitat

anularea actului administrativ-ordinul IGP nr.182 ef din 06.04.2018, în partea în care s-a

respins cerința privind achitarea salariului pentru absența forțată de la muncă.

Completul judiciar al instanței de apel a apreciat ca fiind absolut întemeiată

hotărîrea instanței de fond prin care cererea de chemare în judecată a fost respinsă ca

fiind neîntemeiată, or suportul probator administrat atestă certitudinea faptului că,

temeiul de suspendare a contractului individual de muncă este unul ce nu depinde de

voința părților, or trimiterea cauzei penale pornite în privința lui Dorel Panciuc în

instanța de judecată a avut loc independent de voința angajatorului-Inspectoratul

General al Poliției.

Reclamantul/apelant tratează obiectul litigiului prin prisma aplicabilității a două

acte legislative cu caracter special susceptibile speței, și anume Legea cu privire la

activitatea Poliției și statutul polițistului nr.320 din 27.12.2012 și Legea privind modul

de reparare a prejudiciului cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală,

ale procuraturii și ale instanțelor judecătorești nr.1545 din 25 februarie 1998.

În acest sens, instanța de apel a reținut că modul și condițiile de răspundere

patrimonială a statului pentru prejudiciul cauzat prin acțiunile ilicite comise în procesele

penale și administrative de organele de urmărire penală, de procuratură și de instanțele

judecătorești se reglementează prin Legea privind modul de reparare a prejudiciului

cauzat prin acțiunile ilicite ale organelor de urmărire penală, ale procuraturii și ale

instanțelor judecătorești nr. 1545 din 25 februarie 1998.

La caz, pentru a fi în prezența unei acțiuni civile întemeiate nu este suficient de a fi

întrunite doar prevederile art.3, 7 din Legea nr.1545, dar este necesar și întrunirea

cumulativă a dispozițiilor prevăzute de art.6 alin.(l) din Legea nr. 1545, condiție care nu

se regăsește în speță, deoarece alegațiile apelantului cu privire la angajarea răspunderii

statului pentru atragere ilegală la răspundere penală nu se încadrează în temeiurile

prevăzute expres și exhaustiv în art.6 alin.(l) din Legea nr. 1545 și anume: nu există o

sentință de achitare. Or, s-a constatat că există o sentință de încetare a procesului penal

pe motiv că există alte circumstanțe care exclud tragerea inculpatului la răspundere

penală.

Totodată, instanța de apel evidențiază că prezența circumstanțelor care exclud

răspunderea penală, nu se confundă cu circumstanțe care exclud caracterul penal al

faptei. Or, în cazul în care există circumstanțe care exclud caracterul penal al faptei,

atunci se consideră că persoana nu a săvârșit nici o infracțiune și în acest caz, se adoptă

3

o sentință de achitare, care dă dreptul celui învinuit pe nedrept la repararea prejudiciului

cauzat în temeiul Legii nr.1545, pe când în cazul prezenței unor circumstanțe care

exclud răspunderea penală, se consideră că persoana totuși a săvârșit o infracțiune (o

faptă prejudiciabilă care întrunește semnele componenței de infracțiune), dar în virtutea

unor circumstanțe legale, nu poate fi trasă la răspundere penală, în acest caz, fiind

adoptată o sentință de încetare a procesului penal. Prin urmare, sentința de încetare nu

dă dreptul persoanei la repararea prejudiciului cauzat prin acțiuni ilegale ale organului

de urmărire penală sau ale instanțelor de judecată, deoarece nu sunt prezente asemenea

acțiuni ilegale. Prin urmare, instanțele inferioare de judecată absolut întemeiat au

respins ca fiind neîntemeiate pretențiile reclamantului față de Ministerul Justiției în

acest sens.

Referitor la pretențiile împotriva Inspectoratului General al Poliției cu privire la

anularea ordinului nr.182 ef din 06.04.2018, în partea în care s-a respins cerința privind

achitarea salariului pentru absența forțată de la muncă, instanța de apel a stabilit drept

corectă soluția primei instanțe de respingere, or, instanța poate anula actul administrativ

în tot sau în parte sau poate obliga autoritatea publică la emiterea unui act întru

realizarea dreptului încălcat doar în cazul în care acesta se plasează sub incidența

reglementărilor art. 26 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ.

Ținînd cont de suportul probator administrat la caz, Completul judiciar al instanței

de apel a reținut că, nu poate fi imputat Inspectoratului General de Poliție culpa în

dispunerea suspendării contractului individual de muncă încheiat cu Dorel Panciuc. Or,

executarea de către IGP a dispozițiilor legale pertinente, în vigoare la data emiterii

actului prin care a fost suspendat contractul individual de muncă, în condițiile în care la

acea dată în privința apelantul/reclamant era trimis în instanța de judecată dosarul penal

privind comiterea de către salariat a unei infracțiuni incompatibile cu munca prestată, nu

constituie o faptă ilicită din partea acestuia, IGP respectând integral exigențele legale în

circumstanțele existente la acea dată.

Respectiv, instanța de apel a constatat că, în speță nu se întrunesc temeiuri pentru a

aprecia perioada de la suspendarea contractului individual de muncă și până la

restabilirea efectivă a reclamantului/ apelant în funcție ca fiind o absență forțată de la

lucru, imputabilă angajatorului, motiv pentru care, în contextul dat urmează a fi respins

argumentul apelantului referitor la faptul că litigiului dat cumulativ urmează a fi aplicate

prevederile art.55 alin. (10) al Legii nr. 320 din 27.12.2012 în vigoare la momentul

suspendării contractului individual de muncă, care prevede că, în cazul în care s-a

dispus scoaterea de sub urmărire penală ori achitarea, precum și în cazul încetării

urmăririi penale pe motiv de reabilitare, polițistul este repus în toate drepturile

anterioare, compensîndu-i-se și cele de care a fost privat pe perioada suspendării din

funcție. Mai mult, Inspectoratul General de Poliție nu are competențe și atribuții în

vederea stabilirii dreptului la repararea prejudiciului nici în temeiul Legii nr.1545.

Însă, după cum a fost stabilit anterior, pentru a fi în prezența unei acțiuni civile

întemeiate nu este suficient de a fi întrunite doar prevederile art. 3, 7 din Legea nr.1545,

dar este necesar și întrunirea cumulativă a dispozițiilor prevăzute de art.6 alin.(l) din

Legea nr. 1545, condiție care nu se regăsește în speță, motiv pentru care nu poate fi pusă

4

în sarcina Ministerului Justiției compensarea salariului pentru absența forțată de la

muncă apelantului Dorel Panciuc.

În consecință, instanța de apel a reținut că instanța de fond absolut întemeiat a

respins pretențiile reclamantului cu privire la anularea ordinului IGP nr.182 ef din

06.04.2018, în partea în care s-a respins cerința privind achitarea salariului pentru

absența forțată de la muncă; recunoașterea ca fiind ilegale acțiunile Ministerului Justiției

de a nu examina și de a oferi un răspuns la cererea prealabilă, recepționată la 08 mai

2018; obligarea pârâților să stabilească, să calculeze și să achite lui Dorel Panciuc,

salariul mediu pentru absența forțată de la muncă pentru perioada 06.09.2016-

06.04.2018, în cuantum de 102451,1 lei, precum și încasarea cheltuielilor de judecată.

La data de 17 iulie 2019 Dorel Panciuc, reprezentat de avocatul Eugeniu Musteață,

a depus cerere de recurs nemotivată, solicitând admiterea acesteia, casarea deciziei

instanței de apel și hotărârii primei instanțe cu adoptarea unei noi hotărâri de admitere

integrală a acțiunii.

La data de 14 august 2019 Dorel Panciuc, reprezentat de avocatul Eugeniu

Musteață, a depus recurs motivat prin care a solicitat casarea deciziei instanței de apel și

a hotărârii primei instanțe, emiterea unei noi hotărâri cu privire la admiterea parțială a

acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că nu este de acord cu hotărârea primei instanțe și

decizia instanței de apel, deoarece instanțele judecătorești au aplicat prevederile Legii

nr. 1545 din 25 februarie 1998, deși nu urmau a fi aplicate, fapt care în temeiul art. 432

alin. (4) lit. a) și b) a Codului de procedură civilă, constituie temei de declarare a

recursului și de casarea a hotărârii contestate.

La data de 09 septembrie 2019 și la 12 septembrie 2019 Inspectoratul General al

Poliției și respectiv Procuratura Republicii Moldova au depus referințe prin care au

solicitat declararea cererii de recurs ca fiind inadmisibilă.

Examinând admisibilitatea cererii de recurs, completul specializat pentru

examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele.

După cum rezultă din speță litigiul a fost inițiat în baza Legii contenciosului

administrativ nr. 793-XIV din data de 10 februarie 2000.

Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul administrativ al

Republicii Moldova.

În conformitate cu art. 257 alin. (1) din Codul administrativ, prezentul cod intră în

vigoare la 01 aprilie 2019, iar potrivit alin. (2), la data intrării în vigoare a prezentului

cod se abrogă Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din data de 10 februarie

2000.

În conformitate cu art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de

contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor

examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor

prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosul

administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare a

prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru

procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești.

5

Din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale.

Prin urmare, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție va aprecia condițiile de admisibilitate a recursului în conformitate cu

prevederile art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, adică conform reglementărilor

anterioare intrării în vigoare a Codului administrativ.

În conformitate cu art. 245 alin. (1) Codul administrativ, recursul se depune la

instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel, dacă

legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntîrziat Curții

Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar.

Curtea de Apel Chișinău a emis decizia contestată la 09 iulie 2019. Dorel Panciuc,

reprezentat de avocatul Eugeniu Mustață, depus recurs nemotivat. Astfel, cererea de

recurs depusă la data de 17 iulie 2019, este în termen.

În conformitate cu art. 439 alin. (2, 3) Cod de procedură civilă, după parvenirea

dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune

expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii

obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia. În cazul neprezentării

referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în

recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu

alin.(2).

Examinând temeiurile recursului, completul specializat pentru examinarea

acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2,3) și (4) al

Codului de procedură civilă.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la

alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care

acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care

instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost

arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute

la art. 432 alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

6

consideră că recursul depus de Dorel Panciuc, reprezentat de avocatul Eugeniu

Musteață, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Codul

de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul declarat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă încălcarea

esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv nu constituie

temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform secțiunii II-a are caracter

devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar

legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea

faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432.

alin.(2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului precizează că, în contextul normelor procedurale

din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu

verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța

atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile

făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă că

instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de

apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă, din recursul

declarat nu rezultă argumentul privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a

probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în jurisprudența sa

constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției Europene pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că nu se impune motivarea în detaliu

a unei decizii prin care o instanță de recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice,

respinge recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind

lipsit de șanse de succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a

Drepturilor Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433, completul din 3 judecători

decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității

recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art.270 și nu conține nicio referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în

contencios administrativ al Colegiului consideră că recursul depus de Dorel Panciuc,

7

reprezentat de avocatul Eugeniu Musteață, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art. 432 alin. (2,3,4) al Codului de procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 193, 195, 230, 258 alin. (3) ale Codului administrativ și art.

433 lit. a) al Cod de procedură civilă, completul specializat pentru examinarea acțiunilor

în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul depus de Dorel Panciuc, reprezentat de avocatul Eugeniu Musteață, se

consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Sveatoslav Moldovan

Judecătorii Maria Ghervas

Iurie Bejenaru

8