2ac-10/19 — incasarea in beneficiul bugetului de stat a cheltuielilor pentru extradare
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- incasarea in beneficiul bugetului de stat a cheltuielilor pentru extradare
- Temei legal
- stramutarea cauzei la o alta instanta egala in grad
2ac-10/19 — incasarea in beneficiul bugetului de stat a cheltuielilor pentru extradare (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2ac-10/2019 Î N C H E I E R E 06 februarie 2019 mun.Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală judecătorii Tamara Chișca-Doneva Victor Burduh examinând cererea președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Fujenco Dmitrii cu privire la strămutarea cauzei la o altă instanță de același grad, în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de procurorul în Procuratura Unității Teritorial Autonome Găgăuzia în interesele Ministerului Finanțelor împotriva lui Andrei Carapetean, intervenient accesoriu Inspectoratul General al Poliției cu privire la recuperarea prejudiciului cauzat statului în legătură cu procedura de extrădare, c o n s t a t ă : La 30 martie 2016, procurorul în Procuratura Unității Teritorial Autonome Găgăuzia (în continuare Procuratura UTA Găgăuzia) a depus în temeiul art.71 alin. (3) lit. c) Cod de procedură civilă, cerere de chemare în judecată în interesele Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova împotriva lui Andrei Carapetean, intervenient accesoriu Inspectoratul General al Poliției cu privire la recuperarea prejudiciului cauzat statului în legătură cu procedura de extrădare.
Prin hotărârea din 14 februarie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, a fost respinsă ca nemotivată cererea de chemare în judecată depusă de procurorul în Procuratura UTA Găgăuzia, în interesele Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova către Carapetean Andrei privind încasarea în bugetul de stat al Republicii Moldova a sumei bănești în mărime de 65 861,66 lei, cheltuite pentru extrădarea lui Carapetean Andrei. Prin decizia din 17 mai 2018 a Curții de Apel Comrat, a fost respins apelul declarat de procurorul în Procuratura UTA Găgăuzia în interesele Ministerului Finanțelor ca neîntemeiat și s-a menținut hotărârea din 14 februarie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Central.
Prin decizia din 05 decembrie 2018 a Curții Supreme de Justiție, a fost casată decizia din 17 mai 2018 a Curții de Apel Comrat, adoptată în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de procurorul în Procuratura Unității Teritorial Autonome Găgăuzia în interesele Ministerului Finanțelor împotriva lui Andrei Carapetean, intervenient accesoriu Inspectoratul General al Poliției cu privire la 1 recuperarea prejudiciului cauzat statului în legătură cu procedura de extrădare, și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Comrat, în alt complet de judecată. La demersul președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Dumitru Fujenco, din 21 decembrie 2018, cauza a fost transmisă Curții Supreme de Justiție, pentru examinarea chestiunii privind necesitatea strămutării la o altă instanță, egală în grad.
În motivarea demersului s-a indicat că, prin decretul Președintelui Republicii Moldova nr. 942-VII din 20 noiembrie 2018, judecătorul Marina Galupa a fost eliberată din funcția de judecător al Curții de Apel Comrat. La fel, s-a menționat că la Curtea de Apel Comrat activează doar 6 judecători, iar conform hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii nr. 608/25 din 20 septembrie 2016, atribuțiile unui judecător au fost suspendate. Prin urmare nu este posibil de format colegiu pentru examinarea cauzei nominalizate, deoarece judecătorii Colev G., Caraianu L. și Curdov A. anterior au participat la examinarea apelului depus de Procurorul UTA Găgăuzia împotriva hotărârii din 14 februarie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, care prin decizia din 17 mai 2018 a Curții de Apel Comrat au respins apelul, cu menținerea hotărîrii primei instanțe.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră necesar de a admite demersul de strămutare a cauzei înaintat de către președintele interimar al Curții de Apel Comrat, Dumitru Fujenco din următoarele considerente. În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. d) Cod de procedură civilă, instanța strămută pricina la o altă instanță dacă din motivul recuzării (abținerii de la judecată) unui sau mai multor judecători ori din alte motive întemeiate, substituirea judecătorilor săi devine imposibilă. Conform art. 43 alin. (4) Cod de procedură civilă, strămutarea cauzei în cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d), e), f) și g) se efectuează de către instanța ierarhic superioară, a cărei încheiere nu se supune niciunei căi de atac.
În conformitate cu art. 49 alin. (2) Cod de procedură civilă, judecătorul care a luat parte la judecarea cauzei în instanță de apel nu mai poate participa la judecarea ei în primă instanță, repetat, în instanță de apel și nici în instanță de recurs. Din materialele cauzei civile se constată că, prin hotărârea din 14 februarie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, a fost respinsă ca nemotivată cererea de chemare în judecată depusă de procurorul în Procuratura UTA Găgăuzia, în interesele Ministerului Finanțelor al Republicii Moldova către Carapetean Andrei privind încasarea în bugetul de stat al Republicii Moldova a sumei bănești în mărime de 65 861,66 lei, cheltuite pentru extrădarea lui Carapetean Andrei (f.d.
91, 93, 98-100). Prin decizia din 17 mai 2018 a Curții de Apel Comrat, a fost respins apelul declarat de procurorul în Procuratura UTA Găgăuzia în interesele Ministerului Finanțelor ca neîntemeiat și s-a menținut hotărârea din 14 februarie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Central (f.d. 126, 128-131). Prin decizia din 05 decembrie 2018 a Curții Supreme de Justiție, a fost casată decizia din 17 mai 2018 a Curții de Apel Comrat, adoptată în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de procurorul în Procuratura UTA Găgăuzia în interesele Ministerului Finanțelor împotriva lui Andrei Carapetean, intervenient accesoriu Inspectoratul General al Poliției cu privire la recuperarea prejudiciului 2 cauzat statului în legătură cu procedura de extrădare, și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Comrat, în alt complet de judecată (f.d.
166-173). Conform fișei de repartizare, prezenta cauză civilă la 20 decembrie 2018 a fost repartizată judecătorului Curții de Apel Comrat, Ștefan Starciuc (f.d. 178). În conformitate cu prevederile art. 46 alin. (2) Cod de procedură civilă, în instanță de apel, pricinile se judecă de un complet compus dintr-un judecător (președinte al ședinței) și alți doi judecători.
La caz, se constată că judecătorii Colev G., Caraianu L. și Curdov A. anterior au participat la examinarea apelului depus de Procurorul UTA Găgăuzia împotriva hotărârii din 14 februarie 2018 a Judecătoriei Comrat, sediul Central, care prin decizia din 17 mai 2018 a Curții de Apel Comrat au respins apelul și au menținut hotărîrea primei instanțe, iar prin decizia din 05 decembrie 2018 a Curții Supreme de Justiție a fost casată decizia din 17 mai 2017 a Curții de Apel Comrat și s-a trimis cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Comrat, în alt complet de judecată, iar conform prevederilor art. 49 alin. (2) Cod de procedură civilă, judecătorii nominalizați nu pot participa repetat la examinarea prezentei cauze în instanța de apel.
Potrivit informației privind judecătorii în funcție din cadrul sistemului judiciar al Republicii Moldova, publicată pe portalul oficial al Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul Curții de Apel Comrat sunt repartizați 6 judecători: Serghei Gubenco, Grigori Colev, Liudmila Caraianu, Afanasi Curdov, Dmitrii Fujenco și Ștefan Starciuc (https://www.csm.md/ro/sistem-judiciar/lista-judecatorilor/judecatori- in-functie.html), iar prin Hotărârea nr. 608/25 din 20 septembrie 2016 a Consiliului Superior al Magistraturii, Serghei Gubenco a fost suspendat din funcția de judecător la Curtea de Apel Comrat. În această ordine de idei, Colegiul constată că în prezent la Curtea de Apel Comrat activează doar 5 judecători, circumstanță care constituie un impediment pentru formarea unui complet de judecată în vederea examinării cauzei în ordine de apel.
Din aceste considerente, Colegiul civil comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia că demersul cu privire la strămutarea examinării cauzei este întemeiat și urmează a fi admis, iar cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de procurorul în Procuratura Unității Teritorial Autonome Găgăuzia în interesele Ministerului Finanțelor împotriva lui Andrei Carapetean, intervenient accesoriu Inspectoratul General al Poliției cu privire la recuperarea prejudiciului cauzat statului în legătură cu procedura de extrădare, urmează a fi strămutată pentru examinare în ordine de apel, la Curtea de Apel Cahul.
În conformitate cu art. 43 alin. (2) lit. d), alin. (4), art. 49 alin. (2), art. 269-270 Cod de procedură civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție d i s p u n e : Se admite demersul președintelui interimar al Curții de Apel Comrat, Dmitrii Fujenco, cu privire la strămutarea cauzei civile pentru judecare într-o instanță egală în grad. 3 Se strămută de la Curtea de Apel Comrat la Curtea de Apel Cahul, cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de procurorul în Procuratura Unității Teritorial Autonome Găgăuzia în interesele Ministerului Finanțelor împotriva lui Andrei Carapetean, intervenient accesoriu Inspectoratul General al Poliției cu privire la recuperarea prejudiciului cauzat statului în legătură cu procedura de extrădare, pentru examinare în ordine de apel.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac. Președintele ședinței, judecătorul Oleg Sternioală judecătorii Tamara Chișca-Doneva Victor Burduh 4
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.