- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 20 septembrie 2022
- Stat pârât
- UKR
- Articole
- Articolul 5
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 5
Molchanov împotriva Ucrainei
Traducere în română Auto
CAUZA CU MOLCHANOV v. UKRAINE (Depunerea nr. 13911/14) HOTĂRÂREA STRASBOURG 20 septembrie 2022 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Molchanov v. Ucraina, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A Cincea Secțiune), care stă în calitate de comitet compus din: Lado Chanturia, Președintele, Ganna Yudkivska, Mattias Guyomar, judecători și Martina Keller, Grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere: cererea (nr. 13911/14) împotriva Ucrainei depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) la 5 februarie 2014 de către un național ucrainean, dl Aleksandr Eduardovich Molchanov, născut în 1992 și care trăiește în Chubynske („reclamantul”), reprezentat în fața Curții de către dl M.O.
Tarakkalo, un avocat care practică în Kiev; decizia de a anunța cererea guvernului ucrainean (“ Guvernului”), reprezentată de agentul lor, dl Lishchhyna, al Ministerului Justiției; Observațiile părților; după deliberarea în particular la 10 martie 2022, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: OBIECTUL CAUZEI Cazul se referă la plângerile reclamantului în temeiul articolului 5 §§ 1, 3 și 5 din Convenție că detenția sa a fost arbitrară și nejustificată și că el nu a avut dreptul efectiv și executiv la compensare pentru detenția sa. La 12 iunie 2013, reclamantul a fost acuzat de a fi înșelat un minor prin obținerea unui telefon mobil de la el sub pretenții false. La 16 iulie 2013, reclamantul a fost supus unei măsuri preventive sub forma unei angajamente personale care să îndeplinească sarcinile sale procedurale ca inculpat.
La 12 august 2013, Curtea de district Solomyanskyy din Kyiv („curtea de proces”) a organizat o audiere pregătitoare în cazul reclamantului. Curtea de judecată a auzit argumentele reclamantului și ale procurorului cu privire la dacă reclamantul ar trebui să fie comis pentru judecată. Potrivit reclamantului, nici el nici procurorul nu au formulat cereri de modificare a măsurii preventive impuse reclamantului, instanța de judecată nu a solicitat opinia în ceea ce privește o astfel de posibilitate și nu a anunțat că ia în considerare orice modificare a acestei măsuri. La încheierea ședinței pregătitoare, instanța de judecată a dat o hotărâre care a comitet reclamantul pentru proces și a schimbat măsura preventivă impusă de la întreprinderea personală la detenție în reținere.
Curtea de judecată a declarat că, chiar dacă infracțiunea acuzată a reclamantului nu a fost deosebit de gravă și nu a purtat pedeapsa de închisoare, reclamantul nu a avut loc de reședință permanent înregistrat și instanța a avut îndoieli privind dacă va participa la alte audieri. Curtea de judecată a concluzionat că reclamantul ar putea comite o altă infracțiune sau ar putea interfera cu procedura penală. La 30 septembrie 2013, instanța de judecată a condamnat reclamantul de fraudă, condamnându-l la restricție de libertate timp de un an și șase luni, suspendat timp de trei ani cu probă. Hotărârea a făcut trimitere la detaliile personale ale reclamantului, inclusiv un loc de reședință permanent înregistrat în Kyiv.
Reclamantul a fost eliberat imediat din detenție. ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUIUI 5 1 și 3 AL CONVENȚIEI Reclamantul s-a plâns că hotărârea instanței de judecată din 12 august 2013 de a-l plasa în detenție și deținerea sa în urma până la 30 septembrie 2013 au fost arbitrare și lipsite de justificare. El a afirmat, de asemenea, că hotărârea a fost dată la inițiativa instanței de judecată, mai degrabă decât ca răspuns la o cerere a procurorului și că instanța a dat numai motive formulatice pentru detenția reclamantului fără a dovedi existența riscurilor pentru a justifica decizia sa. Guvernul a susținut că hotărârea impușită a instanței de judecată a fost dată în conformitate cu art. 315 § 3 din Codul de Procedură Penală, hotărârea fiind legală și în conformitate cu cerințele convenției.
Curtea constată că aceste plângeri nu sunt, vădit nefondate în sensul articolului 35 § 3 litera (a) din Convenție sau neadmisibile din alte motive. Prin urmare, acestea trebuie declarate admisibile. 10. Curtea remarcă că părțile nu sunt de acord cu privire la faptul că decizia privind detenția reclamantului ar putea fi înțelesă ca fiind dată în temeiul articolului 315 § 3 din Codul de Procedință Penală. În acest sens, aceasta remarcă că în Ignatov v. Ucraina (nr. 40583/15, § 31-37, 15 decembrie 2016), hotărârea instanței interne privind detenția reclamantului, în temeiul articolului 315 3 din Codul de Procedură Penală, s-a constatat că încălcarea art. 5 § 1 din Convenție, deoarece nu i-a oferit reclamantului o protecție adecvată împotriva arbitrajului.
11. Indiferent de baza juridică a hotărârii instanței de judecată din 12 august 2013, art. 5 din Convenție impune instanțelor interne să susțină în deciziile lor că detenția unui inculpat este strict necesară (a se vedea Khayredinov c. Ucraina , nr. 38717/04, § 28, 14 octombrie 2010). 12. Nici observațiile guvernului, nici materialele disponibile nu sugerează că instanța de judecată a efectuat o evaluare adecvată a faptelor relevante pentru problema dacă o astfel de măsură preventivă strictă este necesară în aceste circumstanțe. Deși s-a referit la existența unui risc ca reclamantul să poată abscinde, să comite o altă infracțiune sau să intervină în procedura penală, instanța de judecată nu a furnizat nici o justificare suplimentară a deciziei sale.
În plus, constatările contradictorii ale instanței de judecată în hotărârile sale din 12 august și 30 septembrie 2013 privind dacă reclamantul avea un loc de reședință înregistrat nu a fost explicat Curții (a se vedea punctele 5 și 6 de mai sus). 13. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că instanța de judecată nu a permis reclamantului o protecție adecvată împotriva arbitrației, că fiind un element esențial al legalității deținute în sensul articolului 1 din Convenție. Prin urmare, detenția reclamantului de la 12 august până la 30 septembrie 2013 a încălcat dispoziția respectivă. 14. Având în vedere concluziile de mai sus, Curtea consideră că nu este necesară o hotărâre separată privind plângerea reclamantului în temeiul art. 3 din Convenția privind justificarea detenției sale în timpul perioadei respective.
Reclamantul a formulat, de asemenea, o plângere acoperită de jurisprudența bine stabilită a Curții, și anume că, în contradicție cu cerințele articolului 5 din Convenție, el nu avea dreptul efectiv și executiv la compensarea pentru detenția sa în contravenție cu art. 5 § 1. Prezenta plângere nu este vădit nefondată în sensul articolului (a) din Convenție, nici nu este inadmisibilă din alte motive. În consecință, aceasta trebuie declarată admisibilă. După examinarea tuturor informațiilor dinaintea acesteia, Curtea concluzionează că această plângere dezvăluie o încălcare a articolului 5 § 5 din Convenție, având în vedere concluziile sale în Kotiy c. Ucraina (nr. 28718/09, § 55, 5 martie 2015). APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEIONIEI 16. Reclamantul a solicitat 80.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale și 5.532,80 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în fața Curții.
17. Guvernul a considerat aceste afirmații nefondate și excesive. 18. Curtea aprobă reclamantul 1.800 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale, plus orice impozit care poate fi impugnabil pe această sumă. 19. Având în vedere documentele în posesia sa, Curtea consideră că este rezonabil acordarea de 850 EUR în ceea ce privește costurile și cheltuielile suportate în fața Curții, precum și orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, care urmează să fie plătit în contul bancar al dlui Tarahkhkalo, după cum a indicat reclamantul. 20. Curtea consideră, de asemenea, oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL, UNANIMOUS, declară cererea admisibilă; susține că a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din convenție; nu este necesară examinarea plângerii în temeiul articolului 5 § 3 din Convenție; declară că a existat o încălcare a articolului 5 § 5 din Convenție în ceea ce privește celelalte plângeri formulate în temeiul jurisprudenței bine stabilite a Curții; deține (a) faptul că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului interesat la rata aplicabilă la data decontare: (i) 1 800 EUR (1 mie opt sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 850 EUR (opt sute și cincizeci de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie plătit în contul bancar al reprezentantului reclamantului, dl Tarakkalo; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 20 septembrie 2022, în conformitate cu articolele 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Martina Keller Lado Chanturia Președintele adjunct al grefierului
FIFTH SECTION
CASE OF MOLCHANOV v. UKRAINE (Application no. 13911/14) JUDGMENT STRASBOURG 20 September 2022 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Molchanov v. Ukraine, The European Court of Human Rights (Fifth Section), sitting as a Committee composed of: Lado Chanturia, President, Ganna Yudkivska, Mattias Guyomar, judges, and Martina Keller, Deputy Section Registrar, Having regard to: the application (no. 13911/14) against Ukraine lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) on 5 February 2014 by a Ukrainian national, Mr Aleksandr Eduardovich Molchanov, born in 1992 and living in Chubynske (“the applicant”), who was represented before the Court by Mr M.O.
Tarakhkalo, a lawyer practising in Kyiv; the decision to give notice of the application to the Ukrainian Government (“the Government”), represented by their Agent, Mr I. Lishchyna, of the Ministry of Justice; the parties’ observations; Having deliberated in private on 10 March 2022, Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
SUBJECT MATTER OF THE CASE
1. The case concerns the applicant’s complaints under Article 5 §§ 1, 3 and 5 of the Convention that his detention was arbitrary and unjustified, and that he did not have an effective and enforceable right to compensation for his detention.
On 12 June 2013 the applicant was charged with having defrauded a minor by obtaining a mobile telephone from him under false pretences.
On 16 July 2013 the applicant was subjected to a preventive measure in the form of a personal undertaking that he would comply with his procedural duties as a defendant.
On 12 August 2013 the Solomyanskyy District Court of Kyiv (“the trial court”) held a preparatory hearing in the applicant’s case. The trial court heard the applicant’s and the prosecutor’s submissions as to whether the applicant should be committed for trial. According to the applicant, neither he nor the prosecutor made any applications to change the preventive measure imposed on the applicant, the trial court did not ask for their opinion as to such a possibility and it did not announce that it was considering any change to that measure. 5 . At the close of the preparatory hearing, the trial court gave a decision committing the applicant for trial and changing the preventive measure imposed on him from the personal undertaking to detention on remand. That decision was not amenable to appeal. The trial court stated that even though the offence of which the applicant was accused was not particularly serious and did not carry the punishment of imprisonment, the applicant had no registered permanent place of residence and the court had doubts as to whether he would attend further hearings. The trial court concluded that the applicant might commit another offence or interfere with the criminal proceedings. 6 . On 30 September 2013 the trial court convicted the applicant of fraud, sentencing him to restriction of liberty for one year and six months, suspended for three years with probation. The judgment referred to the applicant’s personal details, including a registered permanent place of residence in Kyiv. The applicant was immediately released from detention.
THE COURT’S ASSESSMENT
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 5
§§ 1 and 3 OF THE CONVENTION
The applicant complained that the trial court’s decision of 12 August 2013 to place him in detention and his ensuing detention until 30 September 2013 had been arbitrary and lacked justification. He further asserted that the decision had been given at the trial court’s initiative rather than in response to a request by the prosecutor and that the court had given only formulaic reasons for the applicant’s detention without having proven the existence of risks to justify its decision.
The Government submitted that the impugned decision of the trial court had been given pursuant to Article 315 § 3 of the Code of Criminal Procedure. The decision had been lawful and in accordance with the requirements of the Convention.
The Court notes that these complaints are not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention or inadmissible on any other grounds. they must therefore be declared admissible.
The Court observes that the parties disagreed as to whether the decision on the applicant’s detention could be understood as having been given pursuant to Article 315 § 3 of the Code of Criminal Procedure. It notes in this connection that in Ignatov v. Ukraine (no. 40583/15, §§ 31-37, 15 December 2016), the domestic court’s decision on the applicant’s detention, given pursuant to Article 315 § 3 of the Code of Criminal Procedure, was found to be in breach of Article 5 § 1 of the Convention, as it had not afforded the applicant adequate protection from arbitrariness.
Regardless of the legal basis for the trial court’s decision of 12 August 2013, Article 5 of the Convention requires the domestic courts to substantiate in their decisions that a defendant’s detention is strictly necessary (see Khayredinov v. Ukraine , no. 38717/04, § 28, 14 October 2010).
Neither the Government’s observations nor the available material suggest that the trial court made an appropriate assessment of the facts relevant to the question of whether such a stringent preventive measure was necessary in the circumstances. Although it referred to the existence of a risk that the applicant could abscond, commit another offence or interfere with the criminal proceedings, the trial court did not provide any further substantiation of its decision. Furthermore, the contradictory findings of the trial court in its decisions of 12 August and 30 September 2013 regarding whether the applicant had a registered place of residence have not been explained to the Court (see paragraphs 5 and 6 above).
In the light of the foregoing, the Court concludes that the trial court did not afford the applicant adequate protection from arbitrariness, that being an essential element of the lawfulness of detention within the meaning of Article 5 § 1 of the Convention. Therefore, the applicant’s detention from 12 August to 30 September 2013 was in breach of that provision.
Having regard to the above findings, the Court considers that there is no need to give a separate ruling on the applicant’s complaint under Article 5 § 3 of the Convention regarding the justification of his detention during that period of time.
OTHER ALLEGED VIOLATIONS UNDER WELL-ESTABLISHED CASE-LAW
15. The applicant also raised a complaint covered by the well ‑ established case-law of the Court, namely that, contrary to the requirements of Article 5 § 5 of the Convention, he had not had an effective and enforceable right to compensation for his detention in contravention of Article 5 § 1. This complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 (a) of the Convention, nor is it inadmissible on any other grounds. Accordingly, it must be declared admissible. Having examined all the material before it, the Court concludes that this complaint discloses a violation of Article 5 § 5 of the Convention in the light of its findings in Kotiy v. Ukraine (no. 28718/09, § 55, 5 March 2015).
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
16. The applicant claimed 80,000 euros (EUR) in respect of non ‑ pecuniary damage and EUR 5,532.80 in respect of costs and expenses incurred before the Court.
The Government considered those claims unsubstantiated and excessive.
The Court awards the applicant EUR 1,800 in respect of non ‑ pecuniary damage, plus any tax that may be chargeable on that amount.
Having regard to the documents in its possession, the Court considers it reasonable to award EUR 850 in respect of costs and expenses incurred before the Court, plus any tax that may be chargeable to the applicant, to be paid into Mr Tarakhkalo’s bank account, as indicated by the applicant.
The Court further considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points. FOR THESE REASONS, THE COURT, UNANIMOUSLY, Declares the application admissible; Holds that there has been a violation of Article 5 § 1 of the Convention; Holds that there is no need to examine the complaint under Article 5 § 3 of the Convention; Holds that there has been a violation of Article 5 § 5 of the Convention as regards the other complaint raised under the well-established case-law of the Court; Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months, the following amounts, to be converted into the currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 1,800 (one thousand eight hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (ii) EUR 850 (eight hundred and fifty euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses, to be paid into the bank account of the applicant’s representative, Mr Tarakhkalo; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction. Done in English, and notified in writing on 20 September 2022, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Martina Keller Lado Chanturia Deputy Registrar President