Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 12.06.2019
casat

2ra-1077/19 — incasarea prejudiciului material si a cheltuielilor de judecata

HOTĂRÂRE
12.06.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
incasarea prejudiciului material si a cheltuielilor de judecata
Temei legal
repararea prejudiciilor
Citează această cauză
2ra-1077/19 — incasarea prejudiciului material si a cheltuielilor de judecata (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2ra-1077/19 Prima instanță: Judecătoria Orhei, sediul Central (jud. Iu. Movilă) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: N. Simciuc, O. Cojocaru, I. Țurcan) DECIZIE 12 iunie 2019 mun.

Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală Judecătorii Svetlana Filincova Mariana Pitic Nicolae Craiu Victor Burduh examinând recursul declarat de Dumitru Alexeev, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acțiuni ”Moldtelecom” împotriva lui Dumitru Alexeev și a lui Anatolie Caraman cu privire la încasarea prejudiciului material și a cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, c o n s t a t ă : La 20 septembrie 2017 SA „Moldtelecom” a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Alexeev Dumitru și Caraman Anatolie solicitând încasarea prejudiciului material cauzat în sumă de 5554,97 de lei și a cheltuielilor de judecată sub formă de taxă de stat achitată la depunerea acțiunii în sumă de 270 de lei.

În motivarea acțiunii s-a indicat că la 04 mai 2017, în satul xxxx, comuna xxxx, în urma lucrărilor de terasament asupra apeductului din localitate, efectuate de Alexeev Dumitru și Caraman Anatolie a fost deteriorat un cablu de comunicații electronice. În urma acestei deteriorări s-a cauzat proprietarului rețelelor de comunicații electronice – SA „Moldtelecom” un prejudiciu material în mărime de 5554,97 de lei. Reclamanta a menționat că lucrările de construcție, în zona de protecție a liniei de comunicații electronice, de către Alexeev Dumitru și Caraman Anatolie, au fost efectuate cu încălcarea prevederilor art.17 alin (4) și (5) ale Legii privind comunicațiile electronice nr. 241 din 15.11.2007 și prevederilor capitolului III ale Regulilor privind protecția rețelelor de comunicații electronice și executarea lucrărilor în zonele de protecție și pe traseele liniilor de comunicații electronice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 284 din13.04.09.

Pentru lichidarea deranjamentului dat – restabilirea funcționalității liniei de comunicații electronice deteriorate SA „Moldtelecom” a suportat cheltuieli materiale în sumă de 5554,97 de lei, care constituie cuantumul prejudiciului material cauzat. Prin hotărârea din 18 iulie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Central, cererea de chemare în judecată depusă de SA „Moldtelecom” a fost respinsă, ca neîntemeiată.

1 Prin decizia din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul declarat de SA „Moldtelecom”; s-a casat hotărârea din 18 iulie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Central și s-a emis o nouă hotărâre prin care cererea de chemare în judecată depusă de SA „Moldtelecom” a fost admisă integral; s-a încasat, în mod solidar, de la Alexeev Dumitru și Caraman Anatolie în beneficiul SA „Moldtelecom” echivalentul bănesc al prejudiciului material cauzat în sumă de 5554,97 de lei și taxa de stat în mărime de 270 de lei achitată la depunerea cererii de chemare în judecată în instanța de fond și 202,50 de lei cu titlu de taxă de stat la examinarea apelului depus. La 11 aprilie 2019 Alexeev Dumitru a declarat recurs împotriva deciziei din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău solicitând admiterea cererii de recurs, casarea deciziei contestate, cu menținerea hotărârii instanței de fond.

În motivarea recursului s-a indicat că decizia contestată este neîntemeiată și pasibilă de a fi casată, deoarece instanța de apel la examinarea cauzei nu a aplicat legea care trebuia a fi aplicată, a interpretat în mod eronat legea, a apreciat arbitrar probele iar erorile admise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale recurentului, precum și a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces.

Recurentul a susținut că este neîntemeiată concluzia instanței de apel conform căreia cauza respectivă ar întruni toate elementele componente ale răspunderii delictuale civile, deoarece este contradictorie constatărilor Inspectoratului de Poliție Orhei din 18 august 2017, or autoritatea competentă a constatat lipsa vinovăției la deteriorarea cablului, indicând că pe cazul dat nu există contravenție, fapt stabilit în urma desfășurării activității de colectare și administrare a probelor privind stabilirea intenției de deteriorare a cablului de comunicare electronică. Ca urmare, prevederile art. 1398 alin. (1) Cod civil, aplicate de către instanța de apel la judecarea apelului, în speță lipsesc.

Alexeev Dumitru a declarat că lucrările de terasament asupra apeductului au fost executate de către Caraman Anatolie la rugămintea locuitorilor sat. xxxx care săpau manual, fapt confirmat atât de către Caraman Anatolie, cât și de către martorul Mihail Vascan. Așadar, din declarațiile martorilor rezultă că Alexeev Dumitru a venit la locul incidentului atunci când cablul de comunicații electronice deja era deteriorat. De asemenea, din declarațiile martorilor se atestă că cablul de comunicații electronice a fost deteriorat până a ajunge tractorul la locul incidentului, fapt ce contravine concluziei instanței de apel precum că deteriorarea cablului a fost efectuată mecanizat. Mai mult, la materialele dosarului lipsește o expertiză judiciară ce ar demonstra că deteriorarea cablului s-a produs anume prin folosirea mecanismelor.

La fel, recurentul a indicat și prevederile pct. 49 al Regulilor privind protecția rețelelor de comunicații electronice și executarea lucrărilor în zonele de protecție și pe traseele liniilor de comunicații electronice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 284 din 13.04.2009, care prevăd că, în cazul încălcării de către persoanele juridice și fizice a prezentelor Reguli, ce au provocat, drept consecință, deteriorarea rețelelor de comunicații electronice, reprezentantul furnizorului în gestiunea căruia se află rețeaua deteriorată efectuează o investigație de serviciu și perfectează în prezența reprezentantului întreprinderii sau a persoanei fizice din cauza căreia a fost deteriorată rețeaua de comunicații electronice un proces-verbal despre cauzele incidentului.

În procesul-verbal se indică denumirea întreprinderii, funcția și numele persoanei vinovate sau numele și domiciliul persoanei fizice (vinovate de deteriorare), caracterul, 2 locul și timpul incidentului. În cazul refuzului persoanei culpabile să semneze procesul- verbal vizând fapta prejudiciabilă, acesta va fi semnat de către reprezentantul autorității administrației publice locale. Contrar prevederilor precitate, actul nr. 206 din 05 mai 2017 nu a fost întocmit în prezența pretinșilor vinovați și nu este semnat de către reprezentanții administrației publice locale din sat. xxxx, com. xxxxx. Ba mai mult, în actul respectiv au fost indicate prevederile Hotărârii Guvernului nr. 705 din 11 noiembrie 1993, care la acel moment era abrogat.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă, recursul împotriva deciziei se depune în termen de 2 luni de la data comunicării deciziei integrale. Decizia instanței de apel a fost pronunțată la 12 decembrie 2018 și expediată în adresa participanților la proces la 14 ianuarie 2019, conform scrisorii de însoțire (f.d. 115). Colegiul menționeză că recursul declarat de Alexeev Dumitru la 11 aprilie 2019, este în termen, deoarece la materialele cauzei este anexată copia plicului poștal prin care se confirmă că recurentul a recepționat decizia contestată la 13 februarie 2019. (f.d. 137) În conformitate cu art. 441 Cod de procedură civilă, în cazul în care recursul este considerat admisibil, un complet din 5 judecători examinează fondul recursului.

Prin încheierea din 29 mai 2019 a Curții Supreme de Justiție completul din 3 judecători a considerat recursul admisibil și a decis examinarea acestuia în fond de un complet din 5 judecători. În conformitate cu art. 442 alin. (1) Cod de procedură civilă, judecând recursul declarat împotriva deciziei date în apel, instanța verifică, în limitele invocate în recurs și în baza referinței depuse de către intimat, legalitatea hotărârii atacate, fără a administra noi dovezi. În conformitate cu art. 444 Cod de procedură civilă, recursul se examinează fără înștiințarea participanților la proces.

Verificând legalitatea actului de dispoziție contestat, prin prisma argumentelor invocate și a materialelor din dosar, coroborat cu normele de drept material și procedural aplicabile la soluționarea speței date, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție va admite recursul declarat, va casa decizia instanței de apel și va menține hotărârea instanța de fond, din următoarele considerente. În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f) Cod de procedură civilă, instanța, după ce judecă recursul, este în drept să admită recursul, să caseze decizia instanței de apel și să mențină hotărârea primei instanțe.

În conformitate cu art. 432 alin. (4) Cod de procedură civilă, săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin.(3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Din materialele cauzei s-a stabilit că la 04 mai 2017, în satul xxxx, comuna xxxx, în urma lucrărilor de terasament asupra apeductului din localitate, a fost deteriorat un cablu de comunicații electronice de tip FO-24, cauzând proprietarului rețelelor de comunicații electronice SA ”Moldtelecom” un prejudiciu material în mărime de 5554,97 de lei.

3 Prin actul nr. 2016 din 05 mai 2017 privind deteriorarea cablului de comunicații electronic, întocmit de către reprezentantul Centrului Rețele de Comunicații – inginerul principal Victor Grișca și tehnicianul Ion Godoroja, s-a constatat că la 04 mai 2017, ora 15:10 în apropiere de sat. xxxxx, rl xxxxx, lângă pod, a fost deteriorat cablu de comunicații electronice de tip FO-24 din vina ÎI ”D.Alexeev”, cu mecanismul – excavator CO-A N063. La fel, la materialele cauzei a fost anexat și răspunsul Inspectoratului de Poliție Orhei, în care este indicat că, în urma activității desfășurate de colectare și administrare a probelor, în corespundere cu prevederile art. 440 alin (1) Cod contravențional, pe cazul dat nu există contravenție, deoarece deteriorarea cabului de comunicație electronice de tip FO-24 nu a fost intenționată, iar fapta nu se încadrează în elementele constituitive prevăzute de art. 104 Cod contravențional.

De asemenea, Colegiul precizează că la dosar au mai fost anexate diverse înscrisuri referitor la existența prejudiciului precum și cuantumul acestuia. (f.d. 9-21) Conform reclamației înaintate lui Dumitru Alexeev și lui Anatolie Caraman, la 01 septembrie 2017, SA „Moldtelecom” a solicitat ca în termen de 10 zile de la data recepționării somației, ultimii să achite prejudiciul în sumă de 5554,97 de lei, cauzat ca rezultat al încălcării prevederilor art. 17 alin. (4), (5) din Legea privind comunicațiile electronice nr. 241 din 15 noiembrie 2007 și a prevederilor cap. III ale Regulilor privind protecția rețelelor de comunicații electronice și executarea lucrărilor în zonele de protecție și pe traseele liniilor de comunicații electronice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 284 din 13 aprilie 2009. (f.d.

22) Fiind investită cu judecarea cauzei, prima instanță, prin hotărârea din 18 iulie 2018, a respins cererea de chemare în judecată depusă de SA „Moldtelecom” ca neîntemeiată. Curtea de Apel Chișinău, verificând legalitatea actului de dispoziție adoptat de către instanța de fond, prin decizia din 12 decembrie 2018, a admis apelul declarat de SA „Moldtelecom”; a casat hotărârea din 18 iulie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Central și a emis o nouă hotărâre prin care cererea de chemare în judecată depusă de SA „Moldtelecom” a fost admisă integral; a încasat, în mod solidar, de la Alexeev Dumitru și Caraman Anatolie în beneficiul SA „Moldtelecom” echivalentul bănesc al prejudiciului material cauzat în sumă de 5554,97 de lei și taxa de stat în mărime de 270 de lei achitată la depunerea cererii de chemare în judecată în instanța de fond și 202,50 de lei cu titlu de taxă de stat la examinarea apelului depus.

În susținerea concluziei enunțate, instanța de apel a relatat că din probele existente la materialele cauzei se atestă că deteriorările cablului s-au produs mecanizat. Această constatare rezultă și din răspunsul primarului com. Pohrebeni, rl Orhei prin care s-a menționat că excavatorul CO-F O63 a fost solicitat de Alexeev Dumitru pentru efectuarea unor lucrări, fiind condus de Caraman Anatolie. Faptul că anume Caraman Anatolie a condus acest excavator se confirmă prin declarațiile sale date în ședința de judecată în instanța de fond. În acest context, instanța de apel a concluzionat că consecințele negative produse proprietarului au fost create anume de Dumitru Alexeev și Anatolie Caraman care urmează să restituie proprietarului comunicațiilor electronice SA „Moldtelecom” un prejudiciu material în mărime de 5554,97 de lei, conform calculului prezentat de apelantul - reclamant.

4 Examinând concluziile expuse în decizia contestată, Colegiul menționează că instanța de apel a ajuns la concluzia pronunțată în mod neîntemeiat, deoarece la judecarea apelului nu a luat în considerare depozițiile martorilor care au fost audiați în cadrul ședinței de judecată din prima instanță. În conformitate cu art. 132 alin. (1) Cod de procedură civilă, martor poate fi orice persoană care nu are interes în proces și căreia îi sunt cunoscute, direct sau indirect, fapte referitoare la cauză. Depozițiile martorului nu pot fi considerate probă dacă el nu a cunoscut personal faptele. Materialul probator anexat atestă că în cadrul ședinței de judecată din 02 mai 2018, 26 iunie 2018, 11 iulie 2018, au fost audiați în calitate de martori Anatolie Caraman, Mihail Vascan, Ion Godoroja, Victor Grișca și Alexei Climașevshi.

( f.d. 57, 58, 60, 61, 63) Din mărturiile susținute se constată că la venirea excavatorului cablul de comunicații electronice era deja deteriorat, însă nu sunt certe depoziții referitor la persoanele culpabile de crearea acestei deteriorări. Mai mult, nici din scrisoarea Inspectoratului General al Poliției din 18 august 2017 adresată SA „Moldtelecom” nu se constată cine ar fi fost făptuitorul deteriorării cablului, ori din informația dată se deduce că în urma activității desfășurate de colectare și administrare a probelor, în corespundere cu prevederile art. 440 alin. (1) Cod contravențional, pe cazul respectiv nu a fost pornit un proces contravențional, deoarece deteriorarea cablului de comunicații electronice de tip FO - 24 nu a fost intenționată, iar fapta nu se încadrează în elementele constitutive prevăzute de art. 104 Cod contravențional.

Prin urmare, Colegiul consideră că prima instanță corect a concluzionat că vinovăția lui Dumitru Alexeev și a lui Anatolie Caraman privind deteriorarea cablului de comunicații electronice ce aparține reclamantului, nu a fost demonstrată, din care considerente și pretinsul prejudiciu material tot nu poate fi încasat. Tot aici, Colegiul reține ca fiind relevante și constatările primei instanțe precum că sunt critice declarațiile martorilor depuse din partea reclamantului referitor la faptul că chiar și dacă au intervenit ulterior deteriorării cablului de comunicații electronice, prejudiciul urmează a fi încasat de la pârâții Dumitru Alexeev și Anatolie Caraman, întrucât s-a stabilit că deteriorările cablului s-au produs mecanizat, fapt menționat și în actul nr. 206 din 05 mai 2017 întocmit de către reprezentantul Centrului Rețele de Comunicații – inginerul principal Victor Grișca și tehnicianul Ion Godoroja.

La capitolul dat, Colegiul precizează că din materialele cauzei rezultă că într- adevăr Anatolie Caraman a intervenit cu excavatorul la solicitarea lui Dumitru Alexeev, însă atât din înscrisurile prezentate, cât și din depozițiile martorilor audiați din partea pârâților nu se constată că anume Anatolie Caraman, prin efectuarea lucrărilor de terasament, ar fi deteriorat cablul respectiv, ci dimpotrivă martorii au menționat că deteriorarea cablului s-ar fi produs anterior intervenirii pârâtului. În aceste ordine de idei, Colegiul consideră că SA „Moldtelecom” nu a prezentat probe veridice și pertinente ce ar demonstra vinovăția pârâților de producerea deteriorării cablului.

La fel, este de menționat că la materialele cauzei lipsește un act ce ar demonstra că persoanele culpabile ar fi anume pârâții și nu alte persoane care au participat la lucrările de terasament asupra apeductului din localitate, în condițiile când din depozițiile martorului Anatolie Caraman, Mihail Vascan se deduce că până la 5 parvenirea excavatorului lucrările de terasament au fost efectuate de către locatari manual. Drept urmare, Colegiul notează că chiar și instanța de apel în decizia contestată a indicat că martorii audiați în prima instanță au recunoscut deteriorarea cablului de comunicații electronice, doar că sunt divergențe între aceștia referitor la cine au fost persoanele care au cauzat acest prejudiciu.

În atare circumstanțe, Colegiul precizează că instanța de apel nejustificat a dispus încasarea prejudiciului cauzat de la pârâți, fără a stabili cert care sunt persoanele vinovate de producerea prejudiciului cauzat proprietarului rețelelor de comunicații electronice. Or, în conformitate cu art. 121, Cod de procedură civilă, instanța judecătorească reține spre examinare și cercetare numai probele pertinente care confirmă, combat ori pun la îndoială concluziile referitoare la existența sau inexistența de circumstanțe, importante pentru soluționarea justă a cazului.

În contextul dat, Colegiul accentuează că din materialele cauzei nu se poate demonstra că anume pârâții sunt responsabili de repararea prejudiciului cauzat SA „Moldtelecom”, ori, faptul că Anatolie Caraman a fost invitat de către Dumitru Alexeev pentru efectuarea lucrărilor de terasament, nu poate sta la baza stabilirii vinovăției acestora pentru repararea prejudiciului cauzat prin deteriorarea cablului de comunicații electronice, deoarece implicarea și/sau participarea acestora la efectuarea unor lucrări de terasament nu identifică și culpabilitatea producerii prejudiciului cauzat proprietarului rețelelor de comunicații electronice.

Tot aici este de specificat că conform pct. 49 al Regulilor privind protecția rețelelor de comunicații electronice și executarea lucrărilor în zonele de protecție și pe traseele liniilor de comunicații electronice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 284 din 13.04.2009, în cazul încălcării de către persoanele juridice și fizice a prezentelor Reguli, ce au provocat, drept consecință, deteriorarea rețelelor de comunicații electronice, reprezentantul furnizorului în gestiunea căruia se află rețeaua deteriorată efectuează o investigație de serviciu și perfectează în prezența reprezentantului întreprinderii sau a persoanei fizice din cauza căreia a fost deteriorată rețeaua de comunicații electronice un proces-verbal despre cauzele incidentului.

În procesul- verbal se indică denumirea întreprinderii, funcția și numele persoanei vinovate sau numele și domiciliul persoanei fizice (vinovate de deteriorare), caracterul, locul și timpul incidentului. În cazul refuzului persoanei culpabile să semneze procesul-verbal vizând fapta prejudiciabilă, acesta va fi semnat de către reprezentantul autorității administrației publice locale. Colegiul notează că la materialele cauzei, lipsește procesul-verbal despre cauzele incidentului, ce ar putea fi pus la baza stabilirii încălcării de către pârâți a regulilor privind protecția rețelelor de comunicații electronice și executarea lucrărilor în zonele de protecție și pe traseele liniilor de comunicații electronice, iar în lipsa unei astfel de probe, instanța de recurs este în imposibilitate de a stabili vinovația lui Dumitru Alexeev și a lui Anatolie Caraman în deteriorarea cablului de comunicații electronice.

Mai mult ca atât, proprietarul rețelelor de comunicații electronice nu a anexat alte probe/înscrisuri prin care s-ar demonstra culpa pârâților în deteriorarea cablului, or, rezultând din prevederile art. 118 alin. (1) Cod de procedură civilă, fiecare parte trebuie să dovedească circumstanțele pe care le invocă drept temei al pretențiilor și obiecțiilor sale dacă legea nu dispune altfel.

6 În contextul dat, Colegiul consideră că instanța de fond corect a indicat că vinovăția pârâților Dumitru Alexeev și Anatolie Caraman în sensul art. 1398 Cod civil, nu a fost probată, deoarece pentru atragerea la răspunderea civilă delictuală trebuie să conțină în sine următoarele condiții generale: existența unei fapte cu caracter ilicit; între fapta ilicită săvîrșită și prejudiciul cauzat altei persoane să existe o legătură directă de cauzalitate; autorul faptei cauzatoare de prejudiciu să fi fost în culpă; autorul să fi avut capacitatea delictuală în momentul săvîrșirii faptei, ceea ce la caz nu s-a demonstrat. De asemenea, Colegiul consideră ca fiind irelevantă și precizarea instanței de apel precum că Inspectoratul de Poliție Orhei, în răspunsul eliberat, a constatat că lucrările de deteriorare au fost efectuate mecanizat, respectiv culpa acestora a fost demonstrată și aceștia urmează să repare prejudiciul cauzat SA „Moldtelecom”.

Sub aspectul dat, Colegiul menționează că nu poate sta la baza constatării culpei pârâților în deteriorarea cabului de comunicații electronice un răspuns eliberat de către organul de poliție, ori, pentru a determina corect cauza deteriorării cablului dat, proprietarul rețelelor de comunicații electronice urma să efectueze o expertiză în baza căreia s-ar fi constatat cauza deteriorării, iar organul de poliție nu este un organ abilitat pentru stabilirea acestui fapt, adică a modalității de deteriorare. Respectiv, reținerea de către instanța de apel drept circumstanță veridică în determinarea vinovăției pârâților a răspunsului organului de poliție, este greșită și nu constituie temei justificativ privind constatarea vinovăției pârâților în vederea reparării prejudiciului cauzat proprietarului rețelelor de comunicații electronice.

Deci, Colegiul relevă că, deoarece în prezenta cauză nu s-a demonstrat culpa pârâților în deteriorarea cablului de comunicații electronice, acțiunea înaintată de SA „Moldtelecom” împotriva lui Dumitru Alexeev și a lui Anatolie Caraman urmează a fi respinsă, fapt corect stabilit și de către instanța de fond. Prin urmare, luând în considerare natura litigiului și marja de apreciere a instanței de judecată, Colegiul declară că prima instanță a examinat principalele întrebări juridice puse în prezenta acțiune și s-a pronunțat în mod detaliat în privința fiecărui argument invocat pe marginea cererii de chemare în judecată.

Totodată, Colegiul relevă că în cadrul judecării cauzei, instanța de fond a creat participanților la proces, condiții obiective și echitabile, pentru exercitarea drepturilor și obligațiunilor procedurale, fapt ce se încadrează în asigurarea părților dreptului la un proces echitabil, garantat și asigurat prin art.6 al Convenției Europene pentru apărarea a Drepturilor Omului.

În circumstanțele de fapt și de drept menționate și având în vedere faptul că instanța de apel a interpretat eronat normele de drept material în raport cu circumstanțele pricinii, iar hotărârea primei instanțe este legală și întemeiată, adoptată cu respectarea normelor de drept material și procedural, cu verificarea și aprecierea probelor administrate în conformitate cu art. 130 Codul de procedură civilă și nu este necesară verificarea suplimentară a cărorva dovezi, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră recursul întemeiat și care urmează a fi admis, cu casarea deciziei contestate și menținerea în vigoare a hotărârii primei instanțe.

În conformitate cu art. 445 alin. (1) lit. f), 445 alin.(3) Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție d e c i d e : 7 Se admite recursul declarat de Dumitru Alexeev. Se casează decizia din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acțiuni ”Moldtelecom” împotriva lui Dumitru Alexeev și a lui Anatolie Caraman cu privire la încasarea prejudiciului material și a cheltuielilor de judecată. Se menține hotărârea din 18 iulie 2018 a Judecătoriei Orhei, sediul Central. Decizia este irevocabilă. Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală Judecătorii Svetlana Filincova Mariana Pitic Nicolae Craiu Victor Burduh 8

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-01-22
0,95
2rac-23/20 — cu privire la încasarea prejudiciului material și a cheltuielilor de judecată
, în valoare de 4 487, 48 lei, se face SA „Apă-Canal Chișinău” care, executând lucrări de terasament în zona de protecție a rețelelor de comunicații electronice, nu a invitat reprezentantul SA „Moldtelecom” pentru stabilirea, în baza docume
CSJ 2021-12-01
0,94
2rac-274/21 — Încasarea prejudiciului cauzat
Dosarul nr. 2rac-274/21 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru, Judecător – V.Gîrleanu Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, Judecători – V. Sîrbu, V. Buhnaci, D. Dulghieru Î N C H E I E R E 01 decembrie 2021 mun. Chișinău
CSJ 2019-11-06
0,94
2r-639/19 — repararea prejudiciului material
Dosarul nr. 2r-639/19 Prima instanţă : Judecătoria Orhei, sediul Central (jud. E. Ciubotaru) Instanța de apel : Curtea de Apel Chișinău ( jud. : M. Anton, I. Ţurcan, V. Cotorobai ) D E C I Z I E 6 noiembrie 2019 mun. Chişinău Colegiul Civil
CSJ 2023-02-15
0,94
2ra-1394/22 — repararea prejudiciului material
Dosarul nr. 2ra-1394/22 2-20018915-01-2ra-03102022 Prima instanţă: Judecătoria Comrat, sediul Central (jud: D. Guțu) Instanţa de apel: Curtea de Apel Comrat (jud: L. Fujenco, A. Mironov, L. Caraianu) DECIZIE 15 februarie 2023 mun. Chişinău
CSJ 2020-07-29
0,94
2ra-517/20 — repararea prejudiciului material
Dosarul nr. 2ra-517/20 Prima instanţă: Judecătoria Criuleni, sediul central (jud: S. Caraman) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: L. Bulgac, Gr. Dașchevici, A. Panov) DECIZIE 29 iulie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă