ÎNAPOI LA REZULTATE Curtea Supremă de Justiție
Sursă originală
CSJ 10.04.2019

3ra-477/19 — apararea dreptului de acces la informatie.

HOTĂRÂRE
10.04.2019
Pe scurt
Instanță
Curtea Supremă de Justiție
Obiect
apararea dreptului de acces la informatie.
Temei legal
temeiurile inadmisibilitatii recursului.
Citează această cauză
3ra-477/19 — apararea dreptului de acces la informatie. (Curtea Supremă de Justiție, 2019)

Dosarul nr. 3ra-477/19

Prima instanță: Judecătoria Strășeni, sediul Central (I. Talmaci)

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (Vl. Clima, E. Palanciuc, A. Malîi)

10 aprilie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Mariana Pitic

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Beglița Simion,

în cauza de contencios administrativ intentată la cererea de chemare în judecată depusă

de către Beglița Simion împotriva Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana cu privire la

apărarea dreptului de acces la informație,

împotriva deciziei din 21 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, prin care s-a

respins recursul declarat de către Beglița Simion și s-a menținut încheierea din 07

noiembrie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central

c o n s t a t ă:

La 30 iulie 2018, Beglița Simion a depus cerere de chemare în judecată împotriva

Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, solicitând obligarea pârâtei să soluționeze cererea

prealabilă nr. 12264 din 22 iunie 2018, prin care a cerut eliberarea informației oficiale

referitoare la cauza civilă nr. 2-750/2012; autentificarea în modul corespunzător a copiei

scrisorii cu privire la expedierea încheierii nr. 2-750/12 din 26 septembrie 2012 în adresa

SA „Introscop”; eliberarea unei adeverințe, certificat sau copia încheierii nr. 2-750/12 din

26 septembrie 2012, cu convocarea unei ședințe de judecată ulterioare, prin care să fie

confirmat faptul că „Încheierea nr. 2-750/12 din 26 septembrie 2012 s-a aflat în incinta

Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana de la 12 octombrie 2012 până la 30 octombrie 2012,

la cererea sa verbală din 12 octombrie 2012 cu privire la autentificarea copiei încheierii

nominalizate, primită sub semnătură în ședința de judecată din 26 septembrie 2012”.

La 30 octombrie 2018, pârâta Judecătoria Chișinău, sediul Centru, în temeiul art. 1861

alin. (1) din Codul de procedură civilă, a depus excepție de tardivitate, prin care a solicitat

respingerea acțiunii lui Beglița Simion ca fiind tardivă.

Prin încheierea din 07 noiembrie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central, s-a

respins acțiunea lui Beglița Simion împotriva Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana cu

privire la apărarea dreptului de acces la informație, ca fiind tardivă.

La 22 noiembrie 2018, Beglița Simion a declarat recurs împotriva încheierii din 07

noiembrie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central.

1

Prin decizia din 21 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins recursul

declarat de către Beglița Simion și s-a menținut încheierea din 07 noiembrie 2018 a

Judecătoriei Strășeni, sediul Central.

Prin încheierea din 28 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, a fost corectată eroarea

materială strecurată în decizia din 21 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău referitor la

anul emiterii acesteia, și anume în loc de sintagma greșită „21 ianuarie 2018” a fost indicată

cea corectă „21 ianuarie 2019”.

La 04 martie 2019, Beglița Simion a declarat recurs împotriva deciziei din 21 ianuarie

2019 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei

respective și a încheierii din 07 noiembrie 2018 a Judecătoriei Strășeni, sediul Central, cu

emiterea unei hotărâri noi de admitere a acțiunii sale.

În susținerea recursului Beglița Simion a invocat ilegalitatea și netemeinicia deciziei

instanței de apel, declarând că Curtea de Apel Chișinău a examinat superficial prezenta

speță, cu interpretarea și aplicarea eronată a normelor de drept material.

La 04 martie 2019, în adresa Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana a fost expediată

copia recursului declarat de către Beglița Simion, cu înștiințarea despre necesitatea

depunerii referinței, însă intimata nu și-a valorificat dreptul procedural respectiv și nu a

depus referință în termenul stabilit.

Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul

Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

consideră că recursul declarat de către Beglița Simion este inadmisibil, din motivele ce

succed.

În debut, Colegiul învederează că, în data de 01 aprilie 2019 a intrat în vigoare Codul

administrativ al Republicii Moldova, aprobat prin Legea nr. 116 din 19 iulie 2018, fapt ce

rezultă din art. 257 alin. (1) al acesteia.

Conform art. 195 din Codul administrativ, procedura acțiunii în contenciosul

administrativ se desfășoară conform prevederilor prezentului cod. Suplimentar se aplică

corespunzător prevederile Codului de procedură civilă, cu excepția art. 169-171.

Potrivit art. 258 alin. (3) din Codul administrativ, procedurile de contencios

administrativ inițiate până la intrarea în vigoare a prezentului cod se vor examina în

continuare, după intrarea în vigoare a prezentului cod, conform prevederilor prezentului

cod. Prin derogare, admisibilitatea unei astfel de acțiuni în contenciosului administrativ se

va face conform prevederilor în vigoare până la intrarea în vigoare a prezentului cod.

Prevederile prezentului aliniat se vor aplica corespunzător pentru procedurile de apel, de

recurs și de contestare cu recurs a încheierilor judecătorești.

Prin urmare, condițiile de admisibilitate a recursurilor declarate împotriva deciziilor

pronunțate de curțile de apel, în calitate de instanțe de apel, cât și hotărârile pronunțate de

curțile de apel, vor fi verificate prin prisma normelor în vigoare până la intrarea in vigoare a

Codului administrativ, și respectiv încă valabile la momentul depunerii cererii de recurs.

Astfel, în conformitate cu art. 433 lit. a1) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul este depus împotriva unui act ce

nu se supune recursului, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 429 alin. (5).

Conform art. 429 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură civilă, nu pot fi atacate cu

recurs deciziile emise de instanța de apel, fără drept de recurs.

Se reține că prin decizia din 21 ianuarie 2019 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins

recursul declarat de către Beglița Simion și s-a menținut încheierea din 07 noiembrie 2018 a

Judecătoriei Strășeni, sediul Central, prin care s-a respins acțiunea lui Beglița Simion

2

împotriva Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana cu privire la apărarea dreptului de acces la

informație, ca fiind tardivă.

Decizia respectivă a devenit irevocabilă din momentul emiterii acesteia.

Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme

de Justiție constată că recurentul Beglița Simion a declarat recurs împotriva deciziei

instanței de apel, care potrivit legii nu se supune recursului.

Or, din conținutul art. 429 alin. (4) lit. c) din Codul de procedură civilă cert, expres și

imperativ rezultă că deciziile emise de instanța de apel, fără drept de recurs, nu pot fi atacate

cu recurs, ceea ce se atestă la cazul speței.

În circumstanțele expuse, instanța de recurs conchide că decizia din 21 ianuarie 2019 a

Curții de Apel Chișinău, nu poate fi supusă recursului, deoarece legislația procesual civilă

în vigoare nu reglementează cale de atac pentru astfel de categorii de decizii.

Prin urmare, cererea de recurs depusă de către Beglița Simion urmează a fi considerată

inadmisibilă, ca fiind depusă împotriva unui act judecătoresc de dispoziție, care potrivit

legii, nu poate fi atacat în ordine de recurs.

Din considerentele menționate și având în vedere faptul că recurentul a declarat recurs

împotriva deciziei instanței de apel irevocabilă din momentul emiterii acesteia, care potrivit

legii nu se supune recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că recursul declarat de către

Beglița Simion urmează a fi considerat ca inadmisibil.

În conformitate cu art. 195 și 258 alin. (3) din Codul administrativ și art. 429 alin. (4)

lit. c), art. 433 lit. a1) și art. 440 din Codul de procedură civilă, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Recursul declarat de către Beglița Simion împotriva deciziei din 21 ianuarie 2019 a

Curții de Apel Chișinău, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Valeriu Doagă

Judecătorii Tamara Chișca-Doneva

Mariana Pitic

3

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CSJ 2020-09-16
0,96
3r-186/20 — accesul la informatie
Dosarul nr. 3r-186/20 Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: Vl.Clima, E.Palanciuc, A.Malîi) D E C I Z I E 16 septembrie 2020 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ al Curţii Supreme de Justiţie, în
CSJ 2019-06-19
0,95
3ra-598/19 — Constatarea încălcării dreptului de acces la informație și repararea prejudiciului moral.
Dosarul nr. 3ra-598/19 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani (D. Dulghieru) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (A. Minciuna, V. Mihaila şi V. Sîrbu) D E C I Z I E 19 iunie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial
CSJ 2023-06-14
0,94
3r-94/23 — anularea actului administrativ
Dosarul nr. 3r-94/23 2-19135330-01-3r-11042023 Prima instanță: Judecătoria Strășeni, sediul Central (jud.: I. Talmaci) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud.: A. Minciuna, V. Negru, E. Palanciuc) D E C I Z I E 14 iunie 2023 mun. Ch
CSJ 2019-06-05
0,94
3ra-712/19 — constatarea încălcării dreptului de acces la informație, obligarea examinării cererii și repararea prejudiciului moral
Dosarul nr. 3ra-712/19 Prima instanţă: Judecătoria Chişinău, sediul Buiucani (jud: V. Chisiliţa) Instanţa de apel: Curtea de Apel Chişinău (jud: A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila) Î N C H E I E R E 5 iunie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil,
CSJ 2019-04-17
0,94
3ra-451/19 — cu privire la constatarea incalcarii dreptului de acces liber la informatie, la solutionarea in termen legal a cererii si compensarea prejudiciului moral
Dosarul nr. 3ra-451/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani – O. Cojocaru Instanţa de apel: Curtea de Apel Chișinău – A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila DECIZIE 17 aprilie 2019 mun. Chişinău Colegiul civil, comercial şi de c
Sursă