3ra-1072/19 — anularea refuzului si efectuarea recalculării vechimii in munca
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- anularea refuzului si efectuarea recalculării vechimii in munca
- Temei legal
- Temeiurile inadmisibilitătii recursului
3ra-1072/19 — anularea refuzului si efectuarea recalculării vechimii in munca (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 3ra-1072/19
Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. V. Sanduța)
Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. V. Clima, A. Malîi, E. Palanciuc)
ÎNCHEIERE
25 septembrie 2019 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ
al Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele completului, judecătorul Sveatoslav Moldovan
judecătorii Iurie Bejenaru
Maria Ghervas
examinând admisibilitatea recursului depus de Ministerul Afacerilor Interne al
Republicii Moldova,
în cauza de contencios administrativ, la acțiunea depusă de Vasile Niculiță
împotriva Casei Naționale de Asiguări Sociale și Ministerului Afacerilor Interne cu
privire la anularea răspunsului și efectuarea recalculării vechimii în muncă,
împotriva deciziei din 22 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a
respins apelul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova,
c o n s t a t ă:
La 05 septembrie 2017, Vasile Niculița a depus cerere de chemare în judecată
împotriva Ministerului Afacerilor Interne cu privire la anularea răspunsului și
efectuarea recalculării vechimii în muncă.
În motivarea cererii de chemare în judecată, Vasile Niculița a relatat că a
activat în cadrul organelor afacerilor interne ale Republicii Moldova în perioada
18 martie 1985 - 14 ianuarie 2004, ultima funcție deținută fiind de inspector de
serviciu al izolatorului de detenție provizorie al secției instituției speciale a
CPM Bălți.
În baza ordinului nr. 133 ef. din 05 decembrie 2003 a încetat activitatea în
poliție, fiindu-i stabilită pensia pentru vechimea în muncă, însă până în prezent nu
i-a fost achitată îndemnizația unică.
Conform aceluiași ordin, stagiul de muncă calendaristic constituie 20 de ani,
11 luni și 09 zile, iar stagiul de muncă cu avantaje – 21 de ani, 01 luni și 03 zile.
Certificatul nr. 242 din 20 mai 2017 eliberat de Inspectoratul de Poliție Bălți,
atestă că în perioadele 02 decembrie 2002 – 08 iulie 2003 și 08 iulie 2003 –
14 ianuarie 2004 a activat în calitate de inspector de serviciu în cadrul izolatorului
de detenție provizorie al secției instituții speciale a CPM Bălți al IPJ Bălți și
CPM Bălți.
Reieșind din activitatea desfășurată în cadrul izolatorului de detenție
provizorie, care presupune paza și escortarea persoanelor deținute și condamnate,
urma să beneficieze de unele avantaje și anume: calcularea unei luni de serviciu ca
două luni vechime în muncă, conform Hotărârii Guvernului nr. 78 din
1
21 februarie 1994 cu privire la modul de calculare a vechimii în muncă, stabilire și
plată a pensiilor și indemnizațiilor militarilor, persoanelor din corpul de comandă
și din trupele organelor afacerilor interne, colaboratorilor Centrului Național
Anticorupție și funcționarilor publici cu statut special din cadrul sistemului
administrației penitenciare.
La 07 iulie 2017 a expediat Ministerului Afacerilor Interne al Republicii
Moldova cerere prealabilă solicitând recalcularea vechimii în muncă, mărimii
pensiei, achitarea diferenței pensiei recalculate în raport cu pensia primită pentru
perioada anterioară, calcularea și achitarea îndemnizației unice.
La 14 august 2017 a recepționat răspunsul Ministerului Afacerilor Interne
nr.10/N-322/17 din 09 august 2017, prin care a fost informat că legislația în
vigoare nu prevede expres calcularea vechimii în muncă cu avantaje pentru
angajații care au efectuat serviciul în cadrul izolatoarelor de detenție provizorie din
cadrul comisariatelor de poliție ale Ministerului Afacerilor Interne, iar
îndemnizația unică urma să-i fie achitată după eliberarea din serviciu în legătură cu
pensionarea.
Consideră că activând în funcția nominalizată, la calcularea vechimii în
muncă nu au fost luate în considerare actele normative ce-i apără drepturile la
recalcularea eficientă a vechimii în muncă, ce a influențat și asupra pensiei
achitate, dar și dispozițiile Hotărârii Guvernului nr. 78 din 21 februarie 1994,
art.33 alin. (2) al Legii cu privire la sistemul penitenciar, în vigoare până la
21 martie 2008.
Vasile Niculița a solicitat anularea răspunsul Ministerului Afacerilor Interne
nr.l0/N-322/17 din 09 august 2017 prin care a fost refuzată satisfacerea cerințelor
sale, ca fiind ilegal, obligarea Ministerului Afacerilor Interne de a recalcula
vechimea în muncă cu avantaje, cu calcularea a două luni vechime în muncă pentru
o lună de serviciu, pentru activitatea desfășurată în cadrul izolatorului de detenție
provizorie, de a recalcula cuantumul pensiei în condiții avantajoase și efectuarea
achitării diferenței pensiei recalculate în raport cu pensia primită pentru perioada
anterioară, calcularea și achitarea indemnizației unice.
La 07 decembrie 2017, Vasile Niculița reprezentat de avocatul stagiar Roman
Ocerednîi a depus cerere de concretizare a obiectului acțiunii solicitând anularea
răspunsul Ministerului Afacerilor Interne nr.l0/N-322/17 din 09 august 2017, prin
care a fost refuzată satisfacerea cerințelor sale, ca fiind ilegal, anularea răspunsului
Casei Naționale de Asigurări Sociale nr. 2053/17 din 13 noiembrie 2017, prin care
a fost refuzat în satisfacerea cerințelor sale, ca fiind ilegal, obligarea Ministerului
Afacerilor Interne de a recalcula vechimea în muncă cu avantaje, cu calcularea a
două luni vechime în muncă pentru o lună de serviciu, pentru activitatea
desfășurată în cadrul izolatorului de detenție provizorie cu efectuarea calculării și
achitării indemnizației unice, obligarea Casei Naționale de Asigurări Sociale de a
efectua recalculul cuantumului pensiei în condiții avantajoase și achitării diferenței
pensiei recalculate în raport cu pensia primită pentru întreaga perioadă anterioară.
Prin încheierea protocolară din 26 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău,
sediul Centru a fost antrenată în proces în calitate de copârât Casa Națională de
Asigurări Sociale.
Prin încheierea din 19 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a
admis excepția de tardivitate a pretenției privind încasarea îndemnizației unice din
cererea de chemare în judecată înaintată de Vasile Niculiță împotriva Ministerului
2
Afacerilor Interne cu privire la contestarea actului administrativ.
S-a respins pretenția cu privire la încasarea îndemnizației unice din cererea de
chemare în judecată, ca fiind tardivă.
Prin hotărârea din 20 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,
s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Vasile Niculița.
S-a constatat ca fiind neîntemeiat răspunsul Ministerului Afacerilor Interne
nr.l0/N-322/17 din 09 august 2017.
S-a obligat Ministerul Afacerilor Interne să efectueze recalcularea vechimii în
muncă lui Vasile Niculița, cu includerea în ea a avantajelor a două luni vechime
pentru o lună de serviciu, pe perioada activității lui în cadrul Izolatorului de
detenție provizorie și s-au respins pretențiile înaintate față de Casa Națională de
Asigurări Sociale ca fiind neîntemeiate.
La 25 septembrie 2018, Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova a
declarat apel împotriva hotărârii din 20 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău,
sediul Centru, prin care a solicitat admiterea apelului, casarea hotărârii primei
instanțe, cu pronunțarea unei noi decizii de respingere a acțiunii.
Prin decizia din 22 mai 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul
declarat de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a conchis că prima instanță a elucidat
pe deplin toate circumstanțele cauzei, a apreciat obiectiv și sub toate aspectele
probele administrate la dosar, adoptând o hotărâre legală și întemeiată, aplicând și
interpretând corect normele legale, iar cererea de apel declarată de Ministerul
Afacerilor Interne al Republicii Moldova este neîntemeiată.
La 14 iunie 2019, Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova a
declarat recurs nemotivat împotriva deciziei instanței de apel, solicitând în urma
depunerii cererii de recurs motivate din 25 iulie 2019, admiterea recursului, casarea
deciziei instanței de apel cu pronunțarea unei noi decizii de respingere a acțiunii.
În motivarea cererii de recurs a indicat dezacordul cu decizia instanței de apel
și hotărârea primei instanțe din următoarele motive.
Prin ordinul CPM Bălți nr. 83 ef. din 20 decembrie 2002 Vasile Niculița a
fost angajat în funcția de inspector de serviciu al izolatorului de detenție provizorie
al secției instituții speciale a CPM Bălți, unde a activat până la 14 ianuarie 2004.
Prin ordinul CPM Bălți nr. 133 ef. din 05 decembrie 2003, semnat de
Comisarul CPM Bălți, au fost întrerupte raporturile de muncă a lui Vasile Niculiță
cu dreptul de a primi pensie pe linia MAI.
Certificatul nr. 242 din 22 mai 2017 eliberat de Inspectoratul de Poliție Bălți,
atestă că Vasile Niculiță în perioadele 02 decembrie 2002 – 08 iulie 2003 (ordinul
CPM Bălți nr. 83 ef. din 20 decembrie 2002) și 08 iulie 2003 – 14 ianuarie 2004
(ordinul CPM Bălți nr. 88 ef. din 06 august 2003) a activat în cadrul izolatorului de
detenție provizorie.
Astfel, Vasile Niculița a activat în baza ordinelor emise de Comisariatul
mun. Bălți și a fost concediat prin ordinul comisarului CP mun. Bălți.
La acel moment, în perioada octombrie 2012- ianuarie 2013, conform pct.6
din ordinul MAI nr. 292 din 31 iulie 2003 „Cu privire la Regulamentul-tip al
Comisariatului de Poliție”, Comisariatul de Poliție mun. Bălți avea statut de
persoană juridică, cu bilanț de sine stătător, cont de decontare și alte conturi
deschise în trezoreriile teritoriale și în băncile comerciale, putea să încheie în nume
propriu, să obțină drepturi patrimoniale, să execute obligațiuni, să fie reclamant și
3
reclamat în judecată, avea ștampilă și elemente de identificare necesare activității
lui. El putea răspunde pentru obligațiunile sale cu bunurile, care conform legislației
puteau fi urmărite.
Cerințele lui Vasile Niculița cu privire la obligarea Ministerului Afacerilor
Interne al Republicii Moldova să-i recalculeze vechimea în muncă cu avantaje, cu
calcularea a două luni vechime pentru o lună de serviciu, pentru activitatea
desfășurată în cadrul izolatorului de detenție provizorie sunt neîntemeiate,
deoarece ultimul a fost concediat din cadrul organelor afacerilor interne prin
ordinul Comisariatului de Poliție mun. Bălți, care nu este parte în acest proces, dar
nu prin ordinul Ministerului Afacerilor Interne. Achitarea de către Comisariatul de
Poliție mun. Bălți a plăților la concediere reclamantului se confirmă și prin
răspunsul Inspectoratului de Poliție mun. Bălți din 05 iunie 2018.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios
administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție reține că prezentul litigiu a fost soluționat în baza Legii
contenciosului administrativ nr. 793 din 10 februarie 2000.
Prin Legea nr. 116 din data de 19 iulie 2018, a fost adoptat Codul
administrativ al Republicii Moldova.
Conform art. 257 alin. (1) din Codul administrativ, prezentul cod intră în
vigoare la 01 aprilie 2019, iar potrivit alin. (2), la data intrării în vigoare a
prezentului cod se abrogă Legea contenciosului administrativ nr. 793 din
10 februarie 2000.
Conform art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de contencios
administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina
în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor
prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosul
administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare
a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător
pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a încheierilor
judecătorești.
Din sensul normei de drept enunțate urmează că legiuitorul a optat pentru
principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale, însă rezultând din
aceeași normă legală, completul specializat va examina admisibilitatea cererii de
recurs prin prisma prevederilor Codului de procedură civilă, având în vedere că
prezenta procedură de contencios administrativ a fost inițiată până la intrarea în
vigoare a Codului administrativ.
Conform art. 245 alin. (1) și (2) din Codul administrativ, recursul se depune la
instanța de apel în termen de 30 de zile de la notificarea deciziei instanței de apel,
dacă legea nu stabilește un termen mai mic. Instanța de apel transmite neîntârziat
Curții Supreme de Justiție recursul împreună cu dosarul judiciar. Motivarea
recursului se prezintă Curții Supreme de Justiție în termen de 30 de zile de la
notificarea deciziei instanței de apel. Dacă se depune împreună cu cererea de
recurs, motivarea recursului se depune la instanța de apel.
Din materialele cauzei rezultă că copia deciziei din 22 mai 2019 a Curții de
Apel Chișinău a fost expediată în adresa părților la 04 iulie 2019.
Date care ar confirma recepționarea deciziei din 22 mai 2019 a Curții de Apel
Chișinău de către Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova la
materialele dosarului lipsesc.
4
În aceste circumstanțe, recursul declarat de Ministerul Afacerilor Interne al
Republicii Moldova la 14 iunie 2019 și 25 iulie 2019 se consideră în termen.
Examinând temeiurile recursului depus de Ministerul Afacerilor Interne al
Republicii Moldova în raport cu materialele cauzei, completul specializat pentru
examinarea acțiunilor în contencios administrativ din cadrul Colegiului civil,
comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că
recursul este inadmisibil din următoarele motive.
În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și
alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă
încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a
normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se
consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate
sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele
indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în
măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei
sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către
instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la
încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de
recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în
temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.
Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios
administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție consideră că recursul depus de Ministerul Afacerilor Interne al
Republicii Moldova, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2),
(3) și (4) din Codul de procedură civilă.
Astfel, argumentele invocate în recursul depus se referă la dezacordul
recurentului cu soluția pronunțata de către instanța de apel, însă nu relevă
încălcarea esențiala sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau
procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Totodată, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios
administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are caracter
devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se
doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.
În acest context, completul specializat pentru examinarea acțiunilor în
contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura
admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se
încadrează în cele prevăzute în art. 432. alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură
civilă.
În această ordine de idei, completul specializat pentru examinarea acțiunilor
în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios
administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în contextul normelor
procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII din Codul de procedură
civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către
instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre
5
probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara
controlului instanței de recurs.
Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs
poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se
invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod
flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 din Codul de procedură
civilă, însă, din recursurile depuse nu rezultă argumentul privind încălcarea
flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.
În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în
jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției
Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, că
nu se impune motivarea în detaliu 6 a unei decizii prin care o instanță de recurs,
întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat împotriva
sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de succes
(cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor Omului,
25 februarie 1995, nr. 26561/1995).
În circumstanțele menționate, completul specializat pentru examinarea
acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de
contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a
declara inadmisibil recursul depus de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii
Moldova.
În conformitate cu art. 193, 195, 230 și 258 alin. (3) din Codul administrativ,
art. 270, 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, completul
specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios administrativ al Colegiului
civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție
d i s p u n e :
Recursul depus de Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, se
declară inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă.
Președintele completului,
judecătorul Sveatoslav Moldovan
judecătorii Iurie Bejenaru
Maria Ghervas
6