2ra-183/19 — Încasarea datoriei pentru consumul energiei termice
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- Încasarea datoriei pentru consumul energiei termice
- Temei legal
- Temeiurile declarării recursului
2ra-183/19 — Încasarea datoriei pentru consumul energiei termice (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2ra-183/19 Prima instanță: Judecătoria Chișinău, sediul Central (jud: A. Braga) Instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud: A. Minciuna, V. Sîrbu, V. Mihaila) ÎNCHEIERE 23 ianuarie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție, în componența: Președintele completului, judecătorul Mariana Pitic judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru examinând chestiunea cu privire la admisibilitatea recursului declarat de Întreprinderea de Gestionare a Fondului Locativ nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Societatea pe Acțiuni „Termoelectrica”, în interesele Întreprinderii de Gestionare a Fondului Locativ nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate împotriva lui Emil Bîtca cu privire la încasarea datoriei pentru consumul energiei termice și cheltuielilor de judecată, împotriva deciziei din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost admis apelul declarat de Emil Bîtca și a fost modificată hotărârea din 04 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, c o n s t a t ă: La data de 14 februarie 2017 reclamanta SA „Termoelectrica”, în interesele ÎMGFL nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate a depus cerere de chemare în judecată împotriva lui Emil Bîtca cu privire la încasarea datoriei pentru consumul energiei termice și cheltuielilor de judecată.
În motivarea acțiunii reclamanta a indicat că, în baza contractului de livrare a energiei termice în apă caldă nr. 6006 din 02 octombrie 2006, încheiat între SA ,,Termoelectrica” și ÎMGFL nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate, ultima și-a asumat obligația de a achita lunar plata pentru utilizarea energiei termice furnizate. Din cauza neonorării obligațiilor de plată, la 25 noiembrie 2016, datoria la consumul de energie termică constituia 30247038 de lei 47 bani.
A susținut că, ÎMGFL nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate prestează servicii de gospodărie comunală, inclusiv alimentarea cu energie termică a proprietarilor, chiriașilor, locatarilor încăperilor locuibile și nelocuibile ale blocurilor locative gestionate și corespunzător, în situația neachitării de către cei din urmă a datoriilor, ÎMGFL nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate este în drept să acționeze consumatorii în judecată, pentru a încasa datoriile și chiar are obligația de a face aceasta pentru a stinge creanța sa față de SA ,,Termoelectrica”.
1 A specificat că, ÎMGFL nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate a omis exercitarea drepturilor și acțiunilor sale, fapt care a dus la imposibilitatea achitării datoriilor față de SA ,,Termoelectrica”, astfel devenind debitorul acesteia și, pentru a evita consecințele prejudiciabile, a depus acțiunea oblică în instanța de judecată, ținând cont și de faptul că are un interes legitim de a conserva creanța ÎMGFL nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate la consumul de energie termică. A afirmat că, potrivit informației din Registrul bunurilor imobile, Emil Bîtca este proprietarul apartamentului nr. 53, situat în mun. Chișinău, str. N. Grădescu, 5, iar în baza contului personal deschis la ÎMGFL nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate pe numele său, acesta a acceptat prestarea și a beneficiat de servicii comunale în volum deplin, fără întreruperi, în conformitate cu normele și tarifele în vigoare.
A relevat că, potrivit informației privind situația despre achitarea serviciilor locativ comunale, Emil Bîtca a acumulat o datorie la plata energiei termice în mărime de 10565 de lei 72 bani pentru perioada decembrie 2007 - octombrie 2016. A precizat că, proprietarii, chiriașii și locatarii caselor individuale, apartamentelor/încăperilor locuibile în cămine și încăperilor nelocuibile din bloc, achită plățile pentru serviciile prestate în luna precedentă, până la data indicată în factura de plată, astfel încât potrivit art. 25 alin. (1) din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală și potrivit pct. 17, 18 din Regulamentul cu privire la modul de prestare și achitare a serviciilor locative, comunale și necomunale pentru fondul locativ, contorizarea apartamentelor si condițiile deconectării acestora de la/reconectării la sistemele de încălzire si alimentare cu apă caldă, serviciile publice de gospodărie comunală se prestează și se achită costul acestora.
A punctat că, în cazul prestării serviciilor comunale de către administratorul fondului locativ ÎMGFL nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate, prestarea serviciilor este efectuată în temeiul conturilor personale deschise. De altfel, potrivit Recomandării Curții Supreme de Justiție nr. 11 din 2012 și Legii nr. 1402-XV din 24 octombrie 2002, în caz de prestare a serviciilor publice de gospodărie comunală, indiferent de faptul dacă a fost sau nu încheiat un contract în acest sens, consumatorii urmează să achite serviciile prestate. Or, lipsa unui contract scris nu scutește consumatorul de obligația de a achita serviciul prestat.
A notat că, obligațiunea de achitare a costului serviciilor prestate de energie termică, urmează a fi pusă în sarcina beneficiarului și anume în sarcina proprietarului/locatarului apartamentului Emil Bîtca, care a negat totalmente obligația de plată, indiferent de faptul că a fost înștiințat prin intermediul facturilor de plată și a reclamației, fapt care nu a dus la întreprinderea anumitor măsuri în acest sens, de către pârât. A solicitat încasarea din contul pârâtului în beneficului ÎMGFL nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate datoria pentru consumul energiei termice în mărime de 10565 de lei 71 bani, pentru perioada decembrie 2007 - octombrie 2016, precum și încasarea din contul pîrîtului în beneficiul SA „Termoelectrica” taxa de stat în mărime de 316 de lei 97 bani și alte cheltuieli de judecată.
Pe parcursul examinării cauzei, reclamanta SA „Termoelectrica”, în interesele ÎMGFL nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate a depus mai multe cereri de concretizare a acțiunii, iar în final a solicitat încasarea din contul pârâtului în beneficului ÎMGFL nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate datoria pentru consumul energiei termice în mărime de 13091 de lei 27 bani, pentru perioada decembrie 2012 – martie 2017, precum și încasarea din contul pîrîtului în beneficiul SA „Termoelectrica” taxa de stat în mărime de 392 de lei 73 bani (f.d.
69). Prin hotărârea din 04 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central, a fost admisă 2 acțiunea depusă de SA „Termoelectrica”, în interesele ÎMGFL nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate și a fost încasat de la Emil Bîtca în beneficiul ÎMGFL nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate suma de 13091 de lei 27 bani, cu titlu de datoriei pentru consumul energiei termice pentru perioada decembrie 2012 – martie 2017. Totodată, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea lui Emil Bîtca cu privire la scutirea de la plata taxei de stat și a fost încasat de la Emil Bîtca în beneficiul SA „Termoelectrica” suma de 392 de lei 73 bani, cu titlu de taxă de stat.
Prin decizia din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul declarat de Emil Bîtca și a fost modificată hotărârea din 04 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central în sensul micșorării datoriei încasate de la Emil Bîtca în beneficiul ÎMGFL nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate în mărime de 13091 de lei 27 bani până la suma de 8091 de lei 27 bani, cu titlu de datorie pentru consumul energiei termice pentru perioada decembrie 2012 – martie 2017. Totodată, a fost încasat de la Emil Bîtca în beneficiul SA „Termoelectrica” taxa de stat achitată la depunerea cererii de chemare în judecată în mărime de 242 de lei 73 bani, în limita pretențiilor admise. Instanța de apel și-a motivat concluzia prin faptul că, odată ce prin hotărârea din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Botanica, mun.
Chișinău, irevocabilă la data de 13 noiembrie 2013, a fost încasată suma de 5000 lei, cu titlu de datorie pentru achitarea energiei termice la apartamentul nr. 53 din str.N.Grădescu,5 mun. Chișinău, iar din informația despre achitarea serviciilor locativ-comunale rezultă cu certitudine că suma achitată în conformitate cu hotărârea enunțată nu a fost exclusă, hotărârea din 04 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, sediul Central urmează a fi modificată în sensul micșorării datoriei pentru consumul energiei termice în mărime de 13091 de lei 27 bani până la suma de 8091 de lei 27 bani, pentru perioada decembrie 2012-martie 2017, or în caz contrar se va admite încasarea repetată a datoriei de 5000 de lei.
Totodată, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău a reținut că cursul prescripției extinctive a fost întrerupt, or pârâtul/apelantul Emil Bîtca a efectuat acțiunii de recunoaștere a datoriilor efectuând achitări, fapt confirmat prin informația despre achitarea serviciilor locativ-comunale de către locatarii apartamentului nr. 53 amplasat pe str. N. Grădescu, 5, mun. Chișinău. La data de 21 noiembrie 2018 ÎMGFL nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate a declarat recurs împotriva deciziei din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea integrală a deciziei instanței de apel și menținerea hotărârii instanței de fond.
În motivarea recursului a indicat că, prin hotărârea 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău, a fost încasat de la Emil Bîtca suma de 5000 de lei, cu titlu de datorie la energia termică formată la data de 01 octombrie 2012. Această datorie de 5000 de lei a fost achitată, fapt consemnat și în decizia din 19 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău. A precizat că, instanța de apel în decizia sus citată, a menționat că „din informația despre achitarea serviciilor locative comunale de către locatarul Emil Bîtca reiese că în perioada: noiembrie 2012 - februarie 2014 prin achitări directe și compensații la energia termică a fost achitată suma de 5279 de lei 79 bani, fiind stinsă datoria de 5000 de lei, dispusă spre încasare prin hotărârea din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Botanica, mun.
Chișinău. A punctat că, prin decizia din 19 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău a fost menținută hotărârea din 18 decembrie 2012 a Judecătoriei Botanica, mun. Chișinău. A afirmat că, în circumstanțele descrise, consideră că instanța de apel eronat a admis apelul declarat de Emil Bîtca împotriva hotărârii din 04 aprilie 2018 a Judecătoriei Chișinău, 3 sediul Central, micșorând datoria încasată de la pârât în beneficiul ÎMGFL nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate de la 13091 de lei 27 bani până la suma de 8091 de lei 27 bani. La data de 03 ianuarie 2019 SA „Termoelectrica” a depus referință, prin care a indicat că susține recursul declarat de ÎMGFL nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate, astfel decizia curții de apel urmează a fi casată și menținută hotărârea instanței de fond.
La data de 22 ianuarie 2019 Emil Bîtca a depus referință, prin care a solicitat respingerea acțiunii oblice a SA „Termoelectrica”, în interesele ÎMGFL nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate cu privire la încasarea datoriei pentru consumul energiei termice furnizată la adresa mun. Chișinău, str. N. Grădescu 5, ap. 53, pentru perioada decembrie 2012 – martie 2017, ca fiind depusă cu omiterea termenului general de prescripție extinctivă. În conformitate cu art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia contestată la data de 26 septembrie 2018, iar recurentul a declarat recurs la data de 21 noiembrie 2018. Astfel, recursul, declarat la data de 21 noiembrie 2018, este în termen.
Examinând temeiurile recursului în raport cu materialele cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul este inadmisibil din următoarele motive. În conformitate cu art. 432 din Codul de procedură civilă, părțile și alți participanți la proces sînt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural. Se consideră că normele de drept material au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care instanța judecătorească: a) nu a aplicat legea care trebuia să fie aplicată; b) a aplicat o lege care nu trebuia să fie aplicată; b1) a aplicat o lege care a fost declarată neconstituțională; c) a interpretat în mod eronat legea; d) a aplicat în mod eronat analogia legii sau analogia dreptului.
Se consideră că normele de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat în cazul în care: a) cauza a fost judecată de un judecător care nu avea dreptul să participe la judecarea ei; b) cauza a fost judecată în absența unui participant la proces căruia nu i s-a comunicat locul, data și ora ședinței de judecată; c) în judecarea cauzei au fost încălcate regulile privind limba de desfășurare a procesului; d) instanța a soluționat problema drepturilor unor persoane care nu au fost implicate în proces; e) în dosar lipsește procesul-verbal al ședinței de judecată; f) hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței jurisdicționale.
Săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Temeiurile prevăzute la alin. (3) se iau în considerare de către instanță din oficiu.
4 În conformitate cu art. 433 lit. a) din Codul de procedură civilă, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 alin.(2), (3) și (4). Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că, recursul declarat de ÎMGFL nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă. Prin urmare, argumentele invocate în recurs nu denotă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei recurate.
Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se numai legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia ei în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție menționează și faptul că, procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) Cod de procedură civilă.
Totodată, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că, conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Rebai și alții contra Franței, 25 februarie 1995), pe când în recursul declarat de ÎMGFL nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate, asemenea aspecte nu se regăsesc. Astfel, din considerentele menționate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de ÎMGFL nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate ca inadmisibil.
În conformitate cu art. 270, 431 alin. (2), 433 lit. a), art. 440 alin. (1) Cod de procedură civilă, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Recursul declarat de Întreprinderea de Gestionare a Fondului Locativ nr. 6 din Chișinău în proces de insolvabilitate se consideră inadmisibil. Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Mariana Pitic judecătorii Galina Stratulat Iurie Bejenaru 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.