3rh-106/18 — contestarea actului administrativ
- Instanță
- Curtea Supremă de Justiție
- Obiect
- contestarea actului administrativ
- Temei legal
- termenele de depunere a cererii de revizuire
3rh-106/18 — contestarea actului administrativ (Curtea Supremă de Justiție, 2018)
Dosarul nr. 3rh-106/18
Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău (jud: M. Anton)
Instanța de recurs: Curtea Supremă de Justiție
(jud: I. Sîrcu, V. Macinskaia, T. Chișca-Doneva, I. Vîlcov, V. Clevadî )
ÎNCHEIERE
19 decembrie 2018 mun. Chișinău
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit
al Curții Supreme de Justiție
în componența:
Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă
judecătorii Svetlana Filincova
Nina Vascan
Dumitru Mardari
Tamara Chișca-Doneva
examinând cererea de revizuire depusă de Valentina Rusu,
în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Valentina Rusu
împotriva Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor al Republicii
Moldova cu privire la contestarea actului administrativ,
împotriva deciziei din 3 aprilie 2013 a Curții Supreme de Justiție, prin care a
fost respins recursul declarat de către Valentina Rusu și a fost menținută hotărârea
din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel Chișinău,
c o n s t a t ă :
La 1 octombrie 2012 Valentina Rusu s-a adresat cu cerere de chemare în
judecată împotriva Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor al
Republicii Moldova cu privire la contestarea actului administrativ.
În motivarea acțiunii a indicat că prin ordinul nr. 12-c din 13 februarie 1998 a
Ministerului Comunicațiilor și Informației a fost angajată în funcția de specialist al
Direcției principale dezvoltare telecomunicații.
Prin ordinul nr.60/c din 2 mai 2012 a Ministerului Tehnologiei Informației și
Comunicațiilor cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare, i-a fost aplicată
sancțiunea disciplinară - avertisment, ordinul fiind emis în baza procesului-verbal
nr.4 din 27 aprilie 2012 al Comisiei de disciplină, prin care s-a constatat
nerespectarea prevederilor ordinului nr.14 din 25 februarie 2011 a Ministerului
Tehnologiei Informației și Comunicațiilor cu privire la accesul în incita clădirii
Ministerului.
A considerat că la constatarea sancțiunii Comisia de disciplină a încălcat
prevederile subpct.3) al pct.26) al Regulamentului cu privire la Comisia de
disciplină, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 201 din 11 martie 2009,
completată prin Hotărârea Guvernului nr. 519 din 22 iunie 2010, depășindu-și
atribuțiile acordate.
La fel, a susținut că Comisia de disciplină s-a bazat pe Raportul nr. 01/3-45
din 12 aprilie 2012 privind ancheta de serviciu referitor la întârzierile sistematice la
1
serviciu ale colaboratorilor aparatului central al Ministerului în perioada 26 martie
– 3 aprilie 2012, în care se propune aplicarea sancțiunii disciplinare în formă de
avertisment pentru abatere disciplinară, prevăzută de art.57 lit. a) din Legea nr.158
XVI din 4 iulie 2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public,
și anume, întârziere sistematică la serviciu.
Concluzia privind întârzierea sistematică la serviciu a fost bazată pe
înregistrările privind intrarea în incinta Ministerului cu cheile electronice în
perioada 12 martie 2012 -15 martie 2012 și 20 martie 2012, care în opinia
reclamantei este eronată, deoarece la 12 martie 2012 a intrat în incinta Ministerului
la ora 07.27, fapt confirmat prin extrasul cu privire la corespondența examinată
prin intermediul poștei electronice de serviciu valentina.rusu@mtic.gov.md și
procesul-verbal nr.08 din 12 martie 2012.
Astfel, a menționat că la 13 martie 2012 a lipsit de la serviciu până la ora
10.00. Lipsa respectivă a avut loc cu permisiunea verbală a Viceministrului, în
legătură cu necesitatea de a consulta medicul endocrinolog în privința fiului, fapt
confirmat prin certificatul medical din 12 martie 2012 și din 15 martie 2012,
precum și adeverința pentru primirea biletului de tratament din data de 16 martie
2012.
Tot cu permesiunea verbală a Viceministrului, a lipsit motivat de la serviciu și
în data de 15 martie 2012, având necesitatea de a primi rezultatele analizelor, fapt
confirmat prin certificatul medical din aceiași dată, extrasul din corespondența de
serviciu electronică, în care este indicată ora de acces a poștei electronice - 10.52 și
adeverința pentru primirea biletului de tratament din 16 martie 2012.
La 14 martie 2012 a fost la serviciu conform programului de muncă, fapt
confirmat prin extrasul din corespondența de serviciu electronică, în care este
indicată ora de acces a poștei electronice - 09.40 min.
A susținut că nu a lipsit de la serviciu timp de 4 ore nici în ziua de 20 martie
2012, fapt ce se confirmă prin extrasul din corespondența de serviciu electronică,
în care este indicată ora de acces a poștei electronice - 07.18 min.
Reclamanta a declarat că ședința Comisiei de disciplină a avut loc cu
încălcarea procedurii de examinare a ordinii de zi și în lipsa cvorumului pentru a
lua decizia privind aplicarea sancțiunii disciplinare, fapt confirmat prin mențiunea
din procesul-verbal.
A mai indicat că prin ordinul nr.69/p din 30 iulie 2012 a Ministerului
Tehnologiei Informației și Comunicațiilor cu privire la aplicarea sancțiunii
disciplinare i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară în formă de mustrare aspră.
Ordinul menționat l-a considerat neîntemeiat și ilegal, deoarece a fost emis în
baza procesului-verbal nr.8 din 25 iulie 2012 a Comisiei de disciplină a
Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, care a fost întocmit cu
încălcarea procedurii.
Prin ordinul nr.74-p din 15 august 2012 a Ministerului Tehnologiei
Informației și Comunicațiilor, a fost destituită din funcția publică, începând cu 16
august 2012.
În scopul soluționării litigiului pe cale extrajudiciară, la 24 septembrie 2012 s-
a adresat către conducerea pârâtului cu o cerere prealabilă, la care nu a primit nici
un răspuns.
2
Reclamanta a solicitat anularea ordinului nr. 60/c din 2 mai 2012 cu privire la
aplicarea sancțiunii disciplinare a Valentinei Rusu, șef a Secției reglementare
tehnică, Direcția reglementare tehnică și standardizare; declararea nulă a punctului
1 din Raportul nr.01/3-45 din 12 aprilie 2012 privind ancheta de serviciu referitor
la întârzierile sistematice la serviciu a colaboratorilor aparatului central a
Ministerului în perioada 26 martie 2012 – 03 aprilie 2012; declararea nulă a
procesului-verbal nr.4 al ședinței Comisiei de disciplină a Ministerului Tehnologiei
Informației și Comunicațiilor din 27 aprilie 2012; declararea nulă a raportului
nr.01/3-72 din 25 mai 2012 privind ancheta de serviciu referitor la sesizarea nr.11
din 21 mai 2012 a ședinței Comisiei de disciplină a Ministerului Tehnologiei
Informației și Comunicațiilor; declararea nulă a raportului nr.01/3-91 din 25 iunie
2012 privind ancheta de serviciu referitor la sesizarea nr.12 din 28 mai 2012, nr.13
din 1 iunie 2012 și nr.14 din 31 mai 2012 al ședinței Comisiei de disciplină a
Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor; declararea nulă a
procesului-verbal nr.8 din 25 iulie 2012 al ședinței Comisiei de disciplină a
Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor; anularea ordinului nr. 69/p
din 30 iulie 2012 cu privire la aplicarea sancțiunii disciplinare Valentinei Rusu, șef
al Secției reglementare tehnică, Direcția reglementare tehnică și standardizare;
declararea nulă a procesului-verbal nr. 9 din 15 august 2012 al ședinței Comisiei de
disciplină a Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor; anularea
ordinului nr.74/p din 15 august 2012 cu privire la destituirea din funcția publică,
cu restabilirea în funcția de șef Secție reglementare tehnică în cadrul Direcției
reglementare tehnică și standardizare a Ministerului Tehnologiei Informației și
Comunicațiilor și încasarea salariului pentru absența forțată de la muncă; anularea
ordinului nr.80p din 24 august 2012 cu privire la modificarea ordinului nr.74p din
15 august 2012 cu privire la destituirea din funcție publică; încasarea prejudiciului
moral în mărimea salariului pentru perioada de absență forțată de la muncă,
precum și încasarea cheltuielilor de judecată legate de acordarea asistenței juridice.
Ulterior, reclamanta a depus cerere prin care a solicitat repunerea în termen a
cererii de chemare în judecată, invocând că pentru contestarea ordinelor de
sancționare disciplinară s-a adresat după acordarea asistenței juridice unui avocat,
care a indus-o în eroare cu privire la procedura și termenii de contestare a actelor
administrative, fapt ce a dus la depunerea întârziată a acțiunii.
La 26 noiembrie 2012, prin cererea suplimentară, reclamanta și-a concretizat
cerințele din acțiune, solicitând repunerea în termen conform motivelor expuse în
cererea de repunere; declararea nulă a ordinului nr.60/c din 2 mai 2012, raportului
nr.01/3-45 din 12 aprilie 2012, procesului-verbal nr.4 din 27 aprilie 2012,
raportului nr.01/3-72 din 25 mai 2012 și raportului nr. 01/3-91 din 25 iunie 2012;
declararea nulă a ordinului nr.69/p din 30 iulie 2012 și procesului-verbal nr.8 din
25 iulie 2012; declararea nulă a ordinului nr.74/p din 15 august 2012 și ordinului
nr.80p din 24 august 2012; restabilirea la locul de muncă în funcția deținută
anterior concedierii ilegale; încasarea salariului neplătit pe întreaga durată în care a
fost privată ilegal de posibilitatea de a munci; încasarea prejudiciului moral în
mărimea unui salariu neplătit în cuantumul prevăzut de legislația în vigoare și a
cheltuielilor de asistență juridică în mărime de 3270 lei.
3
Prin hotărârea din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel Chișinău, cererea de
chemare în judecată depusă de Valentina Rusu împotriva Ministerului Tehnologiei
Informației și Comunicațiilor al Republicii Moldova privind contestarea actelor
administrative, a fost respinsă ca fiind depusă cu omiterea termenului de
prescripție extinctivă.
La 12 decembrie 2012 Valentina Rusu a declarat recurs împotriva hotărârii
din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel Chișinău.
Prin decizia din 3 aprilie 2013 a Curții Supreme de Justiție a Curții Supreme
de Justiție, s-a respins recursul declarat de către Valentina Rusu și s-a menținut
hotărârea din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel Chișinău.
La 13 august 2018 Valentina Rusu a depus cerere de revizuire în temeiul art.
449 lit. b) Cod de procedură civilă.
În susținerea cererii de revizuire, a menționat că prin decizia din 21 noiembrie
2017 a Curții de Apel Chișinău a fost recunoscută legalitatea lipsirii lui Vladimir
Guzun de dreptul de a exercita profesia de avocat, de serviciile căruia a beneficiat
și care se află în legătură directă cu omiterea termenului de depunere a cererii de
chemare în judecată.
Revizuenta a solicitat admiterea cererii de revizuire, casarea hotărârii din 29
noiembrie 2012 a Curții de Apel Chișinău, cu remiterea cauzei la rejudecare.
La 18 decembrie 2018, Valentina Rusu a depus cerere de revizuire
suplimentară, în care cu referire la prevederile art. 449 lit. b) Cod de procedură
civilă, a menționat că a întreprins toate măsurile necesare pentru a afla
circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei în privința
acțiunilor ilegale ale avocatului Vladimir Guzun.
Studiind materialele dosarului, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție consideră că cererea de revizuire
urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, din considerentele ce urmează.
În conformitate cu art. 448 alin. (2) Cod de procedură civilă, cererea de
revizuire împotriva unei hotărâri care, fiind supusă căilor de atac, a fost menținută,
modificată sau casată, emițându-se o nouă hotărâre, se soluționează de instanța
care a menținut, a modificat hotărârea sau a emis o nouă hotărâre.
În conformitate cu art. 453 alin. (1) lit. a) Cod de procedură civilă, după ce
examinează cererea de revizuire, instanța emite o încheiere de respingere a cererii
de revizuire ca fiind inadmisibilă.
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții
Supreme de Justiție menționează că prin revizuire se tinde la îndreptarea unor
hotărâri greșite, pentru neregularități ce s-au săvârșit dintr-o împrejurare,
neimputabilă instanței, sau dintr-un motiv neimputabil părților, de obicei
descoperite ulterior.
Revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă, iar
dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că
revizuirea nu poate fi promovată decât în cazurile și în condițiile prevăzute de
lege.
La fel, este de menționat că, revizuirea nu implică realizarea unui control
judiciar, ci determinarea unei noi judecăți, întemeiată pe unele elemente, ce nu au
4
putut forma obiectul examinării ce a condus la pronunțarea hotarârii care face
obiectul căii de atac.
Într-o altă ordine de idei, revizuirea se justifică, de regulă, prin aceea că,
involuntar, instanța a săvârșit o eroare în legătură cu starea de fapt stabilită în
hotărârea atacată, fie în raport cu materialul existent la data pronunțării hotărârii,
fie în raport cu noile împrejurări, apărute ulterior pronunțării hotărârii.
Această cale de atac a hotărârilor irevocabile poate afecta stabilitatea
raporturilor juridice, producând efecte grave pentru părți, de aceea legea stabilește
o listă expresă și exhaustivă a temeiurilor de declarare a revizuirii care sunt
prevăzute la art. 449 Cod de procedură civilă.
Prin cererea de revizuire depusă la 13 august 2018 Valentina Rusu a solicitat
revizuirea hotărârii din 29 noiembrie 2012 a Curții de Apel Chișinău, și temei de
revizuire a invocat prevederile art. 449 lit. b) Cod de procedură civilă, potrivit
cărora revizuirea se declară în cazul în care au devenit cunoscute unele
circumstanțe sau fapte esențiale ale cauzei care nu au fost și nu au putut fi
cunoscute revizuentului, dacă acesta dovedește că a întreprins toate măsurile pentru
a afla circumstanțele și faptele esențiale în timpul judecării anterioare a cauzei.
În condițiile art. 450 lit. b) Cod de procedură civilă, cererea de revizuire se
depune în termen de 3 luni din ziua în care persoana interesată a luat cunoștință de
circumstanțele sau faptele esențiale ale cauzei care nu i-au fost și nu puteau să-i fie
cunoscute anterior, dar nu mai târziu de 5 ani de la data rămânerii irevocabile a
hotărârii, încheierii sau deciziei – în cazul prevăzut la art.449 lit.b).
Astfel, termenul de depunere a cererii de revizuire reprezintă intervalul de
timp înăuntrul căruia poate fi exercitată calea de atac a revizuirii.
În același timp, chiar și în condițiile când cererea de revizuire corespunde
cerințelor legale și este bazată pe unul din temeiurile prevăzute de lege, pentru ca
ea să fie admisă de către instanță spre examinare și, ulterior, prin hotărâre a
instanței, să constituie motiv pentru desființarea unei hotărâri irevocabile, ea
trebuie să fie depusă în termen.
Această cerință este stabilită de către legiuitor și corespunde exigențelor
Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului, care proclamă, ca unul din
principii, necesitatea asigurării securității raporturilor juridice (a se vedea
Brumărescu v. Romania, [GC] nr. 28342/95, § 61, ECHR 1999-VII; Roșca v.
Moldova, nr. 6267/02, § 24, 22 martie 2005).
Analizând cererea de revizuire prin prisma prevederilor legale menționate,
Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de
Justiție constată că revizuenta Valentina Rusu nu a respectat termenul în interiorul
căruia se poate depune cerere de revizuire în temeiul art. 449 lit. b) Cod de
procedură civilă.
În acest sens, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții
Supreme de Justiție relatează că potrivit condițiilor stipulate la art. 450 lit. b) Cod
de procedură civilă, posibilitatea depunerii cererii de revizuire în temeiul art. 449
lit. b), este condiționată și de respectarea termenului de 5 ani de la data rămânerii
irevocabile a hotărârii, încheierii sau deciziei a cărei revizuire se solicită, în
interiorul căruia se poate exercita această cale de atac.
5
La caz, decizia din 3 aprilie 2013 a Curții Supreme de Justiție a devenit
irevocabilă la aceeași dată, pe când cererea de revizuire a fost depusă la 13 august
2018, adică în afara termenului de 5 ani și fără solicitarea de repunere în termen.
Mai mult, instanța de recurs observă că revizuenta a avut posibilitatea de a
depune cererea de revizuire în termen, deoarece circumstanțele noi în temeiul
cărora a fost depusă cererea de revizuire i-au devenit cunoscute în data emiterii
deciziei din 21 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău.
În acest sens, argumentul revizuentei precum că a luat cunoștință de decizia
din 21 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău în data de 14 mai 2018, nu poate
fi reținut ca întemeiat, or, în această cauză Valentina Rusu a avut calitatea de
intervenient accesoriu, iar din textul deciziei rezultă că în ședința de judecată
reprezentantul acesteia a participat, astfel că urma să întreprins toate măsurile
necesare după cum sugerează și jurisprudența Curții Europene, de a proteja
drepturile sale de acces la instanță.
Prin urmare, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al
Curții Supreme de Justiție conchide că depășirea termenului de 5 ani, este
imputabilă revizuentei, fapt ce condiționează respingerea cererii de revizuire ca
inadmisibilă din motivul omiterii termenului de depunere.
În același timp, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit
al Curții Supreme de Justiție menționează că, posibilitatea reinițierii procesului de
judecată urmează să fie examinată în lumina Preambulului Convenției, care declară
preeminența dreptului o parte a moștenirii comune a Statelor Contractante. Unul
din aspectele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității
raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca atunci când instanțele judecătorești
dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în
discuție (Brumărescu v. Romania, Roșca v. Moldova).
În această ordine de idei, Colegiul civil, comercial și de contencios
administrativ lărgit al Curții Supreme de Justiție reține că admiterea cererii de
revizuire în condițiile în care a fost depusă, ar însemna încălcarea principiului
securității raporturilor juridice și a drepturilor celorlalte părți la un proces echitabil,
garantate de art. 6 § 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor
Omului și Libertăților Fundamentale (hotărârea Curții Europene pentru Drepturile
Omului din 06 decembrie 2005 pe cazul Popov (2) contra Moldovei nr. 19960/04).
Reieșind din considerentele menționate și având în vedere că revizuenta
Valentina Rusu a depășit termenul prevăzut de lege pentru depunerea cererii de
revizuire, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ lărgit al Curții
Supreme de Justiție, ajunge la concluzia de a respinge cererea de revizuire ca fiind
inadmisibilă.
În conformitate cu art. 269 - 270, art. 453 alin. (1) lit. a) Cod de procedură
civilă, Colegiul civil, comercial și de contencios administrative lărgit al Curții
Supreme de Justiție
d i s p u n e :
Se respinge ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Valentina
Rusu, în cauza civilă, la cererea de chemare în judecată depusă de Valentina Rusu
6
împotriva Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor al Republicii
Moldova cu privire la contestarea actului administrativ.
Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.
Președintele ședinței, judecătorul Valeriu Doagă
judecătorii Svetlana Filincova
Nina Vascan
Dumitru Mardari
Tamara Chișca-Doneva
7