- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 20 septembrie 2022
- Stat pârât
- RUS
- Articole
- Articolul 8
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 8
Mandrygin împotriva Rusiei
Traducere în română Auto
CAUZUL MANDRYGIN v. RUSSIA (Depunerea nr. 16623/19) HOTĂRÂREA STASBOURG 20 septembrie 2022 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Mandrygin v. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Darian Pavli , Președinte , Andreas Zünd Mikhail Lobov , judecători și Olga Chernishov , Secretarul adjunct al secțiunii având în vedere: cererea (nr. 16623/19) împotriva Federației Ruse depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 13 martie 2019 de către un național kazakhstan, dl Vitaliy Borisovich Mandrygin, născut în 1979 și locuind în Kogalym („reclamantul”), reprezentat de dna Chudnova, avocat care practică în Kogalym; hotărârea de a anunța plângerea referitoare la art. 8 din Convenția guvernului rus („Guvernul”), reprezentată inițial de dl A. Fedorov, fostul reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, și mai târziu de succesorul său în acest birou, dl M. Vinogradov, și să declare inadmisibil restul cererii; observațiile părților; după deliberarea în particular la 30 august 2022, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: OBIECTUL CAUZEI Între 2009 și 2016, reclamantul a vizitat în mod regulat Rusia, unde patru dintre frații săi, toți cetățenii ruși, au trăit.
Sediul său a fost bazat pe acordul bilateral de viză dintre cele două țări care autorizează cetățenii Kazahstani un ședere fără viză în Rusia timp de până la 90 de zile în 180 de zile. În 2016, reclamantul a început să locuiască în Kogalym cu dna I.L., un național rus. La 2 octombrie 2016, reclamantul a fost amendat cu 500 de roubles (RUB) (8 euro (EUR)) și RUB 600 (EUR 10) pentru că a fost beat în public și nu a respectat ordinele de poliție. A plătit amenzile la 3 octombrie 2016. Informațiile despre plată au fost prelucrate de biroul judecătorului câteva luni mai târziu (a se vedea punctul 11 de mai jos).
La 16 iunie 2017, când reclamantul a sosit la departamentul de poliție a orașului Khanty Mansiysk pentru prelungirea șederii autorizate care s-a expirat la 10 iunie 2017, el a fost amendat RUB 2000 (40 EUR) pentru încălcarea articolului 18.8 din Codul de infracțiuni administrative (viețuirea fără permis de ședere valabil sau nerespectarea procedurii de înregistrare a ședinței). Reclamantul a plătit amendă. În aceeași dată, 16 iunie 2017, poliția a autorizat șederea reclamantului în Rusia până la 31 decembrie 2017, deoarece el a fost angajat de o companie locală. El a fost, de asemenea, acordat un permis de muncă și a dat numărul unui contribuabil. La 15 septembrie 2017 poliția a emis o decizie privind interzicerea reîntrarii reclamantului în Rusia timp de cinci ani (comandoul de excludere).
Reclamantul nu a fost informat cu privire la aceasta. La 21 noiembrie 2017, reclamantul a sosit la poliție pentru a solicita prelungirea șederii sale în Rusia. Acolo a fost informat cu privire la ordinul de excludere. La 24 noiembrie 2017, reclamantul a apelat împotriva ordinului de excludere la Curtea Orașului Kogalym (denumită în continuare „Curtea Orașului”) care a afirmat că, până la 17 noiembrie 2017, nu cunoștea existența sa, că a fost angajat, a plătit taxe în Rusia și a avut o viață de familie cu partenera sa rusă I.L., cu care a deținut proprietatea comună, că patru frați ai săi trăiesc în Rusia și că excluderea de cinci ani își va perturba viața familiei. La 22 decembrie 2017, Tribunalul a examinat cazul.
Partenerul reclamantului, dna I.L., și vecinul său, dna A.V., au depus mărturie în fața instanței și au confirmat depunerea reclamantului. 10. În decizia sa din 22 decembrie 2007, Curtea Orașului a respins ordinul de excludere, care a afirmat că, având în vedere faptul că reclamantul locuiește în Rusia din 2016, în cazul în care frații săi, resortisanții ruși, au trăit, de asemenea, că a fost angajat și plătit taxe, că a creat o familie cu dna I.L., care a fost, de asemenea, un național rus, excluderea sa timp de cinci ani nu este nici proporțională, nici necesară. Poliția a apelat împotriva deciziei de mai sus la Curtea Regională Khanty Mansiysk, care, la 27 martie 2018, a respins decizia Tribunalului Orașului și a susținut ordinul de excludere.
Curtea Regională a făcut trimitere la infracțiunile administrative comise de reclamant la 2 octombrie 2016 și, respectiv, 16 iunie 2017 și lipsa căsătoriei oficiale către dna I.L. Având în vedere informațiile din biroul judecătorului, instanța a subliniat faptul că reclamantul a plătit amenzile pentru cele două infracțiuni din 2 octombrie 2016 numai în patru luni după ce au fost eliberate care a arătat lipsa de respect pentru legislația Federației Ruse; instanța a ignorat confirmarea amenzii de plată incluse de reclamant cu recurs (a se vedea punctul 3 mai sus). 12. Pe 10 octombrie 2018, Curtea Supremă a Rusiei a aprobat concluziile Curții Regionale și a susținut ordinul. 14. Reclamantul a afirmat că ordinul de excludere eliberat împotriva sancțiunii inutile și disproporționate care au încălcat dreptul său la respectarea vieții familiale în temeiul articolului 8 din Convenție.
Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție sau inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. 16. Principiile generale relevante au fost rezumate în Guliyev și Sheina c. Rusia , nr. 29790/14, §§ 46-52, 17 aprilie 2018. 17. Având în vedere că a constatat că noțiunea de „familia” nu se limitează numai la relațiile bazate pe căsătorie și poate include de facto alte legături „familiare” (a se vedea Al-Nashif v. Bulgaria , nr. 50963/99, § 112, 20 iunie 2002), Curtea constată că în cazul instantaneu a existat „vie de familie” între reclamant și dna I.L. în sensul articolului 8 din convenție (a se vedea punctul 9 mai sus).
18. În ceea ce privește afirmația Guvernului că ordinul de excludere era o măsură necesară și proporțională, iar instanța internă a examinat în mod corespunzător apelurile reclamantului împotriva acesteia, documentele prezentate nu justifică această afirmație. Acestea arată, din contră, că instanțele, deși pentru Curtea Municipală, nu echilibrează cu atenție interesele implicate și nu analizează proporționalitatea și necesitatea sancțiunii în scopul urmărit. Se limitează la stabilirea lipsei de căsătorie oficială între reclamant și dna I.L. și la examinarea momentului de plată a amenzilor. Prin urmare, procedura în care a fost luată decizia privind excluderea reclamantului și a susținut că nu a fost respectată în conformitate cu cerințele Convenției.
19. În consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 8 din Convenție. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 20. Reclamantul a solicitat 2.700 euro (EUR) în ceea ce privește costurile și cheltuielile. 21. Guvernul a susținut că reclamația ar trebui respinsă ca fiind nefondată. 22. Având în vedere documentele deținute în posesia sa, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului 2.000 EUR pentru costuri și cheltuieli, plus orice impozit care poate fi impugnat acestui sumă. Pentru aceste motive, CURTEA, UNANIMOUS, declara cererea admisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 2.000 EUR (2 mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxat reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile.
care va fi convertită în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare; (b) cea de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; restul cererii reclamantei pentru satisfacție. Efectuată în limba engleză și notificată în scris la 20 septembrie 2022, în conformitate cu art. 2 și 3 din Regulamentul Curții. Olga Chernishova Darian Pavli Președintele adjunct al grefierului
THIRD SECTION
CASE OF MANDRYGIN v. RUSSIA (Application no. 16623/19) JUDGMENT STRASBOURG 20 September 2022 This judgment is final but it may be subject to editorial revision.
In the case of Mandrygin v. Russia, The European Court of Human Rights (Third Section), sitting as a Committee composed of: Darian Pavli , President, Andreas Zünd , Mikhail Lobov , judges, and Olga Chernishova, Deputy Section Registrar , Having regard to: the application (no. 16623/19) against the Russian Federation lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 13 March 2019 by a Kazakhstani national, Mr Vitaliy Borisovich Mandrygin, born in 1979 and living in Kogalym (“the applicant”) who was represented by Ms Y. Chudnova, a lawyer practising in Kogalym; the decision to give notice of the complaint concerning Article 8 of the Convention to the Russian Government (“the Government”), initially represented by Mr A. Fedorov, former Representative of the Russian Federation to the European Court of Human Rights, and later by his successor in this office, Mr M. Vinogradov, and to declare inadmissible the remainder of the application; the parties’ observations; Having deliberated in private on 30 August 2022, Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
SUBJECT MATTER OF THE CASE
1. Between 2009 and 2016 the applicant regularly visited Russia where four of his brothers, all Russian nationals, lived. His stay there was based on the bilateral visa agreement between the two countries authorising Kazakhstani nationals a visa-free stay in Russia for up to 90 days in 180 days.
In 2016 the applicant started cohabiting in Kogalym with Ms I.L., a Russian national. 3 . On 2 October 2016 the applicant was fined 500 roubles (RUB) (8 euros (EUR)) and RUB 600 (EUR 10) for being drunk in public and failing to comply with police orders. He paid the fines on 3 October 2016. The information about the payment was processed by the bailiff’s office several months later (see paragraph 11 below).
On 16 June 2017, when the applicant arrived at the Khanty Mansiysk town police department for the extension of his authorised stay which had expired on 10 June 2017, he was fined RUB 2,000 (EUR 40) for a breach of Article 18.8 of the Code of Administrative Offences (living without a valid residence permit or non-compliance with the procedure for residence registration). The applicant paid the fine.
On the same date, 16 June 2017, the police authorised the applicant’s stay in Russia until 31 December 2017 as he had been hired by a local company. He was also granted a work permit and given a taxpayer’s number.
On 15 September 2017 the police issued a decision on the prohibition of the applicant’s re-entry into Russia for five years (the exclusion order). The applicant was not informed thereof.
On 21 November 2017 the applicant arrived at the police to apply for the extension of his stay in Russia. There he was informed of the exclusion order.
On 24 November 2017 the applicant appealed against the exclusion order to the Kogalym Town Court (hereafter “the Town Court”) stating that until 17 November 2017 he had been unaware of its existence, that he was employed, paid taxes in Russia and had a family life with his Russian partner Ms I.L., with whom he owned joint property, that his four brothers lived in Russia and that the five-year exclusion would disrupt his family life. 9 . On 22 December 2017 the Town Court examined the case. The applicant’s partner, Ms I.L., and his neighbour, Ms A.V., testified before the court and confirmed the applicant’s submission.
In its decision of 22 December 2007 the Town Court overruled the exclusion order. It stated that considering that the applicant lived in Russia since 2016, where his brothers, Russian nationals, also lived, that he was employed and paid taxes, that he had created a family with Ms I.L., who was also a Russian national, his exclusion for five years was neither proportionate nor necessary. 11 . The police appealed against the above decision to the Khanty ‑ Mansiysk Regional Court, which on 27 March 2018 overruled the Town Court’s decision and upheld the exclusion order. The Regional Court referred to the administrative infractions committed by the applicant on 2 October 2016 and 16 June 2017 respectively and the lack of official marriage to Ms I.L. Relying on the information from the bailiff’s office, the court stressed that the applicant had paid the fines for the two infractions of 2 October 2016 only in four months after they had been issued which showed his lack of respect to the laws of the Russian Federation; the court disregarded the fines’ payment confirmation enclosed by the applicant with the appeal (see paragraph 3 above).
The applicant lodged cassation appeals against the exclusion order and stressed that he had paid the fines right away and enclosed the payment confirmation.
On 10 October 2018 the Supreme Court of Russia endorsed the findings of the Regional Court and upheld the order.
The applicant alleged that the exclusion order issued against him was an unnecessary and disproportionate sanction which violated his right to respect for family life under Article 8 of the Convention.
THE COURT’S ASSESSMENT
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 8 OF THE CONVENTION
15. The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention or inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.
The relevant general principles have been summarized in Guliyev and Sheina v. Russia , no. 29790/14, §§ 46-52, 17 April 2018.
Given that it has found that the notion of the “family” is not confined solely to marriage-based relationships and may encompass other de facto “family” ties (see Al-Nashif v. Bulgaria , no. 50963/99, § 112, 20 June 2002), the Court finds that in the instant case there existed “family life” between the applicant and Ms I.L. within the meaning of Article 8 of the Convention (see paragraph 9 above).
As to the Government’s submission that the exclusion order was a necessary and proportionate measure and the domestic courts duly examined the applicant’s appeals against it, the documents submitted do not substantiate that contention. They show, on the contrary, that the courts, albeit for the Town Court, neither carefully balanced the interests involved nor analysed the proportionality and necessity of the sanction to the aim pursued. They limited themselves to establishing the lack of official marriage between the applicant and Ms I.L. and the examination of the timing of the payment of the fines. No consideration was given to the impugned measure’s impact on the applicant’s family life. Therefore, the proceedings in which the decision on the applicant’s exclusion was taken and upheld fell short of the Convention requirements.
Accordingly, there has been a violation of Article 8 of the Convention.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
20. The applicant claimed 2,700 euros (EUR) in respect of costs and expenses.
The Government submitted that the claim should be dismissed as unsubstantiated.
Having regard to the documents in its possession, the Court considers it reasonable to award the applicant EUR 2,000 for costs and expenses, plus any tax that may be chargeable to him on this amount. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Declares the application admissible; Holds that there has been a violation of Article 8 of the Convention; Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, EUR 2,000 (two thousand euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses. The amount is to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 20 September 2022, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Olga Chernishova Darian Pavli Deputy Registrar President