3ra-543/19 — contestarea actului administrativ

3ra-543/19 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-543/19

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Centru (Lucia Bagrin)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Victoria Sîrbu, Viorica Mihaila, Anatolie Minciuna)

ÎNCHEIERE

15 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nicolae Craiu

examinând admisibilitatea recursului depus de Serviciul Fiscal de Stat,

în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în

judecată depusă de societatea cu răspundere limitată „Agarista Agricola”

împotriva Serviciului Fiscal de Stat cu privire la contestarea actului administrativ,

împotriva deciziei din 06 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins apelul depus de Serviciul Fiscal de Stat și s-a menținut hotărârea din 22

octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru, prin care s-a admis acțiunea

depusă de societatea cu răspundere limitată „Agarista Agricola”,

constată:

La 12 aprilie 2018, societatea cu răspundere limitată „Agarista Agricola” (în

continuare SRL „Agarista Agricola”) a depus cerere de chemare în judecată în

ordinea contenciosului administrativ împotriva Serviciul Fiscal de Stat cu privire

la contestarea actului administrativ (f.d. 1-2, 11 recto-verso).

În motivarea acțiunii a invocat că, la 10 martie 2017, a depus pe numele

Serviciului Fiscal de Stat cerere prin care a solicitat compensarea primelor de

asigurare obligatorie de asistenta medicală din contul taxei de stat achitate în sumă

de 12 432 de lei, în baza încheierii nr. 2-895/2016 din 18 ianuarie 2017 cu privire

la încetarea procesului civil.

Conform scrisorii nr.26-5/1-08/401/4106 din 27 martie 2017, Serviciul Fiscal

de Stat nu a refuzat direct restituirea taxei de stat, dar a informat că restituirea taxei

de stat este posibilă doar la prezentarea încheierii definitive și irevocabile a

instituției de resort, fără a face referire la o careva normă legală.

Astfel, la 21 decembrie 2017, SRL „Agarista Agricola” a depus din nou

cerere de restituire a taxei de stat în baza documentului executoriu definitiv și

irevocabil, așa după cum a solicitat Serviciul Fiscal de Stat. Însă, prin scrisoarea

nr.26-05/1-08-1564 din 06 februarie 2018, Serviciul Fiscal de Stat a făcut referire

la Regulamentul de stingere a obligației fiscale prin compensare și/sau restituirea

mijloacelor bănești, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 235 din 19 aprilie 2017

și a menționat că potrivit pct. 37 din Regulament restituirea taxei de stat nu poate fi

efectuată decât la prezentarea documentului executoriu în original.

1

În acest sens, reclamanta a relevat că, nu a calificat scrisoarea nr.26-05/1-08-

1564 din 06 februarie 2018 drept un refuz, ci ca o solicitare de a prezenta

documente suplimentare. Or, conform pct. 18 din Regulamentul menționat supra,

în cazul în care contribuabilul nu a anexat toate documentele specificate la pct.15

din prezentul Regulament, Serviciul Fiscal de Stat este în drept să solicite

suplimentar prezentarea acestor documente.

Respectiv, la 13 februarie 2018, SRL „Agarista Agricola” a prezentat

organului fiscal originalul încheierii judecătorești nr. 2-895/2016 din 18 ianuarie

2017, solicitând în mod repetat transferarea sumei de 12 432 de lei din contul taxei

de stat în contul primei de asigurare de asistență medicală nr. 122100.

Prin scrisoarea nr.26-15/1-13-3257 din 05 martie 2018, Serviciul Fiscal de

Stat a informat că nu este în drept de a restitui această sumă, din motiv că potrivit

articolului 89 alin. (3) din Codul de procedură civilă, restituirea taxei de stat se

efectuează de către organul fiscal prin intermediul Trezoreriei de Stat în termen de

cel mult un an de la data emiterii încheierii.

Prin urmare, nefiind de acord cu răspunsul dat, la 12 martie 2018,

SRL „Agarista Agricola” a contestat răspunsul nr. 26-15/1-13-3257 din 05 martie

2018 cu cerere prealabilă, depusă pe numele șefului ierarhic superior, iar prin

Decizia nr.102 din 29 martie 2018, contestația a fost considerată neîntemeiată și a

fost respinsă.

În această ordine de idei, reclamantul SRL „Agarista Agricola” a solicitat

admiterea acțiunii, anularea Deciziei nr. 102 din 29 martie 2018 emisă de Serviciul

Fiscal de Stat și obligarea Serviciului Fiscal de Stat de a restitui suma de 12 432 de

lei, prin transferarea acesteia în contul primei de asistență medicală nr. 122100.

Prin hotărârea din 22 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru

(f.d. 45, 49-54) s-a admis acțiunea depusă de SRL „Agarista Agricola”;

s-a anulat Decizia nr. 102 din 29 martie 2018 emisă de Serviciul Fiscal de Stat

pe marginea contestației împotriva acțiunilor funcționarului fiscal din cadrul

Serviciului Fiscal de Stat, ca fiind ilegală;

s-a obligat Serviciul Fiscal de Stat să restituie suma de 12 432 de lei pentru

transferarea acestea în contul primei de asistență medicală.

Prin decizia din 06 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău s-a respins apelul

declarat de Serviciul Fiscal de Stat și s-a menținut hotărârea din 22 octombrie 2018

a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru (f.d. 79, 80-83 recto-verso).

Prima instanță și instanța de apel și-au argumentat concluziile prin faptul că,

prin încheierea din 18 ianuarie 2017 a Judecătoriei Fălești s-a dispus inter alia

restituirea taxei de stat în cuantum de 12 432 de lei, achitată de reclamantul

SRL „Agarista Agricola” la depunerea cererii de chemare în judecată.

Astfel, în speță, autoritatea fiscală neîntemeiat și eronat a refuzat compensarea

și/sau restituirea taxei de stat. Or, prin prisma articolului 16 alin. (1) și (2) din

Codul de procedură civilă, este obligatorie pentru toți și urmează a fi executată cu

strictețe. Respectiv, Serviciul Fiscal de Stat avea obligația de a restitui

SRL „Agarista Agricola” taxa de stat, prin intermediul Trezoreriei de Stat, în

termen de cel mult un an de la data emiterii încheierii din 18 ianuarie 2017 a

Judecătoriei Fălești, obligație care nu a fost executată.

La 07 martie 2019, Serviciul Fiscal de Stat a declarat recurs împotriva

deciziei din 06 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău (f.d. 97-100).

În motivarea recursului a invocat că, instanța de apel nu a elucidat pe deplin

circumstanțele care au importanță pentru soluționarea cauzei și nu a dat o apreciere

2

corectă probelor prezentate de către organul fiscal, iar drept consecință a aplicat o

lege care nu trebuia să fie aplicată.

Sub acest aspect, recurentul a menționat că, doar în scrisoarea nr. nr.26-5/1-

08/401-4106 din 27 martie 2017, a fost refuzată restituirea taxei de stat, din motiv

că la cererea nu a fost anexată încheierea definitivă si irevocabilă a instituției de

resort. Însă, la data formulării scrisorii nu era aprobat Regulamentul de stingere a

obligației fiscale prin compensare și/sau restituirea mijloacelor bănești, or,

Hotărârea Guvernului a fost aprobată la 19 aprilie 2017 și publicată în Monitorul

Oficial la 20 aprilie 2017.

La fel, instanța de apel incorect a constatat aplicarea justă de către instanța de

fond a prevederilor articolului 7 din Legea taxei de stat, precum și incorect a

aplicat prevederile articolului 266 alin. (1) din Codul fiscal. Or, în speță urmează a

fi aplicate doar dispozițiile articolului 89 alin. (3) din Codul de procedură civilă. ba

mai mult decât atât, aplicabilitatea doar a articolului 89 alin. (3) din Codul de

procedură civilă este justificată și prin faptul că, prin prisma Legii cu privire la

actele normative nr. 100 din 22 decembrie 2017, este ierarhic superior Legii taxei

de stat și Codului fiscal.

În această ordine de idei, recurentul Serviciul Fiscal de Stat a solicitat

admiterea recursului, casarea integrală a deciziei din 06 februarie 2019 a Curții de

Apel Chișinău și a hotărârii din 22 octombrie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru, cu emiterea unei decizii noi, prin care să fie respinsă acțiunea depusă de

SRL „Agarista Agricola”, ca fiind neîntemeiată.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În debut, Colegiul consideră oportun de a învedera că, în data de 01 aprilie

2019 a intrat în vigoare Codul administrativ al Republicii Moldova, aprobat prin

Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, fapt ce rezultă din articolul 257 alin. (1) al

acesteia.

În această consecvență, este notabil că potrivit articolului 258 alin. (3) din

Codul administrativ, procedurile de contencios administrativ inițiate până la

intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în continuare, după intrarea în

vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului cod. Prin derogare,

admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosul administrativ se va face

conform prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare a prezentului cod.

Prevederile prezentului alineat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de

apel, de recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești.

Aderent, articolul 195 din Codul administrativ statuează că, procedura acțiunii

în contenciosul administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod.

Suplimentar se aplică corespunzător prevederile Codului de procedura civilă, cu

excepția art. 169–171.

În această consecvență, se deduce că admisibilitatea recursului depus de

Serviciul Fiscal de Stat împotriva deciziei din 06 februarie 2019 a Curții de Apel

Chișinău urmează a fi efectuată conform prevederilor în vigoare până la intrarea în

vigoare a Codului administrativ, și anume în conformitate cu normele Codului de

procedură civilă.

Astfel, în conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură

civilă, în cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la

art.433, completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere

3

motivată irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite

conform prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul

recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi vs Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, cauzele Marc Brauer vs Germania, 1 septembrie

2016, § 34; Miessen vs Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić vs Croația,

20 iulie 2017, § 28; Zubac vs Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 06 februarie

2019 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii vs Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard vs

Franta, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag vs Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 1 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul

de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare

datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii

evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

4

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard vs Franta,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa vs România, 9 decembrie 2014, § 16; Tence vs

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov vs Ucraina, 3aprilie 2008, § 41;

Ustimenko vs Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Astfel, completul de admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în

ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal, deoarece decizia

Curții de Apel Chișinău supusă controlului judiciar datează cu 06 februarie 2019,

iar cererea de recurs a fost depusă la 07 martie 2019 (f.d. 97).

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

5

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, recursul împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând

în exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat. Însă, din analiza cererii

de recurs depuse de Serviciul Fiscal de Stat rezultă că acesta nu a evidențiat

memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate, limitându-se la reiterarea

circumstanțelor faptice ale cauzei, transpunerea normelor legale și a concluziilor

instanțelor inferioare.

În acest sens, completul de admisibilitate menționează faptul că dezvoltarea

recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu

claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de

lege, sunt de natură a învedera ilegalitatea hotărârii. Respectiv, nu este suficientă

simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea

recursului cu indicarea motivelor de ilegalitate pe care se întemeiază, precum și

dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii

față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru

care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Aderent, recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția

legală a dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume

imputate instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept,

precum și indicarea probelor pe care se bazează.

La caz, completul de admisibilitate vădește că argumentele invocate în

cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură civilă,

aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și

aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din Codul de

procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare, nu

urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece Serviciul Fiscal de Stat nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se

evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și

desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanța

inferioară, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest

capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de Serviciul Fiscal de Stat nu

s-a bazat exclusiv pe chestiuni de drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

6

procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței de a fi „efectiv”, fiind lipsit de

șanse de succes și nu este capabil să ofere îndreptarea situației din decizia

recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce Serviciul Fiscal de Stat a avut posibilitatea

de a fi auzit de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a

avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations

Services” împotriva Franței, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au

reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe

care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher

împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a declara

recursul Serviciului Fiscal de Stat împotriva deciziei din 06 februarie 2019 a Curții

de Apel Chișinău, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 195, 258 alin. (3) și art. 246 din Codul administrativ

și art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de procedură civilă,

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de

Justiție

dispune:

Se declară inadmisibil recursul depus de Serviciul Fiscal de Stat împotriva

deciziei din 06 februarie 2019 a Curții de Apel Chișinău.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Nicolae Craiu

7