2ra-801/19 — partajul averii comune in devalmasie

Dosarul nr. 2ra-801/19

Prima instanță: (Judecătoria Bălți, sediul Central) M. Cojocaru

Instanța de apel: (Curtea de Apel Bălți) D. Stănilă, O. Moraru, D. Corolevschi

Î N C H E I E R E

17 aprilie 2019 mun. Chișinău

Colegiul Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al

Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Buntova Eugenia,

în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Goleac Alexandru

împotriva Eugeniei Buntova cu privire la partajarea averii comune,

împotriva deciziei din 05 decembrie 2018 a Curții de Apel Bălți, prin care s-a

admis apelul declarat de către Goleac Alexandru, s-a casat integral hotărârea din 30

martie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Central și s-a emis o nouă hotărâre,

c o n s t a t ă :

La 30 ianuarie 2015, Goleac Alexandru a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Eugeniei Buntova cu privire la partajarea averii comune.

În motivarea acțiunii, Goleac Alexandru a menționat că începând cu anul 2000,

împreună cu pârâta Buntova Eugenia, au dus gospodărie comună în apartamentul nr.

8 situat pe str. N. Iorga 20 A municipiul Bălți.

A relatat că în perioada concubinajului, au procurat diferite bunuri.

A specificat că din anul 2013 nu mai duc gospodărie comună, iar pârâta î-i

creează impedimente în posibilitatea de a se folosi de bunurile comune, a tăinuit

bunurile, locul de aflare a acestora nefiind cunoscut.

A solicitat reclamantul Goleac Alexandru, inclusiv prin cererea de concretizare,

recunoașterea proprietății comune a bunurilor în sumă totală de 142 400 lei,

restituirea în natură a bunurilor personale – binoclu maritim la prețul de 1

800 lei, 3 tablouri artistice la prețul de 1 000 lei fiecare și 2 samovare la prețul de

1 000 lei fiecare, încasarea costului averii în sumă de 93 400 lei, inclusiv suma

îmbunătățirii bunului imobil – apartamentul nr. 8 situat pe str. N. Iorga 20 A

municipiul Bălți.

Prin hotărârea din 30 martie 2018 a Judecătoriei Bălți, sediul Central, s-a respins

cererea de chemare în judecată depusă de Goleac Alexandru.

1

Prin decizia din 05 decembrie 2018 a Curții de Apel Bălți, s-a admis apelul

declarat de către Goleac Alexandru, s-a casat integral hotărârea din 30 martie 2018 a

Judecătoriei Bălți, sediul Central și s-a emis o nouă hotărâre, prin care:

S-a admis cererea de chemare în judecată depusă de Goleac Alexandru.

S-au recunoscut bunurile estimate în valoare bănească la suma totală de 142 400

lei proprietate comună a lui Goleac Alexandru și Buntova Eugenia, cu stabilirea

fiecăruia cîte ½ cotă-parte din valoarea acestora.

S-a încasat de la Buntova Eugenia în beneficiul lui Goleac Alexandru suma de

86 600 lei în contul restituirii părții valorii estimative în valoare bănească care revine

lui Goleac Alexandru din valoarea totală a bunurilor recunoscute proprietate comună

a părților.

S-a obligat Buntova Eugenia să-i restituie în natură lui Goleac Alexandru

bunurile personale - binoclu maritim la prețul de 1 800 lei, 3 tablouri artistice la

prețul de 1 000 lei fiecare și 2 samovare la prețul de 1 000 lei fiecare.

S-a încasat de la Buntova Eugenia în beneficiul lui Goleac Alexandru suma de

3 875,50 de lei în contul restituirii taxei de stat achitate la depunerea cererii de

chemare în judecată și a cererii de apel.

Pentru a decide astfel, instanța de apel cu referire la circumstanțele cauzei a

reținut că în speța dată, obiectul acțiunii are la bază dreptul de proprietate comună a

concubinilor, cu încasarea contravalorii bunurilor care nu pot fi supuse partajării,

circumstanță ignorată de către instanța de fond.

La fel, instanța de apel a concluzionat că aportul material considerabil al lui

Goleac Alexandru la procurarea bunurilor comune a fost demonstrat prin prezentarea

probelor și anume faptul că a lucrat pe o navă maritimă în Federația Rusă în perioada

anilor 2000-2011, iar veniturile sale se probează prin extrasele din conturile bancare,

la care i se transfera salariul.

De asemenea, instanța de apel a stabilit că Goleac Alexandru a prezentat

instanței nu numai probe de conviețuire comună în același apartament, dar și probe că

a lucrat în raioanele nordice ale Federației Ruse, având un salariu destul de mare și pe

întreaga perioadă de conviețuire a asigurat-o material pe Buntova Eugenia, veniturile

care erau minime.

Astfel, instanța de apel a reținut că în apartamentul în care locuiau părțile s-au

efectuat lucrări de reparație în sumă de 49 300 lei, precum și au fost procurate bunuri

în sumă de 142 400 lei.

La 12 februarie 2019, Buntova Eugenia a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei instanței

de apel cu menținerea hotărârii primei instanțe.

Recurenta Buntova Eugenia, în motivarea recursului a invocat că instanța de

apel la examinarea cauzei nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată, precum și

faptul că a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată.

A relatat recurenta că proprietatea comună a persoanelor ce se află în relații de

concubinaj este supusă regimului juridic al proprietății pe cote-părți și a regulilor

societății civile proporțional aportului adus de către fiecare din ei.

A menționat că declarațiile martorilor puse la baza deciziei instanței de apel sunt

irelevante, or faptele invocate în cererea de chemare în judecată nu pot fi probate prin

alte mijloace de probă, cu atât mai mult prin declarațiile martorilor, care sunt rude și

2

prieteni ai lui Goleac Alexandru.

A invocat că astfel, declarațiile martorilor nu puteau fi puse la baza unei decizii

judecătorești.

A menționat recurenta că decizia instanței de apel este afectată de o incertitudine

referitor la calculele efectuate de instanță și admise spre încasare în beneficiul

intimatului, astfel decizia în acest sens este una nemotivată.

La 13 aprilie 2019, Goleac Alexandru a depus referință la recursul declarat de

Buntova Eugenia, prin care a solicitat să fie considerat ca inadmisibil.

Cu referire la termenul de declarare a recursului, instanța de recurs

menționează că, Curtea de Apel Bălți a emis dispozitivul deciziei la 05 decembrie

2018, însă date referitor la recepționarea de către părți a deciziei motivate, la

materialele cauzei lipsesc.

În conformitate cu art. 434 Codul de procedură civilă, recursul se declară în

termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu

prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi restabilit.

Recursul a fost declarat la 12 februarie 2019, respectiv se consideră depus în

termenul prevăzut de art.434 din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 439 alin. (2) și (3) Codul de procedură civilă, după

parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea despre

necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data primirii

acesteia. Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit în

conformitate cu alin. (2).

Examinînd temeiurile recursului completul Colegiului Civil, Comercial și de

Contencios Administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4)

Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Instanța de recurs reține, că examinarea admisibilității recursului presupune

verificarea conformității temeiurilor invocate în cererea de recurs cu temeiurile

prevăzute în art. 432 din Codul de procedură civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării pricinii, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, relatarea situației nu

constituie un temei de casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform

secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și

procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ

al Curții Supreme de Justiție reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei

3

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) Codul de procedură civilă, instanța de recurs poate

interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural și anume dacă se invocă

că instanța de apel a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând în mod flagrant

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudența sa

constantă statuează că, dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări

implicit admise (Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva

Bulgariei (MC), pct. 230). Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a

unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului,

care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața

instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor

respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național

și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem (a se vedea Botten v.

Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p. 141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt

pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) Codul de procedură civilă, în cazul în care se

constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3

judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu

conține nici o referire cu privire la fondul recursului.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, recursul declarat de Buntova Eugenia, nu

se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de

procedură civilă și, drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) Codul de procedură

civilă, completul Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e :

Se declară inadmisibil recursul înaintat de Buntova Eugenia.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu

judecătorii Svetlana Filincova

Dumitru Mardari

4