2rac-231/19 — încasarea datoriei, dobînzii de întîrziere, declararea nulitătii clauzei contractuale

Dosarul nr. 2rac-231/19

Prima instanță: (Judecătoria Chișinău, sediul Central) M. Țurcan

Instanța de apel: (Curtea de Apel Chișinău) E. Palanciuc, A. Malîi, Vl. Clima

Î N C H E I E R E

29 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Societatea cu Răspundere

Limitată ”Autodominant-Service”,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea

Comercială ”Efect Prim” Societate cu Răspundere Limitată împotriva Societății cu

Răspundere Limitată ”Autodominant-Service” cu privire la încasarea datoriei,

dobânzii de întârziere, penalității și cheltuielilor de judecată și cererea

reconvențională depusă de Societatea cu Răspundere Limitată ”Autodominant-

Service” împotriva Societății Comerciale ”Efect Prim” Societate cu Răspundere

Limitată cu privire la declararea nulității clauzei contractuale,

împotriva deciziei din 16 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins apelul declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ”Autodominant-

Service” și s-a menținut hotărârea din 25 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Central,

c o n s t a t ă :

La 21 februarie 2017, Societatea Comercială ”Efect Prim” Societate cu

Răspundere Limitată a depus cerere de chemare în judecată împotriva Societății cu

Răspundere Limitată ”Autodominant-Service” cu privire la încasarea datoriei,

dobânzii de întârziere, penalității și cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, Societatea Comercială ”Efect Prim” Societate cu

Răspundere Limitată a menționat că la data de 01 martie 2014 a încheiat cu

Societatea cu Răspundere Limitată ”Autodominant-Service” contractul de vânzare-

cumpărare a pietrișului.

A specificat că în temeiul pct. 2.2 al contractului, Societatea cu Răspundere

Limitată ”Autodominant-Service” s-a obligat să achite prețul produsului în

conformitate cu volumul livrat în termenii stabiliți.

1

A invocat reclamantul că la 31 martie 2014, a fost întocmit actul de predare-

primire a serviciilor de transport în sumă de 61 627 de lei, cu eliberarea facturii de

expediție.

A relatat că la 29 aprilie 2014, Societatea cu Răspundere Limitată

”Autodominant-Service” a achitat suma de 15 000 lei, iar la 05 mai 2014 a achitat

suma de 30 000 lei în baza facturii nr. 1510 din 31 martie 2014, în total a fost achitată

suma de 45 000 lei.

A relevat că Societatea cu Răspundere Limitată ”Autodominant-Service” a

admis restanțe în mărime de 16 627 de lei.

De asemenea, la 31 martie 2014 a fost eliberată factura de expediție în sumă de

63 000 lei, semnată de către Societatea cu Răspundere Limitată ”Autodominant-

Service”, însă factura în cauză nu a fost achitată.

La fel, prin factura din 12 decembrie 2014, Societatea Comercială ”Efect Prim”

Societate cu Răspundere Limitată a vândut Societății cu Răspundere Limitată

”Autodominant-Service” pietriș în sumă de 159 931 de lei, care de asemenea nu a

fost achitat.

La 05 februarie 2015, în adresa Societății cu Răspundere Limitată

”Autodominant-Service” a fost expediată pretenția, prin care s-a solicitat achitarea

datoriei în sumă totală de 239 458 de lei, care însă a rămas fără răspuns.

A solicitat Societatea Comercială ”Efect Prim” Societate cu Răspundere

Limitată încasarea de la Societatea cu Răspundere Limitată ”Autodominant-Service”

a sumei de 239 458 de lei cu titlu de datorie, încasarea sumei de 125 609,78 de lei cu

titlu de dobândă de întârziere, încasarea sumei de 431 024,40 de lei cu titlu de

penalitate și încasarea cheltuielilor de judecată.

Pe parcursul examinării cauzei, Societatea cu Răspundere Limitată

”Autodominant-Service” a depus cerere reconvențională împotriva Societății

Comerciale ”Efect Prim” Societate cu Răspundere Limitată cu privire la declararea

nulității clauzei contractuale (f.d. 119-120).

În motivarea cererii reconvenționale, Societatea cu Răspundere Limitată

”Autodominant-Service” a menționat că potrivit pct. 3.6 din contractul de vânzare-

cumpărare, părțile au stabilit penalitate unilaterală de 1% pe zi.

A invocat că această clauză contractuală urmează a fi declarată nulă, deoarece

nu produce efecte juridice.

A specificat de asemenea că potrivit prevederilor contractuale, marfa urma a fi

livrată doar după achitarea în avans a 50% din costul mărfii.

Astfel a menționat că însuși Societatea Comercială ”Efect Prim” Societate cu

Răspundere Limitată a încălcat prevederile contractuale referitor la executarea

obligațiilor contractuale, or, acesta a livrat marfa în sumă de 159 831 de lei conform

facturii din 12 decembrie 2014, fără a primi avans în mărime de 50% din costul

mărfii și prin urmare nu-i poate fi imputată neexecutarea contractului.

A solicitat Societatea cu Răspundere Limitată ”Autodominant-Service”

declararea nulității pct. 3.6 din contractul de vânzare-cumpărare din 01 martie 2014.

Prin hotărârea din 25 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central,

s-a admis parțial cererea de chemare în judecată depusă de Societatea Comercială

”Efect Prim” Societate cu Răspundere Limitată.

2

S-a încasat de la Societatea cu Răspundere Limitată ”Autodominant-Service”

suma de 239 458 de lei cu titlu de datorie, suma de 125 609,78 de lei cu titlu de

dobândă de întârziere, suma de 239 458 de lei cu titlu de penalitate și suma de

18 267,77 de lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

În rest, cererea s-a respins.

S-a respins cererea reconvențională depusă de Societatea cu Răspundere

Limitată ”Autodominant-Service”.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță cu referire la circumstanțele cauzei a

reținut că valoarea datoriei Societății cu Răspundere Limitată ”Autodominant-

Service” este de 239 458 de lei, iar mărimea penalității calculate de contract și

prevăzută de părți este exagerat de mare și neconformă circuitului comercial, din care

considerente aceasta urmează a fi redusă până la suma de 239 458 de lei.

La fel, prima instanță a stabilit că reieșind din calculul facturilor, dobânda de

întârziere totală constituie suma de 125 609,78 de lei.

De asemenea, prima instanță a concluzionat că cererea reconvențională a fost

înaintată de Societatea cu Răspundere Limitată ”Autodominant-Service” cu scopul de

a se eschiva de la răspunderea civilă.

Prin decizia din 16 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul

declarat de Societatea cu Răspundere Limitată ”Autodominant-Service” și s-a

menținut hotărârea din 25 septembrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central.

La 25 martie 2019, Societatea cu Răspundere Limitată ”Autodominant-Service”

a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, prin care a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârilor judecătorești, cu emiterea unei noi hotărâri, prin care să

fie respinsă ca depusă cu omiterea termenului acțiunea depusă de Societatea

Comercială ”Efect Prim” Societate cu Răspundere Limitată și să fie admisă cererea

reconvențională.

Recurentul Societatea cu Răspundere Limitată ”Autodominant-Service”, în

motivarea recursului a invocat că atât instanța de apel, cât și prima instanță, nu au

aplicat legea care trebuia să fie aplicată și anume prevederile art. 1020 alin. (1) Codul

civil, care prevede de în cazul nerespectării obligațiilor contractuale, părțile sunt

obligate să înainteze în prealabil o reclamație.

În acest sens a menționat prevederile art. 267 din Codul de procedură civilă,

conform căruia instanța judecătorească scoate cererea de pe rol în cazul în care

reclamantul nu a respectat procedura, prevăzută prin lege sau prin contractul părților,

de soluționare a pricinii pe cale extrajudiciară, inclusiv prin mediere.

A reiterat că acțiunea depusă de Societatea Comercială ”Efect Prim” Societate

cu Răspundere Limitată referitor la cerințele ce derivă din raporturile juridice de

transport urma să fie scoasă de pe rol, deoarece instanța de judecată urma să scoată de

pe rol cererea de chemare în judecată ca efect al sancționării pentru nerespectarea

procedurii prealabile prevăzute de pct. 6.4 din contractul de vânzare-cumpărare.

A specificat recurentul că instanțele ierarhic inferioare nu au determinat corect

raporturile juridice litigioase. Astfel instanțele au reținut în mod eronat că raportul

juridic litigios îl constituie doar vânzarea-cumpărarea, or, din probele prezentate, se

constată că referitor la pretenția cu privire la încasarea datoriei din vânzarea-

cumpărarea pietrișului, părțile sunt în raport juridic de vânzare-cumpărare, iar

3

referitor la datoria survenită din transportul acestor mărfuri, părțile sunt în raport

juridic de transport.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs menționează

că, Curtea de Apel Chișinău a emis dispozitivul deciziei la 16 ianuarie 2019, însă date

referitor la recepționarea de către părți a deciziei motivate, la materialele cauzei

lipsesc.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Recursul a fost declarat la 25 martie 2019, respectiv se consideră depus în

termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

4

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului,

care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Societatea cu

Răspundere Limitată ”Autodominant-Service”, nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și, drept

urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Societatea cu Răspundere Limitată

”Autodominant-Service”.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

5