3r-171/18 — Contestarea actului administrativ

Dosarul nr. 3r–171/18

Prima instanță: Curtea de Apel Chișinău, (jud. M. Anton)

Instanța de revizuire: Curtea de Apel Chișinău, (jud. M. Anton)

Î N C H E I E R E

19 decembrie 2018 mun. Chișinău

Colegiul civil, comercial și de contencios

administrativ al Curții Supreme de Justiție

în componența:

Președintele ședinței, judecătorul Svetlana Filincova

Judecătorii Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

Examinând recursul declarat de către Ministerul Educației, Culturii și

Cercetării,

în cauza civilă intentată la cererea de chemare în judecată depusă de

Publicația Periodică ”Glasul Națiunii” S.R.L împotriva Consiliului municipal

Chișinău privind contestarea actului administrativ,

împotriva încheierii din 24 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, prin care a

fost respinsă ca fiind depusă de o persoană neîmputernicită, cererea de revizuire

depusă de Ministerul Culturii, asupra hotărârii din 04 august 2008 a Curții de Apel

Chișinău, prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată,

c o n s t a t ă:

La 15 iulie 2008, Publicația Periodică ”Glasul Națiunii” S.R.L s-a adresat cu

cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului municipal Chișinău privind

contestarea actului administrativ.

Prin hotărârea din 04 august 2008 a Curții de Apel Chișinău, s-a admis

acțiunea și s-a recunoscut dreptul Publicației Periodice “Glasul Națiunii” S.R.L la

privatizarea imobilului din mun. Chișinău, str. 31 August 1989 nr. 15, lit. A

(clădire separată) și s-a obligat Consiliul municipal Chișinău la emiterea actelor

administrative corespunzătoare privind privatizarea imobilului din mun. Chișinău,

str. 31 August 1989 nr. 15, lit. A (clădire separată) de către Publicația Periodică

“Glasul Națiunii” S.R.L.

Prin încheierea din 30 septembrie 2009 a Curții Supreme de Justiție, a fost

restituit recursul declarat de Consiliul municipal Chișinău împotriva hotărârii din

1

04 august 2008 a Curții de Apel Chișinău.

La 23 aprilie 2010, Publicația Periodică “Glasul Națiunii” S.R.L a depus

cerere privind schimbarea modului și ordinii de executare a hotărârii din 04 august

2008 a Curții de Apel Chișinău, în legătură cu neexecutarea acesteia de către

Consiliul municipal Chișinău.

Prin încheierea din 28 mai 2010 a Curții de Apel Chișinău, a fost admisă

cererea Publicației Periodice “Glasul Națiunii” S.R.L și s-a schimbat modul de

executare a hotărârii; s-a dispus transmiterea către Publicația Periodică “Glasul

Națiunii” S.R.L a dreptului de proprietate asupra imobilului din mun. Chișinău, str.

31 August 1989 nr. 15, lit. A (clădire separată), cu încasarea din contul Publicației

Periodică “Glasul Națiunii” S.R.L în beneficiul Consiliului municipal Chișinău a

prețului imobilului în mărime de 665 300 lei.

La 27 mai 2010, Consiliul municipal Chișinău, Direcția generală, economie,

reforme și relații patrimoniale a depus cerere de revizuire asupra hotărârii din 04

august 2008 a Curții de Apel Chișinău în temeiul art. 449 lit. b) al Codului

procedură civilă, solicitând casarea acesteia, cu dispunerea reexaminării acțiunii cu

atragerea în proces a Guvernului Republicii Moldova, care reprezintă statul în toate

problemele ce țin de înstrăinarea monumentelor de importanță națională.

Prin încheierea din 01 septembrie 2010 a Curții de Apel Chișinău s-a respins

ca fiind inadmisibilă cererea de revizuire depusă de Consiliul municipal Chișinău,

Direcția generală, economie, reforme și relații patrimoniale.

La 29 aprilie 2016, Elena Stratulat a declarat în numele Ministerului Culturii

(din 19 iulie 2017 Ministerul Educației, Culturii și Cercetării) o cerere de revizuire

împotriva hotărârii din 04 august 2008 a Curții de Apel Chișinău, solicitând

admiterea cererii de revizuire, casarea hotărârii cu respingerea cererii de chemare

în judecată a Publicației Periodice “Glasul Națiunii” S.R.L privind contestarea

actului administrativ ca fiind ilegală și neîntemeiată.

Prin încheierea din 20 februarie 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost

strămutată la Judecătoria Chișinău (sediul Buiucani), conform competenței

jurisdicționale, spre examinare cererea de revizuire depusă de Ministerul Culturii al

Republicii Moldova împotriva hotărârii din 04 august 2008 a Curții de Apel

Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Publicația

periodică ”Glasul Națiunii” S.R.L împotriva Consiliului municipal Chișinău cu

privire la contestarea actului administrativ.

Prin încheierea din 23 martie 2018 a Judecătoriei Chișinău (sediul Buiucani),

a fost suspendată examinarea cererii de revizuire depusă de Ministerul Culturii al

Republicii Moldova împotriva hotărârii din 04 august 2008 a Curții de Apel

Chișinău, în cauza civilă la cererea de chemare în judecată depusă de Publicația

periodică ”Glasul Națiunii” S.R.L împotriva Consiliului municipal Chișinău cu

privire la contestarea actului administrativ, și transmis dosarul civil la Curtea

Supremă de Justiție, pentru soluționarea conflictului de competență.

2

Prin încheierea din 11 aprilie 2018 a Curții Supreme de Justiție, s-a constatat

competența Curții de Apel Chișinău la judecarea cererii de revizuire depuse de

Ministerul Culturii al Republicii Moldova împotriva hotărârii din 04 august 2008 a

Curții de Apel Chișinău.

Prin încheierea din 24 mai 2018 a Curții de Apel Chișinău, a fost respinsă ca

fiind depusă de o persoană neîmputernicită, cererea de revizuire depusă de

Ministerul Culturii, asupra hotărârii din 04 august 2008 a Curții de Apel Chișinău,

prin care a fost admisă cererea de chemare în judecată.

La 20 iulie 2018, suplinit la 24 august 2018, Ministerul Educației, Culturii și

Cercetării a declarat recurs împotriva încheierii din 24 mai 2018 a Curții de Apel

Chișinău, solicitând admiterea cererii de recurs, casarea încheierii și remiterea

cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii de recurs a menționat că, revizuirea a fost respinsă fără a

fi examinată. Reprezentantul revizuentului la momentul depunerii cererii avea

statul de angajat al Ministerului, deținând funcția de jurist și avea toate

împuternicirile speciale corespunzătoare.

Mai mult a declarat că, la cererea de revizuire în anexă s-a indicat copia

certificată a procurii reprezentantului Ministerului, însă instanța nu a semnalat lipsa

ei de la materialele cauzei.

Totodată, Ministerul a afirmat că, motivul de respingere a cererii de revizuire

este unul formal, or sesizând faptul că la materialele cauzei lipsește o anumită

copie, instanța, în opinia recurentului urma să nu dea curs cererii.

Recurentul a acuzat instanța de revizuire precum că ar examina tendențios

cauza, fapt manifestat prin semnalarea unei pseudo-carențe juridice abia după 2 ani

de la data depunerii revizuirii, ceea ce în viziunea Ministerului reconfirmă

bănuielile de gestionare neprofesională a materialelor cauzei.

În context, a menționat că la dosar nu sunt probe că procura nu a fost anexată,

iar dispariția procurii din dosar nu este imputabilă Ministerului.

Suplimentar, a specificat că odată ce unicul temei de respingere a revizuirii a

fost depunerea cererii de către o persoană neîmputernicită, Ministerul poate

confirma voința sa prin semnătura ministrului care și-a păstrat actualul minister.

Concomitent, recurentul a solicitat repunerea în termenul de declarare a

recursului motivând că, a recepționat încheierea din 24 mai 2018 a Curții de Apel

Chișinău la 19 iunie 2018.

Recurentul a indicat că, actul judecătoresc contestat a fost expediat în adresa

Ministerului Culturii dar nu Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și datorită

reorganizării instituției a fost necesar de a identifica dosarul, or odată cu

reorganizarea respectivul dosar nu a fost transmis.

La fel, Ministerul a pretins că ulterior suspendării raporturilor de muncă cu

reprezentantul responsabil, o perioadă de timp nu au fost angajați juriști, iar

ulterior au fost eliberate procuri de reprezentare altor doi funcționari.

3

În aceeași ordine de idei, Ministerul a explicat că doar recent a reușit să

contacteze ex-juristul, demisionată între timp, pentru a identifica dosarul și pentru

a afla detaliile acestuia, întocmind chiar în aceeași zi cererea de recurs.

Potrivit prevederilor art. 425 al Codului de procedură civilă, termenul de

declarare a recursului împotriva încheierii este de 15 zile de la comunicarea

încheierii.

Conform art. 426 alin. (3) al Codului de procedură civilă, recursul împotriva

încheierii se examinează în termen de 2 luni într-un complet din 3 judecători, pe

baza copiei certificate sau electronice a dosarului, pe baza recursului și a referinței

la recurs, fără examinarea admisibilității și fără participarea părților.

Astfel, recursul s-a examinat fără înștiințarea participanților la proces, însă

data și ora ședinței a fost plasată pe pagina web a Curții Supreme de Justiție.

Colegiul judiciar a decis inoportună invitarea acestora, întrucât argumentele expuse

în cererea de recurs au fost formulate cu suficientă precizie pentru a permite

instanței controlul actelor judecătorești contestate. Mai mult, nici un participant nu

a solicitat audierea publică a cauzei sale (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Auza

Vilho Eskelinen și alții vs Finlanda, hotărârea din 19 aprilie 2007, § 72 – 75, cauza

Eriksson vs Suedia, hotărârea din 12 aprilie 2012, § 66, 72, cauza Pönkä vs

Estonia, hotărârea din 08 noiembrie 2016, § 33 – 34).

Cu referire la solicitarea recurentului de repunere în termenul de declarare a

recursului, Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție reține următoarele.

În conformitate cu art. 100 alin. (1) al Codului de procedură civilă actele de

procedură se comunică participanților la proces și persoanelor interesate, contra

semnătură, prin intermediul persoanei împuternicite, prin poștă, cu scrisoare

recomandată și cu aviz de primire, prin intermediul biroului executorului

judecătoresc, la adresa electronică indicată în cererea de chemare în judecată sau

înregistrată prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, sau

prin alte mijloace care să asigure transmiterea textului cuprins în act și confirmarea

primirii lui, precum și prin delegație judiciară, iar conform art. 116 alin. (1) al

aceleiași Legi, persoanele care, din motive întemeiate, au omis termenul de

îndeplinire a unui act de procedură pot fi repuse în termen de către instanță. La

cererea de repunere în termen se anexează probele ce dovedesc imposibilitatea

îndeplinirii actului.

Colegiul constată cu certitudine că actul contestat a fost emis la 24 mai 2018,

expediat părților la 11 iunie 2018, iar recurenta l-a recepționat la 19 iunie 2018,

fapt confirmat însăși de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Raportând cele constatate la normele legale citate supra, Colegiul ajunge la

concluzia că Ministerul cunoștea despre încheierea recurată din 19 iunie 2018,

astfel având toate posibilitățile de a invoca ilegalitatea acesteia declarând recurs în

termenul stabilit de lege.

4

Deși, în susținerea cererii de repunere în termenul de declarare a recursului,

Ministrul a evidențiat reorganizarea instituției, suspendarea și încetarea raporturilor

de muncă cu funcționarul responsabil de dosar, precum și lipsa resurselor umane,

Colegiul trage concluzia că în speță recurentul nu a adus nici un argument plauzibil

întru admiterea acestei cereri.

În conformitate cu prevederile art. 56 alin. (2) al Codului de procedură civilă,

participanții la proces se bucură de drepturi procesuale egale și au obligații

procesuale egale, cu unele excepții stabilite de lege în dependență de poziția pe

care o ocupă în proces. Participanții la proces sunt obligați să se folosească cu

bună-credință de drepturile lor procedurale.

Colegiul judiciar evidențiază că neefectuarea acțiunilor procesuale din

motivul lipsei resurselor umane, funcționarului responsabil și lipsei cunoștințelor

despre dosarul în cauză, nu poate nici într-un caz să fie apreciat ca motiv plauzibil

de repunere în termen, or potrivit principiului de bună-credință, Ministerul

Educației, Culturii și Cercetării fiind o instituție publică, având angajați o mulțime

de funcționari publici de execuție, de conducere și cu demnitate publică, urma să

depună toată diligența pentru a efectua actul procedural în termen.

Potrivit practicii CtEDO (cauza Malahov vs Moldova, hotărârea din 07 iunie

2007), restricția impusă accesului la o instanță judecătorească nu va fi compatibilă

cu art. 6 din Convenția Europeană pentru apărarea Drepturilor Omului și a

Libertăților Fundamentale, decât dacă aceasta nu urmărește un scop legitim și nu

există o legătură proporțională dintre mijloacele utilizate și scopul legitim urmărit.

Aplicând normele legale invocate mai sus și jurisprudența CEDO la speță,

Colegiul remarcă ca fiind indubitabilă obligația părților de a folosi cu bună-

credință dreptul de atac și termenul alocat, această obligație fiind stabilită de Lege

și urmărind scopul unei bune administrări a justiției în R. Moldova.

Jurisprudența CtEDO reiterează obligația părții de a lua măsurile necesare

pentru protecția drepturilor sale de acces la justiție, inclusiv prin manifestarea

diligenței în exercitarea drepturilor sale procedurale și a interesului față de soarta

dosarului vizat (cauza van Harn vs. Germania, hotărâre din 11 septembrie 2007,

cauza Pîrnău ș.a. vs. Republica Moldova, hotărâre din 31 ianuarie 2012 și cauza

SA Universul vs. Republica Moldova, hotărâre din 10 iulie 2012).

Așadar, ca urmare a omisiunilor admise de către Minister și măsurilor ”fără

șanse de câștig” întreprinse pentru protecția drepturilor sale, totalizate din acțiuni și

inacțiuni, Colegiul reiterează că, acele consecințe negative prevăzute de legislație

sunt opozabile recurentului în plină măsură.

La fel, e de menționat că prin prisma jurisprudenței CEDO (cauza Popov 2 vs.

Moldova, cauza Melnic vs. Moldova), a fost constatat de Curte că, prin

neprezentarea motivelor de repunere în termenul de prescripție constituie o violare

a art. 6 § 1.

Potrivit paragrafului 43 al Hotărârii pe cauza Popov 2 vs. Moldova, Curtea

5

reiterează că, articolul 6 § 1 al Convenției obligă instanțele judecătorești să-și

motiveze hotărârile lor. În cauza Ruiz Torija vs. Spain, (hotărâre din 9 decembrie

1994), Curtea a constatat că omisiunea instanței judecătorești de a motiva refuzul

de a accepta o obiecție potrivit căreia acțiunea era tardivă, a constituit o violare a

acestei prevederi.

În conformitate cu art. 4261 alin. (1) lit. a) al Codului de procedură civilă,

instanța de recurs este în drept să restituie recursul împotriva încheierii

dacă: cererea de recurs a fost depusă în afara termenului legal, iar recurentul nu

solicită repunerea în termen sau instanța de recurs a refuzat să efectueze repunerea

în termen.

Verificând înscrisurile anexate la dosar prin prisma pretențiilor deduse

judecării, instanța de recurs constată că cererea de recurs a fost depusă cu omiterea

nemotivată a termenului de prescripție, motiv pentru care urmează a fi restituită.

Ținând cont de cele expuse și în temeiul art. 4261 alin. (1) lit. a) al Codului de

procedură civilă Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții

Supreme de Justiție

d i s p u n e:

Se respinge cererea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării privind

repunerea în termenul de declarare a recursului.

Se restituie recursul declarat de către Ministerului Educației, Culturii și

Cercetării ca fiind depus cu omiterea termenului de declarare a recursului.

Încheierea nu se supune niciunei căi de atac.

Președintele ședinței Svetlana Filincova

Judecători Iurie Bejenaru

Nicolae Craiu

6