2ra-1011/19 — incasarea sumei
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea sumei
- Temei legal
- temeiurile declararii recursului
2ra-1011/19 — incasarea sumei (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr.2ra-1011/2019 Prima instanță: Judecătoria Strășeni, sediul Central (S. Slobodzean) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (S. Iorgov, O. Cojocaru, B. Bîrca) Î N C H E I E R E 19 iunie 2019 mun.Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală judecătorii Galina Stratulat Victor Burduh examinând admisibilitatea recursului declarat de Banca Comercială „Moldova-Agroindbank” Societate pe Acțiuni, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Banca Comercială „Moldova-Agroindbank” Societate pe Acțiuni împotriva lui Fiodor Gîrbu, Mariana Gîrbu, Nelea Gîrbu, intervenient accesoriu Societatea cu Răspundere Limitată „Gîrbu Mariana” privind încasarea sumei, împotriva deciziei din 13 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă : La 14 martie 2018 B.C.
„Moldova-Agroindbank” S.A. a adresat cerere de chemare în judecată împotriva lui Fiodor Gîrbu, Mariana Gîrbu, Nelea Gîrbu, intervenient accesoriu S.R.L. „Gîrbu Mariana” privind încasarea datoriei. În motivarea acțiunii a indicat că conform contractului de credit nr.S-14173 din 14 mai 2014 S.R.L. „Gîrbu Mariana” a primit de la B.C. „Moldova- Agroindbank” S.A. filiala Călărași, credit pe termen scurt în sumă de 2 000 000 de lei, cu termen final de rambursare 28 martie 2016. A susținut că, în baza contractului de fidejusiune nr. S-14173-b din 14 mai 2014, nr. S-4173-bl din 14 mai 2014, nr. S-14173-b2 din 14 mai 2014, Fiodor Gîrbu, Mariana Gîrbu, Nelea Gîrbu și-au asumat obligația să răspundă, în aceeași măsură ca și S.R.L.
„Gîrbu Mariana” în fața B.C. „Moldova-Agroindbank” S.A. pentru onorarea integrală a obligațiilor, aferente contractului de credit, încheiat între B.C. „Moldova-Agroindbank” S.A. și S.R.L. „Gîrbu Mariana” în cazul în care aceasta nu-și va onora obligațiunile contractuale. În perioada de până la depunerea cererii de chemare în judecată S.R.L. „Gîrbu Mariana” nu și-a onorat obligațiunile contractuale privind rambursarea creditului și achitarea dobânzilor calculate pentru utilizarea lui încălcând astfel, prevederile contractelor menționate și prevederile legislației în vigoare privind executarea obligațiunilor (art. 572 Cod civil). Iar prin hotărârea Curții de Apel Chișinău nr. 2i- 1 1055/16 din 14 februarie 2017, a fost intentată procedura de insolvabilitate față de S.R.L.
„Gîrbu Mariana”. În scopul soluționării extrajudiciare a litigiului, reclamantul a expediat reclamațiile nr. 20005/04a din 05 ianuarie 2015, nr. 20005/04b din 05 ianuarie 2015, nr. 20005/04c din 05 ianuarie 2015, solicitând pârâților achitarea integrală a datoriei. Reclamațiile băncii au rămas fără răspuns. A susținut că, la situația din 13 februarie 2017 datoria S.R.L. S.R.L. „Gîrbu Mariana” față de bancă conform contractului de credit menționat constituia suma de 2 080 144, 46 de lei, inclusiv: credit restant – 1 628 488, 73 de lei și dobânda restantă – 451 655, 73 de lei. A solicitat, încasarea în mod solidar de la Fiodor Gîrbu, Mariana Gîrbu, Nelea Gîrbu în beneficiul B.C. „Moldova-Agroindbank” S.A a datoriei parțiale în sumă de 400 000 de lei și a cheltuielilor privind achitarea taxei în sumă de 12 000 de lei, iar în total 412 000 de lei.
Prin hotărîrea din 10 iulie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central, s-a respins cererea de chemare în judecată depusă de B.C. „Moldova-Agroindbank” S.A împotriva lui Fiodor Gîrbu, Mariana Gîrbu, Nelea Gîrbu, intervenient accesoriu S.R.L. „Gîrbu Mariana” privind încasarea sumei, ca neîntemeiată. Prin decizia din 13 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins apelul declarat de B.C. „Moldova-Agroindbank” S.A. și s-a menținut hotărîrea din 10 iulie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central. Pentru a decide astfel, instanța de apel, a reținut ca fiind justă concluzia instanței de fond că, contractul de împrumut încheiat între B.C. „Moldova- Agroindbank” S.A. și S.R.L. „Gîrbu Mariana” a fost garantat cu bunuri imobile determinate, din valoarea căruia creditorul B.C.
„Moldova-Agroindbank” S.A. era îndreptățit să-și satisfacă creanța pentru neexecutarea obligației de către debitorul S.R.L. „Gîrbu Mariana”. Iar B.C. „Moldova-Agroindbank” S.A. deja și-a exercitat dreptul de ipotecă în suma totala de 3 055 000 de lei prin intrarea în posesiune a bunurilor imobile și valorificarea acestora, în baza hotărârii Judecătoriei Călărași din 07 iunie 2016. A reținut că în situația în care creditorul B.C. „Moldova-Agroindbank” S.A. a optat pentru încasarea datoriei prin exercitarea dreptului de ipotecă, aceasta nu mai poate pretinde la această datorie din contul fidejusorilor, în condițiile în care banca nu a probat faptul că bunurile au fost sau pot fi înstrăinate la un preț mai mic decât valoarea estimată în contractele de ipotecă.
Mai mult, instanța ierarhic inferioară a stabilit că creditorul, B.C. „Moldova- Agroindbank” S.A., și-a valorificat dreptul de a încasa datoria din contul debitorului S.R.L. „Gîrbu Mariana” și prin înaintarea cererii de admitere a creanțelor în cadrul procesului de insolvabilitate a S.R.L. „Gîrbu Mariana”. În astfel de circumstanțe, Colegiul a reținut ca fiind corectă concluzia instanței de fond, privind netemeinicia acțiunii B.C. „Moldova-Agroindbank” S.A., or în caz contrar, ar fi fost lezate drepturile patrimoniale ale intimaților, printr-o dublă executare a obligației de plată. La 28 martie 2019 B.C.
„Moldova-Agroindbank” S.A., a declarat recurs împotriva deciziei din 13 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea deciziei instanței de apel și a hotărîrii primei instanțe cu pronunțarea unei hotărîri noi prin care să fie admisă cererea de chemare în judecată cu încasarea 2 cheltuielilor privind executarea încheierii de asigurare a acțiunii în sumă de 2187 de lei, a cheltuielilor privind achitarea taxei de stat în mărime de 9000 de lei la depunerea cererii de apel, și a cheltuielilor privind achitarea taxei de stat în mărime de 6000 de lei achitați la depunerea recursului. În susținerea recursului a indicat prevederile art. 432 alin. (2) lit. a), c), alin. (3), (4) Cod de procedură civilă.
În motivarea recursului a indicat argumentele privind dezacordul cu soluțiile adoptate de instanțele ierarhic inferioare și a menționat că executarea hotărîrii Judecătoriei Călărași din 07 iunie 2016, nr.2e-22/2016 presupune transmiterea și vînzarea bunurilor ipotecate din numele Firmei Agricole „MVS-Invest” SRL, cu direcționarea mijloacelor bănești la achitarea datoriei SC „Mariana Gîrbu” SRL față de bancă. Pînă la vînzarea bunurilor acestea rămîn în proprietatea Firmei Agricole „MVS-Invest” SRL, iar datoria SC „Mariana Gîrbu” SRL față de bancă rămîne neachitată. A indicat că hotărîrea Judecătoriei Călărași din 07 iunie 2016, nr.2e-22/2016, nu a fost executată, din care considerente bunurile imobile menționate în aceste hotărîri n-au fost transmise în posesia B.C.
„Moldova-Agroindbank” S.A., dar au rămas în proprietatea Firmei Agricole „MVS-Invest” SRL, urmînd a fi valorificate în cadrul procesului de insolvabilitate intentat împotriva acesteia, conform prevederilor Legii insolvabilității. Datoria SC „Mariana Gîrbu” SRL față de B.C. „Moldova-Agroindbank” S.A., nu poate fi considerată stinsă doar ca urmare a adoptării de către Judecătoria Călărași, a unei hotărîri privind transmiterea în posesia creditorului a bunurilor imobile gajate pentru a fi vîndute, fără ca această hotărîre să fie executată. A susținut că în situația în care B.C. „Moldova-Agroindbank” S.A., nu a intrat în posesia acestor bunuri imobile și nu le-a valorificat, creanța băncii față de SC „Mariana Gîrbu” SRL nu poate fi considerată stinsă, indiferent de valoarea bunurilor menționate.
La materialele cauzei nu există nici o probă care ar demonstra că creanța băncii față de B.C. „Moldova-Agroindbank” S.A., este stinsă. Astfel, B.C. „Moldova-Agroindbank” S.A., nu poate să execute dreptul de ipotecă în privința bunurilor ipotecate de către Firma Agricolă „MVS-Invest” SRL or, valorificarea bunurilor grevate cu garanții în cazul intrării debitorului în faliment constituie competența exclusivă a lichidatorului acesteia. A menționat că atît ipoteca constituită de către Firma Agricolă „MVS-Invest” SRL, cît și fidejusiunea constituită de către Fiodor Gîrbu, Mariana Gîrbu, Nelea Gîrbu sunt garanții constituite în vederea asigurării rambursării creditului primit de către SC „Mariana Gîrbu” SRL și achitării dobînzii calculate pentru utilizarea lui și pînă la executarea întregii prestații rămîn obligați toți creditorii (art.533 Cod civil).
A invocat că admiterea acțiunii B.C. „Moldova-Agroindbank” S.A., nu presupune stingerea automată a datoriei or, hotărîrile urmează a fi executate, iar executarea lor eventuală va avea ca efect diminuarea datoriei SC „Mariana Gîrbu” SRL față de bancă, dar nu dubla executare a obligației sau îmbogățirea fără justă cauză. A susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor motivelor invocate în apel, ambele instanțe nu au constatat și nu au elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei, concluziile instanțelor fiind 3 în contradicție cu circumstanțele cauzei, eronat au interpretat legea și nu au aplicat normele de drept material care urmau a fi aplicate. În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel.
Materialele dosarului atestă faptul că decizia din 13 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost expediată pentru cunoștință participanților la proces conform scrisorii de însoțire la 21 ianuarie 2019 (f.d. 177), însă date privind recepționarea acesteia la materialele cauzei lipsesc. Astfel, recursul declarat de B.C. „Moldova-Agroindbank” S.A., la 28 martie 2019 se consideră a fi depus în termen. În conformitate cu art. 439 alin. (2), (3) Cod de procedură civilă, după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii acesteia.
În cazul neprezentării referinței în termenul stabilit, admisibilitatea recursului se decide în lipsa acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în conformitate cu alin.(2). La 13 mai 2019, Fiodor Gîrbu, Mariana Gîrbu, Nelea Gîrbu, reprezentați de avocatul Stela Bargan au depus referință prin care au solicitat respingerea recursului declarat de B.C. „Moldova-Agroindbank” S.A., ca fiind neîntemeiat și ilegal. Examinând admisibilitatea recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de B.C.
„Moldova- Agroindbank” S.A., este inadmisibil din următoarele considerente. În conformitate cu art. 432 Cod de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; 4 d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; f) hotărîrea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
Săvîrșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) Cod de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de B.C.
„Moldova- Agroindbank” S.A., nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Or, argumentele invocate în recurs se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțată de către instanțele ierarhic inferioare și nu redă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau de drept procedural, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate și urmează a fi respinse. Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține că recursul exercitat conform Secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.
În acest context, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează că procedura admisibilității constă în verificarea faptului, dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. În această ordine de idei se precizează că, în contextul normelor procedurale din Secțiunea a II-a, Capitolul XXXVIII Cod de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.
Prin prisma art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, instanța de recurs poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă faptul că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Cod de procedură civilă, însă din recursurile declarate nu rezultă încălcarea flagrantă a regulilor de apreciere a probelor. Cît privește dreptul justițiabilului „de a fi auzit de o instanță”, garantat de art. 6 § 1 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, instanța notează că obligația de a motiva o hotărîre judecătorească poate varia în funcție de natura deciziei în cauză (a se vedea inter alia, Helle vs Finlanda, 19 decembrie 1997, parag.55; Hansen vs Norvegia, 2 octombrie 2014, parag.71-74).
De fapt în concepția 5 instanței europene, articolul 6 § 1 nu impune motivarea detaliată a deciziei unei instanțe de recurs, care întemeindu-se pe dispozițiile legale specificate, respinge un recurs ca fiind „lipsit de șanse de succes”, ceea ce s-a constatat în cazul de față (a se vedea, mutatis mutandis, Papaioannou vs Grecia, 2 iunie 2016, parag.45 sau Baydar vs Olanda, 24 aprilie 2018, parag.46). În circumstanțele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera inadmisibil recursul declarat de B.C. „Moldova-Agroindbank” S.A.. În conformitate cu art. 270, 433 lit.a), 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se consideră inadmisibil recursul declarat de Banca Comercială „Moldova- Agroindbank” Societate pe Acțiuni.
Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Oleg Sternioală judecătorii Galina Stratulat Victor Burduh 6
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.