2ra-2539/18 — cu privire la încasarea salariului mediu lunar pentru absența forțată de la serviciu, a prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată

Dosarul nr. 2ra-2539/18

Instanța de fond: Judecătoria Anenii Noi – M. Chiperi

Instanța de apel: CA Chișinău – L. Bulgac, S. Gîrbu, G. Dașchevici

ÎNCHEIERE

19 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele completului, judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Victor Burduh

Maria Ghervas

examinând admisibilitatea recursului declarat de către Constantin Marian,

în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de către Constantin

Marian împotriva Liceului Teoretic „Ion Creangă”, din s. Hârbovăț, raionul Anenii

Noi cu privire la încasarea salariului mediu lunar pentru absența forțată de la lucru,

a prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată,

împotriva deciziei din data de 02 noiembrie 2017 a Curții de Apel Chișinău,

prin care s-a respins apelul declarat de către Constantin Marian, s-a menținut

hotărârea din data de 20 aprilie 2017 a Judecătoriei Anenii Noi,

constată:

La 18 mai 2016 Constantin Marian a depus cerere de chemare în judecată

împotriva Liceului Teoretic „Ion Creangă”, din s. Hârbovăț, raionul Anenii Noi,

solicitând încasarea salariului restant în legătură cu absența forțată de la lucru pe

perioada de la 01 iunie 2015 până la 01 ianuarie 2016, a prejudiciului moral în

mărime de 10 000 lei și a cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii Constantin Marian a indicat că Liceul Teoretic „Ion

Creangă” din s. Hârbovăț, raionul Anenii Noi nu a acceptat cerința sa de a continua

munca după expirarea termenului contractului de muncă, fiind încetate raporturile

de muncă.

Constantin Marian invocă că angajatorul contrar prevederilor legale cu privire

la completarea, păstrarea și evidența carnetelor de muncă, nu i-a eliberat carnetul

de muncă în ziua demisiei.

În legătură cu reținerea de către angajator a carnetului de muncă, Constantin

Marian a fost pus în imposibilitate de a se angaja în câmpul muncii, fiind privat de

dreptul de a munci. Prin prisma art. 151 al Codului muncii și pct. 71 al

Regulamentului privind completarea, păstrarea și evidența carnetului de muncă,

aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1449 din 24 decembrie 2007 a solicitat

1

compensarea salariului mediu pentru tot timpul reținerii carnetului de muncă, care

se echivalează cu absența forțată de la lucru.

Reclamantul a mai indicat că la data de 18 aprilie 2016, prin intermediul

avocatului a solicitat de la pârât să-i elibereze certificatul privind salariul mediu

lunar, încasat în calitate de profesor și copiile ordinilor de angajare și eliberare din

funcție, însă la 19 aprilie 2016 angajatorul a refuzat să-i elibereze actele solicitate.

Constantin Marian a considerat că prin refuzul de a-i elibera documentele

solicitate, angajatorul i-a încălcat dreptul acces liber și gratuit la datele sale

personale, inclusiv dreptul la copie de pe orice act juridic ce conține datele sale

personale.

A mai indicat că în urma acțiunilor angajatorului a suportat un prejudiciu

moral, manifestat prin retrăiri sufletești atunci când în lipsa carnetului de muncă nu

putea să se angajeze în câmpul muncii pentru a avea un câștig bănesc în scopul

întreținerii familiei.

Prin hotărârea din data de 20 aprilie 2017 a Judecătoriei Anenii Noi cererea

de chemare în judecată înaintată de Marian Constantin a fost respinsă ca

neîntemeiată. (f.d. 90, 93-95)

Curtea de Apel Chișinău prin decizia din data de 02 noiembrie 2017 a respins

apelul declarat de către Constantin Marian, a menținut hotărârea din data de 20

aprilie 2017 a Judecătoriei Anenii Noi. ( f.d. 113, 114-118)

Împotriva deciziei instanței de apel, la data de 06 noiembrie 2018 a depus

recurs Constantin Marian, care a solicitat repunerea în termen de declarare a

recursului, admiterea recursului, casarea deciziei instanței de apel și a hotărârii

primei instanțe, cu emiterea unei noi hotărâri privind admiterea acțiunii. ( f.d. 122-

123)

În motivarea recursului recurentul a indicat că decizia instanței de apel este în

contradicție cu circumstanțele faptice, fiind încălcate normele de drept material.

Instanța de apel în susținerea poziției sale a indicat că apelantul nu a probat că ar fi

solicitat angajarea sa în câmpul muncii și că a fost refuzat din lipsa carnetului de

muncă. Recurentul susține că el dispune de un asemenea refuz.

În conformitate cu art. 434, alin. (1) al Codului de procedură civilă recursul se

declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale,

dacă legea nu prevede altfel.

Curtea de Apel Chișinău a pronunțat decizia la data de 02 noiembrie 2017.

Totodată, date ce ar confirma că copia deciziei instanței de apel a fost înmânată

recurentului la materialele dosarului lipsesc, însă potrivit cererii anexate la

materialele dosarului Constantin Marian a primit decizia instanței de apel, la data

de 26 septembrie 2018. ( f.d 120)

În aceste circumstanțe recursul depus la data de 06 noiembrie 2018 de către

Constantin Marian, se consideră a fi depus în termen și nu necesită a fi examinată

cererea cu privire la repunerea în termen de declarare a recursului.

Examinând temeiurile de admisibilitate ale recursului în raport cu materialele

cauzei civile, completul Colegiului civil, comercial și de contencios administrativ

al Curții Supreme de Justiție ajunge la concluzia, că recursul declarat de către

Constantin Marian este inadmisibil din următoarele considerente.

2

Verificând motivele de casare, invocate în recurs, completul Colegiului atestă,

că recurentul indică argumente ce țin de dezacordul cu felul în care instanțele de

judecată au apreciat înscrisurile probatorii și au constatat circumstanțele cauzei. Nu

pot fi reținute ca temei de admisibilitate aceste argumente, deoarece țin de

reaprecierea probelor, fapt inadmisibil în recurs.

Conform regulilor din Secțiunea a 2-a din Capitolul XXXVIII al Codului de

procedură civilă, instanța de recurs nu verifică modul de apreciere a probelor de

către instanțele de fond și de apel. Forța atribuită unei probe sau alteia, coraportul

dintre probe, suficiența probelor și concluziile făcute în urma probațiunii sunt în

afara controlului instanței de recurs.

Recursul exercitat conform secțiunii a 2 - a are caracter devolutiv numai

asupra problemelor de drept material și procesual, verificându-se doar legalitatea

deciziei, dar nu și temeinicia în fapt.

Astfel, completul Colegiului constată, că argumentele invocate în recurs nu

pot constitui temei de casare a deciziei recurate, or, acesta nu se încadrează în cele

expres stabilite la art. 432, alin. (2), (3) și (4) al Codului de procedură civilă.

În conformitate cu prevederilor art. 432, alin. (1) al Codului de procedură

civilă părțile și alți participanți la proces sunt în drept să declarare recurs în cazul

în care se invocă încălcarea esențială sau aplicarea eronată a normelor de drept

material sau a normelor de drept procesual.

Aliniatele (2) și (3) ale aceluiași articol prevăd exhaustiv cazurile în care se

consideră că normele de drept material sau de drept procedural au fost încălcare

sau aplicate eronat, iar alin. (4) stabilește că săvârșirea altor încălcări decât cele

indicate la alin. (3) constituie temei de declarare a recursului doar în cazul și în

măsura în care acestea au dus sau ar fi putut duce la soluționarea greșită a cauzei

sau în cazul în care instanța de recurs consideră că aprecierea probelor de către

instanța judecătorească a fost arbitrară, sau în cazul în care erorile comise au dus la

încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

În conformitate cu art. 433, lit. a) al Codului de procedură civilă cererea de

recurs se consideră inadmisibilă în cazul în care recursul nu se încadrează în

temeiurile prevăzute la art. 432, alin. (2), (3) și (4).

Totodată, potrivit jurisprudenței CEDO, recursul trebuie să fie efectiv, adică

să fie capabil să ofere îndreptarea situației prezentate în cerere, la fel recursul

trebuie să posede puterea de a îndrepta în mod direct starea de lucruri, pe când în

recursul declarat de către Constantin Marian, asemenea aspecte nu se regăsesc.

În speță, completul Colegiului menționează, că recursul în cauză conține

obiecții de fapt și de drept, care deja au fost studiate și verificate de către instanțele

de judecată, primind o apreciere corespunzătoare.

În consecință, nu există aparența unei încălcări a dreptului recurentului la

soluționarea tuturor argumentelor cu privire la judecarea cauzei în apel, în modul

în care este garantat de art. 6 § 1 al Convenției.

Drept urmare, se reține că argumentele invocate în recurs nu pot constitui

temei de admisibilitate a recursului, deoarece nu denotă încălcarea esențială sau

aplicarea eronată a normei de drept material sau a normei de drept procesual, așa

cum formal invocă recurentul și, respectiv, nu constituie temei de casare a deciziei

recurate.

3

Din considerentele menționate instanța de recurs ajunge la concluzia de a

considera recursul declarat de către Constantin Marian inadmisibil.

Conform celor expuse, în temeiul art. 431, alin. (1) și (2), art. 433, lit. a), 440,

alin. (1) și (11) ale Codului de procedură civilă, completul Colegiului civil,

comercial și de contencios administrativ al Curții Supreme de Justiție

dispune:

Recursul, declarat de către Constantin Marian, se consideră inadmisibil.

Încheierea este irevocabilă.

Președintele completului,

judecătorul Tatiana Vieru

judecătorii Victor Burduh

Maria Ghervas

4