2ra-1003/19 — Recunoasterea dreptului de proprietate

Dosarul nr. 2ra-1003/19

Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Rîșcani, judecător – L. Ciubotaru

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – N. Simciuc, Iu. Cotruță, I. Țurcan

Î N C H E I E R E

29 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Dumitru Mardari

Svetlana Filincova

examinând admisibilitatea recursului declarat de Ludmila Butuc, prin

intermediul avocatului Oleg Canțer,

în cauza civilă la cererea înaintată de Ludmila Butuc către Alexei Butuc

(Climov) și Alexandra Butuc cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate

asupra ½ din bunul imobil,

împotriva deciziei din 05 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat de Ludmila Butuc, prin intermediul avocatului Oleg

Canțer, fiind menținută hotărârea din 20 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Rîșcani,

c o n s t a t ă:

La 07 iunie 2017, Ludmila Butuc a înaintat o cerere de chemare în judecată

împotriva lui Alexei Butuc (Climov) și Alexandrei Butuc cu privire la

recunoașterea dreptului de proprietate asupra ½ din bunul imobil.

În motivarea cererii de chemare în judecată a invocat că, în anul 1996,

reclamanta Ludmila Butuc a făcut cunoștință cu Ion Butuc în Polonia. În anul

1997, Ludmila Butuc și Ion Butuc duceau un trai comun, iar în anul 1999, s-a

născut fiica lor Alexandra Butuc. Abia în anul 2008 relația lor a fost oficializată.

La 04 iulie 2015, Ion Butuc a decedat. În perioada anilor 1997-2015, Ludmila

Butuc și Ion Butuc au dus un trai comun, iar din punct de vedere juridic această

comunitate a durat în perioada anilor 2008-2015.

Astfel, Ludmila Butuc poate pretinde la dreptul de proprietate asupra bunurilor

dobândite până la înregistrarea căsătoriei doar pe cale judecătorească și în

condițiile în care probează existența comunității de bunuri.

Potrivit reclamantei, la 13 martie 2001, din mijloace comune a fost cumpărată

casa nefinisată din mun. Chișinău, str. XXXXXXX, 24. Acest imobil a fost

înregistrat pe numele lui Ion Butuc. Deoarece acest imobil nu era finisat și nu erau

condiții de trai, Ludmila Butuc, Ion Butuc și fiica lor Alexandra Butuc au locuit în

chirie.

1

Pentru finisarea casei de locuit, Ludmila Butuc a suportat cheltuieli legate de

producerea ușilor și ferestrelor, fapt confirmat prin contractul de antrepriză nr. 1

din 29 mai 2001, pentru care a achitat suma de 4600 dolari SUA.

La 26 octombrie 2001, Ludmila Butuc a încheiat un contract de antrepriză,

achitând suma de 912 dolari SUA, iar pentru finisarea lucrărilor de construcție a

cumpărat diverse materiale. Pentru aplicarea teracotei, finisarea lucrărilor de

betonare, instalarea parchetului, tehnicii sanitare, de canalizare și a apeductului au

fost angajate mai multe persoane.

La 01 august 2002, casa a fost dată în exploatare conform procesului-verbal nr.

378 din 01 august 2002.

De asemenea, s-a invocat că pentru executarea lucrărilor suplimentare la casa

în litigiu, în anul 2004, Ludmila Butuc a împrumutat de la Natalia Frolicova suma

de 10000 euro. Împrumutul respectiv a fost restituit în anul 2009 ca urmare a

vânzării apartamentului din or. Cantemir, str. XXXXXXX, nr.5.

Astfel, reclamanta a susținut că în momentul cumpărării imobilului din str.

XXXXXXX, 24, Ludmila Butuc și Ion Butuc duceau un trai comun, reclamanta a

suportat cheltuieli la cumpărarea imobilului și efectuarea lucrărilor și, din aceste

considerente, casa respectivă urmează a fi recunoscută ca fiind proprietate comună,

fiindu-i atribuită ½ din imobil.

Prin hotărârea din 20 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani, cererea

de chemare în judecată înaintată de Ludmila Butuc către Alexei Butuc (Climov) și

Alexandra Butuc cu privire la recunoașterea dreptului de proprietate asupra ½ din

bunul imobil, a fost respinsă.

Prin decizia din 05 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de Ludmila Butuc, prin intermediul avocatului Oleg Canțer, fiind

menținută hotărârea din 20 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Rîșcani.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut că, bunul imobil litigios a fost

procurat de Ion Butuc la 13 martie 2001, iar căsătoria a fost încheiată la 27

septembrie 2008. Astfel, casa litigioasă fiind obținută înaintea încheierii căsătoriei

era un bun personal al soțului Ion Butuc, respectiv Ludmila Butuc nu poate

pretinde asupra ½ din acest imobil. Instanța de apel a conchis că nu poate constitui

temei de dobândire a dreptului de proprietate relația de fapt a concubinajului.

De asemenea, s-a menționat că în cazul în care imobilul locativ a fost dobândit

de către unul dintre concubini, iar pe parcursul acestei relații au fost efectuate de

către concubini anumite reconstrucții, reparații capitale, reamenajări etc,

concubinul neproprietar va dispune de dreptul de a solicita plata unei compensații

bănești egală cu contribuția adusă la îmbunătățirile bunului, în baza principiului

îmbogățirii fără justă cauză (art. 1389 din Codul civil), nedispunând de dreptul de

recunoaștere a proprietății asupra unei părți din imobilul locativ sau din anexele

acestuia.

La 04 aprilie 2019, Ludmila Butuc, prin intermediul avocatului Oleg Canțer, a

contestat cu recurs decizia din 05 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău,

solicitând casarea acesteia și a hotărârii primei instanțe, cu pronunțarea unei noi

hotărâri prin care pretențiile formulate în cererea de chemare în judecată să fie

admise integral.

În motivarea recursului a invocat faptul că instanța de apel a aplicat eronat

normele de drept material, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele

2

importante pentru soluționarea pricinii, a apreciat arbitrar probele prezentate de

către participanții la proces, iar concluziile instanței sunt în contradicție cu

circumstanțele pricinii. Suplimentar, s-au invocat argumente similare celor din

cererea de chemare în judecată și cererea de apel.

Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul

declarat de Ludmila Butuc, prin intermediul avocatului Oleg Canțer este

neîntemeiat și urmează a fi declarat inadmisibil, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, termenul de

declarare a recursului este de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale. Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Potrivit materialelor cauzei, decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată

la 05 decembrie 2018, fiind expediată participanților la proces la 14 ianuarie 2019

(f.d. 179), însă la materialele cauzei lipsesc înscrisuri care să demonstreze

momentul recepționării acesteia de către participanții la proces. Astfel, având în

vedere faptul că recursul declarat împotriva deciziei din 05 decembrie 2018 a

Curții de Apel Chișinău a fost înregistrat la 04 aprilie 2019, în conformitate cu art.

434 din Codul de procedură civilă, acesta se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei

curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din

Codul de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că

reieșind din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în

sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și

argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică

la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta

necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de recurentă nu pot duce la admisibilitatea

recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de

procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii

circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de

apel. În acest context este de menționat faptul că recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

3

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului

strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul

acesteia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit

identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind

admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este

evidențiată în cererea de recurs declarată de Ludmila Butuc, prin intermediul

avocatului Oleg Canțer.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat Ludmila Butuc, prin intermediul

avocatului Oleg Canțer.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Ala Cobăneanu,

Judecătorii Dumitru Mardari,

Svetlana Filincova

4