3ra-909/19 — anularea ordinelor de cocnediere, restabilirea in fucntie, eliberarea carnetului de munca si incasarea salariului pentru absenta fortata de la munca

3ra-909/19 — anularea ordinelor de cocnediere, restabilirea in fucntie, eliberarea carnetului de munca si incasarea salariului pentru absenta fortata de la munca (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-909/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (jud. D.Chistol)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. S.Iorgov, O.Cojocaru, E.Clim)

ÎNCHEIERE

24 iulie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Sveatoslav Moldovan

Mariana Pitic

examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului depus Anatolii

Coman,

în cauza de contencios administrativ, la acțiunea depusă de Anatolii

Coman împotriva Ministerului Afacerilor Interne al Republicii Moldova cu

privire la eliberarea carnetului de muncă cu efectuarea tuturor înscrierilor care

atestă relațiile de muncă, declararea nulității absolute a ordinelor, restabilirea

dreptului încălcat și repunerea în funcția ocupată, precum și încasarea salariului

și a indemnizației de concediu,

împotriva deciziei din 11 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin

care a fost respins apelul declarat de Anatolii Coman și a fost menținută

hotărârea din 30 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

c o n s t a t ă:

La 21 martie 2016, Anatolii Coman a depus cerere de chemare în judecată

în ordinea contenciosului administrativ împotriva Ministerului Afacerilor

Interne al Republicii Moldova (în continuare Ministerul Afacerilor Interne) cu

privire la eliberarea carnetului de muncă cu efectuarea tuturor înscrierilor care

atestă relațiile de muncă, declararea nulității absolute a ordinelor, restabilirea

dreptului încălcat și repunerea în funcția ocupată, precum și încasarea salariului

și a indemnizației de concediu.

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul a invocat că în

perioada anilor 1978 – 1990 a fost angajat în cadrul Ministerului Afacerilor

Interne, însă prin acțiunile ilegale ale pârâtului, relațiile de muncă au încetat.

Ca urmare a încetării relațiilor de muncă, a expediat în adresa Direcției

Generale Resurse Umane a Ministerului Afacerilor Interne nenumărate

demersuri cu solicitarea de a-i fi eliberate carnetul de muncă cu înscrierile ce

1

relevă activitatea în cadrul ministerului, cât și alte acte necesare pentru stabilirea

dreptului la pensie, însă fără careva succes.

A menționat că la 17 august 2014 făcând cunoștință cu dosarul personal a

depistat că în dosar au fost introduse acte cu conținut fals, și anume: la dosar a

fost anexat Raportul întocmit de către șeful Direcției Generale Resurse Umane a

Ministerului Afacerilor Interne potrivit căruia eliberarea sa din funcția deținută

a avut loc din proprie dorință, la cerere depusă, însă o astfel de cerere de

demisie, dânsul nu a depus niciodată.

Plus la aceasta, a mai indicat că în dosarul personal au mai fost anexate

acte ce stabilesc că a fost angajat și ulterior eliberat prin ordinul angajatorului

cu motivarea „nu corespunde funcției deținute” dintr-o funcție publică pe care

nu a deținut-o niciodată.

De asemenea, la cercetarea dosarului a specificat că Direcția Generală

Resurse Umane a Ministerului Afacerilor Interne nu l-a informat corespunzător

despre restanțele salariale care au existat.

Totodată, a invocat faptul că contrar normelor legale, Direcția Generală

Resurse Umane a Ministerului Afacerilor Interne nu s-a conformat solicitărilor

de a efectua toate înscrierile în carnetul de muncă și nu i-a eliberat carnetul de

muncă în termenele indicate de legislația în vigoare, din care considerent a

solicitat eliberarea carnetului de muncă cu efectuarea tuturor înscrierilor care

atestă relațiile de muncă între părțile din litigiu.

Pe parcursul examinării cauzei în fond, la 29 septembrie 2017

reclamantul a depus o cerere de chemare în judecată suplimentară, solicitând

declararea nulității absolute a ordinelor nr. 144 JI/C din 29 mai 1990, nr. 253

JI/C din 23 august 1990 și nr. 281 JI/C din 24 septembrie 1990 a Ministerului

Afacerilor Interne ca acte juridice ce contravin Legii, precum și restabilirea

dreptului încălcat cu repunerea sa în funcția ocupată, precum și încasarea din

contul pârâtului în beneficiul său a salariului pentru absența forțată de la muncă.

Suplimentar, a invocat că conform ordinului nr. 144 JI/C din 29 mai 1990

dânsul a fost eliberat din funcția de Șef de direcție al miliției de urmărire penală

al mun. Chișinău.

Subsidiar ordinului în cauză, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a emis

încă două ordine, și anume: ordinul nr. 253 JI/C din 23 august 1990 ,,Cu privire

la transferul (numirea) sa în calitate de inspector în secția de poliție a raionului

Octombrie, or. Chișinău” și ordinul nr. 281 JI/C din 24 septembrie 1990 ,,Cu

privire la concedierea sa din cadrul Ministerului Afacerilor Interne din funcția

deținută de inspector”.

Analizând aceste acte juridice prin prisma „Hotărârii Plenului Curții

Supreme de Justiție cu privire la aplicarea de către instanța de judecată a

legislației, ce reglementează nulitatea actului juridic civil nr. 1 din 7 iulie 2008”

a constatat că ordinele nr. 144 JI/C din 29 mai 1990, nr. 253 JI/C din 23 august

1990 și nr. 281 JI/C din 24 septembrie 1990 a Ministerului Afacerilor Interne au

fost emise cu încălcarea normelor imperative.

2

Cu referire la ordinul 144 JI/C din 29 mai 1990 a indicat că decizia de

eliberarea sa a fost emisă de o persoană neautorizată pentru asemenea acțiune -

dl. Belețchii V., or, unica persoană autorizată pentru astfel de acțiuni a fost doar

conducătorul organului, A. Davîdov.

Totodată, a comunicat inexistența și lipsa documentelor invocate în ordin,

fapt ce ar reprezenta voința colectivă a comisiei de atestare cu materialele

atașate, referitor la încălcarea invocată, care a stat la baza deciziei de eliberare,

confirmate prin semnăturile membrilor comisiei.

În continuare, a subliniat că dânsului nu numai că nu i s-a adus la

cunoștință despre existența unui astfel de ordin de eliberare din funcția

deținută ci și nu s-a probat încălcarea comisă, motiv pentru care solicită

nulitatea absolută a acestuia, iar pretenția nominalizată în opinia sa este

imprescriptibilă.

Cu referire la ilegalitatea ordinului nr. 253 JI/C din 23 august 1990, prin

care a fost numit în calitate de inspector în secția de poliție

Octombrie al or. Chișinău, a menționat că acesta la fel a fost emis cu încălcarea

gravă a procedurii legale, iar apariția și existența acestui ordin a fost ținut în

secret atât pentru reclamant cât și pentru conducerea organului de poliție. Or,

numirea sa într-o altă funcție, la un alt organ al Ministerului Afacerilor Interne a

fost înfăptuită fără acordul scris al său.

Referitor la ordinul nr. 281 JI/C din 24 septembrie 1990, a menționat că

nici el și nici conducătorul secției de poliție nu au cunoscut de existența

acestuia.

De asemenea, a relevat că pentru a camufla ilegalitățile acestor acte

juridice, pârâtul Ministerul Afacerilor Interne a mai efectuat un fals, precum că

la 6 septembrie 1990 dânsul s-ar fi adresat către ministrul Afacerilor Interne cu

solicitarea de concediere din proprie inițiativă, fapt care însă nu a existat, iar

ministrul ar fi dat acordul.

La 12 decembrie 2017, reclamantul a depus o cerere de chemare în

judecată suplimentară, prin care a reiterat cererea anterioară, iar la 27 martie

2018 reclamantul a depus o altă cerere de chemare în judecată suplimentară,

solicitând adițional încasarea forțată din contul Ministerului Afacerilor Interne

în beneficiul său a salariului în sumă de 1190 ruble sovietice

și a indemnizației de concediu anual plătit nefolosit în sumă de 368,50 ruble

sovietice, iar în total 1558,50 ruble sovietice, care ținând cont

de rata inflației constituie suma totală de 76 304, 16 lei.

Prin hotărârea din 30 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

cererea de chemare în judecată depusă de Anatolii Coman a fost respinsă ca

tardivă.

Prin decizia din 11 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost

respins apelul declarat de Anatolii Coman și a fost menținută hotărârea din 30

mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru.

3

Pentru a decide astfel, instanțele de judecată au constatat că raporturile de

muncă a reclamantului Anatolii Coman cu Ministerul Afacerilor Interne au

încetat la 1 octombrie 1990, iar cererea de chemare în judecată a fost depusă

abia la data de 21 martie 2016, adică după mai bine de 25 de ani de la

data când Anatolii Coman a fost eliberat din funcție.

Respectiv, Anatolii Coman s-a adresat cu cererea de chemare în judecată

față de Ministerul Afacerilor Interne cu omiterea termenului de prescripție

prevăzut atât de legislația în vigoare la momentul eliberării reclamantului din

serviciu, cât și de legislația actuală în vigoare, și nu a solicitat repunerea în

termen.

Argumentele lui Anatolii Coman precum că pretențiile înaintate în cadrul

procesului în cauză sunt imprescriptibile, făcând trimitere la normele Codului

civil și a Constituției RM, acestea au fost respinse ca neîntemeiate, or, speța

dedusă judecății este guvernată de legea specială și anume Codul

muncii, la caz fiind constatat un litigiu individual de muncă (vol.I,f.d.196-

202,237-248).

Invocând ilegalitatea și netemeinicia deciziei instanței de apel, la 29

martie 2019 Anatolii Coman a contestat-o cu recurs, solicitând admiterea

acestuia, casarea integrală a actului judecătoresc ce constituie obiectul

prezentului recurs cu remiterea cauzei la rejudecare.

În motivarea recursului s-au indicat motivele de drept și de fapt invocate

în cererea de chemare în judecată și în cererea de apel anexate la dosar,

suplimentar invocându-se că la examinarea cauzei instanțele de judecată ierarhic

inferioare neîntemeiat nu au ținut cont de faptul că pretențiile invocate în

acțiunea în cauză constituie pretenții imprescriptibile și greșit au respins

acțiunea ca fiind tardivă.

Totodată, instanța de apel s-a eschivat de la exercitarea obligației impusă

prin lege, de înfăptuire a actului de justiție, a examinat superficial

circumstanțele cauzei, nu a intrat în esența litigiului și nu a apreciat toate

circumstanțele și probele existente ale cauzei, pronunțând hotărâre neîntemeiată

de menținere a hotărârii instanței de fond, care la rândul său este contradictorie

(vol.II,f.d.2-6).

Prin referința depusă la 26 iunie 2019, Ministerul Afacerilor Interne a

solicitat ca recursul depus de Anatolii Coman să fie declarat inadmisibil,

deoarece argumentele invocate în recursul enunțat se referă la dezacordul

recurentuluiu cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv

nu constituie temei de casare a deciziei recurate

Prezentul litigiu a fost soluționat în baza Legii contenciosului

administrativ nr. 793-XIV din 10 februarie 2000.

Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, a fost adoptat Codul administrativ al

Republicii Moldova, care în conformitate cu art. 257 alin. (1) Cod administrativ

a intrat în vigoare la 1 aprilie 2019, iar potrivit alin. (2), la data intrării în

4

vigoare a prezentului cod Legea contenciosului administrativ nr. 793-XIV din

10 februarie 2000 a fost abrogată.

În conformitate cu art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile

de contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod

se vor examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod,

conform prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel

de acțiuni de acțiuni în contenciosul administrativ se va face conform

prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile

prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de apel, de

recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești.

Din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale, însă rezultând

din aceeași normă legală și având în vedere că prezenta procedură de contencios

administrativ a fost inițiată până la intrarea în vigoare a Codului administrativ,

Completul va aprecia condițiile de admisibilitate a recursului conform

reglementărilor anterioare intrării în vigoare a Codului administrativ.

În conformitate cu art. 434 Cod de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate

fi restabilit.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la 11 decembrie

2018 (vol.I,f.d.232), însă date care ar confirma recepționarea acesteia de către

recurent la dosar lipsesc. Astfel, recursul depus la 29 martie 2019 (vol.II,f.d.2)

este în termen.

Examinând temeiurile recursului depus de Anatolii Coman în raport cu

materialele cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este

inadmisibil.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) Cod de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care

se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost

încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări

decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în

cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea

greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea

probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care

erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

5

În conformitate cu art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Completul specializat pentru examinarea acțiunilor în contencios

administrativ consideră că recursul depus de Anatolii Coman nu se încadrează

în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.

Astfel, argumentele invocate în recursul enunțat se referă la dezacordul

recurentului cu soluția pronunțată de către instanța de apel, însă nu relevă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material, respectiv

nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept

material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și

temeinicia ei în fapt.

În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura

admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se

încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură

civilă.

În această ordine de idei, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție precizează că, în

contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de

procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de

către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia,

coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma

probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

În conformitate cu art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de

recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și

anume dacă se invocă că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele,

încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130

Cod de procedură civilă, însă, din recursul declarat nu rezultă argumentul

privind încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor.

În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a relevat în

jurisprudența sa constantă, rezultând din prevederile art. 6 § 1 al Convenției

Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale,

că nu se impune motivarea în detaliu a unei decizii prin care o instanță de

recurs, întemeindu-se pe dispoziții legale specifice, respinge recursul declarat

împotriva sentinței pronunțate de o instanță inferioară, ca fiind lipsit de șanse de

succes (cauza Rebai și alții contra Franței, Comisia Europeană a Drepturilor

Omului, 25 februarie 1995, nr.26561/1995).

În circumstanțele menționate, Completul specializat în cauze de

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

6

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara

inadmisibil recursul depus de Anatolii Coman.

În conformitate cu art. 193, 195, 230 și 258 alin. (3) ale Codului

administrativ și art. 270, 433 lit. a) și 440 alin. (1) ale Codului de procedură

civilă, Completul specializat în cauze de contencios administrativ al Colegiului

civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul depus de Anatolii Coman se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tamara Chișca-Doneva

judecătorii Sveatoslav Moldovan

Mariana Pitic

7