2ra-130/19 — desfacerea casatatoriei, stabilirea domiciliului copilului minor, incasarea pensiei alimentare
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- desfacerea casatatoriei, stabilirea domiciliului copilului minor, incasarea pensiei alimentare
- Temei legal
- temeiurile declararii recursului
2ra-130/19 — desfacerea casatatoriei, stabilirea domiciliului copilului minor, incasarea pensiei alimentare (Curtea Supremă de Justiție, 2019)
Dosarul nr. 2ra-130/19 Prima instanță: Judecătoria Hâncești sediul central (jud. T. Mereuță) instanța de apel: Curtea de Apel Chișinău (jud. Vl. Clima, E. Palanciuc, A. Malîi) ÎNCHEIERE 16 ianuarie 2019 mun.
Chișinău Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție în componența: Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Svetlana Filincova Nicolae Craiu examinând chestiunea privind admisibilitatea recursului declarat de Tamara Golban în cauza civilă la cererea de chemare în judecată a lui Serghei Golban împotriva Tamarei Golban cu privire la desfacerea căsătoriei și la acțiunea reconvențională a Tamarei Golban împotriva lui Serghei Golban cu privire la încasarea pensiei de întreținere a copilului minor și cheltuielilor de judecată împotriva deciziei din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a fost admis apelul declarat de Serghei Golban și modificată hotărârea din 21 martie 2018 a Judecătoriei Hâncești sediul central constată: La 31 iulie 2017, Serghei Golban a depus cerere de chemare în judecată împotriva Tamarei Golban cu privire la desfacerea căsătoriei.
În motivarea acțiunii a invocat că la 29 iunie 1990 a înregistrat căsătoria cu Tamara Golban (Guștiuc), la Primăria Sofia, r-nul Hâncești, sub numărul de înregistrare 10. Din căsătorie au 4 copii, dintre care unul este minor – XXXXX, născut la XXXXX. A menționat că viața în comun cu pârâta Tamara Golban a eșuat, deseori nu găsesc soluții comune, se ceartă, drept rezultat, în ultima perioadă, locuiesc separat. A susținut că această căsătorie nu mai este posibil de păstrat și a solicitat admiterea acțiunii și desfacerea căsătoriei încheiate cu Tamara Golban. 1 Serghei Golban și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 33 alin. (2), 37 Codul familiei. La 29 august 2017, Tamara Golban a depus cerere reconvențională împotriva lui Serghei Golban cu privire la încasarea pensiei de întreținere pentru copilul minor, XXXXX, născut la XXXXX.
În motivarea acțiunii reconvenționale Tamara Golban a invocat că la moment Serghei Golban nu participă la educarea copilului minor și nu acordă niciun sprijin material, în legătură cu acest fapt întâmpină dificultăți financiare la întreținerea copiilor. A precizat că pentru întreținerea decentă a copilului, care se dezvoltă fizic și moral, necesită sprijin corespunzător pentru crearea condițiilor de viață decente și, în acest aspect, are nevoie de sprijin material din partea celuilalt părinte. A inidcat că dânsa suportă cheltuieli esențiale la achitarea plăților pentru produse alimentare, procurarea îmbrăcămintei, servicii medicale. Tamara Golban a menționat că copilul minor, XXXXX, născut la XXXXX, este bolnav, încadrat în XXXXX conform certificatului de XXXXX, astfel copilul are nevoie de îngrijire specială și necesită permanent tratament și consultații medicale.
Pe parcursul examinării cauzei, Tamara Golban a depus cerere de concretizare a pretențiilor. În cererea suplimentară a relatat că Serghei Golban este angajat oficial peste hotarele Republicii Moldova, la compania Iberica din Israel, începând cu data de 19 iunie 2016. Potrivit contractului individual de muncă încheiat cu această companie și Serghei Golban, salariul lunar al acestuia din urmă nu este mai mic de 5 100 shekeli, adică 24 236,73 de lei, care poate fi și mai mare în cazul plății orelor suplimentare lucrate. Reieșind din aceste circumstanțe, pensia de întreținere urmează a fi încasată din cota-parte al salariului. Tamara Golban și-a întemeiat pretențiile în baza dispozițiilor art. 74, 75 Codul familiei.
Astfel, prin cererea reconvențională Tamara Golban a solicitat încasarea de la Serghei Golban în beneficiul său a pensiei de întreținere a copilului minor XXXXX, născut la XXXXX, în mărime de ¼ din toate veniturile acestuia, dar nu mai puțin de 6 059,18 lei lunar din momentul înaintării acțiunii (29 august 2017) până la atingerea majoratului de către copil și încasarea cheltuielilor de judecată. Prin hotărârea din 21 martie 2018 a Judecătoriei Hâncești sediul central, acțiunea inițială a fost admisă. A fost desfăcută căsătoria între Serghei Golban și Tamara Golban, înregistrată la 29 iunie 1990 la Primăria s. Sofia, r-nul Hâncești, înscrierea nr. 10. A fost admisă acțiunea reconvențională. A fost încasată de la Serghei Golban în beneficiul Tamarei Golban pensia alimentară pentru întreținerea copilului minor XXXXX, născut la XXXXX, în 2 mărime de 6 000 de lei lunar, începând cu data de 29 august 2017 până la majoratul copilului.
A fost încasată de la Serghei Golban în beneficiul statului taxa de stat în sumă de 150 de lei. A fost încasată de la Serghei Golban în beneficiul Tamarei Golban cheltuielile de asistență juridică în sumă de 1 700 de lei. Prin decizia din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost admis apelul declarat de către Serghei Golban și modificată hotărârea primei instanțe, în partea încasării pensiei de întreținere a copilului minor, prin reducerea cuantumului pensiei de la suma de 6 000 de lei la suma de 1 500 de lei. În rest hotărârea din 21 martie 2018 a Judecătoriei Hâncești sediul central a fost menținută. La 21 noiembrie 2018, Tamara Golban, a declarat recurs împotriva deciziei din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei instanței de apel, cu menținerea hotărârii primei instanțe.
În motivarea recursului a invocat că instanța de apel a interpretat și aplicat eronat normele de drept material, precum și a apreciat arbitrar probele prezente la materialele cauzei. A considerat că Curtea de Apel Chișinău în mod nejustificat a micșorat cuantumul pensiei de întreținere a copilului minor la suma de 1 500 de lei, aceasta nefiind suficientă pentru întreținerea copilului minor, XXXXX. În acest sens, a indicat că intimatul Serghei Golban dispune de mijloace financiare suficiente pentru a achita suma de 6 000 de lei încasată de prima instanță cu titlu de pensie de întreținere a copilului minor, fapt confirmat prin contractul individual de muncă anexat la materialele cauzei. Și prin adeverința nr. 409 din 29 octombrie 2018, eliberată de Primăria Bălceana, r-nul Hâncești, se confirmă că Serghei Golban la moment se află peste hotarele țării la câștig.
Recurenta a susținut că instanța de apel nu a atras atenția la faptul că copilul XXXXX este cu XXXXX și necesită o îngrijire specială, care include costuri considerabile. A menționat că soluția instanței de apel vine în contradicție cu normele naționale și internaționale care stabilesc că răspunderea pentru creșterea copilului și asigurarea dezvoltării sale le revine ambilor părinți și indiferent de situațiile de conflict apărute între ei trebuie să se conducă înainte de orice de interesul superior al copilului, deoarece oricărui copil îi este recunoscut dreptul la un nivel de viață suficient pentru dezvoltarea sa fizică, mintală, spirituală, morală și socială, iar părinților care au în grijă un copil le revine în primul rând responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităților și a mijloacelor lor financiare, condițiile de viață necesare dezvoltării copilului.
În conformitate cu art. 434 alin. (1) CPC, recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. 3 Astfel, se constată că recurenta s-a conformat prevederilor legale și a declarat recursul la 21 noiembrie 2018 împotriva deciziei din 26 septembrie 2018 a Curții de Apel Chișinău în termenul legal. Examinând temeiurile recursului, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul este inadmisibil din considerentele ce urmează. În conformitate cu art. 432 alin. (1) CPC, părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declare recurs în cazul în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural.
Alineatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcate sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. Conform prevederilor art. 433 lit. a) CPC, cererea de recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.
Completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție consideră că recursul declarat de Tamara Golban nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC. Prin urmare, argumentele recursului nu indică la încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept material sau a normelor de drept procedural de către instanța de apel, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate. Or, recursul exercitat conform secțiunii a II-a are caracter devolutiv numai asupra problemelor de drept material și procedural, verificându-se doar legalitatea deciziei, dar nu și temeinicia în fapt. În acest context, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție reiterează și faptul că procedura admisibilității constă în verificarea faptului dacă motivele invocate în recurs se încadrează în cele prevăzute în art. 432 alin. (2), (3) și (4) CPC.
Aici, completul Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție relevă că conform jurisprudenței CEDO, recursurile trebuie să fie efective, adică să fie capabile să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri (cauza Purcell contra Irlandei, 16 aprilie 1991), pe când în recursul declarat de Tamara Golban asemenea aspecte nu se regăsesc. Distinct de cele relatate, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia de a considera recursul declarat de Tamara Golban ca inadmisibil. 4 În conformitate cu art. art. 270, art. 433 lit. a), art. 440 CPC, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție dispune: Recursul declarat de Tamara Golban se consideră inadmisibil.
Încheierea este irevocabilă. Președintele completului, judecătorul Ala Cobăneanu Judecătorii Svetlana Filincova Nicolae Craiu 5
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.