3ra-429/19 — cu privire la obligarea acordării repetate a răspunsului obiectiv și imparțial și repararea prejudiciului moral

Dosarul nr. 3ra-429/19

Instanța de fond: Judecătoria Chișinău , sediul Centru – Z. Talpalaru

Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău – V. Clima, E. Palanciuc, A. Malîi

ÎNCHEIERE

27 martie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Mariana Pitic

judecătorii Iurie Bejenaru

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Administrația Națională

a Penitenciarelor,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Simion Mișcoi

împotriva Administrației Naționale a Penitenciarelor cu privire la obligarea acordării

repetate a răspunsului obiectiv și imparțial și repararea prejudiciului moral,

împotriva deciziei din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a admis apelul declarat de către Simion Mișcoi, s-a casat hotărârea din 05 iulie

2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru,

constată:

La 22 martie 2018 Simion Mișcoi a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Departamentului Instituțiilor Penitenciare (actualmente Administrația

Națională a Penitenciarelor) cu privire la obligarea acordării repetate a răspunsului

obiectiv și imparțial și repararea prejudiciului moral în mărime de 1 000 000 lei.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că este succesorul părții vătămate

Cristina Mișcoi, care a decedat în urma unui accident rutier. Vinovat de comiterea

infracțiunii a fost recunoscut Vladislav Topchin, care a fost condamnat în baza

art.264, alin.5 Cod Penal la pedeapsa cu închisoare.

Avînd calitate de reprezentant al părții vătămate la 02 martie 2018 a depus o

cerere la Departamentul Instituțiilor Penitenciare să i se comunice unde își ispășește

pedeapsa Vladislav Topchin. La 13 martie 2018 Departamentul Instituțiilor

Penitenciare i-a comunicat că informația solicitată face parte din categoria datelor

speciale cu caracter personal, refuzând prezentarea informației.

Reclamantul a indicat că din motivul refuzului neîntemeiat al Departamentului

Instituțiilor Penitenciare de a acorda informația solicitată în cererea din 02 martie

2018 i s-a cauzat un prejudiciu moral în sumă de 1 000 000 lei.

Prin încheierea protocolară din 15 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul

Centru s-a substituit Departamentul Instituțiilor Penitenciare cu succesorul în

drepturi Administrația Națională a Penitenciarilor. (f.d.95)

Prin hotărârea din 05 iulie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru s-a

respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată depusă de către Simion

Mișcoi. (f.d.100, 107-110)

1

Pentru a hotărî astfel instanța de fond a concluzionat că informația solicitată de

reclamantul Simion Mișcoi vine în contradicție cu prevederile art.5, alin.(1) al Legii

nr.133 din 08 iulie 2011 privind protecția datelor cu caracter personal, potrivit căruia

prelucrarea datelor cu caracter personal se efectuează cu consimțământul subiectului

datelor cu caracter personal.

Prin decizia din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău s-a admis apelul

declarat de către Simion Mișcoi, s-a casat hotărârea din 05 iulie 2018 a Judecătoriei

Chișinău, sediul Centru și s-a emis o nouă hotărâre de admitere parțială a acțiunii.

S-a obligat Administrația Națională a Penitenciarelor de a da răspuns la cererile

formulate de succesorul victimei Cristina Mișcoi- Simion Mișcoi. S-a încasat din

contul Administrației Naționale a Penitenciarelor în beneficiul lui Simion Mișcoi

prejudiciul moral în mărime de 1 000 lei. În rest, cerințele reparării prejudiciului

moral s-au respins.(f.d. 179, 180-195)

Instanța de apel a constatat că prevederile Legii nr.133 din 08 iulie 2011 cu

privire la protecția datelor cu caracter personal nu sunt incidente la examinarea

cererilor depuse de apelantul Simion Mișcoi, în contextul în care, acesta în cadrul

procesului penal intentat în privința lui Vladislav Topchin de comiterea infracțiunii

prevăzute de art. 264 alin. (5) Cod Penal, a fost recunoscut în calitate de succesor al

victimei Cristina Mișcoi, fapt demonstrat prin sentința nr. 1-702/2015 din 24 mai

accesul la informație stabilește că dreptul persoanei de a avea acces la informații,

inclusiv la informațiile cu caracter personal, nu poate fi îngrădit decât în condițiile

legii și că furnizorul de informații, în conformitate cu competențele care îi revin,

este obligat să asigure informarea activă, corectă și la timp a cetățenilor asupra

chestiunilor de interes public și asupra problemelor de interes personal inclusiv să

garanteze liberul acces la informație. Instanța de apel a reținut că răspunsul acordat

de Administrația Națională a Penitenciarelor lui Simion Mișcoi se referă în mod

abstract doar la lipsa dreptului de a obține asemenea informație, fiind indicată

posibilitatea obținerii informației prin intermediul instanței de judecată. Astfel,

instanța de apel a concluzionat că răspunsul acordat de Administrația Națională a

Penitenciarelor lui Simion Mișcoi nu poate fi apreciat ca un răspuns ce ar

corespunde cu cerințele de acces la informație formulate de Simion Mișcoi, în

calitate de succesor al victimei Cristina Mișcoi, fapt ce denotă încălcarea dreptului

de acces la informație a lui Simion Mișcoi.

La 08 februarie 2019 Administrația Națională a Penitenciarelor a declarat

recurs împotriva deciziei din 12 decembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău,

solicitând admiterea recursului, casarea deciziei, cu menținerea hotărârii din 05 iulie

2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Centru. (f.d.201-205)

În motivarea cererii de recurs recurenta a invocat, că instanța de apel a

interpretat în mod greșit legea și în acest sens a aplicat eronat normele de drept

material, nu a constatat și elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru

soluționarea litigiului, ceea ce a dus la soluționarea greșită a cauzei.

La 26 martie 2019 Simion Mișcoi a depus referință, solicitând ca cererea de

recurs declarată de către Administrația Națională a Penitenciarelor, să fie respinsă și

menținută decizia instanței de apel. (f.d.210-212)

În conformitate cu art. 434 alin. (1) Cod de procedură civilă recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel.

2

Materialele cauzei atestă că decizia Curții de Apel Chișinău a fost pronunțată la

12 decembrie 2018, publicată pe site-ul Curții de Apel Chișinău la 16 ianuarie 2019,

expediată prin intermediul oficiului poștal recurentului la 25 ianuarie 2019,

recepționată la 30 ianuarie 2019 (f.d.199). Administrația Națională a Penitenciarelor

a declarat recurs la 08 februarie 2019, în termen.

Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele

cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al

Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia, că recursul declarat de către

Administrația Națională a Penitenciarelor este inadmisibil din următoarele

considerente.

Verificând motivele de casare, invocate în recurs, completul Colegiului atestă,

că Administrația Națională a Penitenciarelor a indicat argumente ce țin de

dezacordul cu felul în care instanța de apel a apreciat înscrisurile probatorii și a

constatat circumstanțele cauzei. Nu pot fi reținute ca temei de admisibilitate aceste

argumente, deoarece țin de reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs.

Conform regulilor din Secțiunea a 2-a din Capitolul XXXVIII al Codului de

procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de

către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul

dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în

afara controlului instanței de recurs.

Recursul exercitat conform secțiunii a 2 - a are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procesual, verificându-se doar legalitatea deciziei,

dar nu și temeinicia în fapt.

Astfel, completul Colegiului constată că argumentele invocate în recurs nu pot

constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acesta nu se încadrează în cele

expres stabilite la art. 432, alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

În conformitate cu prevederilor art. 432, alin. (1) al Codului de procedură civilă

părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declarare recurs în cazul în care se

invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a

normelor de drept procesual.

Aliniatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcare sau

aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate

la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în

care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în

care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța

judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433, lit. a) al Codului de procedură civilă cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) și (4).

Totodată, potrivit jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică să

fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să

posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, pe când în recursul

declarat de către Administrația Națională a Penitenciarelor asemenea aspecte nu se

regăsesc.

3

În speță, completul Colegiului menționează, că recursul în cauză conține

obiecții de fapt și de drept, care deja au fost studiate și verificate de către instanța de

apel, primind o apreciere corespunzătoare.

În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentei la

soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul în

care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.

Drept urmare, se reține că argumentele invocate de recurentă nu pot constitui

temei de admisibilitate a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normei de drept material sau a normei de drept procesual, așa

cum formal invocă Administrația Națională a Penitenciarelor, și, respectiv, nu

constituie temei de casare a deciziei recurate.

Din considerentele menționate instanța de recurs ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de către Administrația Națională a Penitenciarelor,

inadmisibil.

Conform celor expuse, în temeiul art. 431, alin. (1) și (2), art. 433, lit. a), 440,

alin. (1) și (11) ale Codului de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial

și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul, declarat de către Administrația Națională a Penitenciarelor, se

consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Mariana Pitic

judecătorii Iurie Bejenaru

Maria Ghervas

4