2ra-1198/19 — înlăturarea obstacolelor și compensarea cheltuielilor de judecată

Dosarul nr. 2ra-1198/19

Prima instanță - (Judecătoria Orhei, sediul Telenești) G. Popa

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) I. Cimpoi, A. Danilov, I. Secrieru

ÎNCHEIERE

19 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de avocatul Alexandru

Chisnencu în interesele lui Sorin Sîrbu,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată înaintată de Sorin

Sîrbu împotriva Feodorei Cibotari și lui Anatolie Cibotari, intervenient accesoriu

Primăria comunei Tîrșiței, raionul Telenești, cu privire la înlăturarea obstacolelor

și compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 26 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău,

c o n s t a t ă:

La 6 iunie 2018, Sorin Sîrbu a înaintat cerere de chemare în judecată

împotriva Feodorei Cibotari și lui Anatolie Cibotari, intervenient accesoriu

Primăria com. Tîrșiței, r-nul Telenești, solicitând obligarea pârâților să nu-i creeze

obstacole la folosirea terenului cu suprafața de 1,828 ha, cu nr. cadastral xxxxx,

situat în extravilanul s. Tîrșiței, r-nul Telenești, în parametrii în care i-a fost

repartizat de Primăria s. Tîrșiței, r-nul Telenești în anul 1994 și compensarea

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată a indicat că tatălui său, Filip Sîrbu

Nicolae, în anul 1994 i-a fost atribuită cota de teren agricol cu suprafața de 1,828

ha, cu nr. cadastral xxxxx, situată în extravilanul s. Tîrșiței, r-nul Telenești.

La 9 aprilie 1999 tatăl său a primit titlul de autentificare a dreptului

deținătorului de teren nr. 8955197024, iar la 23 aprilie 2000 a înregistrat terenul la

oficiul cadastral teritorial.

Împreună cu Sîrbu Filip, teren au primit și alți locuitori ai satului. Loturile au

fost măsurate și distribuite de către Eugeniu Țurcan care la timpul respectiv ocupa

funcția de specialist pe problemele funciare la Primăria com. Tîrșiței, r-nul.

Telenești.

A menționat că aproximativ cu 13-15 ani în urmă, părinții lui au plantat pe

lotul de teren menționat pomi de nuci, care în prezent sunt în rod.

1

La 20 noiembrie 2013, conform contractului de donație înregistrat de către

notarul public Ludmila Iliescu, terenul cu nr. cadastral xxxxx, cu suprafața de

1,828 ha, i-a fost donat lui.

Contractul de donație a fost înregistrat la oficiul cadastral teritorial la 29

noiembrie 2013 cu nr. 8901/1316879.

Din momentul dat el este deținătorul terenului cu nr. cadastral xxxxx, cu

suprafața de 1,828 ha, situat în extravilanul s. Tîrșiței r-nul Telenești și îi aparține

cu drept de proprietate privată.

Până în anul 2013 impozitul funciar a fost achitat de către tatăl său Filip

Sîrbu, iar din 2013 este achitat regulat de către el.

Reclamantul a invocat că în anul 2018 pârâții Feodora Cibotari și Anatolie

Cibotari i-au înaintat pretenții, precum că o suprafață de teren în mărime de 1,25 ha

le aparține lor și samavolnic au efectuat măsurări, au bătut pari în lotul de teren al

său și pretind că le aparține, și pe care sunt sădiți aproximativ 400-500 pomi de nuc

care au fost plantați de către părinții lui și la moment este proprietatea sa privată, în

baza titlului de autentificare a dreptului deținătorului de teren.

În drept, acțiunea a fost întemeiată în baza art. 308, 315, 316, 332 din Codul

civil (în redacția Legii nr. 1107-XV din 6 iunie 2002).

Prin hotărârea din 1 noiembrie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Telenești, s-a

admis cererea de chemare în judecată înaintată de Sorin Sîrbu împotriva Feodorei

Cibotari și lui Anatolie Cibotari, intervenient accesoriu Primăria com. Tîrșiței, r-

nul Telenești, cu privire la înlăturarea obstacolelor și compensarea cheltuielilor de

judecată.

S-au obligat Feodora Cibotari și Anatolie Cibotari să nu-i creeze obstacole lui

Sorin Sîrbu în privința folosirii terenului cu suprafața de 1,828 ha, cu nr. cadastral

xxxxx, situat în extravilanul s. Tîrșiței, r-nul Telenești, în parametrii în care i-a fost

repartizat de Primăria com. Tîrșiței, r-nul Telenești în anul 1994.

La 26 noiembrie 2018, Feodora Cibotari și Anatolie Cibotari au declarat apel,

solicitând casarea integrală a hotărârii instanței de fond, cu restituirea cauzei la

rejudecare.

Prin din 26 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis apelul

declarat de Feodora Cibotari și Anatolie Cibotari.

S-a casat integral hotărârea din 1 noiembrie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul

Telenești și s-a emis o nouă hotărâre, prin care:

S-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată înaintată de Sorin

Sîrbu împotriva Feodorei Cibotari și lui Anatolie Cibotari, intervenient accesoriu

Primăria com. Tîrșiței, r-nul Telenești, cu privire la înlăturarea obstacolelor și

compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea soluției, instanța de apel a concluzionat că la actele cauzei nu se

regăsesc probe care să confirme crearea obstacolelor în folosirea terenului cu

suprafața de 1,828 ha de către Feodora Cibotari și Anatolie Cibotari.

Astfel, a menționat că reclamantul nu a prezentat probe care să dovedească că,

Cibotari Anatolie și Cibotari Feodora folosesc terenul agricol ce-i aparține.

La 19 aprilie 2019, prin intermediul oficiului poștal (f.d. 80), avocatul

Alexandru Chisnencu, în interesele lui Sorin Sîrbu, a declarat recurs împotriva

deciziei instanței de apel, solicitând admiterea recursului, casarea deciziei 26

februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, cu restituirea cauzei la rejudecare în

instanța de apel.

2

În motivarea recursului, recurentul a exprimat dezacordul cu soluția instanței

de apel, invocând că decizia este neîntemeiată și pasibilă de a fi casată deoarece

instanța nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată și a interpretat în mod eronat

legea.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Materialele dosarului atestă că recursul împotriva deciziei din 26 februarie

2019 este declarat la 19 aprilie 2019, în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind

admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate

în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură

civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau

3

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza

Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.

230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,

întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se

bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p.

141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

avocatul Alexandru Chisnencu în interesele lui Sorin Sîrbu, nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și,

drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de avocatul Alexandru Chisnencu în

interesele lui Sorin Sîrbu.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

4