2rac-153/19 — încasarea datoriei ș.a.

2rac-153/19 — încasarea datoriei ș.a. (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 2rac-153/19

prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani (Violeta Chisilița)

instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Iulia Cimpoi, Aliona Danilov, Ion Secrieru)

ÎNCHEIERE

10 aprilie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componență:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Mariana Pitic

examinând admisibilitatea recursului declarat de societatea pe acțiuni

„MAIB-Leasing”,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

societatea pe acțiuni „MAIB-Leasing” împotriva societății cu răspundere limitată

„Iustin Construct” și societății cu răspundere limitată „Bristar Grup” cu privire la

încasarea datoriei, obligarea achitării ratelor de leasing înainte de termen și

compensarea cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins apelul declarat de banca comercială „Moldova-Agroindbank” societate

pe acțiuni și s-a menținut hotărârea din 14 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău,

sediul Buiucani, prin care s-a admis parțial acțiunea depusă de banca comercială

„Moldova-Agroindbank” societate pe acțiuni,

constată:

La 14 septembrie 2016, societatea pe acțiuni „MAIB-Leasing” (în continuare

SA „MAIB-Leasing”) a depus cerere de chemare în judecată împotriva societății

cu răspundere limitată „Iustin Construct” (în continuare SRL „Iustin Construct”)

și societății cu răspundere limitată „Bristar Grup” (în continuare SRL „Bristar

Grup”) cu privire la încasarea datoriei, obligarea achitării ratelor de leasing înainte

de termen și compensarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii a invocat că, la 05 octombrie 2012, între SA „MAIB-

Leasing” și SRL „Iustin Construct” a fost încheiat contractul de leasing financiar

nr. FL1-2473, obiect al căruia îl constituie camionul de model xxxxx și

semiremorca de model xxxxx.

La aceiași dată, între aceleași părți, a fost semnat contractul de leasing

financiar nr. FL1-2474 obiect al căruia îl constituie camionul de xxxxx și

semiremorca de model xxxxx.

La fel, reclamantul a relevat că valoarea de intrare a bunurilor conform

contractelor menționate este de 2 010 000 de lei, iar prețul total, inclusiv ratele de

leasing și plățile de asigurare a bunurilor este de 2 864 498,40 de lei.

Astfel, SRL „Iustin Construct” și-a asumat obligația să achite ratele de leasing

conform graficului, în termen de 60 luni, până la 30 septembrie 2017.

1

Totodată, la 05 octombrie 2012, conform actelor de predare-primire nr. 1 și

nr. 2, SA „MAIB-Leasing” a transmis camioanele și semiremorcile menționate

supra în posesia și folosința SRL „Iustin Construct”.

Totodată, în scopul garantării executării obligațiilor contractuale, la 19 martie

2014, între SA „MAIB-Leasing”, SRL „Iustin Construct” și SRL „Bristar Grup” au

fost încheiate contractele de fidejusiune nr. FL1-2473G1 și nr. FL1-2474G1, prin

care SRL „Bristar Grup” s-a obligat să răspundă în mod solidar cu debitorul în

vederea executării integrală a obligațiilor contractuale.

Sub acest aspect, reclamantul a evocat că SRL „Iustin Construct” nu și-a

onorat obligațiunile contractuale și nu a efectuat nici o plată în vederea achitării

ratelor de leasing, astfel încât în perioadele 30 noiembrie 2012 – 28 februarie 2013,

30 aprilie 2013 – 28 februarie 2014, 30 aprilie 2014 – 31 ianuarie 2015, 31

ianuarie 2015 – 29 septembrie 2015, 29 septembrie 2015 – 20 mai 2016 și din 20

mai 2016 până în prezent, nu a efectuat nici o plată în vederea achitării ratelor de

leasing, fapt care servește temei de solicita achitarea integrală a ratelor de leasing.

În acest sens, reclamantul a menționat că potrivit actelor de verificare din 17

august 2016, în rezultatul neexecutării obligațiilor contractuale, SRL „Iustin

Construct” a acumulat o datorie curentă în sumă de 501 835,37 de lei, dintre care

250 628,60 de lei conform contractului de leasing financiar FL1-2473 și

251 206,77 de lei conform contractului de leasing financiar nr. FL1-2474.

Din suma totală a datoriei curente de 501 835,37 de lei, 600 de lei constituie

cheltuielile recuperabile pentru evaluarea apartamentului xxxxx care i-a fost

transmis de către SRL „Bristar Grup” în contul stingerii datoriei curente a SRL

„Iustin Construct”.

Conform actelor de verificare din 17 august 2016, datoria pe termen lung a

SRL „Iustin Construct”, în baza contractelor de leasing constituie 485 295,48 de

lei.

Astfel, având în vedere că SRL „Iustin Construct” nu a achitat plățile de

leasing mai mult de trei luni, SA „MAIB-Leasing” s-a adresat pârâților cu cerere

prealabilă, prin care a solicitat achitarea integrală a datoriei curentă și a ratelor de

leasing, în termen de 10 zile, însă, deși reclamațiile au fost recepționate, debitorii

nu au stins datoria.

În această ordine de idei, reclamantul SA „MAIB-Leasing” a solicitat

admiterea acțiunii și încasarea în mod solidar din contul SRL „Iustin Construct” și

SRL „Bristar Grup” în beneficiul său a datoriei curente în sumă de 501 835,37 de

lei; a sumei de 485 295,48 de lei cu titlu de achitare integrală înainte de termen a

ratelor de leasing; și a sumei de 29 613,92 de lei cu titlu de compensarea a taxei de

stat.

La 05 aprilie 2017, SA „MAIB-Leasing” a depus cerere de concretizare a

cuantumului pretențiilor (vol. I, f.d. 132-133).

În motivarea cererii de concretizare, reclamantul a menționat că în suma

ratelor de leasing de 485 295,48 de lei a fost inclusă cota-parte din valoarea de

intrare a bunului care nu a ajuns la scadență. Astfel prin cererea inițială nu a fost

solicitată încasarea dobânzii de leasing până la sfârșitul perioadei de leasing.

Deopotrivă, având în vedere că prin cererea inițială nu a fost solicitată

revendicarea camioanelor și semiremorcilor, reclamanta a considerat că este în

drept să solicite achitarea dobânzii de leasing până la sfârșitul perioadei de leasing.

Dealtfel, în actele de verificare din 17 august 2016 a fost calculată dobânda de

leasing doar până la 30 iulie 2016. Astfel, pentru perioada 01 august 2016 – 30

septembrie 2017 pârâții sunt obligați să achite dobânda de leasing în sumă de

58 802,56 de lei.

2

În această ordine de idei, reclamantul SA „MAIB-Leasing” a solicitat

admiterea acțiunii și încasarea în mod solidar din contul SRL „Iustin Construct” și

SRL „Bristar Grup” în beneficiul său a datoriei în sumă de 687 130,85 de lei, a

dobânzii de leasing până la sfârșitul perioadei de leasing în sumă de 58 802,56 de

lei și compensarea cheltuielilor de judecată.

La 15 august 2017, reclamantul SA „MAIB-Leasing” a depus cerere de

concretizare a cuantumului pretențiilor din acțiune (vol. I, f.d. 200-202).

În motivarea cererii de concretizare, reclamantul a menționat că, potrivit

actului de verificare din 17 august 2016 suma datoriei scadente la contractul

nr. FL1-2473 constituie 250 628,60 de lei, care este formată din: 212 618,47 de lei

– rata de leasing, 33 201,13 lei – dobânda neachitată în termen, 4 500 de lei

amendă; 300 de lei servicii juridice; și suma datoriei pe termen lung 270 026,16

lei, formată din 242 647,92 de lei – cota parte din valoarea de intrare a bunului,

27 378,24 de lei – dobânda de leasing până la sfârșitul perioadei contractului.

Astfel, datorită faptului că la momentul solicitării sumei de 4 500 de lei acesta

era prescrisă, cuantumul pretențiilor urmează a fi micșorat în această parte.

Totodată, deoarece calculul dobânzii de întârziere a fost efectuat cu derogare

de la dispozițiile articolului 619 din Codul civil, reclamantul a indicat că și

cuantumul pretențiilor în această parte urmează a fi micșorat la 44 600,30 de lei.

Datorită faptului că dobânda de neachitare în termen a fost calculată numai

până la 18 august 2016, dobânda neachitată pentru perioada 16 august2016 – 29

decembrie 2016 în cuantum de 0,1 % din suma de 160 022,59 de lei reprezintă

21 603,05 lei, deoarece la 30 decembrie 2016, pârâții au transferat suma de

150 000 de lei în contul stingerii datoriei.

Respectiv, din suma de 150 000 de lei transferați de pârâți, a fost închisă suma

de 74 198,93 de lei, care reprezintă dobânda de leasing, iar restul sumei de

75 801,07 lei a fost repartizată la încheierea datoriei la cota valorică a bunului.

Prin urmare, la 30 decembrie 2016, suma datoriei la rata de leasing fără

dobândă de leasing constituia suma de 84 221,52 de lei. Totodată, la această sumă,

urmează a se calcula dobândă de neachitare în termen pentru perioada 30

decembrie 2016 – 04 septembrie 2017 (249 de zile) ce constituie 20 791,16 lei.

Succesiv, reclamantul a invocat că, în actul de verificare a fost introdusă

asigurarea în mărime de 13 456,95 de lei, însă de fapt această sumă nu a fost

transferată către asigurator, iar drept urmare cuantumul pretențiilor urmează a fi

micșorat cu 13 456,95 de lei.

Astfel, datoria conform contractului nr. FL1-2473 constituie în total suma

350 671,72 de lei, care este formată din datoria scadentă în sumă de 80 645,56 de

lei și datoria pe termen lung în sumă de 270 026,16 lei.

Referitor la contractul nr. FL1-2474, reclamantul a evocat că, în conformitate

cu actul de verificare din 17 august 2016, suma datoriei scadente constituie

251 206,77 de lei, care este formată din: 213 066,94 lei rata de leasing; 33 339,83

de lei dobânda neachitată în termen; 4 500 de lei amendă; 300 de lei servicii

juridice; și suma datoriei pe termen lung de 270 026,16 lei, care este formată din

242 647,92 de lei cota-parte din valoarea de intrare a bunului, 27 378,24 de lei

dobânda de leasing până la sfârșitul perioadei contractului.

Succesiv, reclamantul a invocat că, datorită faptului că la momentul solicitării

sumei de 4 500 de lei acesta era prescrisă, cuantumul pretențiilor urmează a fi

micșorat, în această parte.

Totodată, având în vedere că dobânda de întârziere a fost calculată cu

derogare de la dispozițiile articolului 619 din Codul civil, cuantumul pretențiilor în

această parte urmează a fi micșorat la 44 998,52 de lei.

3

Dealtfel, datorită faptului că dobânda de neachitare în termen a fost calculată

până la 18 august 2016, dobânda neachitată pentru perioada 16 august 2016 – 29

decembrie 2016 în cuantum de 0,1 % din suma de 160 471,06 lei, constituie de

facto 21 663,60 de lei, ținând cont și de faptul că, la 30 decembrie 2016, pârâții au

transferat suma de 150 000 de lei în contul stingerii datoriei.

Astfel, din contul sumei de 150 000 de lei transferați de pârâți a fost închisă

suma de 74 259,48 de lei care reprezintă dobânda de leasing, iar restul sumei

de75 740,52 de lei fiind repartizată la încheierea datoriei la cota valorică a bunului.

Prin urmare, la 30 decembrie 2016, datoria la rata de leasing fără dobândă de

leasing constituia 84 730,54 de lei. Totodată, la suma dată urmează a fi calculată

dobânda de neachitare în termen pentru perioada 30 decembrie 2016 – 04

septembrie 2017 (249 de zile) ce constituie suma de 21 097,90 de lei.

La fel, datorită faptului că în actul de verificare a fost introdusă asigurarea în

mărime de 13 456,95 de lei, însă de fapt aceasta nu a fost transferată către

asigurator, cuantumul pretențiilor urmează a fi micșorat cu 13 456,95 de lei.

Astfel, datoria totală conform contractului nr. FL1-2474 constituie 351 038,96

de lei, care este formată din datoria scadentă în sumă de 81 012,80 de lei și datoria

pe termen lung este de 270 026,16 lei.

În această ordie de idei, reclamantul SA „MAIB-Leasing” a solicitat

admiterea acțiunii și încasarea în mod solidar din contul SRL „Iustin Construct” și

SRL „Bristar Grup” în beneficiul său a datoriei în sumă de 701 710 lei și a sumei

de 30 051,32 de lei cu titlu de compensare a cheltuielilor de judecată.

La 04 decembrie 2017, SA „MAIB-Leasing” a depus cerere de concretizare a

acțiunii (vol. II, f.d. 15-16).

În motivarea acțiunii concretizate reclamantul a menționat că, la 30

septembrie 2017, data expirării termenului contractului, datoria SRL „Iustin

Construct” și SRL „Bristar Grup” conform contractului FL1-2473 constituia

394 356,21 de lei, fiind formată din 318 832,13 lei rata de leasing restantă;

12 920,75 de lei dobândă de leasing; 62 303,33 de lei dobândă de neachitare în

termen; 300 de lei servicii juridice recuperabile.

Totodată, la 30 septembrie 2017, data expirării termenului contractului FL1-

2474, datoria SRL „Iustin Construct” și SRL „Bristar Grup” la acesta constituia

394 438,46 de lei, fiind formată din 319 132,43 de lei rata de leasing restantă,

12 920,45 de lei dobândă de leasing; și 62 385,58 de lei dobândă de neachitare în

termen.

Concomitent, reclamantul a relevat că, în rezultatul emiterii încheierii de

asigurare a acțiunii, au fost suportate cheltuieli de executare în sumă de 2 159 de

lei, care urmează a fi compensate din contul debitorilor.

În această ordine de idei reclamantul SA „MAIB-Leasing” a solicitat

admiterea acțiunii și încasarea în mod solidar din contul SRL „Iustin Construct” și

SRL „Bristar Grup” în beneficiul său a datoriei în sumă de 788 794,67 de lei, a

sumei de 32 663,84 de lei cu titlu de compensare a taxei de stat achitată la

depunerea acțiunii și a sumei de 2 159 de lei cu titlu de compensare a cheltuielilor

de executare.

Prin hotărârea din 14 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

s-a admis parțial acțiunea depusă de SA „MAIB-Leasing”, s-a încasat în mod

solidar din contul SRL „Iustin Construct” și SRL „Bristar Grup” în beneficiul

SA „MAIB-Leasing” datoria în mărime de 370 592,98 de lei, cheltuieli de

executare în sumă de 2 159 de lei, cheltuieli de judecată pentru achitarea taxei de

stat în mărime de 11 117,79 de lei, iar în rest acțiunea s-a respins (vol. I, f.d. 101,

110-118).

4

Prin decizia din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

apelul declarat de SA „MAIB-Leasing” și s-a menținut hotărârea din 14 februarie

2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani (vol. II, f.d. 167, 168-180).

Prima instanță și instanța de apel și-au argumentat concluziile prin faptul că,

din documentele de plată prin care au fost efectuate plăți pentru achitarea ratelor de

leasing rezultă cert că, la efectuarea plăților, debitorii au indicat destinația acestora

„plata pentru leasing” (vol. I, f.d. 124, 125, 168-171). Prin urmare, odată ce

destinația plății a fost indicată de debitor, iar datoria pentru ratele de leasing

reprezintă creanța cea mai împovărătoare, din sumele achitate urmau a fi stinse

prioritar plățile de leasing.

Respectiv, datoria SRL „Iustin Construct” la ratele de leasing financiar

constituie 271 734,90 de lei, dintre care 135 867,45 de lei conform contractului de

leasing financiar nr. FL 1-2473 din 05 octombrie 2012și 135 867,45 de lei conform

contractului de leasing financiar nr. FL 1-2474 din 05 octombrie 2012.

Subsecvent, instanțele inferioare au notat că reprezentantul pârâtului

SRL „Bristar Grup” a invocat tardivitatea pretenției de încasare a dobânzii de

întârziere.

Sub acest aspect s-a reținut că, termenul de prescripție pentru depunerea unei

cereri în instanța de judecată în vederea încasării dobânzilor de întârziere, urmează

a fi calculat începând cu data la care obligația asumată de părți a devenit scadentă.

În acest sens s-a reținut că reclamantul a solicitat încasarea dobânzii de

întârziere aferentă plăților de răscumpărare începând cu 30 octombrie 2012,

cererea de chemare în judecată, însă, a fost depusă la 14 septembrie 2016. Astfel,

această circumstanță denotă omiterea termenului de prescripție pentru revendicarea

plăților calculate pe o perioadă ce depășește 3 ani până la înaintarea acțiunii în

instanța de judecată.

La 21 ianuarie 2019, SA „MAIB-Leasing” a declarat recurs împotriva deciziei

din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău (vol. II, f.d. 185-187 recto-verso).

În motivarea recursului a invocat că instanța de apel nu a aplicat legea care

trebuia să fie aplicată, a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată și a interpretat

în mod eronat legea, în special prevederile articolului 586 alin. (4) din Codul civil.

La fel, recurentul a opinat că, la judecarea cauzei, Curtea de Apel Chișinău nu

a ținut cont de prevederile pct.1.4.1. ale contractelor de leasing nr. FL1-2473 și

FL1-2474 din 05 octombrie 2012; prevederile pct. 12.1 din Hotărârea Plenului

Curții Supreme de Justiție nr. 7 din 17 noiembrie 2014 cu privire la examinarea de

către instanțele judecătorești a litigiilor izvorâte din raporturile de leasing financiar.

Or, la pronunțarea hotărârii judecătorești, instanța de apel a aplicat

neîntemeiat articolul 586 alin. (1) din Codul civil în favoarea pârâților/intimați,

deoarece debitorul datorează o singură sumă din care rezultă accesoriile (dobânzi,

penalități sau alte obligații de plată) și nu mai multe prestații similare.

Astfel, și dobânda de întârziere solicitată a devenit scadentă pe ambele

contracte la 30 decembrie 2016, fapt confirmat prin calculele desfășurate a

datoriilor conform situației din 30 septembrie 2017, prezentate instanței de fond la

04 decembrie 2017.

Prin urmare, dobânda de neachitare în termen pentru perioadele anterioare (30

octombrie 2012 – 31 august 2013) a fost închisă din contul plăților efectuate de

către debitor pe parcursul derulării contractelor, anume conform clauzei priorității

plăților.

Astfel, instanța de apel eronat a considerat justificat și întemeiat calculul

dobânzilor de întârziere prezentat de pârâtul SRL „Bristar Grup”, conform căruia

5

valoarea totală a dobânzii de întârziere pentru ambele contracte constituie

98 858,08 lei. Or, Curtea de Apel Chișinău și-a argumentat soluția de a considera

corect calculul dobânzii prezentat de SRL „Bristar Grup” din simplul motiv că

reclamantul ar fi prezentat un calcul prescris.

În opinia recurentului, calculul dobânzii de întârziere care l-a prezentat

instanței de judecată nu este prescris, deoarece dobânda a devenit scadentă pe

ambele contracte la 30 decembrie 2016.

În această ordine de idei, recurentul SA „MAIB-Leasing” a solicitat admiterea

recursului; casarea integrală a deciziei din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel

Chișinău și a hotărârii din 14 februarie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Buiucani, cu pronunțarea unei hotărâri noi prin care să fie admisă integral

acțiunea depusă de SA „MAIB-Leasing” și compensarea cheltuielilor de judecată

suportate pentru judecarea cauzei în ordine de apel și recurs.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile,

completul de admisibilitate al Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil,

din motivele ce succed.

În conformitate cu articolul 440 alin.(1) din Codul de procedură civilă, în

cazul în care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art.433,

completul din 3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată

irevocabilă, asupra inadmisibilității recursului. Încheierea se emite conform

prevederilor art. 270 și nu conține nicio referire cu privire la fondul recursului.

Completul de admisibilitate al instanței de recurs subliniază că, un stat care

dispune de instanțe de recurs are obligația să se asigure că justițiabilii săi se

bucură de principiile unui proces echitabil prevăzute la articolul 6 § 1 din

Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (a

se vedea cauza Lebedinschi vs Republica Moldova, 16 septembrie 2015, § 32;

cauza Sultan vs Republica Moldova, 5 iunie 2018, § 24).

În aceste condiții, procedura de admisibilitate a cererii de recurs va fi

efectuată și analizată prin prisma articolului precitat, care cuprinde, în mod

particular, dreptul de acces la justiție și dreptul de a fi auzit.

Cu privire la primul aspect, instanța de recurs observă că dreptul de acces la

un tribunal poate fi limitat, inclusiv în cazul admisibilității contestațiilor înaintate

prin intermediul căilor de atac, pentru că prin însăși natura sa, recursul trebuie

reglementat de către stat, care se bucură în această privință de o anumită marjă de

apreciere.

În acest sens, criteriile pentru autorizarea unei cereri introduse pe o cale de

atac extraordinară pot fi mai stricte decât condițiile instituite pentru o cale de atac

ordinară (a se vedea, inter alia, cauzele Marc Brauer vs Germania, 1 septembrie

2016, § 34; Miessen vs Belgia, 16 octombrie 2016, § 64; Samardžić vs Croația,

20 iulie 2017, § 28; Zubac vs Croația (Marea Cameră), 5 aprilie 2018, § 82).

Așadar, prin prisma articolului 433 din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate verifică dacă actul judecătoresc de dispoziție recurat poate

constitui obiectul recursului, dacă cererea dedusă judecății este formulată de

persoana îndreptățită, dacă aceasta nu a fost depusă în mod repetat și dacă a fost

declarată în termen.

Prin urmare, obiectul prezentei cereri se referă la decizia din 23 octombrie

2018 a Curții de Apel Chișinău, care intră în categoria de acte specificate în

articolul 429 alin. (1) din Codul de procedură civilă.

6

Succesiv, completul de admisibilitate notează că, în cazul în care, dreptul de

acces la justiție este limitat fie de lege, fie de fapte, instanțele naționale trebuie să

verifice dacă aceste restricții au redus esența dreptului și, în special, dacă ele

urmăresc un scop legitim și dacă există o legătură rezonabilă de proporționalitate

între mijloacele utilizate și scopul care trebuie îndeplinit (a se vedea cauzele

Levages Prestations Servicii vs Franța, 25 octombrie 1996, § 40; Tricard vs

Franta, 10 iulie 2001, §§ 29, 33; Freitag vs Germania, 19 iulie 2007, § 37; Marc

Brauer, 1 septembrie 2016, § 34).

Articolul 434 din Codul de procedură civilă prescrie că, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

În conformitate cu art. 111 alin. (3) din Codul de procedură civilă, termenul

de procedură stabilit în ani, luni sau zile începe să curgă în ziua imediat următoare

datei calendaristice stabilite, datei comunicării actului de procedură sau producerii

evenimentului ori momentului care a condiționat începutul lui.

Normele procedurale referitoare la termenele pentru căile de atac sunt,

înafara oricărui dubiu, menite să asigure buna administrare a justiției și

respectarea, în special, a principiului securității juridice. Persoanele vizate trebuie

să se aștepte ca aceste reguli să fie aplicate (a se vedea cauzele Tricard vs Franta,

10 iulie 2001, § 29; Nicolae Popa vs România, 9 decembrie 2014, § 16; Tence vs

Slovenia, 31 mai 2016, § 31). Mai mult, CtEDO a statuat că, în cazul în care

termenul pentru o cale de atac ordinară este prelungit după o perioadă

considerabilă de timp, o astfel de decizie poate încălca principiul securității

juridice (a se vedea cauzele Ponomaryov vs Ucraina, 3aprilie 2008, § 41;

Ustimenko vs Ucraina, 20 octombrie 2015, § 47).

Astfel, completul de admisibilitate opinează că, în speță, calea de atac în

ordine de recurs a fost demarată în interiorul termenului legal, deoarece din

materialele cauzei nu poate fi stabilită data când decizia din 23 octombrie 2018 a

Curții de Apel Chișinău a fost comunicată SA „MAIB-Leasing”, iar drept

consecință nu poate fi stabilit momentul când începe să curgă termenul de

exercitare a dreptului de a ataca hotărârea judecătorească.

Succesiv, completul de admisibilitate evocă faptul că, în conformitate cu

articolul 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces

sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept

procedural.

(2) Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate

eronat în cazul în care instanța judecătorească:

a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată;

b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată;

b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională;

c) a interpretat în mod eronat legea;

d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.

(3) Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau

aplicate eronat în cazul în care:

a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la

judecarea ei;

7

b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a

comunicat locul, data și ora ședinței de judecată;

c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare

a procesului;

d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost

implicate în proces;

e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată;

f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.

(4) Săvârșirea altor încălcări decît cele indicate la alin. (3) constituie temei

de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi

putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs

consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară,

sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

(5) Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță

din oficiu.

Conform articolului 433 din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se

consideră inadmisibilă în cazul în care:

a) recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3)

și (4);

a1) recursul este depus împotriva unui act ce nu se supune recursului, cu

excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5);

b) recursul este depus cu omiterea termenului de declarare prevăzut la art.

434;

c) persoana care a înaintat recursul nu este în drept să-l declare;

d) recursul se depune în mod repetat după ce a fost examinat.

In concreto motivelor inserate în cererea de recurs, completul de

admisibilitate le apreciază ca fiind lipsite de substanță și care nu pot fi acceptate.

Or, conform prevederilor art. 437 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură civilă,

cererea de recurs trebuie să fie dactilografiată și trebuie să cuprindă esența și

temeiurile recursului, argumentul ilegalității deciziei atacate, solicitările

recurentului, propunerile respective.

Analizând cuprinsul cererii de recurs depuse de SA „MAIB-Leasing”

completul de admisibilitate evocă faptul că argumentele invocate în recurs, în

esența lor, sunt similare alegațiilor inserate în cererea de apel (vol. II, f.d. 129-

133). Astfel se deduce că cererea de recurs de facto este o transpunere a motivelor

din cererea de apel, iar drept consecință argumentele conținute în aceasta nu pot fi

reținute de către completul de admisibilitate a instanței de recurs, deoarece recursul

împotriva deciziei instanței de apel este o cale de atac de drept, vizând în

exclusivitate legalitatea actului de dispoziție contestat.

La acest capitol, instanța de recurs atestă că recurentul nu a evidențiat în

cererea de recurs formulată memoriul ilegalității și netemeiniciei deciziei recurate,

limitându-se doar la reiterarea unor circumstanțe care au fost supuse examinării în

ordine de apel.

Sub acest aspect urmează a se evidenția faptul că, nu este suficientă simpla

expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului

cu indicarea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază, precum și dezvoltarea

lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul

8

de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din

punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată. Aderent,

recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, condiția legală a

dezvoltării motivelor de recurs implicând determinarea greșelilor anume imputate

instanței de apel, o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și

indicarea probelor pe care se bazează.

Astfel, este de menționat că dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o

motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care,

circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a învedera

nelegalitatea hotărârii.

În această ordine de idei, instanța de recurs constată că, argumentele invocate

în cererea de recurs, după esența lor, pot fi încadrate în temeiurile aplicabile doar

procedurii de apel și nu se regăsesc în articolul 432 din Codul de procedură civilă,

aplicabil recursului. Ba mai mult ca atât, acestea au fost deja supuse examinării și

aprecierii de către instanța de apel prin prisma articolului 130 din Codul de

procedură civilă, fiindu-le oferite concluziile de rigoare și, prin urmare, nu

urmează a fi reiterate în ordine de recurs.

Dealtfel, completul de admisibilitate nu poate accepta argumentul precum că

instanța de apel nu a ținut cont de prevederile pct. 12.1 din Hotărârea Plenului

Curții Supreme de Justiție nr. 7 din 17 noiembrie 2014 cu privire la examinarea de

către instanțele judecătorești a litigiilor izvorâte din raporturile de leasing financiar.

Or, recomandările Curții Supreme de Justiție și hotărârile Plenului Curții Supreme

de Justiție reprezintă evaluări ale practicii judiciare existente și aserțiuni cu privire

la modul de punere în aplicare a legii, având caracter consultativ și nu pot constitui

baza formală a hotărârilor judecătorești, pentru că nu sunt izvor oficial de drept, iar

practica națională pe asemenea categorii de litigii invocate în cererea de recurs este

diferită de respectiva cauză.

Ipotezele relevate certifică în mod clar caracterul lipsit de substanță al

recursului declarat, deoarece SA „MAIB-Leasing” nu a invocat niciun argument

plauzibil în vederea justificării ilegalității deciziei instanței de apel. Astfel, se

evidențiază caracterul declarativ al recursului, deoarece este lipsit de conținut și

desprinde simplul fapt al dezacordului recurentului cu soluția dată de instanțele

inferioare, precum și lipsa temeiurilor legale de declarare a recursului.

În acest sens, completul reamintește că în jurisprudența sa, Curtea

Europeană a precizat că dreptul de a fi auzit în combinație cu dreptul la un recurs

efectiv sunt în primul rând chestiuni de reglementare în dreptul intern și este în

principiu, competența instanțelor să evalueze motivele de admisibilitate a unei

cereri de acest tip (Doorson împotriva Olandei, 26 martie 1996, §67). La acest

capitol instanță de recurs reține că recursul declarat de Miroslava Luchiancicova,

reprezentată de avocatul Petru Răileanu nu s-a bazat exclusiv pe chestiuni de

drept, ce ar cuprinde încălcări esențiale sau aplicarea eronată a normelor de drept

material sau a normelor de drept procedural, iar ca urmare nu corespunde cerinței

de a fi „efectiv”, fiind lipsit de șanse de succes și nu este capabil să ofere

îndreptarea situației din decizia recurată.

Subsidiar, completul de admisibilitate relevă că, în condițiile din speță,

cererea de recurs a fost depusă după ce SA „MAIB-Leasing”a avut posibilitatea

de a fi auzit de o instanță de fond și de o instanță de apel, fiecare dintre care a

avut deplină jurisdicție (a se vedea mutatis mutandis „Levages Prestations

9

Services” împotriva Franței, cererea nr.21920/93 din 25 octombrie 1996, §48-50).

Prin urmare, instanța de recurs apreciază că recurentului i-a fost asigurat

dreptul de acces la o instanță și dreptul de a fi auzit combinat cu dreptul la un

recurs efectiv. De fapt, în cazul când nu există suspiciuni privind încălcarea

echității procedurii din perspectiva art. 6 §1 din CEDO, rezultă că participanții au

reușit să pună în discuție în fața instanțelor toate observațiile și raționamentele pe

care le considerau necesare în vederea apărării punctului său de vedere (Blücher

împotriva Cehiei, cererea nr.58580/00 din 11 aprilie 2005, §65-67)

Din considerentele menționate și având în vedere faptul, că instanța de apel

a examinat cauza sub toate aspectele, a verificat și a apreciat corect probele

prezentate, a aplicat și interpretat elocvent normele de drept material și

procedural, iar argumentele invocate în recurs nu se încadrează în temeiurile

prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă, completul

de admisibilitate al Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție, în unanimitate, ajunge la concluzia de a considera

recursul declarat de SA „MAIB-Leasing” împotriva deciziei din 23 octombrie

2018 a Curții de Apel Chișinău, în baza articolului 433 lit. a) din Codul de

procedură civilă, ca fiind inadmisibil.

În conformitate cu art. 431 alin. (2), art. 433 lit. a) și art. 440 din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Se consideră inadmisibil recursul declarat de societatea pe acțiuni „MAIB-

Leasing” împotriva deciziei din 23 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău,

adoptată în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

societatea pe acțiuni „MAIB-Leasing” împotriva societății cu răspundere limitată

„Iustin Construct” și societății cu răspundere limitată „Bristar Grup” cu privire la

încasarea datoriei, obligarea achitării ratelor de leasing înainte de termen și

compensarea cheltuielilor de judecată.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Mariana Pitic

10