3ra-650/19 — recunoasterea refuzului de a furniza informatia solicitată ca fiind ilegal, anularea răspunsului, obligarea eliberării informatiei solicitate si repararea prejudiciului moral

3ra-650/19 — recunoasterea refuzului de a furniza informatia solicitată ca fiind ilegal, anularea răspunsului, obligarea eliberării informatiei solicitate si repararea prejudiciului moral (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-650/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani (jud. V. Gîrleanu)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. M. Guzun, V. Buhnaci, L. Pruteanu)

ÎNCHEIERE

05 iunie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Mariana Pitic

judecătorii Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea cererii de recurs depusă de către Zoia Corsacova,

în cauza de contencios administrativ la cererea de chemare în judecată depusă

de către Zoia Corsacova împotriva Întreprinderii municipale de gestionare a fondului

locativ nr. 17 și Olgăi Zaboeva cu privire la recunoașterea refuzului de a furniza

informația solicitată ca fiind ilegal, anularea răspunsului, constatarea faptului

încălcării dreptului de acces la informație, obligarea eliberării informației solicitate

și repararea prejudiciului moral,

împotriva deciziei din 27 noiembrie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care

au fost respinse apelurile declarate de către Întreprinderea municipală de gestionare

a fondului locativ nr. 17 și Zoia Corsacova și a fost menținută hotărârea din 29 mai

2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani,

constată:

La data de 20 martie 2018 Zoia Corsacova a depus cerere de chemare în

judecată împotriva ÎMGFL nr. 17 și Olgăi Zaboeva cu privire la recunoașterea

refuzului de a furniza informația solicitată ca fiind ilegal, anularea răspunsului,

constatarea faptului încălcării dreptului de acces la informație, obligarea eliberării

informația solicitată și repararea prejudiciului moral.

În motivarea acțiunii a indicat că, la data de 16 martie 2018, în incinta ÎMGFL

nr. 17, a primit refuzul de a i se furniza informația solicitată prin cererea sa din 02

martie 2018, în care au fost formulate trei întrebări legate de furnizarea informației

oficiale, cu prezentarea actelor solicitate.

A menționat că, accesul la informațiile oficiale constituie un drept

fundamental al persoanei de a fi informat, o modalitate de control asupra activității

autorităților publice și participării active a populației la procesul de luare a deciziilor

în spirit democratic.

1

A susținut că, ÎMGFL nr. 17 a încălcat prevederile art. 10 alin. (l) și (2) din

Legea nr. 982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informație.

A afirmat că, conform art. 10 din Convenția Europeană pentru Apărarea

Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, orice persoană are dreptul la

libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a

primi sau de a comunica informații.

A declarat că, refuzul de acces la informație trebuie să întrunească condițiile

de formă și conținut prevăzute la art. 19 alin. (l) din Legea privind accesul la

informație, în raport cu care se va aprecia legalitatea și temeinicia acestuia.

A invocat că, refuzul de a furniza o informație, un document oficial va fi făcut

în scris, indicându-se data întocmirii refuzului, numele persoanei responsabile,

motivul refuzului, făcându-se în mod obligatoriu trimitere la actul normativ (titlul,

numărul, data adoptării, sursa publicației oficiale), pe care se bazează refuzul,

precum și procedura de recurs a refuzului, inclusiv termenul de prescripție.

A relatat că, răspunsul contestat nu are nici un temei legal pentru refuz în

furnizarea informației solicitate, deoarece nu se bazează pe nici o normă juridică.

Prin urmare, este ilegal în fond, ca fiind emis contrar prevederilor legii.

A specificat că, pârâtul ar fi fost îndreptățit să limiteze accesul la informație

doar în condițiile art. 7 din Legea privind accesul la informație, care reglementează

informațiile oficiale cu accesibilitate limitata, cu condiția că, limitarea protejează un

interes legitim și este necesară într-o societate democratică.

A notat că, ÎMGFL nr. 17 nu s-a conformat cerințelor Legii privind accesul la

informație și nu a prezentat informațiile solicitate din motive inventate, prin ce i-a

îngrădit accesul la informație. Or, informația solicitată nu este cu caracter personal,

accesibilitate limitată și nu constituie secret de stat.

A menționat că, furnizorul de informații a refuzat de a da răspuns la solicitarea

sa cu privire la activitatea furnizorului și obligațiunile cuprinse în actul normativ

privind combaterea și prevenirea încălcării legate de întreținere a animalelor

vagabonde în mun. Chișinău, așa cum prevede pct. 3.6 din decizia Consiliului

municipal Chișinău nr. 4/17 din 12 iunie 2001.

A susținut că, informațiile care deghizează sau favorizează încălcarea

legislației de către autoritățile și instituțiile publice, precum și de către persoanele

fizice și juridice ce prestează servicii publice, dacă încălcările se referă la serviciile

respective, nu pot fi catalogate ca informații cu accesibilitate limitată, acestea fiind

informații oficiale de interes public. Astfel, este cert că, pârâtul, ca deținător de

informații, a încălcat prevederile legale și nu a furnizat informația solicitată în

cererea sa din 02 martie 20118.

A afirmat că, prin acțiunile pârâtului i-a fost cauzat prejudiciu moral.

A solicitat recunoașterea ilegalității refuzului de a furniza informația

solicitată, anularea răspunsului pârâtului nr. 04-II-48 din 16 martie 2018, constatarea

faptului încălcării dreptului său de acces la informație, obligarea pârâtului de a-i

elibera răspuns la cele trei întrebări formulate în cererea recepționată la data de 02

2

martie 2018, cu prezentarea documentelor solicitate și repararea prejudiciului moral

în mărime de 5000 de lei.

Prin hotărârea din 29 mai 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani

acțiunea depusă de către Zoia Corsacova a fost admisă parțial, a fost constatată

încălcarea dreptului Zoii Corsacova de acces la informație prin refuzul de a furniza

informația solicită prin cererea recepționată de ÎMGFL nr. 17 la data de 02 martie

2018 și a fost obligată ÎMGFL nr. 17 să elibereze Zoii Corsacova răspuns la cererea

recepționată la data de 02 martie 2018. În rest acțiunea a fost respinsă ca fiind

neîntemeiată. A fost încasată de la ÎMGFL nr. 17 în beneficiul statului taxa de stat

în mărime de 100 de lei.

Prin decizia din 27 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău au fost respinse

apelurile declarate de către ÎMGFL nr. 17 și Zoia Corsacova și a fost menținută

hotărârea primei instanțe.

Instanța de apel a reținut că, din materialele cauzei se atestă că, la data de 01

martie 2018 Zoia Corsacova s-a adresat cu cerere la ÎMGFL nr. 17, solicitând

eliberarea informației și, anume, răspuns la trei întrebări: dacă a avut ÎMGFL nr. 17

la dispoziție cererea locatarilor scării nr. 1 din str. Dimo,16; dacă da, a acționat sau

nu ÎMGFL nr. 17 în corespundere cu pct. 3.6 din decizia Consiliului municipal

Chișinău nr. 4/17 din 2001; dacă a avut ÎMGFL nr. 17 la dispoziție cererea sa din 24

iulie 2017 și anexat la aceasta CD, iar din răspunsul nr. 04-II-48 din 16 martie 2018

se atestă cu certitudine că, ÎMGFL nr. 17 nu a răspuns nici într-un fel la cererea Zoii

Corsacova, or, de către aceasta au fost înaintate 3 solicitări, iar ÎMGFL nr. 17 urma

să ofere răspuns la fiecare în parte în limitele stabilite de Legea privind accesul la

informație și Legea cu privire la protecția datelor cu caracter personal.

Totodată, instanța de apel a respins argumentul invocat de către ÎMGFL nr.17

precum că, prima instanță neîntemeiat a dispus încasarea taxei de stat în mărime de

100 de lei din contul său în beneficiul statului, întrucît ÎMGFL nr. 17 este în

procedura falimentului. Or, pentru cererile cu caracter nepatrimonial se achită taxa

de stat în beneficiul statului în mărime de 100 de lei, iar dat fiind faptul că,

reclamanții la înaintarea cererilor de chemare în judecată cu privire la accesul la

informație sunt scutiți prin lege, taxa de stat urmează a fi achitată de către pârât,

adică cel care a pierdut procesul, iar faptul că, ÎMGFL nr. 17 se află în procedură de

faliment, nu este un argument forte de a fi scutit de la plata taxei de stat.

Instanța de apel a concluzionat că, prima instanță temeinic a respins pretenția

apelantei-reclamantă cu privire la anularea răspunsului nr. 04-II-48 din 16 martie

2018, or, conform art. 3 din Legea contenciosului administrativ, obiect al acțiunii în

contenciosul administrativ îl constituie actele administrative, cu caracter normativ și

individual, prin care este vătămat un drept recunoscut de lege al unei persoane,

inclusiv al unui terț, emise de: autoritățile publice și autoritățile asimilate acestora în

sensul prezentei legi; subdiviziunile autorităților publice; funcționarii din structurile

specificate la lit. a) și b). Obiect al acțiunii în contenciosul administrativ poate fi și

nesoluționarea în termenul legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de

lege.

3

În acest sens, instanța de apel a menționat că, răspunsul ÎMGFL nr. 17 enunțat

nu constituie un act administrativ producător de efecte juridice. Respectiv, instanța

nu poate discuta conținutul unui răspuns la o cerere adresată unei autorități publice,

stabilirea răspunsului fiind atributul exclusiv al autorității publice competente. Prin

urmare, dezacordul apelantei-reclamantă cu răspunsul apelantului-pârât nr. 04-II-48

din 16 martie 2018 nu constituie temei privind anularea răspunsului enunțat, nefiind

act administrativ. Or, stabilirea răspunsului este atributul exclusiv al autorității

publice competente.

Referitor la pretenția apelantei-reclamantă cu privire la repararea prejudiciului

moral în mărime de 5000 de lei, instanța de apel a reținut că, prima instanță temeinic

a respins această pretenție, deoarece la examinarea cauzei, apelanta-reclamanta nu

s-a conformat obligațiilor sale de a proba și motiva această cerință, neprezentând în

acest sens probe justificative și concludente întru confirmarea faptului pricinuirii

suferințelor psihice sau fizice suportate ca rezultat al furnizării răspunsului

incomplet la cererea sa, în care circumstanțe și în baza căror acțiuni (inacțiuni) i-au

fost cauzate aceste suferințe.

La acest capitol, instanța de apel a mai reținut și faptul că, prin jurisprudența

CEDO s-a stabilit că, există situații cînd Curtea acordă părții lezate o satisfacție

echitabilă în sensul art. 41 Convenție, exprimată prin însăși constatarea pe care ea o

face referitor la încălcarea unui asemenea drept, într-o astfel de ipoteză repararea

este pur morală, fără a mai dispune plata vreunei despăgubiri bănești.

În acest sens, instanța de apel a considerat că, prin însăși constatarea încălcării

dreptului pretins, aceasta constituie în sine o satisfacție echitabilă pentru orice

prejudiciu moral eventual suferit.

La data de 22 martie 2019 Zoia Corsacova a depus recurs împotriva deciziei

instanței de apel, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel și

hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri cu privire la admiterea

integrală a acțiunii.

În motivarea recursului a indicat că, decizia instanței de apel este ilegală,

deoarece instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material și a apreciat

arbitrar probele anexate la materialele dosarului.

A menționat că, instanțele judecătorești, constatând încălcarea dreptului său

de acces la informație, urmau să aplice art. 19 și 24 din Legea privind accesul la

informație și să recunoască ilegal refuzul de a furniza informația solicitată, să-l

anuleze și să oblige ÎMGFL nr. 17 să-i repare prejudiciul moral în echivalent bănesc

pentru încălcarea dreptului.

A susținut că, conform pct. 4 din Hotărârea Plenului Curții Supreme de Justiție

nr. 10 din 30 octombrie 2009 cu privire la practica aplicării de către instanțele de

contencios administrativ a unor prevederi ale Legii contenciosului administrativ,

refuzul de a furniza o informație este asimilat actului administrativ.

A afirmat că, concluziile instanței de apel sunt contradictorii și, anume, pe de

o parte, instanța de apel a concluzionat că, intimatul nu a dat răspuns la întrebările

sale, iar pe de altă parte, a concluzionat că, intimatul nu a dat un răspuns complet și

și corespunzător. Astfel, nu este clară poziția instanței de apel.

4

Examinând admisibilitatea cererii de recurs, Completul specializat în cauze

de contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează următoarele.

Prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018 a fost adoptat Codul administrativ al

Republicii Moldova.

În conformitate cu art. 257 alin. (1) din Codul administrativ, prezentul cod

intră în vigoare la 01 aprilie 2019.

În conformitate cu art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de

contencios administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor

examina în continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform

prevederilor prezentului cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni de

acțiuni în contenciosul administrativ se va face conform prevederilor în vigoare până

la intrarea în vigoare a prezentului cod. Prevederile prezentului alineat se vor aplica

corespunzător pentru procedurile de apel, de recurs și de contestare cu recurs a

încheierilor judecătorești.

Din sensul normei de drept enunțate urmează că, legiuitorul a optat pentru

principiul aplicării imediate a noilor reglementări procedurale.

Prin urmare, Completul specializat în cauze de contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție va aprecia condițiile de admisibilitate a recursului în conformitate cu

prevederile art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, adică conform reglementărilor

anterioare intrării în vigoare a Codului administrativ.

În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2

luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale, dacă legea nu prevede

astfel.

Din materialele dosarului rezultă că, Curtea de Apel Chișinău a expediat

decizia contestată în adresa părților la data de 17 ianuarie 2019, dar date care ar

confirma recepționarea acesteia de către recurentă lipsesc la dosar.

Astfel, recursul, depus la data de 22 martie 2019, este în termen.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei de contencios

administrativ, Completul specializat în cauze de contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive.

În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți

participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural.

Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat

în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

5

Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a

procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de

declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut

duce la soluționarea greșită a pricinii sau în cazul în care instanța de recurs consideră

că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul

în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale

omului.

Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din

oficiu.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin.(2), (3) și (4).

Completul specializat în cauze de contencios administrativ al Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că,

recursul depus de către Zoia Corsacova nu se încadrează în temeiurile prevăzute la

art.432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural

de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt.

În acest context, Completul specializat în cauze de contencios administrativ

al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție menționează și faptul că, procedura admisibilității constă în verificarea

faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432

alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Totodată, Completul specializat în cauze de contencios administrativ al

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective,

adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul

trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell

6

contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul depus de către Zoia Corsacova,

asemenea aspecte nu se regăsesc.

Astfel, din considerentele menționate, Completul specializat în cauze de

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a declara recursul depus de către

Zoia Corsacova ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 193, 195, 230 și 258 alin. (3) din Codul administrativ

și art. 270 din Codul de procedură civilă, Completul specializat în cauze de

contencios administrativ al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul depus de către Zoia Corsacova se declară inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Mariana Pitic

judecătorii Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

7