2rac-172/19 — Încasarea datoriei

Dosarul nr. 2rac-172/19

Prima instanță: Judecătoria Criuleni, sediul Central, judecător – A. Cazacliu

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău, judecători – V. Buhnaci, L. Pruteanu, M. Guzun

Î N C H E I E R E

15 mai 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Dumitru Mardari

Svetlana Filincova

examinând admisibilitatea recursului declarat de SRL „Agrofermotech”, prin

intermediul administratorului Sergiu Sclifos,

în cauza civilă la cererea înaintată de SRL „Agrofermotech” către GȚ

„Cojocaru”, intervenient accesoriu SRL „Agriest-Com”, cu privire la încasarea

datoriei,

împotriva deciziei din 20 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respins apelul declarat de SRL „Agrofermotech” și menținută hotărârea din 14

februarie 2018 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central,

c o n s t a t ă:

La 31 iulie 2017, SRL „Agrofermotech” s-a adresat în instanță cu cerere de

chemare în judecată către SRL „Agriest-Com” cu privire la încasarea datoriei, iar

la 07 noiembrie 2017, reclamanta a depus cerere de modificare a temeiului și

obiectului acțiunii, înaintându-și pretențiile față de GȚ „Cojocaru”, intervenient

accesoriu de partea pârâtului SRL „Agriest-Com”.

În motivarea acțiunii reclamanta a invocat că, la 20 aprilie 2010, a prestat

pentru GȚ „Cojocaru” servicii de reparație a tehnicii agricole, inclusiv a livrat

piese de schimb, în valoare totală de 87 600 lei, fapt ce se confirmă prin factura

fiscala seria SU nr. 3487167 din 20 aprilie 2010, precum și prin actul de

îndeplinire a lucrărilor din 20 aprilie 2010.

Ulterior, la 07 decembrie 2010, în baza contractului de cesiune a creanțelor nr.

1, SRL „Agriest-Com” a achitat parțial datoria GȚ „Cojocaru” față de SRL

„Agrofermotech” în mărime de 70 000 lei. Astfel, datoria restantă constituie suma

de 17 600 lei.

La reclamația nr. 9, recepționată la 21 septembrie 2015 de către pârât, ultimul

nu a întreprins nici o acțiune în vederea achitării datoriei.

Potrivit reclamantei, întârzierea executării obligațiilor pecuniare are drept

consecință plata dobânzii de întârziere, indiferent dacă debitorul a folosit acești

bani în alte scopuri sau i-a reținut cu rea-credință.

1

Solicită SRL „Agrofermotech” încasarea datoriei în mărime de 17 600 lei și a

dobânzii de întârziere în mărime de 7904,58 lei, precum și compensarea

cheltuielilor de judecată.

Prin hotărârea din 14 februarie 2018 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central,

cererea de chemare în judecată înaintată de SRL „Agrofermotech” a fost respinsă

ca tardivă.

Prin decizia din 20 noiembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respins

apelul declarat de SRL „Agrofermotech” și menținută hotărârea din 14 februarie

2018 a Judecătoriei Criuleni, sediul Central.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut prevederile art. 272 alin. (3) din

Codul civil, potrivit căruia în raporturile juridice în care nu este stipulat termenul

executării obligației sau în care executarea poate fi cerută oricând, termenul de

prescripție extinctivă începe să curgă de la data când debitorul trebuie să execute

obligația. Astfel, instanța de apel a conchis că creditorul a pretins executarea

obligației anume în momentul înaintării spre plată a facturii fiscale, și nu în

momentul înaintării reclamației din 07 septembrie 2015, precum a invocat

apelanta. Corespunzător, odată cu acceptarea facturii, debitorul trebuie să execute

obligația, moment ce declanșează curgerea termenului de prescripție. Prin urmare,

calcularea termenului de prescripție de la data de 29 septembrie 2015 este

nejustificată.

La 25 februarie 2019, SRL „Agrofermotech”, prin intermediul

administratorului Sergiu Sclifos, a contestat cu recurs decizia din 20 noiembrie

2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând casarea acesteia și a hotărârii primei

instanțe, cu pronunțarea unei noi hotărâri prin care pretențiile formulate în cererea

de chemare în judecată să fie admise integral.

În motivarea recursului a invocat faptul că instanța de apel a aplicat eronat

normele de drept material, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele

importante pentru soluționarea pricinii, a apreciat arbitrar probele prezentate de

către participanții la proces, iar concluziile instanței sunt în contradicție cu

circumstanțele pricinii.

Analizând temeiurile invocate în cererea de recurs în raport cu materialele

pricinii și prevederile legale, Completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul

declarat de SRL „Agrofermotech” este neîntemeiat și urmează a fi declarat

inadmisibil, din considerentele ce urmează.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, termenul de

declarare a recursului este de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei

integrale. Alineatul (2) al aceluiași articol prevede că termenul de 2 luni este

termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Potrivit materialelor cauzei, decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată

la 20 noiembrie 2018, fiind expediată participanților la proces la 20 decembrie

2018 (f.d. 119), însă la materialele cauzei lipsesc înscrisuri care să confirme

momentul recepționării acesteia de către participanții la proces. Astfel, având în

vedere faptul că recursul declarat împotriva deciziei din 20 noiembrie 2018 a Curții

de Apel Chișinău a fost înregistrat la 25 februarie 2019, în conformitate cu art. 434

din Codul de procedură civilă, acesta se consideră declarat în termen.

În conformitate cu art. 432 alin. (1) din Codul de procedură civilă, părțile și

2

alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă

încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procedural prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Dat fiind faptul că temeiurile de declarare a recursului împotriva deciziei

curții de apel, prin prisma prevederilor secțiunii a 2-a a capitolului XXXVIII al din

Codul de procedură civilă, sunt strict delimitate de art. 432, Completul reține că

reieșind din prevederile art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă, în

sarcina recurentului este impusă obligația delimitării esenței, temeiului și

argumentării acelei/acelor încălcări esențiale și/sau a acelor circumstanțe ce indică

la aplicarea eronată a normelor de drept material sau procedural, și care ar dicta

necesitatea declarării recursului ca fiind admisibil.

În speță, însă criticile invocate de recurentă nu pot duce la admisibilitatea

recursului, or, acestea nu pot fi reținute prin prisma art. 432 din Codul de

procedură civilă, în condițiile în care se insistă în mod exclusiv asupra reaprecierii

circumstanțelor cauzei, în detrimentul evidențierii ilegalității soluției instanței de

apel. În acest context este de menționat faptul că recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Acest fapt denotă caracterul declarativ al recursului, fiind lipsit de esență, care

evidențiază simplul fapt al dezacordului recurentei cu soluția dată de instanța de

apel, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului, având în vedere

faptul că, rolul exclusiv al recursului este de a asigura efectuarea unui control de

legalitate a deciziei atacate în baza temeiurilor legale de declarare a recursului

strict prevăzute de art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă.

Abordarea recurentei, în speță, însă evidențiază în mod clar dezacordul

acesteia cu soluția dată de instanța de apel, iar argumentele recursului nu permit

identificarea omisiunilor sau erorilor care ar impune declararea acestuia ca fiind

admisibil.

Prin prisma jurisprudenței CtEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să fie

capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, să posede puterea de a

îndrepta în mod direct starea de lucruri, trăsătură distinctivă care nu este

evidențiată în cererea de recurs declarată de SRL „Agrofermotech”, prin

intermediul administratorului Sergiu Sclifos.

Astfel, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție constată lipsa temeiurilor care ar dicta necesitatea

declarării recursului ca fiind admisibil.

În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din

Codul de procedură civilă, Completul Colegiului civil, comercial și de contencios

3

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de SRL „Agrofermotech”, prin

intermediul administratorului Sergiu Sclifos.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

Judecătorul Ala Cobăneanu,

Judecătorii Dumitru Mardari,

Svetlana Filincova

4