2ra-255/19 — constatarea încălcării dreptului la judecarea cauzei în termen rezonabil și repararea prejudiciului cauzat

Dosarul nr. 2ra-255/19

Prima instanță - (Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani) O. Cojocaru

Instanța de apel - (Curtea de Apel Chișinău) I. Cimpoi, I. Secrieru, A. Danilov

ÎNCHEIERE

13 februarie 2019 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție,

în componența:

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Mariana Pitic

Dumitru Mardari

examinând admisibilitatea recursului declarat de avocatul Nicolae Daniliuc în

interesele lui Igor Bogos,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată înaintată de Igor Bogos

împotriva Ministerului Justiției cu privire la constatarea încălcării dreptului la

judecarea cauzei în termen rezonabil, repararea prejudiciului moral și compensarea

cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din 16 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care

s-a respins apelul declarat de Igor Bogos și s-a menținut hotărârea din 28 iunie

2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

c o n s t a t ă:

La 16 martie 2018 Igor Bogos a înaintat cerere de chemare în judecată

împotriva Ministerului Justiției, prin care a solicitat constatarea încălcării dreptului

la judecarea cauzei în termen rezonabil, încasarea sumei de 25 000 lei cu titlu de

reparare a prejudiciului moral și 6 000 lei cu titlu de compensare a cheltuielilor de

judecată.

În motivarea acțiunii reclamantul a indicat că, în temeiul Legii nr. 87 din 21

aprilie 2011, la 7 noiembrie 2017 s-a adresat cu cerere de chemare în judecată

împotriva Republicii Moldova cu privire la repararea prejudiciului moral cauzat

prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei și compensarea

cheltuielilor de judecată.

Conform prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011,

cererea de chemare în judecată se examinează de instanța de judecată sesizată în

cel mult 3 luni de la depunerea sa.

Astfel, Igor Bogos a invocat că instanța de judecată a examinat cererea de

chemare în judecată din 7 noiembrie 2017 tocmai la 15 martie 2018, peste

termenul limită stabilit de art. 4 alin. (4) din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011.

1

Prin urmare, consideră că astfel instanța de judecată a încălcat în mod flagrant

termenul legal de judecare a cauzei, aducând atingere drepturilor lui și cauzând-ui

un prejudiciu moral estimat în sumă de 25 000 lei.

Prin hotărârea din 28 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani,

cererea de chemare în judecată înaintată de Igor Bogos împotriva Ministerului

Justiției cu privire la constatarea încălcării dreptului la examinarea cauzei în

termen rezonabil, repararea prejudiciului moral și compensarea cheltuielilor de

judecată, s-a respins ca neîntemeiată.

În motivarea soluției prima instanță a reținut că în speță depășirea termenului

cu o lună nu poate fi considerată ca fiind de natură să aducă atingere gravă

drepturilor reclamantului.

Instanța de fond a menționat că, conform raportului motivat, conduita

instanței a fost îndreptată întru examinarea cât mai promptă a cauzei, 2 ședințe,

judecătorul acționând cu celeritate, iar depășirea termenului nu poate fi considerat

ca o încălcare, atât timp cât dreptul privind examinarea în termen rezonabil a

cauzei urmează a fi privit ca un drept complex.

La 23 iulie 2018, Igor Bogos a declarat apel împotriva hotărârii din 28 iunie

2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Prin decizia din 16 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, s-a respins

apelul declarat de Igor Bogos și s-a menținut hotărârea din 28 iunie 2018 a

Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

La 20 noiembrie 2018, avocatul Nicolae Daniliuc, în interesele lui Igor

Bogos, a declarat recurs împotriva deciziei instanței de apel, solicitând admiterea

recursului, casarea deciziei din 16 octombrie 2018 a Curții de Apel Chișinău și a

hotărârii din 28 iunie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, cu emiterea

unei noi hotărâri prin care cererea de chemare în judecată să fie admisă integral.

În motivarea recursului, fiind reiterate circumstanțele de fapt și de drept ale

cauzei, recurentul a exprimat dezacordul cu soluția instanțelor de judecată ierarhic

inferioare, invocând că instanța de apel a interpretat eronat și a aplicat greșit art. 4

alin. (4) din Legea nr. 87 din 21 aprilie 2011.

În conformitate cu art. 434 din Codul de procedură civilă, recursul se declară

în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă

legea nu prevede altfel. Termenul de 2 luni este termen de decădere și nu poate fi

restabilit.

Colegiul menționează că recursul împotriva deciziei din 16 octombrie 2018 a

Curții de Apel Chișinău a fost declarat la 20 noiembrie 2018, în termen.

În conformitate cu art. din 439 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă,

după parvenirea dosarului, un complet din 3 judecători decide asupra admisibilității

recursului, dispune expedierea copiei de pe recurs intimatului, cu înștiințarea

despre necesitatea depunerii obligatorii a referinței timp de o lună de la data

primirii acesteia.

Judecătorul raportor verifică încadrarea în prevederile legii a temeiurilor

invocate în recurs și face un raport verbal în fața completului de judecată instituit

în conformitate cu alin. (2).

Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de

contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reține următoarele.

2

Temeiurile de declarare a recursului sunt prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și

(4) din Codul de procedură civilă.

În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4).

Astfel, instanța de recurs reține că examinarea chestiunii privind

admisibilitatea recursului presupune verificarea conformității temeiurilor invocate

în cererea de recurs cu temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură

civilă.

La caz, Colegiul constată că argumentele invocate în cererea de recurs nu se

încadrează în limitele stabilite de norma indicată, respectiv nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, motivele recursului sunt similare celor invocate în

cadrul judecării cauzei, asupra căror instanța de apel s-a pronunțat.

Dezacordul recurentului cu decizia instanței de apel, nu constituie temei de

casare a deciziei recurate, or, recursul exercitat conform Secțiunii a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, are caracter devolutiv numai asupra

problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Totodată, Colegiul reține că, potrivit regulilor din Secțiunea a II-a din

Capitolul XXXVIII Codul de procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul

de apreciere a probelor de către instanța de fond și de apel. Forța atribuită unei

probe sau alteia, coraportul dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în

urma probațiunii sunt în afara controlului instanței de recurs.

Prin prisma art. 432 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța de recurs

poate interveni în materia probațiunii doar sub aspect procedural, și anume, dacă se

invocă că instanța judecătorească a apreciat în mod arbitrar probele, încălcând

regulile de apreciere a probelor stabilite în art. 130 Codul de procedură civilă, sau

în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților

fundamentale ale omului.

Din recursul declarat nu rezultă că instanța a apreciat arbitrar probele.

În acest sens CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că, dreptul de

acces la instanța de judecată nu este absolut. Există limitări implicit admise [cauza

Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct.

230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs,

întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se

bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva

Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât

pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45).

Curtea a mai reiterat că, modul de aplicare a articolului 6 CEDO procedurilor

în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale

procedurilor respective; trebuie ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de

drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (a se vedea

Botten împotriva Norvegiei, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-I, p.

141, § 39).

La fel, conform jurisprudenței Curții, procedurile cu privire la admisibilitatea

căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de

3

fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (Helmers împotriva Suediei 9

octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În conformitate cu art. 440 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în cazul în

care se constată existența unuia din temeiurile prevăzute la art. 433, completul din

3 judecători decide în mod unanim, printr-o încheiere motivată irevocabilă, asupra

inadmisibilității recursului.

Încheierea se emite conform prevederilor art. 270 și nu conține nici o referire

cu privire la fondul recursului.

Având în vedere cele expuse, Colegiul consideră că recursul declarat de

avocatul Nicolae Daniliuc în interesele lui Igor Bogos, nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) din Codul de procedură civilă și,

drept urmare, este inadmisibil.

În conformitate cu art. 270, art. 433 lit. a) și art. 440 alin. (1) din Codul de

procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se declară inadmisibil recursul înaintat de avocatul Nicolae Daniliuc în

interesele lui Igor Bogos.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului, judecătorul Valeriu Doagă

judecătorii Mariana Pitic

Dumitru Mardari

4