2ra-1485/19 — declararea nulității facturilor fiscale

2ra-1485/19 — declararea nulității facturilor fiscale (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-1485/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (jud: E. Galușceac)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: E. Palanciuc, A. Malîi, V. Clima,)

Î N C H E I E R E

04 septembrie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecător Ion Druță

judecătorii Tatiana Vieru

Nina Vascan

examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de către

Andrei Șalari,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea cu

Răspundere Limitată „Autodominant-Service” împotriva lui Andrei Șalari cu

privire la încasarea datoriei, dobânzii de întârziere și a cheltuielilor de judecată, și

cererea reconvențională înaintată de Andrei Șalari împotriva Societății cu

Răspundere Limitată „Autodominant-Service” cu privire la declararea nulității

facturilor fiscale,

împotriva deciziei din 13 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău prin care s-a

respins apelul declarat de Andrei Șalari și s-a menținut hotărârea din 02 octombrie

2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

c o n s t a t ă:

La 20 iulie 2016, SRL „Autodominant-Service” a depus cerere de chemare în

judecată împotriva lui Andrei Șalari cu privire la încasarea datoriei, dobânzii de

întârziere și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată reclamantul a invocat că potrivit

contractului nr. 02-15 din 02 iunie 2015, SRL „Autodominant-Service” s-a obligat

să livreze lui Andrei Șalari materiale de construcție.

În vederea executării obligațiilor contractuale asumate prin acest contract, în

baza facturilor fiscale FB6752192 din 02 iunie 2015 în sumă de 11420 lei,

FB6752194 din 03 iunie 2015 în sumă de 7920 lei, FB6752195 din 04 iunie 2015

în sumă de 45220 lei, FB 6752196 din 05 iunie 2015 în sumă de 37150 lei,

FB6752197 din 08 iunie 2015 în sumă de 23000 lei, FB6752198 din 09 iunie 2015

în sumă de 48300 lei și FB9752199 din 10 iunie 2015 în sumă de 16450 lei, SRL

„Autodominant-Service” și-a îndeplinit obligațiunile contractuale asumate față de

Andrei Șalari.

A mai completat reclamantul că contrar acestora, Andrei Șalari nu și-a onorat

obligațiunile contractuale asumate, în sensul că nu a achitat prețul materialelor de

construcție livrate de reclamantă.

1

În acest sens a mai indicat reclamantul că din cauza neonorării obligațiilor

contractuale, Andrei Șalari este ținut să achite societății reclamante și o dobândă de

întârziere, calculată conform art. 585 și 619 Cod Civil.

În acest context, după concretizarea pretențiilor, reclamantul SRL

„Autodominant-Service” a solicitat încasarea din contul lui Andrei Șalari în

beneficiul său a datoriei în sumă de 219820 lei, a dobânzii de întârziere în mărime

de 106471,13 lei și compensarea cheltuielilor de judecată.

La 03 aprilie 2017 Andrei Șalari a depus cerere de chemare în judecată

împotriva SRL „Autodominant-Service” cu privire la declararea nulității facturilor

fiscale.

În motivarea acțiunii, Andrei Șalari a indicat că a recepționat materiale de

construcție de la SRL „Autodominant-Service”, doar că în anii 2011-2012, iar la

momentul recepționării lor a achitat prețul mărfurilor livrate prin intermediul lui

Serghei Postica.

A mai remarcat că ulterior a solicitat actele de proveniență ale materialelor de

construcție anterior recepționate, astfel că, Postica Serghei i-a prezentat facturile

fiscale litigioase, în care era menționată o dată a livrării la care în fapt aceasta nu

avusese loc inclusiv și în cantitățile indicate.

A enunțat reclamantul că potrivit facturii fiscale FB6752192 din 02 iunie 2015,

SRL „Autodominant-Service” ar fi livrat nisip în cantitate de 78 tone în sumă de

11420,0 lei, în trei transporturi cu cantitățile de 60 tone, 8 tone și respectiv 10 tone.

Respectiv, reclamantul a susținut că urma să i se prezinte acte distincte pentru

trei livrări, trei transporturi, corespunzător trei facturi și trei foi de parcurs. Deoarece

astfel nu au fost prezentate, mai mult, nici nu există unități de transport cu o

capacitatea de 60 de tone, a conchis că vânzătorul nu a efectuat livrări în volumele

indicate în factura fiscală.

Referitor la factura fiscală FB6752194 din 03 iunie 2015, pârâtul-reclamant

invoca că în baza acesteia, SRL „Autodominant-Service” ar fi livrat lui Andrei

Șalari pietriș în cantitate de 36 tone la prețul de 7920,0 lei, însă unitate de transport

cu capacitatea de 36 de tone nu există.

În continuare reclamantul a notat că în baza facturii fiscale FB6752195 din 04

iunie 2015, SRL „Autodominant-Service” ar fi livrat 38 m3 beton marca M250 la

prețul de 45220 lei, indicând că pentru transportarea betonului sunt necesare unități

de transport speciale, care transportă o capacitate nu mai mare de 7-8 m3 de beton

maxim, astfel că, pentru transportarea cantității de 38 m3 beton, urmau a fi efectuate

5 curse, cu eliberarea respectiv a 5 facturi de însoțire și a 5 foi de parcurs, respectiv

câte una pentru fiecare unitatea de transport care ar fi efectuat cursele.

Reclamantul a mai subliniat că potrivit facturii fiscale FB6752196 din 05 iunie

2015, SRL „Autodominant-Service” ar fi transportat și livrat blocuri marca FS4 în

număr de 24 bucăți, greutatea unui bloc fiind de 2,5 tone, blocuri marca FS4/12 în

număr de 37 bucăți, greutatea unui bloc fiind de 1,250 tone, blocuri marca FS4/8 în

număr de 32 bucăți, greutatea unuia fiind de 0,5 tone. Prin urmare, dacă să se ia în

considerare conținutul facturii, care menționa trei livrări, respectiv, ca și în cazurile

precedente menționate, urmau să i se elibereze trei facturi distincte, pentru fiecare

transportare, iar greutatea blocurilor nu permitea o singură livrare, factura având un

conținut falsificat.

Conform facturii fiscale FB6752197 din 08 iunie 2015, SRL „Autodominant-

Service” ar livrat beton marca M200 în cantitate de 23,0 m la prețul de 23000 lei.

2

Similar cazului analizat supra, pentru transportarea a 23 m beton urmau a fi

efectuate 3 curse cu autospeciale, respectiv cu facturarea corespunzătoare.

Conform facturii fiscale FB6752198 din 09 iunie 2015, SRL „Autodominant-

Service” ar fi livrat beton marca M200 în cantitate de 9,0 m3 și beton marca M200

în cantitate de 8,0 m3 , beton marca M200 în cantitate de 15,0 m3 și beton marca

M200 în cantitate de 10,0 m3 în sumă de 48300 lei. Reieșind din conținutul facturii

s-a conchis că SRL „Autodominant-Service” a indicat 4 cantități de beton și a făcut

referință la 4 rute, 4 transporturi, astfel că urmau a fi prezentate 4 facturi cu 4 foi de

parcurs.

Conform facturii fiscale FB6752199 din 10 iunie 2015 SRL „Autodominant-

Service” ar fi livrat beton marca M200 în cantitate de 8,0 m3, beton marca M200 în

cantitate de 10,0 m3, beton marca M200 în cantitate de 11,0 m3, beton marca M200

în cantitate de 8,0 m3 în sumă de 46450 lei, astfel, urma să prezinte 4 facturi, cu 4

foi de parcurs.

În aceeași ordine de idei reclamantul a mai menționat că toate facturile fiscale,

în rândul 5 „Punct încărcare” nu conține adresa primului loc de încărcare a unității

de transport (sau a locului în care autotractorul este cuplat la o semiremorcă

încărcată); în rândul 8 „Foaie de parcurs” nu este indicată seria, numărul și data

emiterii foii de parcurs, care se anexează la factura fiscală; în rândul 9

„Transportator” nu este indicată denumirea, adresa și codul fiscal al

transportatorului cu unitatea de transport a cărui va fi efectuată livrarea mărfurilor;

în rândul 15 „Primit bunurile intermediarul (transportatorul)” - pe toate exemplarele

facturii fiscale nu este indicat numele, prenumele intermediarului (transportatorului)

și semnătura lui ce ar confirma faptul primirii mărfurilor pentru transportare; în

rândurile 16 „Predat bunurile intermediarul (transportatorul)” și 17 „Primit bunurile

(serviciile) cumpărătorul” - intermediarul (transportatorul) nu confirmă prin

semnătura că a predat încărcătura.

A relatat reclamantul că pe versoul blanchetelor facturilor fiscale, în cadrul

livrărilor de mărfuri nu este completată și prezentată următoarea informație: în

rândul 18 „Timpul de staționare a mijlocului de transport” nu e indicat timpul sosirii,

staționării la încărcarea mărfurilor și plecării mijlocului de transport (ore, minute)

confirmat prin semnătura și ștampila furnizorului.

La fel susținea că din conținutul facturilor, nu derivă când încărcătura a ajuns la

destinație, intermediarul (transportatorul) sau reprezentantul furnizorului predă

factura fiscală (un exemplar) cumpărătorului, iar cumpărătorul nu a scris timpul

sosirii la descărcare și timpului plecării după efectuarea descărcării, timpului

staționării (ore, ninute) confirmată prin semnătura și ștampila cumpărătorului.

A mai adăugat că în rândul 19 „Ruta și distanța de transport, km”, nu e înscrisă

distanța, care trebuie parcursă de unitatea de transport între punctul de încărcare și

punctul de descărcare. Dacă transportarea se face de intermediar (transportator),

distanța prevăzută pentru parcurs, se coordonează cu beneficiarul serviciilor de

transport.

În rândul 20 „Forma de plată” nu e specificată în regie (pentru necesități proprii),

în acord, tarif pe unitate de timp, pentru kilometraj, tarif negociabil etc. În cazurile

când la transportarea mărfurilor se stabilește încălcări ale legilor de transportare a

încărcăturilor, în rândul 21 „Mențiuni” se fac mențiuni despre întocmirea

proceselor-verbale, precum și înscrierile organelor rutiere de control. În rândul dat,

se mai indică date nereflectate în factura fiscală, dar necesare pentru achitarea

3

serviciilor de transport testate sau pentru declararea reclamațiilor privind

respectarea obligațiunilor contractuale.

În același sens reclamantul a mai completat că în rândul 22 ”Calculul prestațiilor

de transport” nu este prezentată informația că transportatorul a calculat mărimea

plății pentru serviciile de transport prestate.

În concluzie la acest capitol reclamantul a notat că completarea rubricilor

menționate este obligatorie, astfel că, în fapt marfa indicată în facturile fiscale nu a

fost transportată și deci livrarea nu a avut loc.

Reclamantul a mai susținut că materialele de construcție livrate de Serghei

Postica, au fost procurate la rândul său ca persoană fizică de la alți agenți economici

fără careva acte de proveniență prin achitare în numerar, SRL „Autodominant-

Service” neavând în proprietate aceste materiale de construcție care se susține că ar

fi fost livrate.

A subliniat reclamantul că facturile fiscale prezentate conțin informație

denaturate, sunt falsificate de către pârâtă, nu reflectă în fapt tranzacțiile reale, prin

urmare a considerat că facturile fiscale FB6752192 din 02 iunie 2015 în sumă de

11420 lei, FB6752194 din 03 iunie 2015 în sumă de 7920 lei, FB6752195 din 04

iunie 2015 în sumă de 45220 lei, FB6752196 din 05 iunie 2015 în sumă de 37150

lei, FB6752197 din 08 iunie 2015 în sumă de 23000 lei, FB6752198 din 09 iunie

2015 în sumă de 48300 lei, FB9752199 din 10 iunie 2015 în sumă de 46450 lei, sunt

lovite de nulitate absolută.

În acest context reclamantul a solicitat a declara nule facturile fiscale nr.

FB6752192 din 02 iunie 2015 în sumă de 11420 lei, FB6752194 din 03 iunie 2015

în sumă de 7920 lei, FB6752195 din 04 iunie 2015 în sumă de 45220 lei, FB6752196

din 05 iunie 2015 în sumă de 37150 lei, FB6752197 din 08 iunie 2015 în sumă de

23000 lei, FB6752198 din 09 iunie 2015 în sumă de 48300 lei și FB9752199 din 10

iunie 2015 în sumă de 46450 lei, emise și eliberate de SRL „Autodominant-

Service”, precum și compensarea cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea protocolară din 25 octombrie 2017 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Central cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Andrei

Șalari împotriva SRL „Autodominant-Service” cu privire la nulitatea facturilor

fiscale, s-a conexat la cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de

SRL „Autodominant-Service” împotriva lui Andrei Șalari cu privire la încasarea

datoriei și dobânzii de întârziere.

Prin hotărârea din 02 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central s-

a admis cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „Autodominant-Service”,

și s-a încasat de la Andrei Șalari în beneficiul SRL „Autodominant-Service” suma

de 219820 lei cu titlu de datorie și suma de 106471,13 lei cu titlu de dobândă de

întârziere, suma de 1840 lei cu titlu de recompensă a taxei de stat și suma de 9500

lei cu titlu de cheltuieli pentru asistență juridică acordată. S-a încasat de la Andrei

Șalari în beneficiul statului suma de 7948,73 lei cu titlu de taxă de stat. S-a respins

acțiunea reconvențională înaintată de Andrei Șalari împotriva SRL „Autodominant-

Service” cu privire la nulitatea facturilor fiscale.

În susținerea soluției sale prima instanță a reținut că existența datoriei se

confirmă prin facturile fiscale, care au fost recepționate de către Andrei Șalari, fapt

confirmat prin semnătura acestuia, astfel că, neachitarea sumei implică și obligația

de achitare a dobânzii de întârziere.

Totodată, prima instanță a concluzionat că deși reclamantul/pârât Andrei Șalari

4

a invocat nulitatea absolută, nu și-a argumentat poziția sub aspectul că facturile

fiscale contravin normelor imperative, mai mult ca atât, legalitatea facturilor fiscale

se confirmă și prin faptul că la 21 martie 2016 au fost prezentate situațiile financiare

ale SRL „Autodominant-Service” pentru anul 2015 și modul în care au fost folosite

aceste facturi, nefiind înaintate careva obiecții de Inspectoratul Fiscal de Stat.

Prin decizia din 13 martie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de Andrei Șalari și s-a menținut hotărârea din 02 octombrie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Central.

În consolidarea soluției sale instanța de apel a statuat că lucrările dosarului

denotă în mod incontestabil instituirea unor raporturi juridice obligaționale de

vânzare-cumpărare între SRL „Autodominant-Service” și Andrei Șalari conform

cărora, SRL „Autodominant-Service” și-a asumat obligația de a livra/vinde

pârâtului materiale de construcție, iar Andrei Șalari și-a asumat obligația de a achita

costul materialelor de construcție cumpărate.

Astfel instanța de apel a constatat că SRL „Autodominant-Service” și-a executat

cu diligentă obligația de a livra în adresa lui Andrei Șalari materialele de construcție

contractate, fapt confirmat prin facturile fiscale FB6752192 din 02 iunie 2015 în

sumă de 11420 lei, FB6752194 din 03 iunie 2015 în sumă de 7920 lei, FB6752195

din 04 iunie 2015 în sumă de 45220 lei, FB 6752196 din 05 iunie 2015 în sumă de

37150 lei, FB6752197 din 08 iunie 2015 în sumă de 23000 lei, FB6752198 din 09

iunie 2015 în sumă de 48300 lei, FB9752199 din 10 iunie 2015 în sumă de 16450

lei, pe când, Andrei Șalari nu și-a executat obligația de a achita prețul materialelor

de construcție cumpărate în termenul stabilit în contract.

Totodată instanța de apel a enunțat că prin acțiunea reconvențională depusă

Andrei Șalari invocă că tranzacțiile ar fi avut loc în perioada anilor 2011-2012,

precum și că a achitat prețul materialelor de construcție cumpărate, însă aceste

argumente au un caracter declarativ și nefondat, or, aceste argumente ale

apelantului-pârât Andrei Șalari se combat prin înscrisurile cauzei, care denotă cert

că tranzacțiile de vânzare-cumpărare dintre părțile litigante au avut loc la data

indicată în contractul de vânzare-cumpărare și facturile fiscale, fapt confirmat prin

semnarea lor de către Andrei Șalari fără careva rezerve privind perioada efectivă a

livrării, cantitatea și calitatea mărfurilor.

La fel instanța de apel, cu trimitere la prevederile pct. 8, 9, 10 al Instrucțiunii

privind completarea formularului tipizat de document primar cu regim special

„Factura fiscală”, aprobată prin ordinul Ministerului Finanțelor nr. 115 din 06

septembrie 2010 (în vigoare la data întocmirii facturilor fiscale litigioase), a reținut

că facturile fiscale au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor actului normativ

nominalizat, iar argumentele lui Andrei Șalari cu privire la nulitatea acestora sunt

neîntemeiate.

În același sens instanța de apel a accentuat că argumentele expuse de Andrei

Șalari în apelul declarat, urmează a fi apreciate ca neîntemeiate, așa cum, acestea se

combat în totalitate prin răspunsul Serviciul Fiscal de Stat din 11 martie 2019, din

conținutul căruia rezultă cert că, operațiunile economice între SRL „Autodominant-

Service” și Andrei Șalari au fost contabilizate și reflectate în evidența contabilă a

societății intimate, în modul corespunzător, astfel că acestea au avut loc, iar,

pretinsele deficiențe în completarea formularelor facturilor, nu servesc temeiul

nulității, or acestea nu sunt în măsură să afecteze valabilitatea actului juridic,

pretinsele erori evidențiate, urmare a constatării lor de către organele abilitate,

5

servind temeiul aplicării sancțiunilor financiare.

În ce privește ordonanțele emise de Centrul Național Anticorupție și Procuratura

Anticorupție, instanța de apel a remarcat că aceste acte nu pot fi reținute drept temei

de constatare a nulității facturilor fiscale contestate, așa cum, prin actele respective

nu s-a constatat că convențiile economice dintre SRL „Autodominant-Service” și

Andrei Șalari nu au avut loc.

Mai mult, ordonanțele respective nu confirmă în nici un mod argumentele

apelantului, în condițiile în care, acuzațiile cu caracter penal urmează a fi probate în

cadrul unui proces penal echitabil, în rezultatul căruia urmează a fi emisă o sentință

motivată și bazată pe cercetarea nemijlocită în ședința de judecată a probatoriului

prezentat de partea acuzării și partea apărării.

La 04 iunie 2019 Andrei Șalari a declarat recurs împotriva deciziei din 13 martie

2019 a Curții de Apel Chișinău.

În motivarea recursului recurentul a reiterat circumstanțele expuse în fața

instanțelor ierarhic inferioare, insistând că urma să fie antrenat în proces și primarul

Vitalie Șalari, întrucât, potrivit autodenunțului depus de Serghei Postică,

administratorul SRL „Autodominant-Service”, acesta a avut o înțelegere cu Vitalie

Șalari de ai livra materiale de construcție, iar pentru a oferi un aspect legal

tranzacției, facturile fiscale au fost întocmite pe numele tatălui acestuia Andrei

Șalari.

La fel, recurentul a subliniat că instanța de apel nu s-a expus în privința

declarațiilor lui Serghei Postica depuse în cadrul procesului penal, care a indicat că

materialele de construcție au fost livrate lui Vitalie Șalari, învinuirii aduse lui Vitalie

Șalari și Andrei Șalari prin ordonanța procurorului, precum și asupra proceselor-

verbale de cercetare, ordonanța de recunoaștere a documentelor drept mijloc

material de probă.

Totodată, recurentul a notat că instanța de fond și cea de apel și-au motivat

hotărârile numai prin faptul că facturile fiscale sunt semnate de recurent.

În acest context recurentul a solicitat casarea deciziei din 13 martie 2019 a Curții

de Apel Chișinău și a hotărârii din 02 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Central, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care să fie admisă acțiunea

reconvențională depusă de Andrei Șalari.

La 01 septembrie 2019 SRL „Autodominant-Service”, reprezentantă de

avocatul Serghei Balaban, a depus referință la recursul formulat de Andrei Șalari,

prin care a solicitat declararea acestuia ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 13 martie 2019, fiind

expediată participanților la proces, însă la materialele dosarului lipsește careva

probe care ar indica la recepționarea de către recurent a deciziei instanței de apel.

Astfel, luând în considerare cele menționate, se apreciază că cererea de recurs

depusă de către Andrei Șalari a fost declarată în termenul legal de 2 luni, prevăzut

de art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă.

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova

consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

6

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) al articolului menționat, prevăd exhaustiv cazurile în care

se consideră că au fost aplicate eronat normele de drept material sau procedural, iar

alin. (4) prevede că săvîrșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie

temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau

ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3), (4) Cod de procedură civilă.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de către Andrei Șalari nu se

încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă, or recurentul nu a invocat nici un temei care ar indica la ilegalitatea deciziei

contestate, ci a formulat critici ce se axează asupra fondului cauzei.

Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a actului

judecătoresc recurat.

Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din Capitolul XXXVIII

Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor

de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul

dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în

afara controlului instanței de recurs. Prin prisma art. 432 alin.(4) Cod de procedură

civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect

procedural și anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar

probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art.

130 Cod de procedură civilă. Din recursul declarat nu rezultă argumentul privind

încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Astfel, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că, procedura admisibilității constă în

verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute

în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

În acest context, completul reține că dreptul unei persoane de acces liber la

justiție poate fi limitat, inclusiv prin instituirea procedurii de examinare a

admisibilității recursului, or prin însăși natura lor, condițiile pentru examinarea unei

cereri introduse ре о cale de atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile

stabilite pentru о cale de atac ordinară. Asemenea rigori urmăresc scopul de aplicare

și interpretare unitară a legislației și îndeplinesc funcțiile de administrare eficientă

a justiției, fiind în deplină concordanță cu art. 6 din CEDO (hotărârea Trevisanato

contra Italiei din 15 septembrie 2016).

7

Din considerentele menționate, Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de către Andrei Șalari ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. art. 269-270, 433 lit. a), 440 Cod de procedură civilă,

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Andrei Șalari se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecător Ion Druță

judecătorii Tatiana Vieru

Nina Vascan

8